Un nou flic-flac al lui Rick Warren

„I wanted to talk to my own people as a duty, because as a shepherd, I’m responsible for those who put themselves under my care. I’m not responsible for everybody else.”

„Am vrut să vorbesc oamenilor mei din datorie (față de ei), deoarece ca păstor eu sunt responsabil pentru cei ce se pun sub îngrijirea mea. Eu nu sunt responsabil față de toți ceilalți.”

Eu nu cred că responsabilitățile păstorilor se limitează numai la cei din biserica păstorită. Isus a spus tuturor creștinilor, „voi sunteți sarea pământului” Matei 5:13. El de asemenea a spus, „voi sunteți lumina lumii” Matei 5:14. Desigur, fiecare creștin (precum și fiecare pastor) are un cerc de influență mai mult sau mai puțin larg. Dar ceea ce spune, sau face, sau scrie un creștin, nu mai este o chestie privată sau de influență restrânsă. Mai ales în aceste vremuri când orice știre se propagă cu viteza … internetului.

Warren a spus membrilor adunării pe care o păstorește să voteze în favoarea Prop 8 (în 2008 Prop 8 a fost un proiect de lege în California care dorea să vină în întâmpinarea unor viitoare decizii ale curților judecătorești ce ar fi putut încerca la o dată mai târzie recunoaște căsătoriile homosexuale. Prop 8 susținea căsătoria dintre un bărbat și o femeie și a fost votată ca lege de către 52% dintre californieni. Mai târziu un judecător federal a găsit ceva chichițe legale și a abrogat-o) Dacă o asemenea lege s-ar propune la nivel de federație, Warren ar spune altceva creștinilor din America decât să o susțină? Și dacă nu ar mai spune asta, ce ar spune? Și de ce ceea ce e bun pentru membrii bisericii sale nu e bun și pentru alți creștini din altă parte? Creștinii din Saddleback Church nu fac parte dintr-un trup mai larg al lui Cristos?

Cartea sa „the purpose driven life” nu a fost scrisă și pentru alți creștini? Dar „the purpose driven church”? Predicile sale postate pe iutub și pe site-ul bisericii sale nu sunt sfaturi date creștinilor în general? Site-ul său pastors.com nu se adresează la mii de abonați (printre care m-am numărat și eu pentru un an, până am văzut cum vorbește Rick Warren pe la ambele capete ale gurii)? Sau regretă acum Warren cele spuse doar pentru că se pregătește să sucombe în fața presiunii timpurilor și să înceapă să ofere binecuvântarea sa unor cupluri de homosexuali?

Suspectez că până și aceste pendulări sunt menite să îl țină relevant și-n colimator pe Rick Warren. Dar, începe să nu mă mai mire nimic (rău) din partea lui Rick Warren. Mă aștept la (aproape) orice.

Warning:

02 Martie – Meditația zilei

Iuliana Hutanu Gafincu liked this post

Matei 22:11-14 Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. „Prietene” i-a zis el „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor. Căci mulţi Sunt chemaţi, dar puţini Sunt aleşi.”

Nu ni se spune de ce nu avea omul acesta haină de nuntă. Nu a avut timp să-şi schimbe hainele? A ajuns prea târziu? De ce să se fi făcut efortul pentru a-l invita, ca apoi să fie scos afară!?

Unii spun că hainele erau oferite nuntaşilor la intrarea în sala ceremoniei. Adică, nu puteai veni cu hainele tale, ci trebuia să ai neaparat hainele puse la dispoziţie de cel ce a făcut invitaţia. Cumva asta se potriveşte cu mântuirea: nu poţi veni la mântuire cu faptele tale, ci trebuie să îmbraci faptele lui Cristos pentru tine: moartea şi învierea Sa. Tu poţi doar crede, altceva nu poţi face pentru mântuirea ta și în funcție de cum citești (și crezi) Efeseni 2:8, până și credința ți-e dăruită. Neprihănirea lui Christos îţi este imputată, iar păcatele tale împreună cu faptele tale cele mai frumoase şi mai bune sunt puse asupra Lui, şi răstignite în trupul Său.

Dacă e adevărat că omului i s-a oferit o haină şi el nu a vurt s-o îmbrace, atunci înţelegem că refuzul său este deosebit de grav. Privită prin prisma „justiţiei” omeneşti (nu ştiu de unde s-au mai scos şi părerile că oamenii ar avea… dreptate! Dar, mă rog, să mergem înainte cu gândul acesta!) pedeapsa pentru refuzul de a îmbrăca haina oferită de gazdă pare disproportionat de crudă. Darea afară pentru atâta lucru? Pentru nerespectarea unui cod al îmbrăcămintei? (Aici unii cititori ciulesc urechile din cauza unei evanghelii textile, cu care ei sunt atât de obişnuiţi încă prin bisericile lor!). Domnilor şi doamnelor, nu-i vorba de fuste şi bluze, ci-i vorba de neprihănire.

Unii încă se mai luptă, prin mai toate bisericile creştine să producă o neprihănire proprie salvatoare. De ce nu se satură ei de încercarea fără rost? Nu au aflat încă că e imposibilă găsirea unei poţiuni care să ducă la tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte? Nu ştiu că perpetuum mobile e imposibil? Şi că nu se ajunge la Dumnezeu prin neprihănirea proprie? Lăsaţi la uşă propriile haine şi îmbrăcaţi-vă în Christos! Altfel, va fi vai de voi! Şi de noi, desigur, dacă facem la fel!

Unii au refuzat invitaţia şi şi-au bătut joc de cel ce a făcut-o, stând la treburile lor. Omul acesta îşi bătea joc de invitaţie făcând de capul lui în sala de banchet. Paradoxal: să vii, să participi, şi totuşi să-i dai cu tifla lui Dumnezeu! Să participi în termenii tăi!

De la Dietrich Bonhoeffer ne-a rămas celebrul adevăr că harul e gratuit dar nu-i ieftin. (Un alt adevăr descoperit de Bonhoeffer în SUA, la şcolile teologice de aici, dar care cred că între timp s-a schimbat, a fost că „aici nu există teologie!” Desigur, în comparaţie cu şcoala germană de teologie…). Cei ce-s afară îl desconsideră pe Dumnezeu refuzându-L. Cei ce-s înăuntru îl desconsideră nebăgându-I în seamă regulile. „Hai aşa cum eşti” li s-a spus… dar nu au fost învăţaţi că nu pot rămâne aşa cum sunt! Dacă te-ai aşezat deja la masa Domnului (nu la Cina Domnului mă gândesc), nu poţi sta aici aşa cum vrei. Dacă ai început să îmbuci din harul lui Dumnezeu, vezi să nu-ţi rămână între dinţi când e vorba de ascultarea de care trebuie să dai dovadă!

Neam de neamul meu au fost credincioşi. Adică, atât cât pot pătrunde cu memoria în trecut. Bunicii şi tata au fost păstori. Şi de aceea m-am obişnuit să cred că mântuirea şi chemarea lui Dumnezeu sunt nişte drepturi, nu nişte privilegii extraordinare, privilegii de care peste 95% din omenire nu au parte şi se duc în iad. Mi-a trebuit un timp să înţeleg că nu pot trata cu uşurinţă chemarea lui Dumnezeu. Că El m-a ales din veşnicie, că a făcut un plan cu privire la mine, ca Isus să moară pentru mine şi să mă mântuiască, pentru a putea sta cu Dumnezeu şi cu Avraam, Isaac şi Iacov la masă.

De aceea nu-mi pot permite să rămân aşa cum sunt. Îmbrăcarea neprihănirii lui Isus trebuie să ducă prin aceeaşi lucrare constantă a Domnului, împreună cu Duhul şi Cuvântul, la sfinţire. Şi trebuie să fie harnic în acceptarea în continuu a ceea ce-mi oferă Dumnezeu.

Când văd blazaţii de prin adunările noastre mi se face greaţă! Ei se comportă ca şi cum i-ar face un serviciu lui Dumnezeu că-s acolo. Ca şi cum Dumnezeu nu ar putea fără ei! Lipsiţi de bucuria mântuirii, plini de acreala religiozităţii, fără viaţă şi fără vibraţia Duhului în ei. Între timp, prin alte continente, invitaţia lui Dumnezeu e acceptată cu bucurie şi oamenii vin şi umplu sala banchetului. În curând se va închise uşa şi gazda îşi va cerceta petrecăreţii. A cui haină o porţi? Eşti ales?

Warning:

01 Martie – Meditația zilei

Efeseni 2:8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. (partea 2)

Vorbind despre teatru creştin şi purtarea de măşti, astea se practică după un scenariu. Cu timpul depistezi actorul pentru că cunoşti piesa pe care o joacă. Dar tocmai de aceea, harul nu se dă după nici un scenariu repetabil. Fiecare act de revărsare de har este unic. Nu-l poţi copia, nu-l poţi repeta. Ca să nu fie pervertit de oameni. Ca să nu poată fi contrafăcut. Ca să nu-i poţi crea o atmosferă în care să anticipezi harul. Harul te ia mereu prin surprindere. Ca să nu-l poţi ritualiza.

Trece adesea cu vederea pe cei pe care i-ai crede mai aproape de Împărăţie, pentru a se opri lângă cei mai păcătoşi. Apare în cele mai incredibile locuri, cum ar fi o iesle, sau lângă o femeie preacurvă, ce trebuie omorâtă cu pietre, sau lângă unul care tocmai s-a lepădat de Dumnezeu! Între timp, l-a ignorat pe Ana şi pe Caiafa şi pe majoritatea fariseilor.

Încă ceva: când vine harul, deşi-i gratis şi oferit în mod liber, te ia rob! Este irezistibil. Dumnezeu (autorul şi posesorul harului, Cel ce-l oferă, şi singurul care-l poate oferi) se uită la oameni şi-i ia robi pe cei pe care-i doreşte. Îl vede pe Pavel mergând nervos către Damasc, şi-l capturează. Într-o fracţiune de secundă, Pavel îi zice lui Isus „Domn” şi este gata să asculte. Aşa procedează un rob, unul capturat de harul lui Dumnezeu. Domnul trece pe lângă nişte pescari, îi cheamă după El şi aceştia „îndată” îşi lasă meseria şi ustensilele acesteia şi pleacă după Isus. Mai târziu, Domnul le vorbeşte despre mâncare trupului Său… şi mulţi îl părăsesc pe Isus. Ucenicii nu. De ce? Au fost luaţi robi de harul Domnului!

Ştiu că pentru unii viaţa creştină este ca o competiţie în care ei ţin un capăt al frânghiei şi Domnul pe celălalt. Şi apoi, o viaţă întreagă o lălăie când Domnul trăgând mai cu putere, când ei trăgându-L pe Domnul după ei… Dar viaţa creştină adevărată, este mai degrabă un pescuit. Pescarul şi cel ce ţine undiţa este Dumnezeu. El ne trage în continuu către El. Da, câteodată peştele se împotriveşte. Şi poate că pescarul mai lasă din sfoară, şi peştele crede că e liber… doar pentru a descoperi că lăsarea de libertate a fost aparentă, şi a avut rolul de a-l obosi pe peşte. Apoi pescarul apropie peştele mai mult de Sine. Obosela peştelui este cu privire la el însuşi. Pentru că de câte ori mi se pare că Pescarul a lăsat mai liber sfoara, cu atât mai obosit sunt de mine şi de ceea ce pot face eu. Sunt mai fericit când sunt tras mereu către Dumnezeu decât lăsat liber să bat câmpii cu graţie!

Warning:

28 Februarie – Meditația zilnică

Efeseni 2:8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. (partea 1)

Cititorilor lui Pavel nu le-a fost uşor să înţeleagă acest verset. Ei veneau dintr-o religie a meritelor, în care cu cât mai mult respectai şi ascultai Legea, cu atât mai vrednic erai în faţa lui Dumnezeu, dar şi a oamenilor. Cei ce predică şi astăzi posibilitatea de a lucra pentru merite produc o mare stricăciune a principiilor lui Dumnezeu şi strică gândirea şi practica creştină. Fapta devine un mijloc de atingere a meritelor, nu o expresie a salvării, a mântuirii. Postim să câştigăm ceva de la Domnul, ne rugăm să-I răsucim mâna, mergem la biserică ca El să ne vadă şi să nu uite de noi, dăm bani ca să căpătăm înapoi însutit, poate în bani sau poate în alte valori. Când ni se întâmplă să ni se pară că Domnul este departe de noi, atunci începem să-I reproşăm toate câte le-am făcut şi acum, iată că Domnul nu-i recunoscător!

Cultura aceasta în care munceşti pentru ca să fii plătit, în care poţi privi la cele dobândite prin muncă şi-ţi poţi scoate pieptul cu mândrie şi satisfacţie nu ne ajută nici ea să înţelegem harul. Mai ales în capitalism, nu primeşti ceva pentru nimic.

Harul este oferit gratuit de către Dumnezeu. Nu-i meritat, nu este condiţionat, nu poţi lucra pentru el, nu-l poţi cumpăra, nu-l poţi câştiga în schimbul la altceva ce-ai da pentru el. Este un dar, nu o răsplată. Nu-i o medalie pentru merite deosebite. Dimpotrivă, nu spune absolut nimic despre tine, ci spune totul despre Dumnezeu! Într-o religie creştină umanistă, aşa cum vedem prin 99% dintre biserici, întreaga viaţă religioasă se învârte în jurul individului. În credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna, Totul se mişcă de la Dumnezeu, către Dumnezeu, El fiind în centru; totul curge de la Dumnezeu, spre Dumnezeu. Din El, prin El şi pentu El sunt toate lucrurile. Şi omul este „căpetenia” acestor „lucruri”; dintre toate, omul este chemat să îl înalţe pe Dumnezeu cel mai mult. Aşa a fost viaţa lui Isus la care El ne-a invitat s-o privim şi s-o învăţăm de la El.

Astfel, noi trebuie să ne supunem la o operaţie chirurgicală pe creierul omului lăuntric şi acolo să despărţim pentru totdeauna siamezii „merit-har.” Siamezi în gândirea noastră, că-n realitate, harul şi meritele sunt distanţaţi de infinit. Harul spune cât de mult iubeşte Dumnezeu un păcătos spurcat şi abject. Harul măsoară şi dragostea lui Dumnezeu şi adâncimea căderii noastre. E gratis. Nemeritat. Prin har Dumnezeu te-a acceptat aşa cum eşti.

Nu tu descoperi harul ci harul te descoperă pe tine. Nu tu păstrezi harul ci harul te păstrează. Ba mai mult, din cauza harului nici nu trebuie să pretinzi că ai fi altceva decât ceea ce eşti! Nu trebuie să te dai drept altul, nu trebuie să joci teatru! Am fost învăţaţi de la primii paşi în credinţă să purtăm măşti. Masca religioasă şi teatrul creştin sunt practici atât de răspândite! Mlţi dintre păstori nu-s altceva decât nişte regizori care supraveghează piesa de teatru. Ba ei mai sunt şi profesori într-ale prefăcătoriei! Şi dacă ţie ţi se face scârbă să vezi atâta prefăcătorie, atunci imaginează-ţi ce simte Dumnezeu la vederea atâtor sfântoci merituoşi!

Nu mă crezi că aşa se consideră unii? Păi, auzeam un păstor că a fost salutat de un om, care i-a spus, „ai dat mâna cu un sfânt!” „Cum aşa?” a întrebat păstorul? „Eu am 12 copii!” Merite. Muncă. Nu că a munci nu duce la o anumită „neprihănire.” Duce. Pavel a avut o astfel de neprihănire dată de Lege. Dar dacă era bună, nu ar fi schimbat neprihănirea proprie cu neprihănirea lui Dumnezeu.

Warning:

27 Februarie – Meditația zilnică

Pavel a scris: 1 Tesaloniceni 5:18 Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. Tot el a scris de asemenea, Efeseni 5:20 Mulţămiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.

Mulţumiţi pentru toate lucrurile şi mulţumiţi întotdeauna! Hmm. Cred că testul credinţei şi a unei inimi predate Domnului nu stă în a mulţumi când împrejurările sunt potrivite, când dispoziţia sufletească este de aşa natură, când „avem” pentru ce să mulţumim. Probabil că la citirea unui asemenea pasaj mulţi dintre noi am călătorit prin labirintul aducerilor aminte şi am încercat să singularizăm lucruri şi momente pentru care să mulţumim. Şi, nu am găsit multe, zicem unii dintre noi.

Dar, de fapt, ce anume căutăm? Pentru ce anume să mulţumim? Pavel zice că… pentru TOATE lucrurile! Adică, şi bune şi rele! Deoarece prin prisma unui Dumnezeu Suveran şi a interacţiunii Sale cu un copil al Său, nimic nu este rău ci totul lucrează spre bine! Aşa că, toate lucrurile-s OK şi orice timp este un timp de mulţumire.

Zic eu dar să ne „forţăm” să mulţumim chiar dacă nu simţim că trebuie sau avem pentru ce? Da, aşa zic. Dar nu să ne „forţăm” ci s-o facem… prin credinţă! Deoarece viaţa creştină e trăită nu prin sentimente ci prin credinţă. Nu vreau să spun că ceea ce facem este lipsit de sentimente, sau rece şi anost, ci că sentimentele sunt supuse credinţei în Dumnezeu. Este un test al credinţei adevărate să mulţumeşti şi atunci când nu ai mai văzut soarele de săptămâni, şi când nu tot ceea ce atingi se transformă în aur.

Credinţa e uşoară când ai câştigat meciul şi ţi-ai trântit la pământ adversarul. Dar când tu eşti cel trântit, numai credinţa te determină să te ridici iarăşi şi să continui să lupţi. Şi nu este nici o declaraţie de luptă mai aprigă aruncată în faţa circumstanţelor potrivnice şi a celor ce le propagă, decât să mulţumeşti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile şi întotdeauna.

Martin Rinkert a fost un preot într-un mic oraş, numit Eilenburg din Germania de acum 350 de ani. El a fost fiul unui fierar sărac dar a reuşit să obţină o educaţie şi la 1617 să fie numit arhidiacon în parohia oraşului. La un an după numirea sa a izbucnit Războiul de 30 de ani. Oraşul Eilenburg a fost prins chiar la mijloc. Apoi, la 1636 izbucneşte ciuma bubonică care ucide zeci de mii de oameni. În Eilenberg mureau zilnic câte 50 de oameni. Cel ce îi îngropa era Martin Rinkert. Peste opt mii de oameni au murit în total printre care şi soţia lui Rinkert. Peste 11 ani Rinkert moare. El a slujit în total 32 de ani, cu primul an şi ultimul an flancând cei 30 de ani de război. Cu toate acestea, Rinkert scrie nişte versuri:

Now thank we all our God
With heart and hands and voices;
Who wondrous things hath done,
In whom his world rejoices.

Sau în traducere liberă,

Acum să mulţumim cu toţii Domnului
Cu inimile, cu mâinile şi cu gândurile noastre
Celui ce a făcut lucruri minunate
Şi Acelui în care se bucură lumea Lui

Ai nevoie de un spirit măreţ pentru a trece prin astfel de încercări şi pentu a putea totuşi exprima mulţumirea. În mijlocul unor condiţii economice şi politice potrivnice, într-o lume cu un viitor nesigur, noi mulţumim lui Dumnezeu cu inimile, cu mâinile şi glasurile noastre! AMIN!

Warning:

26 Februarie – Meditația zilei

Psalmi 1:3 El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă…

Rădăcinile. Sistem de suport pentru pom. Ele îl ţin acorat în solul sau grădina de plantare. Fără rădăcini, orice plantă ar fi purtată de vânduri, trântită de răufăcători. S-ar prăbuşi fără îndoială! Rădăcinile sunt importante pentru ancorare, susţinere.

Dar rădăcinile au şi rolul de a găsi hrana şi de a o culege din sol pentru a alimenta întregul pom. Şi pomul, plantat lângă râu are umezeala necesară care să transforme în soluţie hrănitoare sărurile din pământ. Pomul acesta din psalmul 1 nu s-a plantat pe sine, cum cred unii. Ştiu că e plină lumea de „pomi” care cred că ei s-au plantat pe ei înşişi în locul plantării lor! Pretutindeni prin Scripturi vedem cum oameni sau naţiuni sunt asemănaţi cu diferite plante (viţă de vie, copaci, smochin, etc.) şi Cineva (cu C mare) plantează sau smulge, îngrijeşte sau aruncă în foc. Fără plantator, pomul este pierdut. E bun numai de foc! Nici măcar nu devine pom, ci rămâne un biet copac!

Pomul plantat lângă ape nu depinde de împrejurările vieţii. El nu-şi primeşte satisfacţia de la ce cade la întâmplare peste el. Dacă plouă sau e secetă împrejur, pomul acesta este întotdeauna satisfăcut! Şi aici se face deosebirea între pom şi pom. Dacă vezi un pom veşted, amărât, slăbănogit, trist mereu, să ştii că ai dat de un pom care s-a plantat singur unde a crezut el mai bine. Şi dacă e vorba de a fi lăsaţi să ne plantăm noi pe noi înşine, apoi ne-am planta cu toţii în Sodoma şi Gomora! Că doar după ochii şi raţiunea noastră, acolo este mai bine ca oriunde!

Dacă vezi un pom fericit, mulţumit cu orice vine pe râul lui Dumnezeu, atunci să ştii că el a fost plantat de către Domnul! Este la locul potrivit! Nu-i trebuie altceva, nu este nemulţumit! Încrederea lui este în Domnul şi Domnul este încrederea lui.

Oh, dar pomul nemulţumit! Ce-i mai lipseşte? Mereu câte ceva nou! Sau, acelaşi lucru mereu! „Carne ne trebuie!” zice Israel. Să te ferească Dumnezeu să-ţi dea ceea ce crezi tu că-ţi trebuie! Că răspunzând nemulţumirii poporului (Numeri 11:19-20) Dumnezeu dă carne… până poporului i se face rău de ea!

Să ne lăsăm plantaţi de Domnul, altoiţi de El şi să fim fericiţi! Ce altceva ne mai trebuie?

Warning:

Necredința are mai mare căutare decât credința

Robert Barabas, Maria Maries liked this post

Christian Today ne spune că o scrisoare a lui Einstein în care omul de știință vorbește despre Dumnezeu ca creator s-a vândut nu de mult la o licitație pentru suma de $75,000.

O altă scrisoare de-a sa în care Einstein afirma că el nu crede în Dumnezeu s-a vândut în 2012 la o altă licitație pentru 3 milioane de dollari.

De unde se vede că necredința este la mai mare căutare decât credința și-n lumea de acum se și plătește mai bine.

Warning:

Vino așa cum ești și… rămâi așa cum ești! Oare?

Maria Maries liked this post

Christian Today ne spune că Editura Destiny Image a reziliat contractul de publicare a cărții Nomad: Not-So-Religious Thoughts On Faith, Doubt and the Journey In Between al scriitorului Brandan Robertson care a refuzat semnarea declarației de credință a editurii, care susține că homosexualismul este un stil de viață contrar Împărăției lui Dumnezeu.

Brandan Robertson este homosexual și se consideră creștin. În urma rezilieirii contractului cu editura el a spus: “There is a major problem within Evangelical Christianity. And that problem is that many leaders within Evangelicalism have decided that the Gospel is not truly good news for everyone. For LGBTQ people, the Gospel is not that you are loved, forgiven, and accepted just as you are.”

Adică, „există o problemă majoră cu creștinătatea evanghelică. Problema este că mulți lideri (din sânul mișcării evanghelice) au decis că Evanghelia nu este o veste cu adevărat bună pentru toată lumea. Pentru cei din LGBTQ (lesbians, gay, bisexuals, transgenders, queer – sau altfel spus reprezentanți ai homosexualismului) Evanghelia nu este că ești iubit, iertat și acceptat exact așa cum ești.”

Chemarea Evangheliei de a veni așa cum ești este transformată adesea în „vino așa cum ești și rămâi așa cum ești” deoarece Domnul te iubește așa cum ești!

Atunci de ce să mai vii? Evanghelia este o veste bună numai că ești iubit așa cum ești, punct. Ea spune că poți veni așa cum ești…, adică, să corectez: vino așa cum ești că nu ai cum veni altfel! Dar Evanghelia este vestea bună că nu trebuie și nu poți să rămâi așa cum ești. Dacă Evanghelia te poate lăsa sau trebuie să te lase așa cum ești, de ce să mai vii?

Și de ce să vii pentru iertare? Dacă ai fost bine așa cum ai fost și vrei să rămâi așa cum ai fost, de ce ai nevoie de iertare? Iertarea e necesară pentru cine a păcătuit. Isus unora iertați de El „du-te și nu mai păcătui?” Iertarea face sens în vederea obținerii unei vieți noi, dar dacă nu vrei să fii schimbat spre o viață nouă, nu ai nevoie de iertare.

Ce creștinism confuz și nedeosebit de lume mai există! Doamne ai milă de noi!

Warning:

25 Februarie – Meditația zilei

Pilat a avut o mare întrebare acum 2000 de ani: Matei 27:22 Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?”

Nu sunt decât numai două lucruri în întreaga lume pe care le poţi face cu Isus. Diferenţa dintre ele este ca diferenţa dintre noapte şi zi, dintre alb şi negru. Varianta a treia, de o culoare cenuşie, nu există.

Mulţi tratează pe Isus cum tratezi ploaia, sau un anotimp, sau omenirea: acestea pur şi simplu există, şi nu trebuie să faci nimic cu ele. Dacă răspunsul la întrebarea ce să faci cu Isus nu ar avea consecinţe pentru veşnicie, aşa ar fi! Isus nu ar fi mai mult decât Mahomed sau Confucius sau Dalai lama!

Mulţimea de odinioară a strigat la întrebarea aceasta: răstigneşte-L! Ei l-au dorit pe Baraba, un tâlhar, un revoluţionar! Isus era prea moale, inofensiv pentru gusturile lor! Ei voiau o senzaţie tare de tot! Unul cu care să se identifice, un erou, un idol! Cu care să meargă la barul de pe drum, şi să aibă tovărăşie, să bea nişte bere împreună! Şi Pilat L-a răstignit.

Cu cei de teapa lui Baraba în curând te lămureşti că cel ce ai crezut că este ceva sau cineva nu este diferit de cilalţi oameni; apoi după ce se închide barul şi se termină distracţia tu te trezeşti la realitate și constați că „problema Isus” nu a dispărut! El este tot acolo, şi întrebarea cu privire la El te pândeşte la toate colţurile. El a vorbit cum nu a mai vorbit imeni, El înviază morţii, El dă vedere orbilor şi iartă pe păcătoşi! Cartea BIBLIA s-a scris despre El, şi cele mai multe cărţi din lumea aceasta se scriu tot despre El.

Ce faci cu un astfel de om ca El? Fără păcat? Care porunceşte valurilor să se liniştească şi vântului să tacă, şi ele îl ascultă? Care spune că El este înainte de Avraam şi de Moise şi de Solomon? Care pretinde că este una cu Dumnezeu? Care nu e un nebun care strigă „sfârşitul e aproape”! în timp ce face spume la gură. Care este senin mereu, clar, cerebral şi iubitor în acelaşi timp.

Azi întrebarea despre ce să faci cu Isus este actuală. Nu mai poate fi răstignit, dar poate fi respins, necrezut, neacceptat. Sau, poate fi crezut, primit. Alegerea aceasta ne provoacă pe toţi oamenii. Nimeni nu rămâne indiferent de alegerea aceasta! Chiar şi alegerea de a fi indiferent este o alegere.

Warning:

24 Februarie – Meditația zilei

Ioan 1:21 Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Şi el a zis: „Nu Sunt!” „Eşti proorocul?” Şi el a răspuns: „Nu!”

Avem tendinţa de a gândi că ceea ce facem noi, adică ceea ce muncim ne defineşte. Ziarele şi paginile de web şi discuţiile din metrou, şi tot ce aud şi văd în jurul meu, este: „dacă ai mai bună educaţie, vei avea mai mulţi bani”! „Cine vrea să fie un milionar”!?

Am văzut de nenumărate ori doi străini, discutând unul cu altul; după ce s-au prezentat unul celuilalt, s-au întrebat reciproc: „ce faci”? Cu ce te ocupi este sinonim cu cine eşti, câţi bani faci, ce valoare ai, ce reprezinţi în societate. Dacă nu ajungi la standardele la care trăiesc vecinii tăi, începi să trăieşti cu impresia că eşti un nereuşit. Te uiţi la ce au ei, la ceea ce etalează: maşini, case frumoase, toalete, excursii, petreceri… Şi tu nu ai luat un concediu adevărat de 10 ani! Lucrezi la fabrică ca un rob, abia primind câte o ridicare de salar ici-colo! Halal viaţă! – te gândeşti, şi eşti gata să-ţi plângi de milă.

Cine eşti tu? Un tâmplar, funcţionar, inginer, medic, păstor sufletesc, soră medicală, contabilă, casnică? Nu, tu nu eşti asta! Asta este ceea ce faci, cu asta te ocupi, în meseria asta îţi câştigi existenţa. Ceea ce eşti e mai mult, mai sus, mai important decât ceea ce faci!

Amos spunea împăratului Amaţia: Amos 7:14-15 Amos a răspuns lui Amaţia: „Eu nu Sunt nici prooroc, nici fiu de prooroc; ci Sunt păstor, şi strângător de smochine de Egipt. Dar Domnul m-a luat de la oi, şi Domnul mi-a zis: „Du-te şi prooroceşte poporului Meu Israel!” Un împărat şi un cioban! Ce-l face pe împărat să nu-l strivească pe cioban? De ce nu porunceşte să fie prins şi decapitat pe loc, pentru îndrăzneala de a fi vorbit împotriva casei împăratului la Betel?

Ceea ce-l face deosebit pe Amos sunt două cuvinte: DAR DOMNUL! Când te priveşti prin prisma a ceea ce te vede Dumnezeu, atunci ai o privire clară şi adevărată a ceea ce eşti.

Eşti UN OM. Dumnezeu te-a creiat după chipul şi asemănarea Sa. Dumnezeu te iubeşte: pentru ca să te aducă înapoi din starea de alienare în care eşti, şi-n care este întreaga lume, fără absolut nici o deosebire, Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu, Domnul Isus Christos să moară pentru tine, în locul tău. Dumnezeu „îţi face curte” dacă vrei, te atrage şi-ţi iese înainte, aleargă după tine şi te ajunge din urmă, şi vrea cu orice chip să crezi în dragostea Sa pentru tine şi-n sacrificiul Fiului Său. De ce? Deoarece, dacă faci asta, atunci nu eşti doar UN OM, ci eşti UN OM MÂNTUIT, UN FIUL AL LUI DUMNEZEU!

Vezi cum schimbă intervenţia Domnului în viaţa oricui ceea ce este el? Cel care a fost transformat de Domnul nu se mai priveşte prin prisma a ceea ce face, a ceea ce are, a educaţiei, a standardelor lumii. El nu se mai simte forţat, obligat să urce pe scara prosperităţii, a reuşitei, pentru a îşi trage de acolo valoarea, aprecierea. El ştie că are parte de aprecierea lui Dumnezeu. El are un ospăţ necurmat în viaţa sa (Proverbe 15:15 Toate zilele celui nenorocit Sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat). El are permanent în casa sa Sfânta Treime (Ioan 14:23 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el). Dumnezeu însuşi îngrijeşte de toate necesităţile vieţii sale (Filipeni 4:19 Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos).

Când ai aceste convingeri despre tine, nu eşti încrezut, îngâmfat, inabordabil! Dimpotrivă, te simţi umil pentru că ţi s-a făcut un aşa mare har (Luca 1:28 Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”; Luca 1:46-48 Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul, şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale).

Când ai aceste convingeri, scopul tău nu este să alergi după meseria cea mai bine plătită, după bani, după distracţii. Nu te uiţi cu jind la cei răi, cărora poate le merge bine, deoarece tu ai alte obiective în viaţă. Ştii de acum că viaţa este scurtă şi trecătoare: dorinţa ta este să găseşti scopul, planul lui Dumnezeu pentru tine şi să împlineşti astfel voia Lui. Satisfacţia ta vine din ceea ce venea şi a psalmistului: Psalmi 73:23-24 Însă eu Sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.

Cine eşti tu? Ce poţi răspunde cu certitudine la această întrebare? Să dea Domnul să poţi spune ca psalmistul, în citatul de mai sus!

Warning:
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...