Obama și Trump – neașteptată civilitate

Alegerile au trecut și deja s-au scurs șapte zile. Am fost plăcut impresionat de discursul lui Trump în care a vorbit frumos despre Hillary. Apoi de discursul lui Hillary in care a vorbit frumos despre Trump. Și apoi a urmat întâlnirea celor doi „președinți”. Obama care este la Casa Albă până la 20 Ianuarie 2017 și Trump, președintele-ales care va ocupa Casa Albă după data aceea.

Cei doi s-au întâlnit pentru circa 90 de minute și după toate aparențele și rapoartele, cei doi s-au comportat amabil unul cu celălalt. După acuzațiile și insultele reciproce din timpul campaniei electorale nu cred că era cineva care să se aștepte la o astfel de atitudine.

Desigur că nimeni nu visează că lucrurile rămân așa pentru multă vreme. Deja luni Obama a participat la o conferință de presă la care a început să-i dea sfaturi lui Trump. Printre altele, el spunea cu un aer de superioriate că Trump o să descopere că promisiunile din campania electorală sunt mai greu de făcut decât au fost de spus, că ar fi bine ca Trump să construiască pe realizările lui Obama, nu să le distrugă și că întrucât Trump nu are experiență politică îi oferă sfaturi și asistență de care probabil că are nevoie. Că Trump are un fel înzorzonat de a vorbi și că ar trebui să îl reducă cu câteva grade.

Sfaturile acestea vin de la un om care la circa 47 de ani a devenit cel mai puternic om de pe pământ. Înainte de acel moment a fost de mai puțin de un mandat senator în Congress și un organizator politic din Chicago. Practic nu a produs nimic toată viața și toate cunoștințele sale erau numai teoretice.Ca să nu mai vorbim despre cine i-au fost mentorii: Teroristul comunist Bill Ayers, Frank Marshall Davis (membru al Partidului Comunist cu carnetul nr. 47544), comunistul John Drew (de la Occidental College unde a studiat Obama) și colaborări cu organizații de-ale lui Saul Alinsky (un alt comunist). Chestia cu discursul zorzonat însă m-a distrat cel mai tare. Acest sfat vine de la un om care nu poate greși și nu a greșit niciodată, ale cărui eventuale nereușite se datorează interacțiunii cu ceilalți și care a vorbit mereu de sus cu toată lumea. Dar mă rog, greșelile noastre nu-s atât de mari nici de grave ca ale altora.

Într-un mod ironic Obama trebuie să fie cel dintâi ambasador al noului președinte ales. În ultima sa vizită prezidențială peste hotare Obama a trebuit să asigure partenerii politici că totul va fi OK din partea partenerilor americani.

Rămâne de văzut de ce va face Trump. După întâlnirea cu Obama deja a promis că Obamacare nu va fi înlocuit în întregime cu un program de asigurare medicală promis în campanie. Eu am crezut întotdeauna că promisiunea lui Trump a fost cam exagerată. De ce? Sub Obamacare au obținut asigurare medicală peste 10 milioane de americani care fie nu aveau bani ca să-și cumpere una, fie aveau deja anumite condiții medicale din cauză cărora nimeni nu le dădea asigurare (boli ca diabetul, cancerul, boli de inimă și altele similare). A lua asigurarea medicală acestor oameni și a-i aduce înapoi la starea de dinainte de Obamacare va crea un protest public nemaivăzut împotriva lui Trump. Nu cred că președintelui ales nu-i pasă de loc de imaginea sa și că faptul că-i pasă de oamnei a fost doar un slogan de campanie politică.

Desigur că rămâne de văzut ce va face Trump în domeniul tratatului de la Paris (2015) pentru protecția mediului: va dezavua semnătura SUA pe documente sau nu. Depinde ce va face Trump vizavi de TPP (tratatul parteneriatului trans-pacific, tratat de colaborare economică). Se va vedea ce va face cu deportarea imigranților ilegali (mai ales a celor ce au încălcat grav legile și au dosare criminale), cu înălțarea unui zid la granița cu Mexicul și alte promisiuni de campanie. Deja s-a spus de mai multe ori că Trump este un om de afaceri caracterizat de pragmatism și că acesta îi va dicta multe dintre acțiuni.

Să vedem cât va dura fumul pipei păcii fumate între cei doi și cine va fi primul care va dezgropa securea războiului.

Warning:

Deci, Trump este ales președinte?

Nu am spus multe despre alegeri și nici acum nu ofer decât câteva gânduri rapide și nemestecate pe această temă. Iată-le.

Nu cred că cineva și-a putut imagina acest rezultat. Opoziția a fost destul de bine organizată și destul de gălăgioasă. Dar a fost nesincronizată cu un numeros segment al populației americane. În miezul ei, America nu e nici progresistă nici liberală.

America e încă formată din oameni de rând, care se trezesc dimineața și se duc la locul de muncă unde câștigă cecul cu care-și plătesc cheltuielile în fiecare lună. În lumea lor încă contează familia. Contează țara. Aceasta este a lor în primul rând, apoi este împărtășită cu alții, în mod legal. Locurile de muncă sunt importante pentru viitorul copiilor lor.

Vorbind despre copii, educația este importantă. Americanul obișnuit vrea o educație în care părinții să aibă un cuvânt de spus sau cu privire la care să aibă opțiuni, cum ar fi educația acasă sau „charter schools”.

În lumea acestor oameni familia e încă formată dintre un bărbat și o femeie. Homosexualismul este încă o deviere de la normal iar căsătoria dintre doi bărbați e cel puțin o anomalie. Băieții și bărbații încă folosesc WC-urile desemnate pentru sexul lor iar femeile pe cele desemnate pentru ele.

Ei încă preferă muzica country, jocurile de baseball și football, berea indigenă, hamburgerul prăjit la BBQ în curtea lor. Americanul de rând e simplu. Plăcerile sale sunt nesofisticate. Pentru el unu plus unu e tot doi. El nu apreciază lumea lui Lady Gaga și Madona. În lumea lui răul e rău și binele e bine. Zonele gri sunt puține și nesemnificative. Hollywood este doar pentru distracție și nu trebuie emulat deși fiica americanului de rând va avea un poster cu Milie Cyrus (când ea era doar Hanna Montana) iar fiul lui va avea postere cu șoferi de la NASCAR. Celebritatea din lumea muzicii sau a filmului nu e considerată expert în afacerile politice sau morale ale Americii.

Americanul de rând este generos cu banii săi. Donează la nenumărate proiecte caritabile și sprijină biserica la care se duce. El este încă cu frică de Dumnezeu, deși credința sa devine din ce în ce o extensie a culturii. Este cinstit și-și plătește taxele la timp. Dar nu-i place să-și vadă contribuția la buget irosită de către un guvern supra-dimensional care aruncă banii în stânga și-n dreapta fără discernământ. Și nu e de acord ca miliarde din banii strânși din taxele sale să fie trimise unui guvern iranian care dorește distrugerea Americii.

Americanul de rând își iubește țara. EL și-a jertfit fii și fiicele pentru independența acesteia și-n războaiele ei. El iubește drapelul țării sale și nu-l calcă în picioare, nici nu-i dă foc. El respectă veteranii războaielor și se interesează de viitorul lor. El încă se ridică și-și plasează mâna dreaptă pe inimă când se cântă imnul american. Și-n jurământul său, americanul de rând încă rostește „one nation unde God”. Pentru americanul de rând încă contează „cele zece porunci” și probabil că el nu are nimic împotriva rugăciunii în școli publice. E mai bine de fii lor să crească cu frica de Dumnezeu decât fără, mai bine cu cunoașterea legii morale decât fără.

Americanului de rând nu-i place să fie înjosit, privit de sus. El are mândria lui. Când îl faci prost, fără educație (chiar dacă nu are studii superioare), rasist (deși a votat de două ori pentru un președinte de culoare cu numele de „Hussein”), homofobic, deplorabil, imbecil și orice alt fel de epitet se găsește în panoplia elitistă a lumii ce trăiește desprinsă de realitate, se duce la vot și reacțioanează corespunzător.

Americanul de rând respectă legea și pe oamenii care muncesc pentru respectarea ordinii. Viața tuturor oamenilor contează, nu doar a celor… negri! Și contează și viața acelor oameni care încă nu s-au născut.

Americanul de rând nu amenință că emigrează în Canada dacă este ales unul pentru care nu a votat el. Pentru acest american, America este încă excepțională. Este suverană și unică. Granițele țării încă contează. El suferă când locurile de muncă sunt trimise aiurea în lume în timp ce locurile de muncă disponibile acasă devin din ce în ce mai puține și mai prost plătite.

Americanul de rând vrea să-și păstreze armele și religia. Vrea să-și păstreze dreptul de a spune ceea ce gândește, chiar dacă ceea ce gândește este simplistic. El nu înțelege socialismul. Pentru el experimentul socialist înseamnă blocul sovietic de acum 25 de ani, înseamnă Cuba, înseamnă experimentul Venezuela și Corea de Nord. De aceea Trump a fost dezirabil vizavi de Hillary care ar fi continuat pe linia „more of the same” pe care a pornit Obama.

Americanul acesta a votat ieri. Candidatul ales a fost Donald Trump. Ideal? Nici pe departe. Moral? Nu. Obraznic? Da. Bătăios? Da. Temperamental? Da. Dar nu poate nimeni nega că Trump pare a avea o familie de treabă, unită, care-l respectă și care-l iubește. Iar victoria lui Trump este deja considerată „the biggest upset in history”. Se aud tonuri de comparație cu victoria lui Reagan.

Trump e un „self-made man” și reușita sa e visul oricărui american, ca să nu zic a fiecărui om în viață astăzi. Avionul său personal a fost mereu în fundalul tribunei de la care vorbea la zeci de mii de americani ce au participat la spiciurile sale din campania electorală. Trump a inaugurat un nou hotel în chiar mijlocul campaniei sale electorale fără să se scuze. Trump nu-și poartă cu rușine bogăția ci uneori cu ostentașie, iar alteori cu naturalețe.

Trump a reușit în lipsa sa de sofisticare să atingă coarda care a reverberat în inima americanului de rând. Așa că acum Trump a primit un mandat de a face ce a promis.

Va ridica el un zid între Mexico și SUA? Nu cred și nici nu cred că vor fi mulți care să-l tragă la răspundere pentru că nu va ridica zidul. Americanul nu este împotriva imigrației legale, doar împotriva celei ilegale. Probabil că aici Trump va aduce îmbunătățiri prin un mai riguros control și aprare a granițelor. Va opri el influxul celor din lumea islamică? Probabil că da. Soluția de a le oferi celor dislocați de războaie un loc sigur undeva aproape de locurile lor natale e mai bună și e viabilă.

Va crea Trump locuri de muncă? Nu cred. Un președinte nu are la dispoziția sa pârghii de a crea locuri de muncă în mod direct. Dar dacă va scădea taxele corporațiilor iar acestea vor folosi surplusul la extinderea activităților lor, atunci da, locuri de muncă vor fi create. Va înlocui el Obamacare cu altceva? Se va vedea. Orice se va oferi nu va putea lua asigurările medicale oferite unor oameni ce nu se calificau la asigurare sub vechile directive. Dar e cert că guvernul nu va deveni o companie de asigurări medicale, cum era prevăzut (deși nerostit) sub Obama/Hillary.

Acum după ce zarurile au fost aruncate eu cred că viața va continua normal. Facturile continuă să apară și noi trebuie să muncim ca să le plătim. Încă mai trebuie să mergem la dentist, să ne tundem gazonul, să ducem afară gunoiul. Pe plan internațional lucrurile se vor reglementa și ele. Trump va fi doar un element (fie el important) într-un aparat de stat care chiar dacă va face anumite modificări, nu poate izola țara nici economic nici politic de realitatea globală. NATO nu va dispare, Rusia și America vor rămâne opuse. Doar că Trump nu se va duce la diverși regi și șeici să se plece în fața lor și să-și ceară scuze publice în fața lumii islamice. Ceea ce e diferit de ce am văzut în ultimii 8 ani.

Warning:

Practici comuniste sau practici hitleriste – nici o diferență!

Articolul de mai jos este despre practica bestială a guvernului comunist chinezesc de a recolta organe de la deținuții pentru libertatea de conștiință din închisorile comuniste. Se spune că aceștia sunt legați pe mese de operație și sunt tăiați pe viu cu bisturiul pentru a li se recolta organele vitale care mai apoi vor fi vândute la cei ce au nevoie de transplanturi.

Investigația asupra a 712 spitale care au transplantat rinichi și ficați umani arată că cifra unor asemenea operații se ridică la până la 100 de mii pe an.

Actrița de origine chineză Anastasia Lin a jucat recent într-un film ce tocmai a fost vizionat în parlamentul britanic. Filmul se numește The Bleeding Edge și are scopul de a populariza și a conștientiza practica barbară, pentru a determina Occidentul să ia măsuri împotriva acesteia. Anastasia Lin împreună cu jurnalistul Ethan Gutmann și doctorul Enver Tohti (un chirurg din provincia chineză Uighur, care a recoltat organe de pe persoane aflate încă în viață) au depus mărturie în fața unei comisii a parlametului din Marea Britanie. Enver Tohti a declarat că în China guvernul nu privește pe oameni ca ființe umane.

„Follow the Money” – sau urmărește banii se potrivește și aici. China face bani din orice. Indiferent ce ar face Occidentul va fi dificil să oprească „cererea” occidentalilor care au nevoie de transplant de organe. Se zice că există un înfloritor „turism al organelor” – călătorii ale bolnavilor în China în vederea obținerii de transplanturi.

China’s evil secret

A Miss World contestant is exposing a practice that the communist regime doesn’t want you to hear about ‘The scalpel cut into the chest and blood gushed out,” recalled an unnamed policeman in Shenyang, China. “At that time, we had been interrogating and severely torturing her for about a week.

Warning:

Molohul homosexual continuă să caute pe cine să înghită

Andrei Vasilita, Stan Suzana liked this post

Două școli creștine private din Alberta, Canada au refuzat să accepte formarea de cluburi pentru homosexuali în instituțiile lor. Partidul Democrat al Canadei jură că va lansa o investigație și că dacă e adevărat ce se spune, școlile riscă să fie închise.

Măsura care cere școlilor să aibă cluburi cu membri heterosexuali și homosexuali a fost forțată pe gâtul tuturor școlilor din Canada. Asemenea cluburi ar avea rostul de a-i face pe heterosexuali mai sensibili și mai deschiși față de gay și stilul lor de viață.

Vedem din nou cât de intoleranți sunt perverșii care au cerut toleranță din partea majorității heterosexuale. Ca și-n alte rânduri, ei doresc să distrugă orice instituții sau afaceri care pretinde că ar avea și ele drepturi de a se organiza după cum găsesc ele de bine. Dar nu-i așa.

Într-o societate care a cedat moral cei mai vulnerabili devin de acum creștinii care însă mai susțin etica iudeo-creștină. Școlile asociate cu biserici care vor să-și izoleze copii de stiluri de viață stricate vor fi obligate ori să cedeze ori să se închidă. Dar de fapt aceasta este obiectivul homosexualilor care au găsit sprijin în partidele democrate din SUA și Canada. Să folosească pumnul guvernelor cu ajutorul cărora să distrugă orice alternativă de viață.

Că vedeți voi, heterosexualii sunt răi și homosexualii sunt buni! Nu degeaba zicea prorocul: saia 5:20  Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!

Alberta gvmt launches investigation of Christian schools for refusing gay clubs

EDMONTON, Alberta, September 21, 2016 (LifeSiteNews) – Alberta’s New Democratic Party government has launched an inquiry into two private Christian schools whose board refuses to comply with government edicts regarding homosexuality and risks losing taxpayer assistance.

Warning:

Gânduri pe marginea terorismului

Nu este nici o îndoială că SUA se află din nou sub o serie de atacuri teroriste. Indiferent de dansul declarațiilor făcute de politicieni, atacurile au avut rolul de a provoca teroare. O explozie în New Jersey sâmbătă dimineața, o alta în New York sâmbătă seara, apoi descoperirea unei bombe la câteva străzi de cea explodată în New York, apoi găsirea a altor cinci bombe plasate în alte locrui, printre care una plasată la o stație de cale ferată. De dimineață poliția căuta să adauge la cei câțiva deținuți capturați duminică pe un alt tip cu numele Ahmad Khan Rahami. Azi de dimineață l-au capturat și pe acesta în urma unui schimb de focuri de arme.

ISIS se bucura încă de sâmbătă dimineața și amenința că acesta este doar începutul durerilor. Într-un mall din Minnesota un bărbat rănea cu ajutorul unui cuțit un număr de 9 persoane. Cei ce susțin Sharia Law în SUA (și de fapt în întreaga lume) nu se vor da înapoi de la nici un efort oricât de josnic ar fi acesta pentru a-și împlini scopurile.

Politicienii consideră mai întâi persoanele care promovează teroarea apoi actele lor de pe două poziții contradictorii. Unii (cum este Trump) denunță persoanele ca fiind teroriști și faptele lor terorism. Aceștia consideră că răspunsul nostru trebuie să fie decisiv, armat și definitiv. Alții (printre care și Clinton) nu sunt siguri. Voind parcă să continue politica de împăciuire a lui Obama, acești tip de politicieni privesc pe teroriși ca pe niște nefavorizați ai sorții care trebuie ascultați și înțeleși de ce anume refuză ei să se alinieze cu normele generale de conviețuire socială. Apoi după ce au fost înțeleși trebuie ca societatea să vină în întâmpinarea cerințelor și nemulțumirilor lor în așa fel încât ei să fie satisfăcuți. Apoi faptele lor antisociale vor dispare de la sine.

Eu nu cred că aici este vorba despre ceva ce se poate face în societatea contemporană pentru concilierea cu islamicii. Ei sunt posedați de o religie demonică care nu ține cont de viața umană indiferent de care parte a religiei s-ar afla aceasta: de partea creștină, de partea evreiască, de partea islamică sau de orice altă parte. Teroriștii trăiesc cu mentalitatea de acum 12 secole dar folosesc mijloacele moderne de deplasare, comunicație și distrugere.

Teroriștii islamici se ascund sub această „specie protejată” (cum se referea Richard Dawkins la musulmani). Vă mai amintiți episodul cu cofetăria care a refuzat confecționarea unui tort de nuntă la niște homosexuali? Ei bine, a existat un youtube în care doi homosexuali s-au dus să comande un tort la o cofetărie al cărei patron era musulman. Acesta i-a refuzat și le-a spus să se ducă în altă parte cu cerința lor. A pățit ceva proprietarul musulman? Nu. Dacă era creștin și-ar fi pierdut afacerea. Așa nimeni nu a spus nimic. Musulmanul are dreptul de a i se respecta religia, creștinul nu are acest drept. Creștinul trebuie să se ajusteze la cerințele unei societăți mereu în mișcare etică. Aceeași societate este gata să se dea peste cap ca să satisfacă credințele unui musulman. E o specia protejată.

Tocmai această poziți privilegiată a musulmanilor va aduce cea mai mare provocare social-culturală a acestui secol, atât în SUA dar mai ales în Europa. Provocarea însă se va extinde la un domeniu care este cel mai drag fiecăruia dintre noi (inclusiv musulmanului): religia. Domeniul credinței. Până și ateul se ține cu convingere de credința lui! Creștinul face propagandă verbală. Musulmanul o face cu ajutorul teroarei. Cine va avea câștig de cauză?

În schema mare a lucrurilor, Cristos va avea câștig de cauză. Dar aceasta nu înainte de a lăsa ca păcatul, fărădelegea și stricăciunea să-și definitiveze efectul asupra omenirii. Până atunci creștinul are datoria să continue să folosească și el armele luminii care i-au fost încredințate de către Dumnezeu. Cuvântul propovăduit, puterea Duhului Sfânt, rugăciunea și o viață trăită în lumină. Rezultatul este în sarcina lui Dumnezeu.

Warning:

Filantropia religiilor din SUA în creștere

Ne-am tot obișnuit cu știri și articole despre ce se întâmplă rău în religie și-n biserici. Iată însă o știre neașteptată despre ceea ce e bine în religie și biserici: ea privește contribuția adusă de religie la economia și societatea americană. Articolul de mai jos ne amintește despre binele care se face de către organizațiile religioase din SUA. Acestea aduc o contribuție anuală la economia americană de peste 1.2 trilioane de dolari. Cifra aceasta este mai mare decât totalul contribuției unor mari companii, cum ar fi Google, Apple, Microsoft și altele. Adică, de sine stătătoare această „economie” (calculată ca Produs Intern Brut, sau PIB) ar fi a 15-a din lume!

Aici sunt amintite câteva dintre organizațiile religioase și contribuțiile lor. De exemplu, Holy Apostles Episcopal Church din New York oferă zilnic de mâncare la peste o mie de oameni fără locuințe (homeless). Jewish Home oferă îngrijire pentru mii de bătrâni de diferite credințe. Catholic Charities USA oferă asistență socială la peste un milion de indivizi în fiecare an.

Lucrul acesta este interesant dacă ne gândim că-n SUA participarea la viața religioasă este în scădere. În același timp contribuțiile filantropice au crescut. Acestea se îndreaptă către servicii de îngrijire medicală, asistență socială pentru cei defavorizați, servicii educaționale și de cercetare în domenii medicale, cum ar fi acela al luptei contra SIDA, cancer și a altor maladii ale acestui secol.

Apostolul Iacov ne-a învățat că „religiunea curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume” (Iacov 1:27). Cunosc cum partea din urmă a acestui verset e o preocupare pentru cei din bisericile române din SUA. Partea precedentă este însă adesea neglijată, mai ales vizavi de nefavorizații țării în care am venit să locuim și care ne-a primit cu brațele deschise și ne-a dat șansa să ne închinăm (deocamdată) fără piedici și ne-a oferit și șansa să devenim prosperi.

Study finds that religion contributes $1.2 trillion to US economy

A new study finds that religious groups in America contribute $1.2 trillion to the national economy, much of it in charitable services, which would be enough to make U.S. religion the 15th largest economy in the world. Both the left and right should acknowledge that contribution.

Warning:

Surubul se strânge, dar încet

Senatul din California va discuta o lege al cărei scop este de a refuza finanțarea din bani publici a oricărei școli care este afiliată cu vreo instituție religioasă și care aderă la învățătura biblică cu privire la căsătorie și sexualitate.

Cei care cer altora să fie toleranți au din ce în ce mai puțină toleranță vizavi de cei care cred altfel decât ei. Libertațile de care s-au bucurat creștinii din SUA se vor restrânge considerabil în anii următori iar atacurile împotriva diverselor instituții religioase se vor înteți.

Între timp, noi creștinii dorim libertatea atât de mult încât uităm adesea că trebuie să avem o vocație a suferinței. Apostolul Petru ne spune să ne „înarmăm” cu o astfel de mentalitate a predispoziției către suferința din cauza lui Cristos (1 Petru 4:1, etc.). Biserica s-a născut în suferința lui Cristos și s-a dezvoltat sub persecuții teribile. Dacă e vorba să anticipăm o revărsare de har în vremurile din urmă, de ce am crede că aceasta ar veni diferit de felul în care a venit în primele secole de existență a bisericii? De ce nu am învăța din trecut? Și mai ales, de ce nu am considera ce s-a întâmplat cu creștinismul atunci când el și-a câștigat libertatea și a devenit norma, nu excepția?

Creștinul este prin definiție excepțional. El nu se potrivește modelelor lumii ci doar modelului lui Cristos. Când Domnul ne-a cerut să călcăm pe urmele Lui El nu ne-a lăsat nici o iluzie cu privire la ce va însemna lucrul acesta; lepădare de sine și purtarea zilnică a crucii lui Cristos. Prigonire pentru păstrarea credinței și da, chiar și darea la moarte.

Dar unii creștini mai visează la revenirea unor vremuri mai bune. Aceasta explică atracția multor creștini către candidatura lui Trump. Candidatul republican a promis restabilirea unor libertăți creșine. Doar că e ridicol faptul că printre aceste libertăți promise de el au fost posibilitatea de a saluta cu „Merry Christmas” la crăciun și de a-ți pune pe iarba din fața casei decorații cu subiect religios.

Revenind la cele scrise în primul paragraf, semnificația legii din senatul californian este că se crează un precedent. Sistemul juridic american se bazează pe decizii precedente luate în cazuri similare. State liberale precum California, Oregon și Washington sunt niște laboratoare legale în care se testează cât de departe se poate întinde elasticul înainte de a se rupe.

Bill aims to deny funding to religious, Christian schools

A political axiom that we use on the show is that where there’s a double standard there’s a hidden agenda. If you care about the Bill of Rights, the minute you don’t care about one particular right, you don’t care about any of them. Such is the case with California Christian schools.

Warning:

Lapte de gândaci de bucătărie

Gândacul de bucătărie de Madagascar. Sursa wikipedia

Gândacul de bucătărie de Madagascar. Sursa wikipedia

Când eram copil mama făcea „lapte de pasăre”. Era tare bun doar că eu nu înțelegeam când, unde și cum a muls mama păsărelele. Am auzit recent povestirea unui american căruia i s-a servit desertul românesc și când a aflat că produsul lăptos, gălbui și cu bucăți de ceva substanță albă (albușul de ou bătut) plutind pe deasupra se numește „birds’ milk” (tradus mot-a-mot din românește) i s-a făcut rău la gândul că ar mânca cu adevărat lapte de… pasăre.

Scârba de a mânca ceva ce nu se potrivește cu cultura ta, cu obiceiurila tale culinare, cu ideile tale despre cum trebuie să arate o mâncare, ce gust să aibă, din ce materiale și ingrediente să fie preparată nu este rară. Când eram tânăr am plecat „în misiune” la o biserică dintr-un alt județ. Am ajunsla destinație 5 ore mai târziu după o călătorie începută probabil pe la 3 dimineața. Era ora opt și am fost invitați de către cineva locuind lângă adunare să mâncăm o bucată de cozonac cu o cană de cacao cu lapte. Cozonacul combinat cu cacao cu lapte a fost extrem de bun. Fratele mai în vârstă care era cu noi l-a lăudat gazdei și a întrebat cum și de unde are așa lapte bun și gros. Era lapte de bivoliță. Când a auzit fratele ce fel de lapte e, i s-a făcut rău și a ieșit îndată afară să vomite.

Dacă știi ce mănânci, treci probabil mai ușor peste scârbă. Când am fost în China am stat în ultima seară la un hotel Hyatt din Shanghai. Unul dintre restaurantele-boutique era de profil chinezesc și era „open kitchen”, adică vedeai cum și din ce se gătește mâncarea. Puteai să te așezi la o tejghea din fața bucătăriei sau să șezi la o masă obișnuită în sală. Eu m-am așezat la tejghea. Am văzut atârnând de niște cârlige de inox două animale, unul părea având carne proaspătă, celălalt afumată. Erau ca doi miei micuți. Am întrebat ce sunt acele animale și mi s-a spus că sunt… pisică. Dar la ce le folosesc? La tot felul de preparate. Vreau să gust?

Păi, da! Cine s-ar da înapoi de la a gusta… carne de pisică? Eu nu! Și mi s-a pregătit o supă de stil chinezesc (un fel de „hot & sour”) cu carne proaspătă de pisică. Nu a fost rea. Dacă nu aș fi știut ce este, aș fi crezut că e un fel de carne de pui, sau așa ceva.

Acum oamenii de știință din India nu au avut de lucru și au observat cum o specie de gândaci de bucătărie care naște pui vii are o secreție cu care se hrănesc puii. Secreția este asemănătoare cu laptele dar este de 4 ori mai potentă și mai hrănitoare decât laptele de vacă. Articolul din link vorbește despre cum acest lăptișor de gândac de bucătărie ar putea deveni hrana viitorului.

Mă bucur că oamenii de știință (din India) se ocupă de hrănirea viitoare a populației. Dar rog frumos a se ține produsul pentru uz intern, în India și chiar să se pună restricție peste exportarea acestuia. Oricum, în ritmul în care crește populația Indiei o să aibă nevoie de lăptișor de gândac de bucătărie.

 

Warning:

Escatologie pe nisipuri mișcătoare

Cuvântul de ordine a fost „unitatea”. Mulți au văzut în Uniunea europeană semnul refacerii „imperiului roman” care conform unor explicații ar fi trebuit să fie platforma pe care se vor ridica Anticristul și prorocul mincinos. Unii au încercat să calculeze scenarii de ieșire a unor state din Uniune pentru că fiara din Apocalipsa 13 avea doar 7 capete și 10 coarne, ori Uniunea avea 27 de state.
Au apărut problemele economice ale Ciprului și ale Greciei, apoi și starea precară a economiilor Spaniei, Portugaliei și Italiei, ca să amintim doar unele economii slabe. Cei ce răspundeau de departamentul „scenarii și calcule” au presupus că ieșirea acestor state ar aduce numărul de state necesare mai aproape de 17 (10 coarne plus 7 capete), doar că Italia (unde se află și Roma, sediul mondial al Bisericii Catolice de Roma care ar trebui, tot după unele scenarii, să unească sub aripile ei toate celelalte religii într-o singură religie mondială – ca să nu mai vorbim că unii îl consideră pe Papa de la Roma ca fiind Anticristul…) nu are cum să iasă.
Iată că așa din senin a apărut Brexitul și a Anglia a ieșit din uniune. Alte țări, nu neapărat din cele ce ar fi „trebuit” să iasă vorbesc de referendumuri naționale care să ducă eventual la abandonarea Uniunii Europene. Cine ar fi crezut că țara care a dat „limba leului” (Apoc 13:2, unde „gura de leu” presupunea limba engleză, pentru că „leul” din Daniel 7:4 este Anglia; aripile leului au fost smulse și au zburat în SUA, aducând aici „limba leului”) va ieși prima din Uniunea Europeană?
Ursul din Daniel 7 e Rusia, Leopardul e Germania (cele 4 capete sunt cele 4 „reich”uri, unul al lui Carol Magnul, al doilea de sub von Bismarck, al treilea al lui Hitler și acum al patrulea, scenariu în care Germania devine liderul Uniunii Europene și al celei de-a patra fiare…) iar „cornul mic” e Anticrist.
Acest scenariu ar fi dus la un singur guvern mondial (și nici nu am amintit aici ONU!). Dar acum nu uniunea e cuvântul de ordine ci naționalismul. Acesta distruge uniunile. Naționalism în Ungaria, în Austria, în creștere și-n Germania (unde chiar dorința de metisizare a populației predominant albe prin acceptarea excesivă de imigranți de culoare a dus la creșterea naționalismului), în Anglia, în Rusia și-n China și nu în ultimă instanță creșterea naționalismului în America.
Așa că scenariile escatologice de până acum se clatină și trebuie făcute alte calcule. Așteptăm noi… perspective profetice!
Între timp, e posibil ca tocmai creșterea naționalismului american să ducă la câștigarea președinției de la Casa Albă de către Donald Trump.
Warning:

James Dobson pentru Trump

Vineri psihologul creștin James Dobson și-a afirmat sprijinul în favoarea lui Donald Trump în cursa pentru președinție. Dobson spune că decizia este personală și nu implică organizații din care el face parte. De asemenea el spune că în luarea deciziei sale au contribuit câțiva factori, printre care:

  • posibilitatea ca Hillary să ajungă președinte, lucru care ar fi un dezastru
  • atitudinea copiilor lui Trump față de el – Dobson care a dedicat întreaga sa viață educării copiilor consideră că atitudinea copiilor lui Trump față de tatăl lor nu este ceva fabricat pentru ocazie și interes ci este ceva sincer.
  • alegerea lui Mike Pence ca vicepreședinte
  • timpurile pe care le trăim fac din președinția lui Trump un lucru necesar.

AICI găsiți articolul din care am extras cele de mai sus.

Warning:
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...