25 Ianuarie – Meditația zilei

Psalmi 33:21  Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfânt.

M-am uitat într-un dicționar ce înseamnă „bucurie”. Este „un sentiment de mulțumire vie, de satisfacție sufletească.” O altă definiție este „desfătare, mângâiere, mulțumire, plăcere, satisfacție.” Imaginea oferită nu este una de râset dar nu exclude și această manifestare a bucuriei. A avea bucurie nu înseamnă a avea fruntea neîncruntată niciodată. Nu înseamnă a nu avea probleme în viață. Nu înseamnă nici a avea bani destui sau sănătate perfectă. Nu înseamnă nici a avea o căsătorie bună și copii ascultători și premianți la școală și la sport. Acum, acestea de mai sus dacă nu ajută bucuria, nu o nici împiedică. Adică, nu-i nici un bai să le ai pe toate acestea.

Dar am găsit câțiva dintre oamenii cei mai satisfăcuți și bucuroși în viață fără să aibă mai nimic. Și nu, nu erau bucuroși că nu au nimic ci doar nu priveau verbul „a avea” ca pe o necesitate a bucuriei lor.

Eram adolescent și am fost trimis de părinți la țară unde locuia bunicul din partea mamei. Mama mi-a atras atenția să nu cumva să nu merg să vizitez pe fratele cutare. Acum acel frate era paralizat și se bucura de câte ori îl vizita cineva, deoarece la țară nu prea avea nimeni timp să se ocupe de el în plină vară când toți erau ocupați cu muncile agricole.

Mi-am făcut curaj și m-am pregătit cu versete biblice cu care să-l încurajez pe fratele acela. Nu-l mai văzusem niciodată pentru că numai recent a fost mutat la o fată de-a lui ce locuia în acest sat. A locuit în alt sat la un alt copil de-al lui. Când am ajuns la adresa unde locuia, am găsit acasă ceva copilandru, restul familiei fiind așa cum ziceam, la munca câmpului. Copilul mi-a spus că cel pe care-l caut este în… grajd. Am intrat în grajd și l-am văzut. De fapt, înainte de a-l vedea, l-am simțit. Mirosea îngrozitor. Nu avea nimeni timp de el poate cu zilele, adică de igiena lui personală și de acolo provenea mirosul. În plus, erau zile de vară și transpirație, era cald tare afară.

După ce m-am obișnuit cu mirosul și cu semi-întunericul am stat pe un taburet și l-am privit mai atent pe cel pe care-l vizitam. Era culcat pe un pat de scânduri ce era atârnat de tavanul de bârne. Peste scânduri au fost aruncate niște paie, care au fost acoperite cu o pânză ce acum avea culoarea unui sac murdar. Fața lui strălucea de bucurie și mulțumire. A propus o cântare, „o de-aș avea eu limbi o mie, și mii de buze să cuvânt, pe tonuri vii o armonie spre slava celui pururi sfânt, i-aș mulțumi de ce-ai făcut, cu mine, fiul cel pierdut.”  Am cântat apoi am deschis Biblia. Dar el o știa aproape pe de rost. Mi-a explicat că citirea Bibliei și cântarea e tot ce i-a mai rămas și se bucura când mai trecea cineva pe la el. Nu am avut cu ce-l încuraja, dar el m-a încurajat pe mine.

Am plecat zidit din această vizită. Unul ce aveam mai puțin, ce nu se putea nici mișca l-a încurajat pe cel tânăr și plin de viață ce avea viitorul în față.

Bucuria nu depinde de circumstanțele acestei vieți. Vorbesc de bucuria aceea reală, nu de bucuria lumii. Eu cred că bucuria creștinului este o rezonanță a inimii răscumpărate la bucuria lui Isus: Ioan 15:11  V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină. Este bucuria „vederii” lui Isus cel înviat și viu în vecii vecilor: Ioan 16:22  Tot aşa şi voi: acum Sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura, şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. Este particulară creștinului deoarece ea provine din credință: Romani 15:13  Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa.

În versetul zilei Psalmistul vorbește despre bucurie ca rezultat al încrederii în Dumnezeu. M-am uitat în original și am văzut că termenul folosit pentru „încredere” înseamnă (printre altele) a simți siguranță într-un refugiu permanent, spre deosebire a a găsi refugiu de urgență sau în mod precipitat (cum ar fi sub un copac). Este un refugiu la care te-ai gândit și l-ai ales conștient.

Încrederea aceasta nu apare numai la nevoie, când nu mai ai nici o șansă și zici, „hai să încerc și la Dumnezeu!” Dumnezeu devine primul la care alergi și-ți încredințezi lui soarta ta. El este Protectorul tău, ajutorul tău care nu lipsește niciodată în nevoi. El este stânca ta, locul tău de refugiu, cetatea tare care e adăpostul tău permanent.

Bucură-te că îl ai pe El! Cei mai mulți nu știu despre Domnul, dar tu arată bucuria mântuirii sale în viața ta și pe fața ta!

Warning:

24 Ianuarie – Meditația zilei

Psalmi 85:7 Arată-ne, Doamne, bunătatea Ta, şi dă-ne mântuirea Ta!

Noi avem idei diferite despre ce înseamnă a vedea… bunătatea lui Dumnezeu! Unii gândim că dacă am fi mai fumoși… mai inteligenți… de am avea bani mai mulți, prieteni mai buni, circumstanțe ale vieții mai favorabile, sau am câștiga loteria, atunci da! Dumnezeu a surâs asupra noastră și ne-a dovedit că e bun cu noi.

Dar atâta vreme cât acestea nu se întâmplă și noi suntem obligați să trăim în împrejurările nefavorabile cu privire la care suntem nemulțumiți, la ce anume ne slujește „bunătatea lui Dumnezeu”? Da, Dumnezeu face să răsară soarele și peste cei buni și peste cei răi, aduce ploaia roditoare și aici și acolo… dar oare nu asta e treaba lui de… Dumnezeu? Ce altceva trebuie el să facă decât să contribuie cât poate mai bine și mai mult la fericirea și bunăstarea oamenilor? Dacă el este Creator, atunci nu trebuie să îngrijească de creația sa? Și dacă îngrijește de ce este al lui, atunci ce lucru extraordinar face?

Noi privim bunătatea lui Dumnezeu prin prisma a ce ne dă (sau nu ne dă) Dumnezeu. Dar uităm aspecte importante ale manifestării bunătății lui Dumnezeu care se poate vedea prin prisma a ce este și cum este Dumnezeu. De exemplu, Dumnezeu este sfânt. Cât de sfânt? Păi, un proroc zice că ochii lui nu pot privi păcatul (Habacuc 1:13 Ochii Tăi Sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea). Poate ne gândim imediat la „nelegiuirea” altora, dar ce se întâmplă cu propria noastră nelegiuire? Ce face Dumnezeu vizavi de mine, păcătosul?

Da, știu: eu nu sunt atât de rău ca… sau ca… pentru că eu nu… și nu… și nici nu…. Pune ce vrei în locul punctelor când te compari cu alții. Numai că vezi tu, Dumnezeu nu ne compară între noi. Dacă ar face-o, cu siguranță s-ar găsi unii mai răi și alții mai buni decât noi. Dumnezeu însă ne compară pe toți cu El. Standardul la tot ce e bun, curat, desăvârșit, este Dumnezeu. Și când e vorba de a ne compara cu El, toți suntem păcătoși și ne lipsește strălucirea caracteristică lui Dumnezeu (Romani 3:23). Deci suntem cu toții vinovați. Ar trebui ca Dumnezeu să ne spulbere de îndată ce ne-am născut, deoarece am fost născuți păcătoși (Psalmi 51:5 Iată că Sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea). Dar nu o face!

Bunătatea Domnului s-a manifestat imediat după căderea în păcat: Adam și Eva au murit din punct de vedere spiritual, dar au continuat să mai trăiască fizic sute de ani deși promisiunea Domnului că în ziua în care vor mânca din fructul pomului interzis vor muri putea foarte bine să fie aplicată atât la moartea spirituală cât și la cea fizică. Această bunătate a lui Dumnezeu continuă să fie arătată zilnic la miliarde de oameni care trăiesc ca și cum el nu ar exista; ca să nu mai vorbim de cei ce în mod voit se opun lui Dumnezeu. Toți trăiesc. Ba unii dintre cei mai păcătoși gândești că chiar trăiesc mai bine și au mai mult decât cel neprihănit! Nu crezi? Psalmistul așa gândea: Psalmi 73:3-10 Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi. Într-adevăr, nimic nu-i turbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime. N-au parte de suferinţele omeneşti, şi nu Sunt loviţi ca ceilalţi oameni. De aceea mândria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte. Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decât le-ar dori inima. Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, îşi înalţă gura până la ceruri, şi limba le cutreieră pământul. De aceea aleargă lumea la ei. Parcă psalmistul ar descrie un star de cinema sau un cântăreț al zilelor noastre sau o celebritate politică contemporană: popularitate, bani, distracții, viață lipsită de gijă.

Iată deci că bunătatea lui Dumnezeu este vizibilă atât în ce ne dă cât și în ce nu ne dă Domnul. Dar psalmistul percepe un domeniu al bunătății lui Dumnezeu care este cel mai de dorit și absolut imposibil de obținut prin mijloacele persoanle ale noastre. Vorbesc de mântuirea lui Dumnezeu. Dacă e vorba să vedem bunătatea lui Dumnezeu, atunci cel mai bine se vede ea în dăruirea mântuirii lui Dumnezeu.

Mântuirea nu o poate da nimeni și nimic: nici faptele mele bune, nici meritele mele, nici biserica mea, nici religia mea, nici pedigriul meu, nimic nu mă mântuiește. Absolut nimic și nimeni: nici papa de la Roma, nici mitropolitul sau arhimandritul, nici pastorul și nici preotul. Aceștia îmi pot cânta cântarea de băgare la loc de verdeață când mor, dar cântarea lor nu are nici un efect.

Mântuirea e dată doar de către Dumnezeu, prin intermendiul credinței în Domnul Isus Cristos, care a murit pentru păcatele noastre. Dacă crezi, ești mântuit, dacă nu crezi, nu ești mântuit. Dar până și credința vine de la Dumnezeu. Că-n bunătatea Sa el ne dă mântuirea și credința. Cum zice prorocul: Isaia 26:12 Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi.

Așa că, acum când te gândești la bunătatea lui Dumnezeu, gândește-te la mântuirea lui. Ești mântuit? Dacă da, mulțumește-i. Dacă nu, de ce nu? Ce mai aștepți?

Warning:

23 Ianuarie – Meditația zilei

Ioan 20:15 „Femeie” i-a zis Isus „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul, şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.”

Ai iubit cu adevărat pe cineva vreodată? Nu te întreb dacă ai fost îndrăgostit, ci dacă ai iubit. Probabil că răspunsul tău este „da!” Și te cred. Un aspect al unei astfel de iubiri profunde se vede când ești, de exemplu, lângă patul celui/celei pe care îl/o iubești astfel. Persoana iubită e doar bolnavă și tu nu știi ce să faci să-i iei alini suferința. Ai lua-o asupra ta dacă ar fi posibil, dar nu se poate. Sau, să stai la patul de moarte al aceleiaș persoane. Să vezi cum se scurge viața din ea clipă de clipă și să știi că sfârșitul e aproape. Iubirea va mai continua un timp și te va durea despărțirea. Apoi încet durerea se transformă în amintiri și amintirile se vor pierde și ele în ceață.

În funcție de ce anume a însemnat pentru tine cel ce a murit, durerea despărțirii îmbracă tot felul de forme. Uite la Maria Magdalena, femeia din versetul zilei. Se pare că ea a fost o femeie ușoară, proate o prostituată. Unii presupun că ar fi fost frumoasă și probabil că și asta este adevărat. În chestiile acestea suntem pe un teritoriu al presupunerilor dar pe acestea le facem din observații asupra unor lucruri asemănătoare ale vieții.

Maria Magdalena s-a întâlnit cu Isus. Biblia ne spune că Domnul a scos din ea șapte duhuri necurate (Luca 8:2). Astfel ea a început să îl însoțească pe Domnul în călătoriile Sale. Împreună cu alte femei, Maria ajuta și ea cu ce se putea. Cu o cazie ea chiar s-a strecurat la o cină oferită în cinstea lui Isus. Acolo s-a pus la picioarele Domnului și i-a spălat picioarele cu lacrimile ei, le-a șters cu părul capului ei, le-a sărutat și apoi le-a uns cu un parfum prețios. Aceste gesturi erau expresia iubirii ei care izvorea din recunoștința pentru ceea ce a făcut Isus cu păcatele ei: le-a iertat.

Maria Magdalena, ca și ucenicii de altfel, și-au bazat întreaga viață pe Isus Cristos. El a devenit obiectul iubirii lor, a devenit Dumnezeul lor, Mântuitorul, Învățătorul, Apărătorul și Mângăietorul, a devenit totul pentru ei. Așa că moartea Domnului, deși prevestită adesea, i-a lăsat fără nici un viitor. Ce se va întâmpla cu ei acum că Domnul lor nu mai este?

Maria a așteptat nerăbdătoare să treacă Sabatul acela, pentru a se putea duce la mormântul lui Isus. Știm povestirea: acesta era gol. Maria a fugit repede să spună lui Petru apoi s-a întors la mormânt. Petru și Ioan aleargă la mormânt, văd că acesta este gol și se duc înapoi la ceilalți ucenici. Maria rămâne însă afară, lângă mormânt. Nu doar că iubirea ei a murit, dar acum cineva a venit și i-a furat corpul și ea este devastată. Nu mai are altceva ce să facă decât să plângă. Și da, să se uite din când în când în mormânt să mai vadă încă o dată dacă e adevărat că trupul Domnului nu este acolo.

La una din aceste uitări Maria vede o vedenie cu doi oameni îmbrăcați în alb: erau doi îngeri. Ei o întreabă de ce plânge și ea răspunde că plânge din cauza absenței Domnului. Cineva „l-a luat” și ea nu știa unde i-au pus trupul. Apoi Maria se întoarce și vede iarăși ceva: un alt om care o întreabă și el, de ce plânge? De data aceasta Maria crede că stă de vorbă cu păzitorul grădinii în care era mormântul, așa că ea întreabă dacă nu cumva el a luat trupul lui Isus; dacă da, unde l-a pus?

În clipa aceasta Maria este copleșită de durerea despărțirii de Isus. Este și mai bulversată din cauză că mormântul este gol și se pare că cineva a luat și mutat corpul Domnului: cine și unde? Apoi vedeniile cu bărbați care o întreabă de ce plânge nu o ajută nici atât; cum adică „de ce plângi!?” Dar ce i-a mai răams, decât să plângă? Ce speranță are? Ar vrea să-L aibă pe Isus… și mort! Să știe că el este „acolo.”

Ea se oferă voluntar să meargă și să-L ia. Dacă nu este loc pentru el într-un mormânt într-un cimitir, ea îl va lua… Ce va face cu un cadavru, acum nu o preocupă. În durere noi nu mai raționăm corect, și gândurile ne umblă aiurea, cuvintele ne trădează dezorientarea.

Deci, ce faci când nu ai decât lacrimi, ești deznădăjduit, în fața unei probleme parcă fără ieșire și nu ai nici un semnal de la Domnul? Când deschizi Biblia la întâmplare dar nu primești nici un verset care să te încurajeze. Când nu te încurajează nimeni decât cu cuvintele „o să mă rog pentru tine” (nu că aceasta nu e bine, dar știu din experiență că multe asemenea promisiuni de rugăciune se uită repede). Când ar fi de ajutor să știi și că Domnul e acolo, lângă tine, chiar dacă tace ca un mort. Dar e acolo! Ori acum, ție ți se pare că lui nici nu-i pasă de tine, că te-a uitat! Ai face orice să ai puțină lumină la capătul tunelului, dar nu se vede nimic.

Așteaptă. Da, asta nu-i cine știe ce sfat! Oricine-l poate da! Nu trebuie psihologie sau teologie pentru aceasta! E de fapt logic să aștepți… Dar de ce să aștepți? Versetul următor ne spune de ce. Domnul nu e departe. Chiar dacă tace, El e acolo. El nu este mort, nici nesimțitor, nici nepăsător față de tine! Cum spun cuvintele unei cântări din engleză: „el nu te-a adus atât de departe ca să te abandoneze aici!” El este viu și este interesat în tine și va veni ziua când îți va vorbi, când te va chema pe nume cum numai el știe s-o facă! Atunci nu vei mai avea nici un dubiu cu privire la el și îți vei uita durerea și lacrimile.

În timp ce tu aștepți, nu uita că și Isus așteaptă: Isaia 30:18-20 „Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El! Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine, când vei striga; cum va auzi, te va asculta. Domnul vă va da pâine în necaz, şi apă în strîmtorare.

Warning:

22 Ianuarie – Meditația zilei

Mica 5:2 Şi tu, Betleeme Efrata, cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obîrşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.

Betleem apare în istoria descrisă în Sfânta Scriptură de câteva ori. Mai întâi este un loc de tristețe, un loc de îngropare. Rahela, soția lui Iacov este însărcinată cu al doilea copil, Beniamin. Ea moare în timpul nașterii și Iacov o îngroapă la Betleem. Asemenea locuri există pe traseul vieților tuturor oamenilor. Când eram copil mergeam la cimitirul străinilor din orașul meu natal: acolo era mormântul bunicului meu. Nu mi-l amintesc decât prin ceață, eram de 4 ani când a murit el. Anii au trecut și părinții mei mergeau tot mai rar la mormânt. Cimitirul era așezat pe un deal, sub o pădure care devenise loc de plimbare și de distracție pe la 1 Mai și 23 August. Nu departe era grăzina zoologică și zona întreagă era amenajată cu bănci, umbrare pentru grătare și alei de plimbare. Nu departe exista un amfiteatru în aer liber; când și când era câte un concert acolo. Lumea trecea pe șosea pe lângă cimitir fără să știe probabil că ce se ascundea în spatele copacilor.

Apoi lumea mea s-a cutremurat de aproape și personal când a murit tata. Era la 1980 și l-am îngropat într-o parcelă de lângă mormântul bunicului (care era tatăl tatălui meu). Am început din nou călătoriile la cimitir. Așa cum ziceam mai sus, acum era ceva personal și resimțeam altfel vizitele la mormântul tatălui.

De ce povestesc astea? Nu de alta ci doar ca să te fac și pe tine, cititorul meu drag să îți amintești de astfel de clipe din viața ta. Poate ai pus și tu în pământ sămânța vreunui trup de ființă apropiată ție. Un astfel de loc nu este plăcut dar face parte din durerile care-s consecința căderii în păcatul neascultării de Dumnezeu. Toți vom ajunge în mormânt într-o zi, mai devreme sau mai târziu. În afară de aceia care vor fi în viață la venirea Domnului Isus și care, cum zice Pavel, vor fi transformați.

Betleemul apare din nou ca loc al tristeții. De acolo plecaseră cu ani buni mai devreme o familie, tata, mama și doi băieți spre Moab. În Betleem era foamete și sărăcie, iar tatăl aesta și-a luat familia s-o ducă prin alte țări, unde avea nădejde să trăiască mai decent. Numai că atâtel cât și băieții săi au murit iar văduva tatălui cu una dintre nurori pornesc înapoi spre Betleem. Aici avusese femeia bătrână cândva pământ și casă. Aici mai erau ceva rudenii de-ale ei. Nora ei ajunge printr-un aranjament divin să se căsătorească chiar cu un bărbat ce-i era rudenie soacrei ei. Și așa Betleemul se transformă dintr=-un loc de cimitir într-unul de speranță. Rut și Boaz vor avea aici o familie și aici se va naște un strămoș al lui Mesia pe nume Obed. Obed va fi tatăl lui Isai, care va fi tatăl regelui David. Seminția care avea în stăpânire Betleemul era a lui Iuda și din Iuda avea să se nască Mesia promis al iudeilor.

În Betleem se va naște David. Aici va veni Samuel să-l ungă pe tânărul băiat ca rege al lui Israel. De aici vor fi duși oameni în robia babiloniană și tot aici se vor întoarce înapoi oameni; Neemia 7:26 ne spune că în Betleem și Netofa s-au întors înapoi 188 de oameni. Dar Betleem nu este cine-știe-ce: o localitate mică, fără semnificație. Pe vremea lui Maria și-a lui Iosif Betleemul este lipsit de importanță. Singura importanță a localității este dată de planurile lui Dumnezeu. El are de gând să trimită aici, în acest fund de țară pe Fiul Său!

Fiul lui Dumnezeu se trage din veșnicie și va veni pe pământ să preia regatul lumii. Ca om se va trage din familia lui David, deci din Betleem, dar în realitate originea Sa este în cerurile cerurilor unde a fost, este și va fi Dumnezeu din veci în veci! El va stăpâni cu putere și va aduce la ascultarea credinței (Romani 1:5) oameni din orice seminție și din orice neam. Cei ce vor crede vor fi o mulțime pe care nimeni nu o poate număra (Apoc 7:9). Dar totul va porni de aici, din locul acesta mic și neînsemnat: Betleem. Și nașterea lui Isus a fost atât de desconsiderată încât atunci când Irod a întrebat pe învîțîtorii Legii unde ar trebui să se nască Mesia aceștia au zis repede „Betleem” și apoi s-au reaplecat asupra cărților lor dezinteresați.

Nu știu cât de mic și neînsemant ești. Nu știu unde locuiești. Dacă ești copilul lui Dumnezeu să știi că Domnul are planuri cu tine. Fii o influență bună în locul în care ești; nu se știe ce va face Dumnezeu cu tine și pe ce culmi te va duce, dacă vei rămâne umilit, ascultător și disiplinat în lucrurile lui Dumnezeu.

Warning:

21 Ianuarie – Meditația zilei

Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.

Probabil că noi nu ne gândim la noi înșine ca la o… casă! Dar, suntem! În noi se nasc, trăiesc sau câteodată mor idei, vise, aspirații, dorințe, pasiuni. În noi locuiesc muzică, versuri, sentimente. Purtăm în noi chipuri de ființe dragi, amintiri, elemente de istorie și geografie, de științe exacte. În noi locuiesc liderul sau urmașul, învățătorul sau ucenicul, rebelul sau închinătorul.

Câteodată, așa la nervi, descoperim că-n noi locuiește o ființă urâtă, pe care nu vrem s-o mai vedem niciodată. Alteori din noi iese un om bun, milos, care oferă o mână de ajutor unui nevoiaș și pe acesta am vrea să-l vedem cât mai des. Unele lucruri sau manifestări le simțim parcă mai „acasă” în noi, în timp ce altele nu știm de unde vin și unde se duc.

În versetul zilei Pavel ne propune că este posibil ca Duhul Sfânt să locuiască în noi și apoi ne vorbește despre consecințele acestui fapt.

Isus a promis Duhul astfel: Ioan 14:16-20 Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângîietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor), care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine, şi că Eu sunt în voi.

Duhul nu vrea să vină ca musafir. El vrea să vină ca locatar. Da nu poate veni ca locatar fără să vrea să preia conducerea noastră. El vrea să vină ca să fie „șeful” nostru. Să ne vorbească, să ne învețe, să ne călăuzească. Să ne mângăie, să ne mustre, să ne îmbărbăteze sau să ne avertizeze. El vine să preia viața noastră.

Ca locuință a Sa, Duhul ne va transforma astfel încât el să se simtă bine în noi; să fie cu adevărat „acasă”. Venirea sa aduce mângăiere și confort, dar aduce și lupte. De ce? Pentru aceasta: Galateni 5:17 Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. Firea noastră cea veche vrea una, Duhul vrea alta. Începe lupta. Cui ne vom supune? Pe cine vom asculta? Al cui glas? Astfel venirea Duhului în viața noastră este în vederea transformării noastre, dar nu în vederea unei vieți liniștite și fără probleme.

Duhul va folosi orice ocazie să ne transforme. Câteodată va folosi durerile noastre. Alteori, bucuriile, dar acestea mai rar decât durerile! Uneori vom învăța din greșelile noastre. Dar dacă ne lăsăm locuiți de Duhul, noi vom învăța. Noi vom fi transformați.

Acesta este numai începutul avantajelor locuirii Duhului în viața noastră. Noi nu ne-am pus nădejdea în Cristos doar pentru această viață. Dacă am fi făcut aceasta, am fi cei mai nenorociți dintre oameni (1 Cor 15:19). Noi așteptăm învierea din morți. Acesta este scopul la tot ce ne face Duhul în viața aceasta: viața veșnică. Și Cuvântul lui Dumnezeu ne garantează că dacă Duhul Sfânt locuiește în noi, cel ce a înviat pe Cristos din morți, adică Dumnezeu Tatăl, ne va învia și pe noi în ziua aceea.

Versetul 10 spune că duhul nostru este viu din pricina învierii adusă prin nașterea din nou, dar că trupul nostru este muritor. Noi vedem aceasta de câte ori ne îngropăm câte o cunoștință sau rudenie. Într-o zi vom muri și noi și trupul nostru va fi pus în mormânt. Dar Dumnezeu Tatăl ne va învia trupurile moarte!

Cine te locuiește pe tine? Chestia aceasta este foarte serioasă – e o problemă de viață sau moarte!

Warning:

20 Ianuarie – Meditația zilei

Ioan 8:31 Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi într-adevăr ucenicii Mei.

Cel mai greu se schimbă un om care are deja o religie a sa, religie care nu l-a păcălit niciodată. Religie care i-a promis ceva și care i-a oferit și sentimentul că i-a dat ceea ce i-a promis. Religie care este crezută de alte sute și mii de oameni – în numărul mare de co-religioși se găsește oarecare confort și confidență. Doar nu or fi toți greșiți!

Iudeii aveau religia lor. Pe vremea lui Isus această religie fusese în sânul națiunii iudaice de multe secole. În religia aceasta au trăit și murit Avraam, Isaac și Iacov. A venit Moise și a rafinat religiaa sintetizat-o și a adăugat lucruri noi mandatate de Dumnezeu, cum ar fi cele zece porunci. Apoi Moise a numit preoți. Aceștia au continuat să explice legea și religia iudeilor. S-au explicat toate legile și explicat din nou. S-a despicat firul în patru și apoi în 16! S-a documentat totul în scris. Au fost școli rabinice diferite, fiecare dezvoltând sisteme diferite ale aceluiaș schelet religios, fiecare cu proprii lor învățători și ucenici.

Religia aceasta a avut eroi. Cartea către Evrei îi enumeră pe câțiva dintre aceștia și-i numește eroi ai credinței. Religia aceasta era ancorată nu dor într-un trecut glorios dar și într-un prezent plin de speranțe pentru viitor. Din timpuri străvechi Dumnezeu a promis că într-o zi va veni un erou special, uns și trimis chiar de Dumnezeu. Acesta va fi Mesia. El va fi eroul după care nu va mai fi nici un alt erou. Ceea ce va face el pentru poporul acestei religii care a dat această carte specială va fi veșnic: nu va mai putea fi desfăcut de nimic și de nimeni, nu va putea fi schimbat, stricat sau înlocuit. În Mesia se vor împlini toate făgăduințele lui Dumnezeu și speranțele poporului.

Au apărut în timp mulți „mesia”. Unii au avut o viață scurtă alții mai lungă, unii au realizat ceva alții nimic, doar încercări nereușite de răsturnare a jugului roman de pe grumazul poporului religiei. De ce jugul roman? Pentru că, conform celor ce credeau această religie, romanii erau acum piedica de moment ce stătea în calea libertății și fericirii lor.

Noi ne fixăm câte un dușman temporar și în el înmagazinăm toate frustrările noastre, pe el punem toate problemele noastre. Dacă aș fi mai frumoasă, de aș avea mai mulți bani, mai multă școală. Dacă aș locui în acel oraș, de aș fi căsătorit cu femeia (bărbatul) aceea/acela, dacă ar fi copiii mei așa…, dacă… Așteptăm mereu că ceva, cumva, cândva va veni și ne va scăpa din labirintul în care ne învârtim fără să găsim ieșirea. Problema nu este dată de ceea ce percepem noi ca obstacol în calea realizării noastre, ci că noi suntem morți în păcatele noastre. Păcateul e problema. Isus nu avenit să ne scape de romani sau să ne dea bani sau să ne facă mai frumoși. El a venit să ne scape de păcat.

Iudeii așteptau un eliberator, un Mesia. Și a venit Isus. Mulți au urmărit semnele și faptele sale. Mulți au auzit cuvintele sale și nu în puține inimi s-a născut credința că omul acesta special, care vorbește cum nu a mai vorbit nimeni niciodată ar fi posibil să fie Mesia promis de Dumnezeu cu veacuri în urmă. El făcea minuni, dădea de mâncare la mii de oameni, le vindeca bolile și confrunta pe fățarnici.

Credința! Da, dar ce facem cu religia părinților noștri? Ce facem cu ceea ce am crezut și susținut de-o viață? Ce facem cu Moise și cu David, și cu Solomon? Uite, Mesia acesta zice că el era înainte și de Avraam și că e mai mare decât Solomon, acela care a construit templul religiei noastre! Nu am putea uni religia noastră cu învățăturile acestui nou mesia? Nu am putea oare obține o sinteză din ce e mai bun în religia noastră și ce zice Mesia?

Ori aici Isus Cristos, Mesia, solicită exclusivitatea. Vrei să fii ucenicul Meu, întrebă El? Trebuie să crezi (așa cum deja ai crezut) în cuvintele mele și să rămâi în această credință! Dar ce să fac cu învățăturile înaintașilor mei? Tu zici, „ați auzit că s-a spus, dar Eu vă spun!” Ajunge ceea ce spui tu? Putem abandona ceea ce ni s-a spus? Îți dai seama cât este de dificil? Să lași pe tata și pe mama și să te urmez pe tine, numai pe tine!?

Să nu credeți că nouă ne e mai ușor. Avem cu toții religiile noastre. Credem că dogma penticostală e cea mai bună. Sau cea baptistă. Sau ortodoxă. Avem versetele noastre preferate, avem eroii noștri, avem tradițiile noastre. Și în învățătura și practica noastră amestecăm adesea spusele lui Isus cu precepte omenești care ne sunt dragi. Câteodată chiar mai dragi decât ce a spus Isus. Ori Domnul cere exclusivitatea. El nu vrea ca la ce a spus El să adăugăm ce ni se pare nouă de preț. Varianta păstrării unui amalgam de religie de-a noastră cu ceva din cele spuse de Isus va duce la un Mesia neadevărat, format în imaginația noastră. Un fel de idol, nimic mai mult! Și asta nu ne va elibera de problemele noastre.

Warning:

19 Ianuarie – Meditația zilei

Psalmi 89:1 Voi cânta totdeauna îndurările Domnului: voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta.

Sunt cântări și cântări. Unele au melodii frumoase dar textele te fac să te încrunți. Mai ales cele traduse din engleză sau alte limbi, în care textele-s răsucite încoace și-ncolo ca să se potrivească. Unele cântece sunt pe melodii populare, altele pe melodii de „muzică ușoară”. Mai nou au apărut pe scenă cântece de „închinare și laudă”. Am întrebat cândva pe cineva care e deosebirea; mi-a spus că melodiile lente sunt pentru închinare, cele cu ritm mai alert pentru laudă.

Muzica place la toți oamenii iar unora le place să cânte. Nu toți care cântă au voce. Cândva căutam un bărbat cu voce de bas să-l adaug la un cor în care mai toți basiștii erau adolescenți sau tineri. Voiam o voce așa, de bărbat. La o înmormântare am văzut pe un asemenea bărbat cântând cu gura până la urechi, cu multă râvnă. M-am apropiat să-l ascult. Era afon total, răgea doar versurile cântecelor. Ar fi fost bine să fi fost talentat pe măsura pasiunii sale pentru a cânta! Oricum, chiar de nu a fost bun pentru ce-mi trebuia mie, cred că Domnului a plăcut „cântarea” lui: Domnul se uită la inimă, la motivele noastre.

Dar care este conținutul cântecelor noastre? O soră mi-a povestit odată cât de cercetată a fost ea la o cântare din biserică: până la lacrimi. Ce cântare? Una cu text „creștin” pe melodia „paloma blanca” de pe vremuri. Textul spunea cam așa: „și de-oi pleca eu mamă de la tine, la ușa ta vor bate niște șoapte line”. Era cântată la nunți acum 45 de ani. Poate se mai cântă și azi, deoarece gusturile îndoielnice ale pocăiților nu au pierit. M-am gândit: ce fel de „cercetare” a fost aceasta? La ce anume a rezonat sufletul femeii? La un cântec sufletesc dar nu unukl spiritual. Un cântec ce nu spunea nimic lui Dumnezeu dar care vorbea experienței umane în desfășurarea nunții: omul va lăsa pe tata și pe mama și se va muta cu nevastă-se. Iar mama și tata rămân singuri și plâng…

Nu știu de-și amintește cineva o altă capodoperă de nunți, la care din nou erau „cercetate” sufletele: „tinerețe, flori albastre, azi cu lacrimi vă stropesc, niciodată pe-a ta cale, pașii mei nu mai pășesc.” Am găsit-o într-o zi pe un sait creștin de texte muzicale.

Mie mi se pare că cu totul alt fel de cântări compuneau și cântau psalmiștii. Nu că lipseau total expresiile sufletului omenesc din ele sau experianța umană dramatică. Dar textele lor conțineau mai totdeauna ceva despre Dumnezeu. Ca-n versetul zilei. Psalmistul cântă ceva despre îndurările Domnului și despre credincioșia Sa. El se uită la munți, la ceruri și în general la creație și vede în întreaga creațiune expresia acestor două atribute a lui Dumnezeu. Promisiunile Domnului, scăparea din Egipt, călătoria iudeilor prin pustie, dobândirea țării promise, sunt elemente ale unei istorii ce arată cele două atribute divine: îndurarea și credincioșia. Acum poporul era pedepsit pentru păcatele sale dar îndurarea și credincioșia Domnului rămâneau ca temeliile veșnice ale creațiunii. Psalmistul ia aceste două corzi și le folosește într-un duet divin de o rezonanță veșnică.

Îndurarea (mila, bunătatea) Domnului este atât de mare încât un alt psalmist dedică un psalm întreg acesteia: Psalmul 136. În el termenul de îndurare apare de 26 de ori; fiecare verset vorbește despre îndurarea lui Dumnezeu. Noi mai suntem în viață din cauza îndurării lui Dumnezeu. Mai avem ce mânca și cu ce ne îmbrăca din cauza îndurării lui Dumnezeu. Putem umbla și lucra din cauza îndurării lui Dumnezeu. Chiar de nu putem folosi mădularele noastre, chiar dacă așteptările de la viață ne sunt „înșelate” zicem noi, îndurarea lui Dumnezeu totuși se manifestă față de noi în alte mii și mii de feluri.

Din cauza îndurării lui Dumnezeu suntem mântuiți. Lui i-a fost milă de starea noastră de oameni morți în păcatele lor (Ef 2:1) și a trimis pe Fiul Său să moară ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Prin îndurarea lui Dumnezeu suntem mântuiți. Îndurările Domnului ne vor însoți întreaga viață, apoi ne vor primi în slavă unde tot prin îndurarea Domnului vom trăi cu El o veșnicie. Deci, dacă vrei să pui ceva în cântările tale, pune îndurarea Domnului. Cântă îndurarea, vorbește altora despre ea, bucură-te de îndurarea Domnului.

Credincioșia (fidelitatea) este celaltă coardă a caracterului divin selectată de psalmist. Domnul este fidel tuturor oamenilor dar într-un mod special copiilor Săi. Datorită credincioșiei lui Dumnezeu eu mă pot baza pe promisiunile Sale. Văduva și orfanul știu că au un apărător în Dumnezeu pentru că El a promis, și El este credincios. Noi știm că El este cu noi prin foc și prin apă deoarece El a promis. Noi știm că puii de leu duc lipsă dar cei ce-s ai Lui nu duc lipsă de nici un bine deoarece El a promis și El este credincio promisiunii Sale.

Gândește-te astăzi la îndurările Domnului față de tine (manifestarea îndurării Sale) și credincioșia Sa în atâtea și atâtea feluri și ocazii și cântă. Umple-ți gura de laude la adresa lui Dumnezeu care singur este îndurător și credincios. Fă lucrul acesta întotdeauna, ca psalmistul!

Warning:

Un atac Boko Haram în Camerun

sursa, worldpress.org

sursa, worldpress.org

Ziarul The Guardian relatează despre atacul celor de la Boko Haram în Camerun. Localitatea Mabass a fost atacată și au fost răpite 80 de persoane (50 adulți, 30 copii).

Gruparea teroristă care a activat până acum numai în Nigeria a început recent să treacă granițele spre statele vecine. Chadul a trimis trupe în ajutorul celor din Camerun.

Am stat și observat cum creștini (mai ales pe români i-am urmărit) s-au agitat pe net cu oprivire la atacul teroriștilor islamici asupra unor ziariști de la o revistă franceză. Dar nu am prea văzut nici o luare de poziție mai serioasă cu privire la ce se întâmplă în Nigeria și țările învecinate. Când și când apare câte o știre formală (ca aceasta). Recent s-a pus la știri că circa 2000 de oameni au fost uciși într-un atac al lui Boko Haram asupra localității Baga din statul Borno din Nigeria. Mai multe biserici au fost arse și se crede că o mare parte din victime erau creștini. Dar știrea a rămas doar atât: o știre dintre mii de alte știri!

Când vom începe noi, creștinii, să luăm în serios aceste lucruri? Când ne vom umili, când vom lua zile de post și de rugăciune, intervenind ca Dumnezeu să pună o stavilă în cale aacestui rău? Când vom deveni militanți și noi (nu, nu cu arma în mână, nici apelând la violență) pentru Împărăția lui Dumnezeu? Deoarece războiul milenar dintre cele două împărății, a întunericului și a luminii ia mereu forme noi de manifestare și pornește fronturi noi.

Dacă noi vom sta cu mâinile în sân, doar constatând stricăciunea și nefăcând nimic, nu vor mai rămâne pentru copiii noștri decât niște ruine ca amintire a ceea ce a fost cândva, ce ar fi putut să fie, ce a avut potențial, dar care a apus datorită nepăsării.

Warning:

18 Ianuarie – Meditația zilei

Ioan 1:3  Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

Imediat după afirmaţia care stabileşte relaţia dintre Cuvânt şi Dumnezeu, Ioan trece la stabilirea relaţiei dintre Cuvânt şi creaţie, prin următoarea mare afirmaţie: Cuvântul este Creatorul: toate au fost făcute prin Cuvânt, nimic nu a fost făcut fără Cuvânt.  Cuvântul nu este unul dintre lucrurile create, dimpotrivă, toate lucrurile create au fost create prin Cuvânt.  Asta include lucrurile văzute şi cele nevăzute, adică natura, animalele, oamenii, formele de relief, precum şi îngerii şi lucrurile spirituale.

Dacă Cuvântul a făcut toate, atunci Cuvântul este superior tuturor lucrurilor făcute!  El este cu atât mai sus de toate, cu cât mai sus este olarul faţă de lut (Ier 18:5-6  Şi Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta casă a lui Israel? zice Domnul. Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa Sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel!; Rom 9:20-21  Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?” Nu este olarul stăpân pe lutul lui?).  Evrei 1:4 ne spune că Isus este mai presus de îngeri.

De ce este necesar să ni se amintească că Cuvântul este creatorul?  Aici e cazul să ne amintim de gnostici: ei ziceau că Dumnezeu este atât de sfânt şi materia atât de păcătoasă, încât este imposibil ca Dumnezeu să atingă materia făsă să se contamineze şi să-şi piardă calitatea de Dumnezeu.  Astfel, Dumnezeu a dat mai multe emanaţii din sine, și aceste emanaţii au fost din ce în ce mai îndepărtate de Dumnezeu.  Una dintre acestea a juns chiar să nu mai ştie despre Dumnezeu şi chiar să fie duşman lui Dumnezeu.  Această emanaţie apare în Gen 1:1 şi ea a creat toate lucrurile.

Ioan vine să ne spună că nu un alt dumnezeu, nu o emanaţie înstrăinată de Dumnezeu ci chiar Dumnezeu, care avea cu El Cuvântul, şi care Cuvânt era Dumnezeu şi care a fost cu Dumnezeu la început a creat totul; acest Cuvânt a fost agentul creaţiei.  Prin Cuvânt a creat Dumnezeu.

Noul Testament este plin de afirmaţii despre rolul lui Isus în creaţie.
– Col 1:16-17  Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care Sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.  El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.
– 1 Cor 8:6  totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care Sunt toate lucrurile şi prin El şi noi. – De remarcat că Creaţia nu a fost actul unei singure persoane, Dumnezeu sau Isus Cristos, ci actul colectiv al dumnezeirii, al Trinităţii.  În Gen 1:1-2 întâlnim pe Dumnezeu, pe Duhul Sfânt iar acum, Cuvântul.
– Evr 1:2  la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.

a.) Noi credem că lumea a fost făcută din nimic.  Nu a fost Dumnezeu şi a fost ceva materie de care Dumnezeu să se folosească ca să facă ceea ce se vede.  Noi credem că la început, în afară de Dumnezeu nu a existat nimic… decât Dumnezeu, şi Domnul a făcut totul din nimic.

b.) Apoi, noi credem că ceea ce se vede a fost făcut din ce nu se vede.  Evrei 11 subliniază lucrul acesta.

c.) De asemenea, noi credem că lumea aceasta aparţine lui Dumnezeu.  Dumnezeu nu i-a stabilit legile şi regulile, după care s-a retras undeva şi este ne-implicat în lume (Deism).  O asemenea credinţă este străină Bibliei şi creştinismului.  Dacă în lume există rău, este din cauza căderii în păcat a omului.
– Rom 5:12  De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor…
– 1 Cor 15:22  Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;
– Rom 8:19-21  De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.  Căci firea a fost supusă deşertăciunii-nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o-cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.

Creaţia are de-a face cu rolul sau poziţia lui Dumnezeu ca… Dumnezeu!  Dumnezeu vorbeşte, şi primul fel în care ne vorbeşte Dumnezeu este prin creaţia Sa!
– Ps 19:1  Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mânilor Lui.
– Fapte 14:16-17  El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate Neamurile să umble pe căile lor, măcar că, drept vorbind, nu s-a lăsat fără mărturie, întrucît v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile de bucurie.”
– Rom 1:20  În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.

În ceea ce priveşte revelaţia de sine a lui Dumnezeu, după revelaţia prin creaţie (care este o revelaţie generală), Dumnezeu s-a revelat prin Fiul.  Evrei 1:1-2  După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.  Ioan 1: 18  Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.  Dar prin Fiul Dumnezeu a descoperit ceva nou: Mântuirea!  Mântuirea are de-a face cu o Nouă Creaţie!  Mai mult decât creaţia, mântuirea ne demonstrează nu numai ce poate face Dumnezeu ci cum este Dumnezeu.  În mântuire vedem sfinţenia lui Dumnezeu, dragostea Sa, puterea Sa şi cât de departe merge El pentru creaţia căzută, pentru cununa creaţiunii Sale, omul!

Acum, versetul 3 ne spune mai mult decât că Cuvântul este creator.  Termenul făcut (gr. gegemenos) este la timpul perfect, şi asta înseamnă că creaţia este terminată; ea nu mai continuă, sau în alte cuvinte, spus în faţa evoluţioniştilor, când Dumnezeu a făcut lucrurile, ele au fost făcute prin Cuvânt şi nu prin evoluţie, iar la cele făcute, nu mai trebuie adăugat sau făcut nimic.

Warning:

17 Ianuarie – Meditația zilei

Exod 20:15 Să nu furi

Oridecâteori cineva este în contradicție cu legile lui Dumnezeu stă în răzvrătire față de Domnul. Neascultare de Domnul este la fel de păcătoasă ca și ghicirea și vrăjitoria, zicea Samuel lui Saul care tocmai călcase porunca lui Dumnezeu.

Acum, privind la societatea în care au fost prima dată pronunțate aceste porunci, înțelegem că societatea umană din vremea aceea era mult mai simplă decât societatea noastră. Proprietatea era mult mai bine delimitată: acest lucru e al meu, acel lucru e al tău. Ce rost au atunci poruncile? Nu e clar că asta e oaia mea, aceea e oaia ta? Nu e clar că a lua oaia mea nu e bine? Ți-ar place ca eu să fur oaia ta?

Poruncile nu au în vedere în ce societate și cultură trăiește omul ci are în vedere natura păcătoasă a omului, înclinația acestuia spre păcat și fărădelege. Și azi există tentația de a-ți însuși ceva ce nu-ți aparține când nimeni nu se uită. Și azi există tentația de a a încerca și a explica de ce anume nu ar fi furt luarea cartofilor de la CAP. Cum că pământul pe care s-au plantat cartofii a aparținut inițial familiei tale. Că comuniștii ți-au confiscat terenul în mod ilegal. Că de fapt tu ai lucrat cartofii pe fostul tău pământ confiscat și că de fapt munca ta nici măcar nu este plătită așa cum se cuvine, deci îți faci dreptate singur.

Pușcăriile zilelor noastre sunt pline de hoți și de tâlhari. Unii au pătruns cu forța în casele oamenilor și au luat ceea ce li s-a părut a fi de valoare. Au atacat banci sub amenințarea cu arme de foc, au atacat și amenințat indivizi. Alții au furat mai sofisticat: au câștigat încrederea unor oameni mânați de dragostea de bani și i-au convins să investească cu ei în companii fantomă sau promisiuni exagerate:
1- scheme Ponzi/Caritas în care investitorul câștigă 35-50% într-un termen de 3-4 luni…
2- furt de identitate pe Internet, furt de informații, de credit carduri, de date personale
3- emailuri folosind termeni religioși cum că văduva nu-știu-cui vrea să transfere în SUA 1 miliard de dolari și te-o găsit pe tine s-o ajuți la treaba asta… dar mai întâi să-i trimiți 1000 că nu are cu ce începe acțiunea de transfer…
4- vânzarea unor lucruri inexistente
5- investiții în străinătate
6- furt de slavă (de la Dumnezeu)
7- furt de cinste ( a nu acorda respect cui i se cuvine)
8- furt intelectual (lucrări, inteligență, invenții)
9- luarea de mită când ești plătit să faci lucrul pentru care accepți mita
10- înșelarea la taxe
11- înșelarea lui Dumnezeu: Maleahi 3:8 Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?” Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.
12- preluarea averilor de către stat
13- redistribuire averilor de către stat
14- patronii ce nu-și plătesc muncitorii la timp, care nu-i mai plătesc de loc sau care plătesc sub cât merită munca lor. Deut 24:14-15 Să nu nedreptăţeşti pe simbriaşul sărac şi nevoiaş, fie că este unul din fraţii tăi, fie că este unul din străinii care locuiesc în ţara ta, în cetăţile tale. Să-i dai plata pentru ziua lui înainte de apusul soarelui; căci e sărac, şi o doreşte mult. Altfel, ar striga către Domnul împotriva ta, şi te-ai face vinovat de un păcat.
15- oamenii care profită financiar de sărăcia și disperarea unora
16- cel ce zidește o casă sau un lucru cu materiale sub-standard pentru a-și mări profitul
17- cel ce vinde bunuri cu defecte ascunse
18- guvernele care în mod artificial manipulează monedele naționale. ETC, ETC.

Proprietatea apărată de Scriptură este constituită din lucruri necesare vieții. Deut 24:6 Să nu iei zălog cele două pietre de rîşniţă, nici chiar piatra de rîşniţă de deasupra; căci ar însemna că iei zălog însăşi viaţa cuiva. 1 Tim 6:8 Dacă avem, deci, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.

Rădăcina furtului stă în iubirea de bani, în dorința de a se îmbogăți a cuiva. Este un dispreț nu doar pentru Dumnezeu și pentru legile Sale morale dar este un dispreț pentru individ și pentru dreptul la proprietate.
Furtul te va costa extrem de scump. Vei plăti cu relația ta cu Dumnezeu. Aceasta se va strica. Dumnezeu nu se asociază cu hoții. Te va costa prestigiul și numele bun ce-l ai. Vei pierde pacea sufletului. Îți vei strica relațiile cu semenii. Vei pierde integritatea și aceasta, odată pierdută, nu o mai poți reface. Uneori vei plăti prin pierderea familiei. Și nu arareori vei fi prins și vei plăti în fața statului.

Dacă ești creștin, tu aparții lui Cristos. El se va îngriji de tine să nu duci lipsă de cele necesare vieții. Încrede-te în El. Tu nu trebuie să furi. Mulțumește-te cu ceea ce ai!

Warning:
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...