25 Martie – Meditația zilei

Nicu Cristian Rimba, Dina Pop liked this post

Efeseni 4:27  să nu daţi prilej diavolului.

Ocaziile de păcătuire vin, zicea Domnul Isus. De fapt noi știm din experiență că ele abundă în jurul nostru. E chiar greu să scapi pentru o clipă să nu fii încercat de vreo ispită.

Eu cred că noi suntem studiați de către diavolul. Mă rog, nu de către el personal (sau nu întotdeauna de către el), deoarece diavolul este o ființă creată și deși este o ființă spirituală, nu este omniprezent; numai Dumnezeu este prezent pretutindeni în același timp. Diavolul nu este… Dumnezeu. El este un dumnezeu al lumii acesteia și este tată și el al fiilor neascultării dar nu în acelșai fel în care Dumnezeu este tatăl tuturor oamenilor, adică Creatorul tuturor.

Diavolul ne studiază prin îngerii săi. Cu atenție. Știe la ce anume ne sclipesc ochii, ce ne face să respirăm mai sacadat, la ce ne uităm atent, ce spunem și cum spunem, ș.a.m.d. Apoi face tot ce poate ca să ne aducă-n cale cu precădere lucrurile ce ne fac cel mai des să păcătuim. Uită-te la episodul cu Eva din Geneza 3. Ce a făcut femeia lui Adam? Cred că a dat târcoale pomului interzis, s-a uitat de aproape la el și a visat cu privire la efectele rodului lui. De unde știu? Geneza 3:6  Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. Femeia era lângă pomul cu pricina când a întâmpinat-o șarpele și deși speculez aici, îmi vine să cred că mergea acolo des și privea pomul. De aici conversația șarpelui cu femeia.

Deci, suntem ispitiți, dar în ce condiții suntem noi cel mai dispuși la a cădea în ispită? Păi, când dăm prilej diavolului. Propun aici traducerea NIV a Bibliei. Deși nu este o traducere literală ci ne oferă înțelesul celor spuse, NIV zice la versetul zilei „do not give the devil a foothold.” Adică un cap de pod, dacă vreți, un loc pe care să-și pună piciorul. Ca acel cățărător pe stâncă care caută un loc cât de micuț pe care să-și sprijinească piciorul sau de care să se prindă cu mâna. Ca acea deschidere a ușii care permite atacantului să-și strecoare piciorul în deschizătura unșii ca apoi aceasta să nu mai poată fi închisă.

Îți amintești de „cuiul lui Pepelea?” Omul a cumpărat o casă de la Pepelea care a rugat pe cumpărător să-i permită să aibă și el în întreaga casă un singur cui: vezi, casa era moștenită și lui Pepelea nu-i era ușor să o vândă fără nici o amintire în ea. Apoi frecvent, Pepelea a început să vină să viziteze casa chipurile pentru că-i era dor de părinți… Venea la ore nepotrivite, ba începu să-și lase obiecte atârnate de cui… până când a lăsat acolo un sac cu ceva urât mirositor. Noul proprietar nu a mai suportat mirosul și a abandonat casa.

Un cui; mare lucru? Nu prea! Dar contează. O ușă deschisă printr-o mânie, amărăciune, invidie, bârfă, ură, minciună, furt, etc. Apoi diavolul are acces la noi și cine i-a oferit drept de liberă trecere? Noi. De aceea trebuie ca orice păcat să fie mărturisit fără întârziere și să ne lăsăm de el, ca nu cumva acesta să devină un prilej pentru diavolul care apoi să ne ducă la păcate mai mari și mai persistente.

Warning:

24 Martie – Meditația zilei

Luca 8:8 Cine are urechi de auzit, să asculte!

De ce este important să îl auzi pe Dumnezeu?

Probabil că una dintre expresiile cele mai abuzate pe care unii dintre noi le folosim, este aceea că mi-a spus Dumnezeu.  Când îţi spune cineva că Dumnezeu i-a spus ceva, ce mai poți spune împotrivă?

O mulţime de decizii greşite au fost puse pe seama lui Dumnezeu.  Cu toţii am spus că Domnul ne-a comunicat ceva, şi apoi am descoperit că nu a fost de loc El.  De aceea când cineva spune că Domnul i-a spus ceva, eu devin puţin sceptic.  De ce?  Oare nu vorbeşte Dumnezeu?  Ba da; dar mai sunt şi alţi factori care contribuie la a ´auzi ceva´.  Poți „auzi” propriile tale dorințe, înclinații, preferințe și gânduri. Dar poți auzi și… vocea străinului! Să fim realiști!

Faptul că există greşeli în domeniul acesta, nu înseamnă că Dumnezeu nu vorbeşte.  Dacă există ceva fals, există şi ceva adevărat.  Nimeni nu falsifică o bancnotă de 4 dolari, pentru că aşa ceva nu există în realitate.  Deci, Dumnezeu vorbeşte şi el vrea să ne vorbească şi nouă.

Cum ştiu că Dumnezeu mi-a vorbit?  Cum te acordezi cu frecvenţa lui Dumnezeu?  Cum auzi pe Domnul vorbindu-ţi?  De unde ştii dacă e diavolul cel ce-ţi vorbeşte, sau mintea ta, sau Dumnezeu?

Poţi avea cel mai bun radio care există pe piaţă; dacă nu-l acordezi pe frecvenţa de undă pe care se transmite muzica, nu auzi nimic!  Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a-L auzi.  Noi am fost creiaţi după chipul Său.  Chipul nostru este diferit de al animalelor. Animalel nu pot auzi vocea lui Dumnezeu.  Ele nu se roagă.  Ele nu comunică cu Dumnezeu.  Dar noi, oamenii, ne rugăm, comunicăm cu Dumnezeu şi putem auzi vocea lui.  Domnul ne-a echipat cu tot ˝echipamentul˝ care ne trebuie pentru a-L auzi.  Numai că trebuie să învăţăm cum să ne acordăm pe frecvenţa lui Dumnezeu.

Fă linişte, pune timp deoparte ca să-L auzi pe Domnul vorbindu-ţi. Asta înseamnă să încetineşti din alergarea nebună în care te-ai antrenat.

Graba este o mare barieră, la fel de mare ca şi rezistenţa la faptul că Dumnezeu vrea să-ți vorbească.  Când te grăbeşti, de obicei lucrurile sfinte sunt date la o parte în viaţa ta, sunt împinse la periferie.  Noi spunem adesea lui Dumnezeu: Doamne, mi-ar plac să îmi spui ceva, dar nu am decât cinci minute, aşa că, vorbeşte repede dacă ai ceva de spus!  Şi, Dumnezeu tace.  El nu se grăbeşte niciodată, nu întârzie niciodată.  El are timp şi dacă vrei să-l auzi, trebuie să îţi faci şi tu timp.

Domnul nu-i mulţumit cu resturile tale: restul din timp, din bani, din bunuri, din viaţa ta.  Domnul vrea partea cea mai bună!  Vrea MAI ÎNTÂI.  El vrea să fie centrul vieţii tale.  El vrea ca să-l pui în programul tău zilnic. De aceea, ca să începi să auzi cum îți vorbește Dumnezeu, fă-ți timp pentru ca să stai înpărtășie cu El. Spune-i prin aceasta, „Tu ești important pentru mine!” Și vei vedea cum înveți ceilalți pași pe drumul acesta al conversației cu Tatăl.

Warning:

CS Lewis Quotes (10)

Noi nu am fost creiați pentru a fi liberi ci pentru a adora și a asculta.

Warning:

23 Martie – Meditația zilei

Psalmi 45:2 Tu eşti cel mai frumos dintre oameni…

Telefonul sună scurt. George ridică repede receptorul şi răspunse „alo!” Am înţeles de la primele cuvinte că vorbea cu Angela. „Angela, frumoasa mea prinţesă mi-a purtat de grijă şi am scăpat cu bine de răceala de săptămâna trecută! zise George.

„Frumoasa lui prinţesă”? George se referea desigur la soţia sa, Agnes. Agnes suferea ea de gripă acum, şi era în pat. Am văzut-o în treacăt pe Agnes, când s-a ridicat să meargă la baie: ochii roşii, cu cearcăne mari sub ei, faţa palidă, nasul roşu de atâta şters, părul nearanjat şi stându-i în cap ca miriştea rămasă după trecerea secerătorilor prin arie. Agnes, ca şi George, nu mai era tânără. Amândoi cred că era trecuţi cu bine de 60 de ani. Şi amândoi au pus pe ei, odată cu vârsta, kilograme în plus. Acum, eu nu pot pretinde că aş avea gusturi într-ale frumuseţii, dar Agnes nu a fost niciodată o femeie frumoasă! Chiar m-am întrebat adesea ce-o fi găsit George la ea… Era gospodină bună şi harnică şi îşi crecuse bine copiii, dar frumoasă Agnes nu era.

George continua să vorbească la telefon cu Angela, şi ascultând conversaţia, am înţeles care era percepţia lui George despre „frumos”:

„M-a acoperit mereu în pat”, „mi-a făcut de câteva ori pe zi ceai fierbinte”, „mi-a adus medicamentele la timp”, „mi-a făcut frecţie”, „m-a încurajat”, „s-a rugat pentru mine”, „m-a mângăiat pe faţă”. Am înţeles şi mi-a fost ruşine că pentru o clipă, am judecat frumuseţea lui Agnes după cum arăta ea. George văzuse probabil de mulţi ani o frumuseţe care poartă de grijă, care iubeşte când eşti bolnav şi neputincios, care te mângăie şi încurajează. O frumuseţe invizibilă pentru ochiul liber dar care se revelează la vreme de nevoie. O frumuseţe practică, care o cunoşti doar dacă trăieşti cu ea mereu şi o descoperi puţin câte puţin, zi de zi.

Cum putea exclama psalmistul despre Domnul (deoarece El este subiectul acestui psalm, după cum reiese mai târziu în versetul 6) că este „frumos” când nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu?

Acum noi ştim din Sfintele Scripturi că unii au avut vedenii sau revelaţii despre Dumnezeu. Dar ei nu L-au văzut pe Dumnezeu ci au văzut ci o reprezentare a lui Dumnezeu: un îmbătrânit de zile, o persoană cu înfăţişarea unor pietre preţioase (iaspis şi sardiu spunea Ioan în Apocalipsa 4), un chip de om (Ezechiel 1). Pavel scrie despre Dumnezeu: 1 Timotei 6:15-16…. fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea veşnică. Pentru ca să-L vedem pe Dumnezeu, va trebui să aşteptăm o clipă numită „atunci” de Ioan: 1 Ioan 3:2 Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.

Cum este Dumnezeu frumos? Apropo, eu nu am nici o îndoială că Domnul ESTE frumos, dincolo de orice posibilitate de descriere în termeni omeneşti. Dar NIMENI nu L-a văzut şi dacă l-ar fi văzut, nu ne-ar fi putut comunica frumuseţea lui Dumnezeu! Rămâne să ne delectăm descoperind frumuseţea lui Dumnezeu o veşnicie întreagă.

Domnul este „frumos” prin ceea ce face. Prin iubirea Sa manifestată zilnic faţă de noi, când ne ascultă rugăciunile, ne fereşte de primejdii, este cu noi în suferinţele inerente unei lumi căzută în păcat, este bun cu noi sprijinindu-ne şi încurajându-ne. Ne poartă de grijă astfel încât tot psalmistul exclamă: Psalmi 37:25 Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.

Acum, nu ştiu cum areţi tu, nici nu mă interesează, nici nu contează! Du-te şi caută pe cineva astăzi şi fii frumos/frumoasă pentru persoana respectivă, cu o frumuseţe ca cea a lui Agnes din povestirea de mai sus, o frumuseţe ca a lui Dumnezeu! Du-te şi fă un bine cuiva! Încurajează pe cineva! Mângăie! Dă cuiva o bucată de pâine! Bate pe cineva pe umăr în semn de apreciere! Ca să facem acestea nu trebuie să arătăm într-un fel anume, nu-i aşa? Şi putem primi calificativul de „frumos” şi pentru un gest, nu-i aşa? Cum spunea Domnul Isus despre femeia care şi-a spart vasul de parfum pentru a-i unge Domnului trupul: Marcu 14:6 Dar Isus le-a zis: „Lăsaţi-o în pace; de ce-i faceţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine.

Warning:

22 Martie – Meditația zilei

Osea 1:1-3 Cuvântul Domnului, spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. Întâia dată când a vorbit Domnul către Osea, Domnul i-a zis lui Osea: „Du-te, şi ia-ţi o nevastă curvă şi copii din curvie; căci ţara a săvârşit o mare curvie, părăsind pe Domnul!” El s-a dus, şi a luat pe Gomera, fiica lui Diblaim. Ea a zămislit şi i-a născut un fiu.

Noi așteptăm cu toții să „ne vorbească Domnul”. Anticipația venirii Cuvântului Domnului la noi nu e lucru mic. Sperăm ca Domnul să ne spună lucruri bune, să ne binecuvinteze, să ne dea o viață lipsită de probleme. Mai ales că în acest veac noi am lepădat atitudinea de străini și călători la care ne îndemna Petru (1 Petru 2:11) și ne-am fixat pe o viață lină și dulce, fără probleme. Am uitat că problemele fac parte din această existență și că mai ales copiii lui Dumnezeu se pot aștepta la probleme și necazuri. De ce? Deoarece Domnul Isus a umblat pe un astfel de drum și a promis urmașilor Săi că și ei vor călca pe urmele Lui. Pentru o astfel de viață trebuie să ne „înarmăm” (1 Petru 4:1) mintal și spiritual.

Tu nu poți fi purtător de mesaj divin și să fii despărțit de experiența creștină. Adică fără să porți în trupul și experiența ta semnele creștinismului. Evanghelia nu poate fi despărțită de viața și experiența ta. Până la urmă trebuie să spui ca Pavel: Romani 15:18 Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El.

Osea a primit Cuvântul Domnului. Și ce i-a cerut Domnul? Să se căsătorească cu o femeie stricată pe care s-o iubească așa cum iubește Domnul pe Israel, care s-a dedat la curvia idolatriei. Să experimenteze pe propria sa piele un fragment din ceea ce ar putea simți Dumnezeu ca apoi mesajul Domnului prin Osea să facă sens atât pentru proroc cât și pentru poporul în fața căruia Osea făcea ceea ce i-a cerut Domnul ca pe o aplicație practică a mesajului său.

Osea era acest proroc curat, care s-a pregătit pentru chemarea lui Dumnezeu și care probabil spera ca într-o zi să se însoare cu o femeie cinstită și de treabă. Dar Domnul schimbă planurile lui Osea și acesta se căsătorește cu o femeie stricată. După ce îi naște 3 copii (despre care copii se crede că nu-s ai lui Osea), Gomera pleacă din nou la curvia ei (acum ea trăiește în preacurvie, vezi capitolul 3); Dumnezeu vine din nou la Osea și-i cere să meargă s-o caute pe Gomera și s-o cumpere (Gomera era acum roaba ibovnicilor ei, dar prin cumpărare ea devine liberă), apoi să îi propună să nu mai plece la curvie și la iubiții ei ci să rămână doar a prorocului.

Experiența lui Dumnezeu pe care o trăiește Osea este aceea de a iubi dar de a-ți fi refuzată iubirea. De a face bine și de a-ți fi binele răsplătit cu rău. De a binecuvânta și de avea parte în loc de „mulțumesc” de reproșuri și nepăsare. De a fugi după cineva care nu știe cum să fugă ca să scape de tine.

Când nouă ni se răsplătește binele cu rău ne umplem de frustrare. Promitem că n-o să mai facem niciodată bine nimănui. Că o să fim mai precauți cu privire la felul în care ne împrăștiem binefacerile. Ne supărăm, murmurăm. Aproape sigur încercăm să evităm persoana nerecunoascătoare, care ne-a răsplătit binele cu rău.

Dar Dumnezeu altfel face și Osea altfel îl desoperă pe Domnul și noi altfel trebuie de asemenea să facem. Ca niște copii preaiubiți ai lui Dumnezeu, noi trebuie să urmăm pilda lui Dumnezeu (Efeseni 5:1). Ce face Dumnezeu cu poporul Său necredincios? Dumnezeu imploră și mijlocește: Osea 11:8-9 „Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se sbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă! Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim; căci Eu Sunt Dumnezeu, nu un om. Eu Sunt Sfântul în mijlocul tău, şi nu voi veni să prăpădesc.

Aha! Aceasta este pilda lui Dumnezeu pe care suntem chemați s-o urmăm! Acesta este modelul de lucru. Aceasta ne spune Domnul.

Înțelegi că mesajul Evangheliei nu poate fi despărțit de experimentarea a ceea ce simte Domnul? Pledarea din dosul amvoanelor la care te-ai urcat să „predici” nu are mare valoare dacă tu faci un exercițiu pur teoretic și în care nu ai nici o implicare sentimentală, nici o experimentare a dragostei și durerii divine. Dar chestia asta se aplică nu doar la predică și predicatori ci la întreaga mărturie creștină.

Warning:

21 Martie – Meditația zilei

Filipeni 2:1-2 Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângîiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.

„Dacă!” „Dacă?” Mai este vreo îndoială? Mai există ceva ce să nu avem în Cristos? Dacă avem totul deplin în El, dacă Cristos este înţelepciune, răscumpărare, neprihănire şi sfinţire pentru noi, atunci de ce mai există întrebarea „dacă?”

Întrebarea nu este retorică, nu izvoreşte nici din îndoială. Este menită să te facă să te gândeşti la tot ce ai dobândit în Cristos şi să vezi dacă împărtăşeşti acestea cu trupul Domnului:
– Îndemnarea (încurajarea) în Cristos.
– Mângăierea în dragoste
– Legătura Duhului
– Milă şi îndurare.

Trebuie să recunoaştem că viaţa în trupul lui Cristos îşi are piedicile ei. Adică, fiecare dintre noi devenim o piedică, când ambiţile noastre, eul nostru, mândria, obiectivele, păcatele şi schimbările de dispoziţie intervin între noi şi ceilalţi. Dacă după mântuire am fi fost plasaţi într-un vârf de munte, şi lăsaţi acolo să ne trăim pocăinţa de capul nostru. Dar suntem plasaţi ca membre ale unui trup. Şi nu ne convine întotdeauna cine-i pus lângă noi. Ba se pare că Dumnezeu are un simţ al umorului, sau al sarcasmului dacă vreţi, când ne aşează parcă lângă cei mai nepotriviţi tovarăşi de… trup!

Aşezarea aceasta nu este la întâmplare, ci Domnul are un plan. El care ne cunoaşte, şi ne ştie calităţile şi defectele, ne aranjează în trup în aşa fel încât să poată lucra la noi prin cei de lângă noi. Ei ne vor ajuta să ne eliberăm de defecte şi să ne îmbunătăţim calităţile. Ba mai mult, folosirea resurselor puse la dispoziţia noastră în Cristos va ajuta procesul catartic.

Când ai îndemnat ultima oară pe cineva? Când ai mângăiat cu dragoste, când ai avut milă şi îndurare, ca să dovedeşti şi să întăreşti legătura Duhului? Cheia folosirii acestor resurse se găseşte numai „în Cristos”. În afară de Cristos, suntem nişte lupi, nişte „animale” care se luptă numai pentru ei. Dar „în Christos” suntem transformaţi după chipul lui Cristos. El trăieşte în noi, şi îşi trăieşte viaţa prin noi. Viaţa aceasta duce la o simţire, la o dragoste, un suflet şi un gând. La unitate.

Warning:

20 Martie – Meditația zilei

Fapte 7:55  Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;

Ai spus adevărul?  Acesta poate că răneşte.  Ştefan le-a spus iudeilor ce aveau inima împietrită de mândrie şi mintea încuiată de-o religie rece şi fără substanţă care era adevărul despre ei: părinţii lor i-au ucis pe proorocii de odinioară, şi-n aceeaşi idee, ei au pus capac păcatelor părinţilor lor, omorându-L pe Mesia.

Adevărul acesta i-a făcut pe iudei să scrâşnească din dinţi.  Şi-au ieşit din minţi.  Au început să urle, să-i adreseze invective şi epitete, s-au înfierbântat unii pe alţii, cum numai popoarele din orient o pot face…  Împietrirea inimii mai are şi efectul acesta de orbire: mai ales faţă de propriile greşeli.  Iar neprihănirea proprie te scapă repede din ghearele ei, doar pentru a te arunca în ghearele răzbunării.  Căci neprihănirea de sine e la fel de mare balaur ca şi răzbunarea: ambele sunt izvorâte din iad şi te distrug.  Prima, pe nesimţite şi neştiute, cocoloşindu-te şi încântându-te cu propriile bunătăţi, cealaltă înfigându-ţi în inimă şi minte sute de cuţite şi săgeţi.

Ce-i de făcut când răzbunarea celuilalt faţă de tine nu mai are nici un stăvilar?  Ce-i de făcut când invectivele s-au transformat în urlete, iar urletele în palme şi pumni, iar aceştia, în cazul lui Ştefan, în lovituri cu pietrele?  „Îmi ridic ochii spre munţi…” zicea psalmistul.  Ştefan nu are ochi decât pentru Domnul.  Dincolo de urlete şi mânie, stătea un Dumnezeu calm, şi un Christos în slavă.  Aceasta este o privelişte pentru care merită să abandonezi până şi cele mai frumoase privelişti din lumea aceasta!

Dar cum poţi abandona lucrurile de jos pentru cele de sus?  Cum te poţi gândi mereu le acelea de sus?  Cum poţi abandona lucrurile ce se văd pentru cele ce nu se văd?  Cum se pot lăsa frumuseţile de aici, pentru cele ce nu se pot rosti?

Limpede ca lumina: Ştefan… plin de Duhul Sfânt.  Dacă stai plinde Duhul şi dacă vorbeşti plin de duhul şi dacă trăieşti plin de Duhul, vei muri plin de Duhul.  Ştefan nu s-a uitat doar, nu doar şi-a aruncat privirea spre cer, ci şi-a pironit ochii.  Şi i-a în-cuit pe cer.  S-a uitat cum zice Evrei 12, ţintă.

Apoi, când nu ai ochi decât pentru Domnul, o să constaţi că ce face şi ce zice lumea, nici nu mai are mare importanţă.  Dar ce zic eu: nu mai are NICI o importanţă!

Warning:

19 Martie – Meditația zilei

Zamfira Frigura, Dina Pop liked this post

Ioan 6:53-57; 60-67  Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.  Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.  Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.  Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.  După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.

Ioan 6:60-67  Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?”   Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cîrteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire?  Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?… Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu, Sunt duh şi viaţă.  Dar Sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred, şi cine era cel ce avea să-L vândă.  Şi a adăogat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”  Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El.  Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”

Cred că-ţi dai seama din citirea celor de mai sus că Isus Christos nu este aşa cum ni-l închipuim mulţi dintre noi.  De fapt, nici nu ştiu cum ni-l închipuim!  Poate că am fost marcaţi de „vederea” Sa pe ecranul cinematografelor, în producţii americane în care Isus era blond, cu ochi albaştri… Sau în mai recenta producţie „the Passion of the Christ” a lui Mel Gibson unde era brunet şi cu tenul închis.  Oricum, dacă îţi vin în minte „imagini” din cărţile cu poze din copilărie (eu îs prea bătrân, nu am avut parte de aşa ceva, dar poate că mulţi dintre cititorii mei ştiu despre ce e vorba!  Pe vremea mea, erau versete de aur OBLIGATORII, erau RUGĂCIUNI OBLIGATORII atunci când îmi venea rândul, erau PARTICIPARE OBLIGATORIE la serviciul de cântări, poezii, etc.  Regret că tânară generaţie de azi are cărţi cu poze şi le lipseşte OBLIGATIVITATEA de a face ceva cu adevărat!), poate îl vezi pe Isus zâmbitor, invitând drăgălaş pe copii să vină la El.  Sau poate îl vezi stând la fântâna Samariei, discutând răbdător cu femeia samariteancă.  Sau poate îl vezi întorcându-şi capul cu duioşie către tâlharul pocăit, aducându-i vestea bună că „astăzi vei fi cu Mine în Paradis”.

Isus a avut un fel duios, gingaş, blând şi răbdător cu păcătoşii.  Chiar şi cu Petru, după ce acesta s-a lepădat de Domnul, Isus tratează cu gingăşie.  Câteodată însă, Isus acţionează de ne-nţeles.  Cu Femeia Canaaneancă, de exemplu!  Sigur că noi putem justifica azi acţiunea Domnului prin a spune că de-aia a refuzat-o iniţial, pentru a-i încerca credinţa!  Dar aş vrea să te pui tu în situaţia femeii: ce ai zice dacă Domnul te-ar trata astfel, şi te-ar asemăna căţeilor!?  Dacă ţi-ar refuza cererea imediat după ce ai rostit-o! HA!  Dar hai să te-ntreb altceva: ai putea tu trata asemenea lui Isus pe o femeia ca aceasta?  Nu cred!  Te-ai gândi că îi răneşti sentimentele.  Chiar dacă ai vrea s-o refuzi, ai căuta un mod elegant de a o face.

Dar în cele mai multe cazuri, când are de-a face cu anumite categorii de oameni, Isus este deosebit de dur: El face o selectare supranaturală a oamenilor.  Cu alte cuvinte, oferta lui Isus nu rămâne valabilă pentru totdeauna.

Tânărul bogat, de exemplu.  Isus i-a spus ce are de făcut, şi dacă acesta n-a vrut, Isus s-a uitat după el cu tristeţe, dar nu a zis nimic.  Un om „bun” care putea ajunge „perfect” a refuzat singura cerinţă care l-ar fi ajutat să ajungă la ţintă, şi a plecat în drumul său.  Eu aş fi procedat (probabil) altfel în locul Domnului.  L-aş fi strigat pe tânărul bogat să vină înapoi!  I-aş fi zis: hai, că am o soluţie de compromis pentru tine!  Numai să nu mai spui la nimeni!  De ce?  Pentru că avea bani, şi ce importanţi sunt banii în bisericile noastre!  Câţi dintre cei bogaţi, membri ai bisericilor sunt lăsaţi să facă tot felul de măgării, doar de dragul banilor lor!  Isus însă, nu!  Tânărul a hotărât şi dacă nu se va întoarce el de la sine, Isus nu va alerga după el.

Fariseii, un alt exemplu.  Isus i-a numit făţarnici, aşa fără nici un fel de pardon!  Anii mulţi de cunoaştere a Cuvântului lui Dumnezeu şi încălcarea voită şi neruşinată a acestuia în picioare, i-a tăbăcit pe farisei într-o nesimţire spirituală totală.  Aşa că Isus nu mai are nici o nădejde de la ei: ei vor insista în nepocăinţa lor!  Isus îi curăţă şi pe ei, ca şi clasă, dintre ai Lui.

Apoi, în exemplul dat de noi în textul de mai sus, ucenicii care nu au suportat vorbirea Domnului.  Să mergi cu Domnul 3 ani de zile, şi dintr-o dată să te supere ceva la El!  Să-i mănânci pâinile, să-i vezi minunile, să-i asculţi cuvintele, să-L cunoşti îndeaproape, şi totuşi să te poticneşti în El!   Isus răspunde cu o întrebare: asta e prea dur pentru voi?  Dar dacă aţi vedea lucruri şi mai şi, cum ar fi înălţarea la cer a Domnului!  Ce aţi zice atunci?  Acum vă cer să mâncaţi trupul Meu, şi voi sunteţi jigniţi?  Dar ce veţi zice când veţi fi la Cina Domnului (de exemplu) şi trupul Domnului nu va fi de găsit, deoarece s-a dus la cer în trup, atunci ce veţi face?  Adică, dacă vă vine greu să credeţi că Eu m-am coborât din cer în formă trupescă, şi voi trebuie să-Mi mâncaţi trupul şi să-mi beţi sângele, cât de jigniţi aţi fi şi cât de imposibil v-ar fi să credeţi că Eu, cu trupul acesta de carne, am plecat la cer!

Mulţi dintre ucenici se întorc din drumul urmării lui Isus şi-şi văd de treabă.  Isus nu-i cheamă înapoi.  Nu explică!  Nu le spune: am glumit doar!  Am vorbit la figurat, nu la propriu!  Ba dimpotrivă, Isus se întoarce la ceilalţi ucenici care au mai rămas cu El, şi-i confruntă direct: voi nu vreţi să plecţi de la Mine?  Ce tupeu!  Ce curaj mai degrabă!

Isus selectează mereu „turma” Sa.  Pe de o parte, El e păstorul cel bun care-şi dă viaţa pentru oi, şi care depune maxim de efort ca să caute pe cel pierdut…  Pe de altă parte, lui Isus nu-i pasă de mine dacă eu sunt doar în adunare dar nu și în biserica Sa. Dacă eu nu-s parte din trupul Său. Dacă eu am venit de formă, de obicei, din cauza presiunii altora, sau dintr-o emoție.

Eu cred că Domnul face selecţie şi azi printre noi.  De aceea să luăm aminte la cuvintele acestea de avertizare: Evrei 3:12  Luaţi seama, deci, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.

Warning:

18 Martie – Meditația zilei

Ioan 6:67-68 Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” „Doamne” I-a răspuns Simon Petru „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.

Nu strică câteodată să fim confruntaţi cu câte o întrebare de-astea, provocatoare! Destul cu întrebările de doi bani! Întrebări pe care ni le punem noi unii altora, doar să ne găsim în treabă. Vreau nişte întrebări serioase, ca de la Domnul însuşi: voi nu vreţi să vă duceţi?

Domnului Isus nu i-a fost frică să pună întrebările grele. În clipa aceasta probabil cei mai mulţi dintre ucenicii Lui L-au părăsit, pentru diferite motive:
• Pentru unii, Isus nu se mişca destul de repede
• Pentru alţii, Isus nu era relevant.
• Pentru alţii, Isus nu era suficient de sofisticat.
• Pentru alţii, nu era destul de bogat.
• Pentru alţii, …..
Şi în loc ca Isus să se intereseze ce le-ar place oamenilor să audă de la El, ce le-ar place să-L vadă făcând, spunând, Isus se întoarce spre ucenicii rămaşi, şi-i întreabă dacă nu vor să se ducă şi ei!

La cine să se ducă? În mintea lor, ei privesc grăbit împrejur la cine ar putea să se ducă. Ioan Botezătorul a murit de vreo doi ani. Să se ducă la fariseii făţarnici? La aprozii şi învăţătorii Legii care vorbeau fără putere? La Pilaţi şi Irozi? La preoţii cei mai de seamă? La marii preoţi, Ana şi Caiafa? La vechiul fel de viaţă, acum după ce li se aprinsese inima în ei?

Nu LA CE că viaţa ne inundă cu CE de jur-împrejur. LA CINE, că CINE nu ne-a mai rămas decât unul singur: TU, Doamne Isuse!

Într-o secundă, Isus devine unic. Comparat cu ceilalţi, El este incomparabil. El nu este un întemeietor de religie, El este însăşi Temelia vieţii. Fiinţa Lui şi Cuvintele Sale vor fi măsura tuturor vieţilor şi a tot ce s-a spus vreodată. Nimeni nu se poate compara cu El, în întreaga istorie a omenirii. El nu este în categoria altor învăţători sau întemeietori de religie… El este singur într-o categorie aparte! El nu trebuie doar urmat, Lui trebuie să ne închinăm, căci Isus Christos este Domnul!

Te-ai confruntat cu El deja? Dacă nu, fă-o curând, căci altfel îţi pierzi timpul degeaba şi odată cu timpul, viaţa şi veşnicia!

Warning:

17 Martie – Meditatia zilei

2 Corinteni 8:1-5 Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile Macedoniei. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dat de bună voie, după puterea lor, şi chiar peste puterile lor. Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strângere de ajutoare pentru sfinţi. Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.

Viaţa ne cere atât de mult! Mintea ne este într-o continuă nelinişte, şi munceşte mereu, chiar şi în clipele când nu ar trebui să se concentreze la altceva sau la altcineva, decât asupra lui Dumnezeu: la rugăciune. Nu te-ai „prins” niciodată asupra faptului? Adică, începi să te rogi plăcut Domnului, şi-n câteva minute, eşti tot pe genunchi, gura-ţi rosteşte rugăciunea, dar mintea ta este în altă parte. Te-ai gândit la ceva, poate ceva chiar necesar rugăciunii, cum ar fi de exemplu pentru unul dintre copiii tăi… Apoi ai început să călătoreşti cu mintea… la ceilalţi copii, la cât de diferiţi sunt ei, la oare ce-o fi făcut la şcoală, oare ce-o fi în viaţă, oare… oare… Îţi dai seama de ceea ce se întâmplă, că gura se roagă Domnului dar mintea nu mai e acolo, îţi ceri iertare şi-ţi aduci înapoi mintea la Domnul. Psalmistul spune aşa: Psalmi 118:27 Legaţi cu funii vita pentru jertfă, şi aduceţi-o până la coarnele altarului! Adică, ceea ce trebuie jertfit nu vine de bună-voie la altar, dar câteodată trebuie adus chiar şi cu forţa!

Apoi suntem atât de solicitaţi, chiar şi pentru lucrarea lui Dumnezeu: luni seara adunarea grupei de rugăciune la care aparţinem, marţi seara studiu biblic cu bărbaţii, miercuri seara repetiţie de orchestră, joi seara repetiţie de cor, vineri seara e pentru familie (mergem la cumpărături cu căţel şi purcel!), sâmbătă dimineaţa e micul dejun al bărbaţilor la adunare, sâmbătă seara este sfat frăţesc…. Duminica de dimineaţa pâne seara suntem ocupaţi „în via Domnului”. Modifică după caz programul de mai sus, şi vei constata că nu-i departe de adevăr.

Pe deasupra, trebuie să muncim ca să avem ce mânca, şi să ne putem plăti ratele. Şi să mai dăm bani şi la biserică! Unii dintre noi slujesc Domnului şi-n alte capacităţi: lideri de celule, de grupe de rugăciune, de lucrare cu tineretul, membrii în comitet sau comiţii, etc. Trebuie să ne pregătim să dăm îndemnuri la timpul de rugăciune, sau să luăm cuvântul la şcoala duminicală. Viaţa noastră este „stoarsă” mereu de când ne-am predat Domnului, nu-i aşa? Suntem de două ori mai ocupaţi decât înainte de a ne pocăi! Şi tot 24 de ore avem pe zi! Oare cât va mai dura? Oare cât mai putem rezista?

Vreau să propun gândirii noastre în aceste rânduri că toate acestea sunt necesare, probabil, dar că noi ne avântăm în a ne îngriji de multe lucruri, şi uităm de unicul lucru care trebuieşte (Luca 10:40-42 Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El, şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că soră-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, deci, să-mi ajute.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua”).

E atâta efort şi zvârcolire din partea noastră, dar suntem NOI cei care ne chinuim, NOI cei care ne sacrificăm, NOI! În puterea noastră, în firea noastră pământească. Ce propun în schimb? Să nu mai facem nimic, să ne retragem din toate activităţile? Şi atunci, cine le va mai face?

Nu, nicidecum nu propun asta! Propun ca să punem deoparte un timp cu Domnul. Un timp de cercetare, de curăţire lăuntrică, de predare A NOASTRĂ MAI ÎNTÂI DOMNULUI! Asta au făcut macedonienii, ne spune Pavel. S-au dat ei înşişi mai întâi Domnului. Din aceasta predare, va reieşi o slujire NUMAI acolo unde ne vrea Domnul, şi nu în toate acetivităţile în care sunte implicaţi azi cu firea pământească. Viaţa noastră nu va fi împovorată de ceea ce ne cere Domnul (aminteşte-ţi că „jugul Lui este uşor”!) ci va fi cheltuită în mod folositor, la maxim, şi însuşi Domnul va revărsa prin noi puterea Sa, lucrarea Sa, aşa cum vrea El, unde vrea El. O astfel de predare nu este ceva ce vom face o dată pentru totdeauna, ci vom începe fiecare zi astfel: Doamne, mă predau Ţie azi… condu-mi Tu paşii, călăuzeşte-mă Tu, trăieşte Tu prin mine. Arată-mi Tu ce trebuie să fac, ce e important, unde să mă duc, ce să spun. Vei fi mult mai eficient în ceea ce faci, pentru că Domnul va face prin tine, şi El va face mereu chiar şi ceea ce este imposibil, ca la macedonieni: dintr-o sărăcie „strălucitoare” au dat extraordinar de mult.

Dar activităţile înainte de predarea totală sunt echivalentul punerii carului înaintea cailor… şi asta ne va termina energiile şi ne va aduce frustrare fizică, psihică şi spirituală. Să învăţăm deci puterea acestor cuvinte şi să nu ne fie frică să le folosim: mai întâi!

Warning:
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...