Miercuri 1 Octombrie 2014, Evrei 5-7

Nicu Pascale liked this post

Evrei 5-7

Evrei 5:1  În adevăr, orice mare preot, luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.
2  El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune.
3  Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului.
4  Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.
5  Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
6  Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.”
7  El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,
8  cu toate că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.
9  Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice,
10  căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.”
11  Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tîlcuit; fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere.
12  În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.
13  Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.
14  Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.

Evrei 6:1  De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,
2  învăţătura despre botezuri, despre punerea mânilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
3  Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.
4  Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,
5  şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor-
6  şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.
7  Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
8  Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfîrşeşte prin a i se pune foc.
9  Măcar că vorbim astfel, prea iubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
10  Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.
11  Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde,
12  aşa încît să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.
13  Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine însuşi,
14  şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta, şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”
15  Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobîndit făgăduinţa.
16  Oamenii, ce-i drept, obicinuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie, care pune capăt orişicărei neînţelegeri dintre ei.
17  De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea Hotărârii Lui, a venit cu un jurământ;
18  pentruca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
19  pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,
20  unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.

Evrei 7:1  În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Înalt, care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat,
2  care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care, după însemnarea numelui său, este întâi „Împărat al neprihănirii” apoi şi „Împărat al Salemului” adică „Împărat al păcii”;
3  fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne preot în veac.
4  Vedeţi bine, deci, cât de mare a fost el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!
5  Aceia dintre fiii lui Levi, care îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam.
6  Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam, şi a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele.
7  Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.
8  Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială, Sunt nişte oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva, despre care se mărturiseşte că este viu.
9  Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam;
10  căci era încă în coapsele strămoşului său, când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam.
11  Dacă, deci, desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor, căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea-ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec” şi nu după rânduiala lui Aaron?
12  Pentrucă, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii.
13  În adevăr, Acela despre care Sunt zise aceste lucruri, face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului.
14  Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie.
15  Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot,
16  pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi neperitoare.
17  Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.
18  Astfel, pe deoparte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei-
19  căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit-şi pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
20  Şi fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ,
21  căci, pe când Leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat, şi nu Se va căi: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” –
22  prin chiar faptul acesta, El s-a făcut chezăşul unui legământ mai bun.
23  Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururea.
24  Dar El, fiindcă rămâne „în veac” are o preoţie, care nu poate trece de la unul la altul.
25  De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.
26  Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: Sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai presus de ceruri,
27  care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuş.
28  În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.

Warning:

Marți 30 Septembrie 2014, Fapte 3-4

Fapte 3-4

Fapte 3:1  Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.
2  Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului, numită „Frumoasă” ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu.
3  Omul acesta, când a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să intre în Templu, le-a cerut milostenie.
4  Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Uită-te la noi!”
5  Şi el se uita la ei cu luare aminte, şi aştepta să capete ceva de la ei.
6  Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”
7  L-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele;
8  dintr-o săritură a fost în picioare, şi a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind, şi lăudînd pe Dumnezeu.
9  Tot norodul l-a văzut umblând şi lăudînd pe Dumnezeu.
10  Îl cunoşteau că era cel ce şedea la poarta „Frumoasă” a Templului, ca să ceară de pomană, şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru cele ce i se întâmplaseră.
11  Fiindcă el se ţinea de Petru şi de Ioan, tot norodul, mirat, a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon.
12  Petru, când a văzut lucrul acesta, a luat cuvântul şi a zis norodului: „Bărbaţi Israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? Dece vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?
13  Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat; şi v-aţi lepădat de El înaintea lui, cu toate că el era de părere să-I dea drumul.
14  Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit, şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş.
15  Aţi omorât pe Domnul vieţii pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi Suntem martori ai Lui.
16  Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.
17  Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri.
18  Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor proorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.
19  Pocăiţi-vă, deci, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare,
20  şi să trimeată pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos,
21  pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.
22  În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune.
23  Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului.”
24  Deasemenea toţi proorocii, de la Samuel şi ceilalţi, care au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea.
25  Voi Sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când i-a zis lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.”
26  Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.”

Fapte 4:1  Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii,
2  foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi.
3  Au pus mâinile pe ei, şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi; căci se înserase.
4  Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.
5  A doua zi, mai marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim,
6  cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.
7  Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”
8  Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!
9  Fiindcă Suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi Suntem întrebaţi cum a fost vindecat,
10  s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
11  El este „piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.”
12  În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”
13  Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucît ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.
14  Dar fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
15  Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s-au sfătuit între ei,
16  şi au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui.
17  Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.”
18  Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
19  Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu;
20  căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.”
21  I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
22  Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.
23  După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.
24  Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!
25  Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărîtă neamurile, şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşerte?
26  Împăraţii pământului s-au răsculat, şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.”
27  În adevăr, împotriva Robului Tău celui Sfânt, Isus pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
28  ca să facă tot ce Hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
29  Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,
30  şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus.”
31  După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32  Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui Sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.
33  Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
34  Căci nu era nici unul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute,
35  şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
36  Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângîierii, un Levit, de neam din Cipru,
37  a vândut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.

Warning:

test

to see if it shares on FB

Warning:

Luni 29 Septembrie 2014, Obadia

Obadia 1

Obadia 1:1  Proorocia lu Obadia. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu despre Edom: -„Noi am auzit o veste din partea Domnului, şi un sol a fost trimis cu ea printre neamuri, zicând: „Sculaţi-vă, să mergem împotriva Edomului ca să ne războim cu el!” –
2  „Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai dispreţuit.
3  Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine, care locuieşti în crăpăturile stâncilor, şi domneşti în înălţime; de aceea, tu zici în tine însuţi: „Cine mă va arunca la pământ?”
4  Dar chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos şi de acolo, zice Domnul”.
5  Dacă ar fi intrat la tine nişte hoţi sau nişte tîlhari de noapte, cum eşti de pustiit! ar fi luat ei oare mai mult decât ar fi putut? Dacă ar fi venit nişte culegători de vie la tine, n-ar fi lăsat ei nici un strugure pe urmă?
6  Vai! Ce scormonit este Esau! Cum i s-au descoperit comorile!
7  Toţi cei uniţi cu tine te-au izgonit înapoi până la hotar, prietenii tăi te-au înşelat şi te-au stăpânit. Cei ce mâncau din pâinea ta ţi-au întins curse pe care nu le-ai băgat de seamă!
8  „Oare, zice Domnul, nu voi pierde Eu în ziua aceea pe cei înţelepţi din Edom, şi princeperea din muntele lui Esau?
9  Vitejii tăi, Temane, se vor înspăimânta, pentru ca toţi cei din muntele lui Esau să piară în măcel.
10  Din pricina silniciei făcute împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine, şi vei fi nimicit cu desăvârşire pentru totdeauna.
11  Căci în ziua când stăteai în faţa lui, în ziua când străinii îi luau averea, când străinii intrau pe porţile lui, şi aruncau sorţul asupra Ierusalimului, şi tu erai atunci ca unul din ei!
12  Nu trebuiai să te uiţi mulţumit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuiai să te bucuri de copiii lui Iuda în ziua pieirii lor, şi nu trebuiai să vorbeşti cu semeţie în ziua strîmtorării!
13  Nici nu trebuiai să intri pe porţile poporului Meu în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuiai să te bucuri de nenorocirea lui în ziua prăpădului lui, şi nu trebuiai să pui mâna pe bogăţiile lui în ziua prăpădului lui!
14  Nu trebuiai să stai la răspântii, ca să nimiceşti pe fugarii lui, şi nici nu trebuiai să dai în mâna vrăjmaşului pe cei ce scăpaseră din el în ziua necazului lui!
15  Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.
16  Căci, după cum aţi băut paharul mâniei, voi cei de pe muntele Meu cel Sfânt, tot aşa, toate neamurile îl vor bea necurmat; vor bea, vor sorbi din el, şi vor fi ca şi când n-ar fi fost niciodată.”
17  „Dar mântuirea va fi pe muntele Sionului, el va fi Sfânt, şi casa lui Iacov îşi va lua înapoi moşiile.
18  Casa lui Iacov va fi un foc, şi casa lui Iosif, o flacără; dar casa lui Esau va fi miriştea pe care o vor aprinde şi o vor mistui; şi nu va mai rămâne nici unul din casa lui Esau, căci Domnul a vorbit!
19  Cei de la miazăzi vor stăpâni muntele lui Esau, şi cei din câmpie ţara Filistenilor; vor stăpâni şi ţinutul lui Efraim şi al Samariei; şi Beniamin va stăpâni Galaadul.
20  Dar prinşii de război ai acestei oştiri a copiilor lui Israel, vor stăpâni ţara Canaaniţilor până la Sarepta, şi prinşii de război ai Ierusalimului, care Sunt la Sefarad, vor stăpâni cetăţile de miazăzi.
21  Izbăvitorii se vor sui pe muntele Sionului, ca să judece muntele lui Esau. Dar împărăţia va fi a Domnului.”

Warning:

Duminică 28 Septembrie 2014, Proverbe 26-27

Proverbe 26-27

Proverbe 26:1  Cum nu se potrivesc zăpada vara, şi ploaia în timpul secerişului, aşa nu se potriveşte slava pentru un nebun.
2  Cum sare vrabia încoace şi încolo şi cum sboară rândunica, aşa nu nimereşte blestemul neîntemeiat.
3  Biciul este pentru cal, frâul pentru măgar, şi nuiaua pentru spinarea nebunilor.
4  Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu semeni şi tu cu el.
5  Răspunde însă nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înţelept.
6  Cel ce trimite o solie printr-un nebun, îşi taie singur picioarele, şi bea nedreptatea.
7  Cum Sunt picioarele ologului, aşa este şi o vorbă înţeleaptă în gura unor nebuni.
8  Cum ai pune o piatră în praştie, aşa este când dai mărire unui nebun.
9  Ca un spin care vine în mâna unui om beat, aşa este o vorbă înţeleaptă în gura nebunilor.
10  Ca un arcaş care răneşte pe toată lumea, aşa este cel ce tocmeşte pe nebuni şi pe întâii veniţi.
11  Cum se întoarce cîinele la ce a vărsat, aşa se întoarce nebunul la nebunia lui.
12  Dacă vezi un om care se crede înţelept, poţi să ai mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el.
13  Leneşul zice: „Afară este un leu, pe uliţe este un leu!
14  Cum se învârteşte uşa pe ţîţînile ei, aşa se învârteşte leneşul în patul lui.
15  Leneşul îşi vâră mâna în blid, şi-i vine greu s-o ducă iarăşi la gură.
16  Leneşul se crede mai înţelept decât şapte oameni care răspund cu judecată.
17  Un trecător care se amestecă într-o ceartă care nu-l priveşte, este ca unul care apucă un cîine de urechi.
18  Ca nebunul care aruncă săgeţi aprise şi ucigătoare,
19  aşa este omul care înşală pe aproapele său, şi apoi zice: „Am vrut doar să glumesc!” –
20  Când nu mai Sunt lemne, focul se stinge; şi când nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleşte.
21  După cum cărbunele face jăratic, şi lemnul foc, tot aşa şi omul gîlcevitor aprinde cearta.
22  Cuvintele clevetitorului Sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor.
23  Ca zgura din argint pusă pe un ciob de pământ, aşa Sunt buzele aprinse şi o inimă rea.
24  Cel ce urăşte se preface cu buzele lui, şi înăuntrul lui pregăteşte înşelăciunea.
25  Când îţi vorbeşte cu glas dulce, nu-l crede, căci şapte urîciuni Sunt în inima lui.
26  Chiar dacă-şi ascunde ura în prefăcătorie, totuşi răutatea lui se va descoperi în adunare.
27  Cine sapă groapa altuia cade el în ea, şi piatra se întoarce peste cel ce o prăvăleşte.
28  Limba mincinoasă urăşte pe cei pe care-i doboară ea, şi gura linguşitoare pregăteşte pieirea.

Proverbe 27:1  Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi.
2  Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale.
3  Piatra este grea, şi nisipul este greu, dar supărarea pe care o pricinuieşte nebunul este mai grea decât amândouă.
4  Furia este fără milă şi mânia năvalnică, dar cine poate sta împotriva geloziei? –
5  Mai bine o mustrare pe faţă decât o prietenie ascunsă.
6  Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş Sunt mincinoase.
7  Sătulul calcă în picioare fagurul de miere, dar pentru cel flămând toate amărăciunile Sunt dulci.
8  Ca pasărea plecată din cuibul ei, aşa este omul plecat din locul său.
9  Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci Sunt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten.
10  Nu părăsi pe prietenul tău şi pe prietenul tatălui tău, dar nu intra în casa fratelui tău în ziua necazului tău: mai bine un vecin aproape decât un frate departe.
11  Fiule, fii înţelept, şi înveseleşte-mi inima, şi atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocoreşte.
12  Omul chibzuit vede răul şi se ascunde; dar proştii merg spre el şi Sunt pedepsiţi.
13  Ia-i haina, căci s-a pus chezaş pentru altul, ia-l zălog în locul unei străine.
14  Binecuvântarea aproapelui cu glas tare dis-de-dimineaţă, este privită ca un blestem.
15  O straşină, care picură necurmat într-o zi de ploaie, şi o nevastă gîlcevitoare Sunt tot una.
16  Cine o opreşte, parcă opreşte vântul, şi parcă ţine untdelemnul în mâna dreaptă.
17  După cum ferul ascute ferul, tot aşa şi omul aţîţă mânia altui om.
18  Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui, şi cine-şi păzeşte stăpânul va fi preţuit.
19  Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului.
20  După cum locuinţa morţilor şi adâncul nu se pot sătura, tot aşa nici ochii omului nu se pot sătura.
21  Ce este tigaia pentru lămurirea argintului şi cuptorul pentru lămurirea aurului: aceea este bunul nume pentru un om.
22  Pe nebun chiar dacă l-ai pisa cu pisălogul în piuă, în mijlocul grăunţelor, nebunia tot n-ar ieşi din el.
23  Îngrijeşte bine de oile tale, şi ia seama la turmele tale.
24  Căci nici o bogăţie nu ţine veşnic, şi nici cununa nu rămâne pe vecie.
25  După ce se ridică fînul, se arată verdeaţa nouă, şi ierburile de pe munţi Sunt strânse.
26  Mieii Sunt pentru îmbrăcăminte, şi ţapii pentru plata ogorului;
27  laptele caprelor ţi-ajunge pentru hrana ta, a casei tale, şi pentru întreţinerea slujnicelor tale.

Warning:

Sâmbătă 27 Septembrie 2014, Psalmi 114-116

Psalmi 114-116

Psalmi 114:1  Când a ieşit Israel din Egipt, când a plecat casa lui Iacov de la un popor străin,
2  Iuda a ajuns locaşul Lui cel Sfânt, şi Israel stăpânirea Lui.
3  Marea a văzut lucrul acesta şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi:
4  munţii au sărit ca nişte berbeci, şi dealurile ca nişte miei.
5  Ce ai tu, mare, de fugi, şi tu, Iordanule, de te întorci înapoi?
6  Ce aveţi, munţilor, de săltaţi ca nişte berbeci, şi voi, dealurilor, ca nişte miei?
7  Da, cutremură-te, pământule, înaintea Domnului, înaintea Dumnezeului lui Iacov,
8  care preface stânca în iaz, şi cremenea în izvor de ape.

Psalmi 115:1  Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioşia Ta!
2  Pentru ce că zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?”
3  Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.
4  Idolii lor Sunt argint şi aur, făcuţi de mâni omeneşti.
5  Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd,
6  au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miroase,
7  au mâni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot nici un sunet din gâtlejul lor.
8  Ca ei Sunt cei ce-i fac; toţi cei ce se încred în ei.
9  Israele, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.
10  Casa lui Aaron, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.
11  Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.
12  Domnul Şi-aduce aminte de noi: El va binecuvânta, va binecuvânta casa lui Israel, va binecuvânta casa lui Aaron,
13  va binecuvânta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe cei mari.
14  Domnul să vă înmulţească tot mai mult, pe voi şi pe copiii voştri!
15  Fiţi binecuvântaţi de Domnul, care a făcut cerurile şi pământul!
16  Cerurile Sunt ale Domnului, dar pământul l-a dat fiilor oamenilor.
17  Nu morţii laudă pe Domnul, şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii,
18  ci noi, noi vom binecuvânta pe Domnul, de acum şi până în veac. Lăudaţi pe Domnul!

Psalmi 116:1  Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele.
2  Da, El Şi-a plecat urechea spre mine, de aceea-L voi chema toată viaţa mea.
3  Mă înfăşuraseră legăturile morţii, şi m-apucaseră sudorile mormântului; eram pradă necazului şi durerii.
4  Dar am chemat Numele Domnului, şi am zis: „Doamne, mântuieşte-mi sufletul.”
5  Domnul este milostiv şi drept, şi Dumnezeul nostru este plin de îndurare.
6  Domnul păzeşte pe cei fără răutate: eram nenorocit de tot, dar El m-a mântuit.
7  Întoarce-te, suflete, la odihna ta, căci Domnul ţi-a făcut bine.
8  Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, ochii din lacrămi, şi picioarele de cădere.
9  Voi umbla înaintea Domnului, pe pământul celor vii.
10  Aveam dreptate când ziceam: „Sunt foarte nenorocit!”
11  În neliniştea mea, ziceam: „Orice om este înşelător.”
12  Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?
13  Voi înălţa paharul izbăvirilor, şi voi chema Numele Domnului;
14  îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului, în faţa întregului Său popor.
15  Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.
16  Ascultă-mă, Doamne, căci Sunt robul Tău: robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile.
17  Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire, şi voi chema Numele Domnului;
18  îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului în faţa întregului Său popor,
19  în curţile Casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Lăudaţi pe Domnul!

Warning:

Vineri 26 Septembrie 2014, 2 Cronici 6-10

Dorina Ianosiy Milascon liked this post

2 Cronici 6-10

2 Cronici 6:1  Atunci Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric!
2  Şi eu am zidit o casă care-Ţi va fi locuinţa, un loc unde vei locui în veci!”
3  Împăratul şi-a întors faţa, şi a binecuvântat toată adunarea lui Israel. Şi toată adunarea lui Israel stătea în picioare.
4  Şi el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Sa tatălui meu David, şi a împlinit prin puterea Sa ce spusese, când a zis:
5  „Din ziua când am scos pe poporul Meu din ţara Egiptului, n-am ales nici o cetate dintre toate seminţiile lui Israel, ca să se zidească acolo o casă în care să locuiască Numele Meu, şi n-am ales pe nici un om, care să fie căpetenia poporului Meu Israel.
6  Ci Ierusalimul l-am ales, pentru ca în el să locuiască Numele Meu, şi pe David l-am ales, ca să domnească peste poporul Meu Israel!”
7  Tatăl meu David avea de gând să zidească o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.
8  Şi Domnul a zis tatălui meu David: „Fiindcă ai avut de gând să zideşti o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut gândul acesta.
9  Numai că nu tu vei zidi casa; ci fiul tău, ieşit din tine, va zidi Numelui Meu o casă.”
10  Domnul a împlinit cuvântul pe care-l spusese. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.
11  Am aşezat în ea chivotul, în care este legământul Domnului, legământul pe care l-a făcut El cu copiii lui Israel.”
12  Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel, şi a întins mâinile.
13  Căci Solomon făcuse o treaptă din aramă, şi o pusese în mijlocul curţii. Ea era lungă de cinci coţi, lată de cinci coţi, şi înaltă de trei coţi; a şezut pe ea, s-a aşezat în genunchi în faţa întregii adunări a lui Israel, şi a întins mâinile spre cer.
14  Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, în ceruri şi pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea Ta faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta cu toată inima lor!
15  Astfel, Ţi-ai ţinut cuvântul dat robului Tău David, tatăl meu; şi ce ai spus cu gura Ta, împlineşti astăzi prin puterea Ta.
16  Acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut-o tatălui meu David, când ai zis: „Niciodată nu vei fi lipsit înaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor şi să meargă în legea Mea, cum ai mers tu înaintea Mea.”
17  Împlinească-se, deci, Doamne, Dumnezeul lui Israel, făgăduinţa pe care ai făcut-o robului Tău David!
18  Dar ce! Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ? Iată că cerurile, şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde: cu cât mai puţin această casă pe care am zidit-o eu!
19  Totuş, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui! Ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău.
20  Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi peste casa aceasta, peste locul despre care ai zis că acolo va fi Numele Tău! Ascultă rugăciunea pe care o face robul Tău în locul acesta!
21  Ascultă cererile robului Tău şi ale poporului Tău Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă şi iartă!
22  Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său, şi se va pune peste el un jurământ ca să-l facă să jure, şi dacă va veni să jure înaintea altarului Tău, în casa aceasta,
23  ascultă-l din ceruri, lucrează, şi judecă pe robii Tăi: osîndeşte pe cel vinovat, şi fă ca purtarea lui să cadă asupra capului lui; fă dreptate celui nevinovat, şi răsplăteşte-i, după nevinovăţia lui!
24  Când poporul tău Israel va fi bătut de vrăjmaş, pentru că a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă Îţi vor face rugăciuni şi cereri în casa aceasta,
25  ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel, şi adu-i înapoi în ţara pe care ai dat-o lor şi părinţilor lor.
26  Când cerul va fi închis, şi nu va fi ploaie, din pricina păcatelor lor împotriva Ta: dacă se vor ruga în acest loc, şi vor da slavă Numelui Tău, şi dacă se vor întoarce de la păcatele lor (pentru că-i vei fi pedepsit),
27  ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău Israel, învaţă-i calea cea bună în care trebuie să meargă, şi trimite ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moştenire poporului Tău!
28  Când vor fi în ţară foametea, ciuma, rugina în grâu, şi mălura, lăcustele de un soi sau altul, când vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău, în ţara lui, în cetăţile lui, când vor fi urgii sau boli de vreun fel:
29  dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare îşi va cunoaşte rana şi durerea şi va întinde mâinile spre casa aceasta,
30  ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, căci numai Tu cunoşti inima copiilor oamenilor,
31  ca să se teamă de Tine, şi să umble în căile Tale tot timpul cât vor trăi în ţara pe care ai dat-o părinţilor noştri!
32  Când străinul, care nu este din poporul tău Israel, va veni dintr-o ţară depărtată, din pricina Numelui Tău celui mare, din pricina mânii Tale celei tari şi din pricina braţului Tău întins, când va veni să se roage în casa aceasta,
33  ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca poporul Tău Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste casa aceasta pe care am zidit-o!
34  Când va ieşi poporul Tău la luptă împotriva vrăjmaşilor lui, urmând calea pe care îi vei porunci s-o urmeze: dacă Îţi vor face rugăciuni, cu privirile îndreptate spre cetatea aceasta pe care ai ales-o şi spre casa pe care am zidit-o în Numele Tău,
35  ascultă din ceruri rugăciunile şi cererile lor, şi fă-le dreptate!
36  Când vor păcătui împotriva Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască, şi când vei fi mâniat împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară depărtată sau apropiată:
37  dacă îşi vor veni în fire în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine, şi Îţi vor face cereri în ţara robiei lor, şi vor zice: „Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi, am făcut rău!”
38  dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, în ţara robiei lor, unde au fost duşi robi, dacă-Ţi vor face rugăciuni, cu privirile întoarse spre ţara lor pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o şi spre casa pe care am zidit-o Numelui Tău,
39  ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor, şi fă-le dreptate: iartă poporului Tău păcatele făcute împotriva Ta!
40  Acum, Dumnezeule, ochii Tăi să fie deschişi, şi urechile să-Ţi fie cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta!
41  Acum, Doamne, Dumnezeule, scoală-Te, vino la locul Tău de odihnă, Tu şi chivotul măreţiei Tale. Preoţii Tăi, Doamne Dumnezeule, să fie îmbrăcaţi cu mântuirea, şi prea iubiţii Tăi să se bucure de fericire!
42  Doamne Dumnezeule, nu îndepărta pe unsul Tău, adu-Ţi aminte de bunătăţile făgăduite robului Tău David!”

2 Cronici 7:1  Când şi-a isprăvit Solomon rugăciunea, s-a pogorât foc din cer şi a mistuit arderea-de-tot şi jertfele, şi slava Domnului a umplut casa.
2  Preoţii nu puteau să intre în Casa Domnului, căci slava Domnului umplea Casa Domnului.
3  Toţi copiii lui Israel au văzut pogorându-se focul şi slava Domnului peste casă; ei şi-au plecat faţa la pământ pe pardoseală, s-au închinat, şi au lăudat pe Domnul, zicând: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veac!”
4  Împăratul şi tot poporul au adus jertfe înaintea Domnului.
5  Împăratul Solomon a junghiat douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi. Astfel au făcut împăratul şi tot poporul sfinţirea Casei lui Dumnezeu.
6  Preoţii stăteau la locul lor, şi tot astfel şi Leviţii, cu instrumentele făcute în cinstea Domnului de împăratul David, pentru cântarea laudelor Domnului, când i-a însărcinat David să mărească pe Domnul, zicând: „Căci îndurarea lui ţine în veac!” Preoţii sunau din trâmbiţe în faţa lor. Şi tot Israelul era de faţă.
7  Solomon a sfinţit şi mijlocul curţii, care este înaintea Casei Domnului; căci acolo a adus arderile-de-tot şi grăsimile jertfelor de mulţumire, pentru că altarul din aramă, pe care-l făcuse Solomon, nu putea cuprinde arderile-de-tot, darurile de mâncare şi grăsimile.
8  Solomon a prăznuit sărbătoarea în vremea aceea şapte zile, şi tot Israelul a prăznuit împreună cu el; venise o mare mulţime de oameni, de la intrarea Hamatului până la pârâul Egiptului.
9  În ziua a opta, au avut o adunare de sărbătoare; căci sfinţirea altarului au făcut-o şapte zile, şi sărbătoarea tot şapte zile.
10  În a douăzeci şi treia zi a lunii a şaptea, Solomon a trimis înapoi în corturi pe popor, care era vesel şi mulţumit de binele pe care-l făcuse Domnul lui David, lui Solomon şi poporului Său Israel.
11  Când a isprăvit Solomon Casa Domnului şi casa împăratului, şi a izbutit în tot ce-şi pusese de gând să facă în Casa Domnului şi în casa împăratului,
12  Domnul S-a arătat lui Solomon noaptea, şi i-a zis: „Îţi ascult rugăciunea, şi aleg locul acesta drept casa unde va trebui să Mi se aducă jertfe.
13  Când voi închide cerul, şi nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara, când voi trimite ciuma în poporul Meu:
14  dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.
15  Ochii Mei vor fi deschişi de acum, şi urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta.
16  Acum, aleg şi sfinţesc casa aceasta, pentru ca Numele Meu să locuiască în ea pe vecie, şi voi avea totdeauna ochii şi inima Mea acolo.
17  Şi tu, dacă vei umbla înaintea Mea cum a umblat tatăl tău David, făcând tot ce ţi-am poruncit, şi dacă vei păzi legile şi poruncile Mele,
18  voi întări scaunul de domnie al împărăţiei tale, cum am făgăduit tatălui tău David, când am zis: „Niciodată nu vei fi lipsit de un urmaş, care să domnească peste Israel.”
19  Dar dacă vă veţi abate, dacă veţi părăsi legile şi poruncile Mele pe care vi le-am dat, şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor,
20  vă voi smulge din ţara Mea pe care v-am dat-o, voi lepăda de la Mine casa aceasta pe care am închinat-o Numelui Meu, şi o voi face de pomină şi de batjocură printre toate popoarele.
21  Şi cât de înaltă este casa aceasta, oricine va trece pe lângă ea, va rămâne încremenit, şi va zice: „Pentru ce a făcut Domnul aşa ţării şi casei acesteia?”
22  Şi se va răspunde: „Pentru că au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care i-a scos din ţara Egiptului, pentru că s-au alipit de alţi dumnezei, s-au închinat înaintea lor şi le-au slujit; iată de ce a trimis peste ei toate aceste rele.”

2 Cronici 8:1  După douăzeci de ani, în timpul cărora Solomon a zidit Casa Domnului şi casa lui însuşi,
2  a întărit cetăţile pe care i le-a dat Hiram şi a aşezat în ele pe copiii lui Israel.
3  Solomon a mers împotriva Hamatului, la Ţoba, şi a pus stăpânire pe ea.
4  A întărit Tadmorul în pustie, şi toate cetăţile care slujeau ca cetăţi pentru merinde în Hamat.
5  A întărit apoi Bet-Horonul de sus şi Bet-Horonul de jos, ca cetăţi întărite cu ziduri, porţi şi zăvoare;
6  Baalatul, şi toate cetăţile care slujeau ca cetăţi pentru merinde şi care ţineau de el, toate cetăţile pentru care, cetăţile pentru călărime, şi tot ce a găsit cu cale Solomon să zidească la Ierusalim, la Liban, şi în toată ţara al cărei stăpân era.
7  Pe tot poporul care mai rămăsese din Hetiţi, din Amoriţi, din Fereziţi, din Heviţi şi din Iebusiţi, care nu făcea parte din Israel,
8  pe urmaşii lor care rămăseseră după ei în ţară şi pe care nu-i nimiciseră copiii lui Israel, Solomon i-a ridicat ca oameni de corvoadă, ceea ce au fost până în ziua de azi.
9  Solomon n-a întrebuinţat ca robi pentru lucrările lui, pe nici unul din copiii lui Israel: căci ei erau oameni de război, căpeteniile lui, slujbaşii lui, mai marii carelor şi călărimii lui.
10  Căpeteniile puse de împăratul Solomon în fruntea poporului, şi însărcinaţi să privegheze peste el, erau în număr de două sute cincizeci.
11  Solomon a suit pe fata lui Faraon din cetatea lui David în casa pe care i-o zidise; căci a zis: „Nevastă-mea să nu locuiască în casa lui David, împăratul lui Israel, pentru că locurile în care a intrat chivotul Domnului Sunt sfinte.”
12  Atunci Solomon a adus arderi de tot Domnului pe altarul Domnului, pe care-l zidise înaintea pridvorului.
13  Aducea ce era poruncit de Moise pentru fiecare zi, pentru zilele de Sabat, pentru zilele de lună nouă, şi pentru sărbători, de trei ori pe an, la sărbătoarea azimilor, la sărbătoarea săptămânilor, şi la sărbătoarea corturilor.
14  A pus în slujbele lor, aşa cum le rânduise tatăl său David, cetele preoţilor, după slujba lor, pe Leviţi după însărcinarea lor, care era să mărească pe Domnul şi să facă zi de zi de slujbă în faţa preoţilor, şi pe uşieri, împărţiţi la fiecare uşă, după cetele lor: căci aşa poruncise David, omul lui Dumnezeu.
15  Nu s-au abătut de la porunca împăratului cu privire la preoţi şi Leviţi, nici cu privire la vreun alt lucru, nici în privinţa vistieriilor.
16  Aşa s-a înfăptuit toată lucrarea lui Solomon, din ziua când s-a pus temelia Casei Domnului şi până în ziua când a fost isprăvită. Casa Domnului a fost, deci, isprăvită.
17  Solomon a plecat atunci la Eţion-Gheber şi la Elot, pe ţărmul mării, în ţara Edomului.
18  Şi Hiram i-a trimis, prin slujitorii săi, corăbii şi slujitori care cunoşteau marea. Ei s-au dus cu slujitorii lui Solomon la Ofir, şi au luat de acolo patru sute cincizeci de talanţi din aur pe care i-au adus împăratului Solomon.

2 Cronici 9:1  Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, şi a venit la Ierusalim ca să-l încerce prin întrebări grele. Ea avea un alai foarte mare, şi cămile încărcate cu mirodenii, aur mult de tot şi pietre scumpe. S-a dus la Solomon, şi i-a spus tot ce avea pe inimă.
2  Solomon i-a răspuns la toate întrebările, şi n-a fost nimic pe care să nu fi ştiut Solomon să i-l lămurească.
3  Împărăteasa din Seba a văzut înţelepciunea lui Solomon, şi casa pe care o zidise,
4  şi bucatele de la masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce-i slujeau, şi paharnicii lui şi hainele lor, şi treptele pe care se suia la Casa Domnului. Uimită,
5  ea a zis împăratului: „Era adevărat, deci, ce am auzit eu în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!
6  Nu credeam tot ce se zicea, până n-am venit şi am văzut cu ochii mei. Şi iată că nu mi s-a istorisit nici jumătate din mărirea şi înţelepciunea ta. Tu întreci faima pe care am auzit-o despre tine.
7  Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care Sunt pururea înaintea ta, şi care aud înţelepciunea ta!
8  Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care S-a îndurat de tine, şi te-a pus pe scaunul Lui de domnie ca împărat pentru Domnul, Dumnezeul tău! Pentru că Dumnezeul tău iubeşte pe Israel şi vrea să-l facă să rămână în picioare pe vecie, pentru aceea te-a pus împărat peste el, ca să faci judecată şi dreptate.”
9  Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi din aur, foarte multe mirodenii, şi pietre scumpe. N-au mai fost mirodenii ca cele date împăratului Solomon de împărăteasa din Seba.
10  Slujitorii lui Hiram şi slujitorii lui Solomon, care au adus aur din Ofir, au adus şi lemn mirositor şi pietre scumpe.
11  Împăratul a făcut cu lemnul mirositor scări pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului, şi arfe şi alăute pentru cântăreţi. Nu se mai văzuse aşa ceva în ţara lui Iuda.
12  Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit ea, ce a cerut, mai mult decât adusese ea împăratului. Apoi s-a întors şi s-a dus în ţara ei, ea şi slujitorii ei.
13  Greutatea aurului care venea pe fiecare an lui Solomon era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi din aur,
14  în afară de ce lua de la negustorii cei mari şi de la cei mici, de la toţi împăraţii Arabiei şi de la dregătorii ţării, care aduceau aur şi argint lui Solomon.
15  Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari din aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat şase sute de sicli din aur bătut,
16  şi alte trei sute de scuturi din aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat trei sute de sicli din aur; şi împăratul le-a pus în casa pădurii Libanului.
17  Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeş, şi l-a acoperit cu aur curat.
18  Scaunul acesta de domnie avea şase trepte, şi un aşternut pentru picioare, din aur, care se ţinea de scaunul de domnie; de fiecare parte a scaunului erau răzimători, lângă răzimători erau doi lei,
19  şi pe cele şase trepte, de o parte şi de alta, erau doisprezece lei. Aşa ceva nu s-a făcut pentru nici o împărăţie.
20  Toate paharele împăratului Solomon erau din aur, şi toate vasele din casa pădurii Libanului erau din aur curat. Nu era nimic din argint: argintului nu i se dădea nici un preţ, pe vremea lui Solomon.
21  Căci împăratul avea corăbii din Tarsis care călătoreau cu slujitorii lui Hiram; şi la fiecare trei ani veneau corăbiile din Tarsis, aducând aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni.
22  Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pământului prin bogăţiile şi înţelepciunea lui.
23  Toţi împăraţii pământului căutau să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.
24  Şi fiecare din ei îşi aducea darul lui, lucruri din argint şi lucruri din aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catîri; aşa era în fiecare an.
25  Solomon avea patru mii de iesle pentru caii de la carele lui, şi douăsprezece mii de călăreţi pe care i-a aşezat în cetăţile unde îşi ţinea carele şi la Ierusalim lângă împărat.
26  El stăpânea peste toţi împăraţii, de la Râu până la ţara Filistenilor şi până la hotarul Egiptului.
27  Împăratul a făcut argintul tot aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot atât de mulţi ca smochinii sălbatici, care cresc pe câmpie.
28  Din Egipt şi din toate ţările se aduceau cai pentru Solomon.
29  Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintâi şi cele de pe urmă, nu Sunt scrise oare în Cartea proorocului Natan, în proorocia lui Ahia din Silo, şi în descoperirile proorocului Ieedo despre Ieroboam, fiul lui Nebat?
30  Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.
31  Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui, şi l-au îngropat în cetatea tatălui său David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Roboam.

2 Cronici 10:1  Roboam s-a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să-l facă împărat.
2  Când a auzit lucrul acesta, Ieroboam, fiul lui Nebat, era în Egipt, unde fugise de împăratul Solomon; şi s-a întors din Egipt.
3  Au trimis să-l cheme. Atunci Ieroboam şi tot Israelul au venit la Roboam şi i-au vorbit aşa:
4  „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul: acum uşurează această aspră robie şi jugul greu pe care l-a pus peste noi tatăl tău. Şi îţi vom sluji.”
5  El le-a zis: „Întoarceţi-vă la mine după trei zile.” Şi poporul a plecat.
6  Împăratul Roboam a întrebat pe bătrânii care fuseseră cu tatăl său Solomon, în timpul vieţii lui şi a zis: „Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia?”
7  Şi iată ce i-au zis ei: „Dacă vei fi bun cu poporul acesta, dacă-i vei primi bine, şi dacă le vei vorbi cu bunăvoinţă, îţi vor sluji pe vecie.”
8  Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i-l dădeau bătrânii, şi a întrebat pe tinerii care crescuseră cu el şi care-l înconjurau.
9  El le-a zis: „Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia care-mi vorbeşte astfel: „Uşurează jugul pe care l-a pus tatăl tău peste noi?”
10  Şi iată ce i-au zis tinerii care crescuseră cu el: „Aşa să vorbeşti poporului acestuia care ţi-a vorbit aşa: „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul, iar tu uşurează-ni-l!” să le vorbeşti aşa: „Degetul meu cel mic este mai gros decât coapsele tatălui meu.
11  Acum, tatăl meu a pus peste voi un jug greu, dar eu îl voi face şi mai greu: tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioane.”
12  Ieroboam şi tot poporul au venit la Roboam a treia zi, după cum le spusese împăratul: „Întoarceţi-vă la mine peste trei zile.”
13  Împăratul le-a răspuns aspru. Împăratul Roboam a lăsat sfatul bătrânilor,
14  şi le-a vorbit aşa, după sfatul tinerilor: „Tatăl meu v-a îngreuiat jugul, dar eu îl voi îngreuia şi mai mult; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioane.”
15  Astfel împăratul n-a ascultat pe popor; căci aşa rânduise Dumnezeu, în vederea împlinirii cuvântului, pe care-l spusese Domnul prin Ahia din Silo lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
16  Când a văzut tot Israelul că împăratul nu-l ascultă, poporul a răspuns împăratului: „Ce parte avem noi cu David? Noi n-avem nici o moştenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum, vezi-ţi de casă, Davide!” Şi tot Israelul s-a dus în corturile lui.
17  Copiii lui Israel, care locuiau în cetăţile lui Iuda, au fost singurii peste care a domnit Roboam.
18  Atunci împăratul Roboam a trimis pe Hadoram, care era mai mare peste dări. Hadoram a fost împroşcat cu pietre de copiii lui Israel, şi a murit. Şi împăratul Roboam s-a grăbit şi s-a suit într-un car, ca să fugă la Ierusalim.
19  Astfel s-a dezlipit Israel de casa lui David până în ziua de azi.

Warning:

Joi 25 Septembrie 2014, Numeri 21-24

Numeri 21-24

Numeri 21:1  Împăratul Aradului, un Canaanit, care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim. El s-a luptat împotriva lui Israel şi a luat mai mulţi prinşi de război.
2  Atunci Israel a făcut Domnului o juruinţă şi a zis: „Dacă vei da pe poporul acesta în mâinile mele, îi voi nimici cu desăvârşire cetăţile.”
3  Domnul a auzit glasul lui Israel, şi a dat pe Canaaniţi în mâinile lui. Israeliţii i-au nimicit cu desăvârşire, pe ei şi cetăţile lor; şi locul acela l-au numit Horma (Nimicire deplină).
4  Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a perdut răbdarea pe drum
5  şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă, şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.”
6  Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încît au murit mulţi oameni în Israel.
7  Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului, şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor.
8  Domnul i-a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat, şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat, şi va privi spre el, va trăi.”
9  Moise a făcut un şarpe din aramă, şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe, şi privea spre şarpele din aramă, trăia.
10  Copiii lui Israel au plecat, şi au tăbărât la Obot.
11  Au plecat din Obot, şi au tăbărât la Iie-Abarim, în pustia din faţa Moabului, spre răsăritul soarelui.
12  De acolo au plecat, şi au tăbărât în valea Zered.
13  De acolo au plecat şi au tăbărât dincolo de Arnon, care curge prin pustie, ieşind din ţinutul Amoriţilor; căci Arnonul face hotarul Moabului, între Moab şi Amoriţi.
14  De aceea se zice în cartea Războaielor Domnului: „Vaheb în Sufa, Şivoaiele Arnonului,
15  Şi scurgerile şivoaielor, care se întind înspre Ar şi se ating cu hotarul lui Moab.”
16  De acolo s-au dus la Beer (Fântână). La această fântână Domnul i-a zis lui Moise: „Strânge poporul, şi le voi da apă.”
17  Atunci a cântat Israel cântarea aceasta: „Ţîşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!
18  Fântâna pe care au săpat-o căpeteniile, Pe care au săpat-o mai marii poporului, Cu toiagul de cârmuire, cu toiegele lor!” Din pustia aceasta s-au dus la Matana;
19  din Matana, la Nahaliel; din Nahaliel, la Bamot;
20  din Bamot, la valea din câmpia Moabului, în vârful muntelui Pisga, care caută spre pustie.
21  Israel a trimis soli la Sihon, împăratul Amoriţilor, ca să-i spună:
22  „Lasă-mă să trec prin ţara ta; nu vom intra nici în ogoare, nici în vii, şi nu vom bea apă din fântâni; vom ţine drumul împărătesc, până vom trece de ţinutul tău.”
23  Sihon n-a îngăduit lui Israel să treacă prin ţinutul lui. Sihon a strâns tot poporul, şi a ieşit înaintea lui Israel, în pustie. A venit la Iahaţ, şi s-a luptat împotriva lui Israel.
24  Israel l-a bătut cu ascuţişul săbiei şi i-a cucerit ţara de la Arnon până la Iaboc, până la hotarul copiilor lui Amon; căci hotarul copiilor lui Amon era întărit.
25  Israel a luat toate cetăţile acelea, şi s-a aşezat în toate cetăţile Amoriţilor, în Hesbon şi în toate satele de prin împrejurimi.
26  Căci Hesbonul era cetatea lui Sihon, împăratul Amoriţilor. El pornise cu război împotriva împăratului dinainte al Moabului, şi-i luase toată ţara până la Arnon.
27  De aceea zic poeţii: „Veniţi la Hesbon! Să se zidească din nou şi să se întărească cetatea lui Sihon.
28  Căci a ieşit un foc din Hesbon, O flacără din cetatea lui Sihon, şi a mistuit pe Ar-Moab, Pe locuitorii înălţimilor Arnonului.
29  Vai de tine, Moab! Eşti pierdut, poporul lui Chemoş! El i-a făcut pe fiii lui fugari, şi pe fetele lui le-a dat roabe Lui Sihon, împăratul Amoriţilor.
30  Noi am aruncat cu săgeţile asupra lor: Din Hesbon până la Dibon totul este nimicit; Am pustiit până la Nofah, care se întinde până la Medeba.”
31  Israel s-a aşezat astfel în ţara Amoriţilor.
32  Moise a trimis să iscodească Iaezerul. Au luat satele care ţineau de el, şi au izgonit pe Amoriţii care erau în ele.
33  Au schimbat apoi drumul, şi s- -au suit pe drumul care duce la Basan. Og, împăratul Basanului, le-a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva lor la Edrei.
34  Domnul i-a zis lui Moise: „Nu te teme de el; căci îl dau în mâinile tale, pe el şi tot poporul lui, şi toată ţara lui; să-i faci cum ai făcut lui Sihon, împăratul Amoriţilor, care locuia la Hesbon.”
35  Şi ei l-au bătut, pe el şi pe fiii lui, şi tot poporul lui, de n-au lăsat să scape unul măcar, şi au pus mâna pe ţara lui.

Numeri 22:1  Copiii lui Israel au pornit, şi au tăbărât în şesurile Moabului, dincolo de Iordan, în faţa Ierihonului.
2  Balac, fiul lui Ţipor, a văzut tot ce făcuse Israel Amoriţilor.
3  Şi Moab a rămas foarte îngrozit în faţa unui popor atât de mare la număr; l-a apucat groaza în faţa copiilor lui Israel.
4  Moab a zis bătrânilor lui Madian: „Mulţimea aceasta are să înghită tot ce este în jurul nostru, cum paşte boul verdeaţa de pe câmp.” Balac, fiul lui Ţipor, era pe atunci împărat al Moabului.
5  El a trimis soli la Balaam, fiul lui Beor, la Petor pe Râu (Eufrat), în ţara fiilor poporului său, ca să-l cheme, şi să-i spună: „Iată, un popor a ieşit din Egipt; acopere faţa pământului, şi s-a aşezat în faţa mea.
6  Vino, te rog, să-mi blastămi pe poporul acesta, căci este mai puternic decât mine; poate că aşa, îl voi putea bate şi-l voi izgoni din ţară, căci ştiu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat, şi pe cine blastămi tu este blăstămat.”
7  Bătrânii lui Moab şi bătrânii lui Madian au plecat, având cu ei daruri pentru ghicitor. Au ajuns la Balaam, şi i-au spus cuvintele lui Balac.
8  Balaam le-a zis: „Rămâneţi aici peste noapte, şi vă voi da răspuns, după cum îmi va spune Domnul.” Şi căpeteniile Moabului au rămas la Balaam.
9  Dumnezeu a venit la Balaam şi a zis: „Cine Sunt oamenii aceştia pe care-i ai la tine?”
10  Balaam a răspuns lui Dumnezeu: „Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului, i-a trimis să-mi spună:
11  „Iată, un popor a ieşit din Egipt, şi acopere faţa pământului; vino, deci, şi blastămă-l; poate că aşa îl voi putea bate, şi-l voi izgoni.”
12  Dumnezeu i-a zis lui Balaam: „Să nu te duci cu ei; şi nici să nu blastămi poporul acela, căci este binecuvântat.”
13  Balaam s-a sculat dimineaţa şi a zis căpeteniilor lui Balac: „Duceţi-vă înapoi în ţara voastră, căci Domnul nu vrea să mă lase să merg cu voi.”
14  Şi mai marii Moabului s-au sculat, s-au întors la Balac, şi i-au spus: „Balaam n-a vrut să vină cu noi.”
15  Balac a trimis din nou mai multe căpetenii mai cu vază decât cele dinainte.
16  Au ajuns la Balaam, şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Balac, fiul lui Ţipor: „Nu mai pune piedici, şi vino la mine;
17  căci îţi voi da multă cinste, şi voi face tot ce-mi vei spune; numai vino, te rog, şi blastămă-mi poporul acesta!”
18  Balaam, a răspuns şi a zis slujitorilor lui Balac: „Să-mi dea Balac chiar şi casa lui plină din argint şi din aur, şi tot n-aş putea să fac nici un lucru, fie mic fie mare, împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului meu.
19  Totuşi vă rog, rămâneţi aici la noapte, şi voi vedea ce-mi va mai spune Domnul.”
20  Dumnezeu a venit la Balaam în timpul nopţii, şi i-a zis: „Fiindcă oamenii aceştia au venit să te cheme, scoală-te, şi du-te cu ei; dar să faci numai ce-ţi voi spune.”
21  Balaam s-a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă, şi a plecat cu căpeteniile lui Moab.
22  Dumnezeu S-a aprins de mânie, pentru că plecase. Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum, ca să i se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el.
23  Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum, cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum, şi a luat-o pe câmp. Balaam şi-a bătut măgăriţa ca s-o aducă la drum.
24  Îngerul Domnului S-a aşezat într-o cărare dintre vii, şi de fiecare parte a cărării era câte un zid.
25  Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului; s-a strâns spre zid, şi a strâns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou.
26  Îngerul Domnului a trecut mai departe, şi S-a aşezat într-un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta nici la stânga.
27  Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului, şi s-a culcat sub Balaam. Balaam s-a aprins de mânie, şi a bătut măgăriţa cu un băţ.
28  Domnul a deschis gura măgăriţei, şi ea i-a zis lui Balaam: „Ce ţi-am făcut, de m-ai bătut de trei ori?”
29  Balaam a răspuns măgăriţei: „Pentru că ţi-ai bătut joc de mine; dacă aş avea o sabie în mână, te-aş ucide pe loc.”
30  Măgăriţa i-a zis lui Balaam: „Nu Sunt eu oare măgăriţa ta pe care ai călărit în tot timpul până în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ţi fac aşa?” Şi el a răspuns: „Nu.”
31  Domnul a deschis ochii lui Balaam, şi Balaam a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum, cu sabia scoasă în mână. Şi s-a plecat, şi s-a aruncat cu faţa la pământ.
32  Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ţi-ai bătut măgăriţa de trei ori? Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe care mergi, este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea.
33  Măgăriţa M-a văzut, şi s-a abătut de trei ori dinaintea Mea; dacă nu s-ar fi abătut dinaintea Mea, pe tine te-aş fi omorât, iar pe ea aş fi lăsat-o vie.”
34  Balaam a zis Îngerului Domnului: „Am păcătuit, căci nu ştiam că te-ai aşezat înaintea mea în drum; şi acum, dacă nu găseşti că e bine ce fac eu, mă voi întoarce.”
35  Îngerul Domnului i-a zis lui Balaam: „Du-te cu oamenii aceştia; dar să spui numai cuvintele pe care ţi le voi spune Eu.” Şi Balaam a plecat înainte cu căpeteniile lui Balac.
36  Balac a auzit că vine Balaam, şi i-a ieşit înainte până la cetatea Moabului, care este la hotarul Arnonului, la hotarul cel mai depărtat.
37  Balac i-a zis lui Balaam: „N-am trimis eu oare la tine să te cheme? Pentru ce n-ai venit la mine? Cum, nu pot eu oare să-ţi dau cinste?”
38  Balaam a răspuns lui Balac: „Iată că am venit la tine; acum, îmi va fi oare îngăduit să spun ceva? Voi spune cuvintele pe care mi le va pune Dumnezeu în gură.”
39  Balaam a mers cu Balac, şi au ajuns la Chiriat-Huţot.
40  Balac a jertfit boi şi oi, şi a trimis din ei lui Balaam şi căpeteniilor care erau cu el.
41  Dimineaţa, Balac a luat pe Balaam, şi l-a suit pe Bamot-Baal, de unde Balaam putea să vadă o parte din popor.

Numeri 23:1  Balaam i-a zis lui Balac: „Zideşte-mi aici şapte altare, şi pregăteşte-mi aici şapte viţei şi şapte berbeci.”
2  Balac a făcut cum spusese Balaam; şi Balac şi Balaam au adus câte un viţel şi câte un berbec pe fiecare altar.
3  Balaam i-a zis lui Balac: „Stai lângă arderea ta de tot, şi eu mă voi depărta de ea; poate că Domnul îmi va ieşi înainte; şi ce-mi va descoperi, îţi voi spune.” Şi s-a dus pe un loc înalt.
4  Dumnezeu a venit înaintea lui Balaam; şi Balaam I-a zis: „Am ridicat şapte altare, şi pe fiecare altar am adus câte un viţel şi câte un berbec.”
5  Domnul a pus cuvinte în gura lui Balaam şi a zis: „Întoarce-te la Balac, şi aşa să-i vorbeşti.”
6  Balaam s-a întors la Balac; şi iată că Balac stătea lângă arderea lui de tot, el şi toate căpeteniile Moabului.
7  Balaam şi-a rostit proorocia şi a zis: „Balac m-a adus din Aram (Mesopotamia). Împăratul Moabului m-a chemat din munţii Răsăritului, zicând: „Vino, şi blastămă-mi pe Iacov! Vino, şi defaimă-mi pe Israel!”
8  Cum să blastăm eu pe cel ce nu-l blastămă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul?
9  Îl văd din vârful stâncilor, Îl privesc de pe înălţimea dealurilor: Este un popor care locuieşte deoparte, şi nu face parte dintre neamuri.
10  Cine poate să numere pulberea lui Iacov, şi să spună numărul unui sfert din Israel? O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor!”
11  Balac i-a zis lui Balaam: „Ce mi-ai făcut? Te-am luat să blestemi pe vrăjmaşul meu, şi iată că tu-l binecuvântezi!”
12  El a răspuns şi a zis: „Nu trebuie oare să spun ce-mi pune Domnul în gură?”
13  Balac i-a zis: „Vino, te rog, cu mine în alt loc, de unde îl poţi vedea; căci aici nu vezi decât o parte din el, nu-l vezi întreg. Şi de acolo să mi-l blastămi.”
14  L-a dus în câmpul Ţofim, spre vârful muntelui Pisga; a zidit şapte altare, şi a adus câte un viţel şi un berbec pe fiecare altar.
15  Balaam i-a zis lui Balac: „Stai aici, lângă arderea ta de tot, şi eu mă voi duce înaintea lui Dumnezeu.”
16  Domnul a venit înaintea lui Balaam; i-a pus cuvinte în gură şi a zis: „Întoarce-te la Balac, şi aşa să-i vorbeşti.”
17  Balaam s-a întors la el; şi iată că Balac stătea lângă arderea lui de tot, cu căpeteniile Moabului. Balac i-a zis: „Ce ţi-a spus Domnul?”
18  Balaam şi-a rostit proorocia şi a zis: „Scoală-te, Balac, şi ascultă! Ia aminte la mine, fiul lui Ţipor!
19  Dumnezeu nu este un om ca să mintă, Nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit oare, nu va împlini?
20  Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, şi eu nu pot întoarce.
21  El nu vede nici o fărădelege în Iacov, Nu vede nici o răutate în Israel. Domnul, Dumnezeul lui, este cu el, El este Împăratul lui, veselia lui.
22  Dumnezeu i-a scos din Egipt, Tăria Lui este pentru el ca a bivolului.
23  Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, Nici vrăjitoria împotriva lui Israel; Acum se poate spune despre Iacov şi Israel: Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!
24  Da, poporul acesta se scoală ca o leoaică, şi se ridică întocmai ca un leu; Nu se culcă până ce n-a mâncat prada, şi n-a băut sângele celor ucişi.”
25  Balac i-a zis lui Balaam: „Nu-l blestema, dar măcar nici nu-l binecuvânta!”
26  Balaam a răspuns şi i-a zis lui Balac: „Nu ţi-am spus că voi face tot ce va spune Domnul?”
27  Balac i-a zis lui Balaam: „Vino, te rog, te voi duce într-un alt loc; poate că Dumnezeu va găsi cu cale să-mi blestemi de acolo pe poporul acesta!”
28  Balac a dus pe Balaam pe vârful muntelui Peor, care este cu faţa spre pustie.
29  Balaam i-a zis lui Balac: „Zideşte-mi aici şapte altare, şi pregăteşte-mi aici şapte viţei şi şapte berbeci!”
30  Balac a făcut cum zisese Balaam, şi a adus câte un viţel şi câte un berbec pe fiecare altar.

Numeri 24:1  Balaam a văzut că Domnul găseşte cu cale să binecuvânteze pe Israel, şi n-a mai alergat ca în celelalte rânduri la descântece; ci şi-a întors faţa spre pustie.
2  Balaam a ridicat ochii, şi a văzut pe Israel tăbărât în corturi, după seminţiile lui. Atunci Duhul lui Dumnezeu a venit peste el.
3  Balaam şi-a rostit proorocia şi a zis: „Iată ce zice Balaam, fiul lui Beor, Omul cu ochii deschişi,
4  Cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, Cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, Cel ce cade cu faţa la pământ, şi ai cărui ochi Sunt deschişi:
5  „Ce frumoase Sunt corturile tale, Iacove! Locuinţele tale, Israele!
6  Ele se întind ca nişte văi, Ca nişte grădini lângă un râu, Ca nişte copaci de aloe pe care i-a sădit Domnul, Ca nişte cedri pe lângă ape.
7  Apa curge din găleţile lui, şi sămânţa lui este udată de ape mari. Împăratul lui se înalţă mai presus de Agag, şi împărăţia lui ajunge puternică.
8  Dumnezeu l-a scos din Egipt, Tăria lui este ca a bivolului pentru el. El nimiceşte neamurile care se ridică împotriva lui, Le sfarmă oasele, şi le prăpădeşte cu săgeţile lui.
9  Îndoaie genunchii, se culcă întocmai ca un leu, Ca o leoaică: Cine-l va scula? Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta, şi blestemat să fie oricine te va blestema!”
10  Balac s-a aprins de mânie împotriva lui Balaam; a bătut din mâni şi i-a zis lui Balaam: „Eu te-am chemat să-mi blestemi vrăjmaşii, şi iată că de trei ori tu i-ai binecuvântat!
11  Fugi acum, şi du-te acasă! Spusesem că-ţi voi da cinste, dar Domnul te-a împiedicat s-o primeşti.”
12  Balaam a răspuns lui Balac: „Eh! n-am spus eu oare solilor pe care mi i-ai trimis,
13  că dacă mi-ar da Balac chiar şi casa lui plină cu argint şi cu aur, tot n-aş putea să fac de la mine însumi nici bine nici rău împotriva poruncii Domnului, ci voi spune întocmai ce va zice Domnul?
14  Şi acum iată că mă duc la poporul meu. Vino, şi-ţi voi vesti ce va face poporul acesta poporului tău în vremurile care vor urma.”
15  Balaam şi-a rostit proorocia şi a zis: „Aşa zice Balaam, fiul lui Beor, Aşa zice omul care are ochii deschişi,
16  Aşa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, Cel ce cunoaşte planurile Celui Prea Înalt, Cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, Cel ce cade cu faţa la pământ şi ai cărui ochi Sunt deschişi:
17  Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului, şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set.
18  Se face stăpân pe Edom, Se face stăpân pe Seir, vrăjmaşii lui. Israel face fapte mari.
19  Cel ce se naşte din Iacov domneşte ca stăpânitor, şi pierde pe cei ce scapă din cetăţi.”
20  Balaam a văzut pe Amalec, şi a rostit următoarea proorocie: „Amalec este cel dintâi dintre neamuri, Dar într-o zi va fi nimicit.”
21  Balaam a văzut pe Cheniţi, şi a rostit următoarea proorocie: „Locuinţa ta este tare de tot, şi cuibul tău este pus pe stâncă.
22  Dar Cain va fi pustiit, Până ce te va lua prins Asur.”
23  Balaam a rostit următoarea proorocie: „Vai! cine va mai putea trăi când va face Dumnezeu acest lucru?
24  Dar nişte corăbii vor veni din Chitim, Vor smeri pe Asur, vor smeri pe Eber, şi la urmă vor fi nimicite şi ele.”
25  Balaam s-a sculat, a plecat, şi s-a întors acasă. Balac a plecat şi el acasă.

Warning:

Miercuri 24 Septembrie 2014, Evrei 1-4

Evrei 1-4

Evrei 1:1  După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,
2  la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.
3  El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte,
4  ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor.
5  Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?” Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?”
6  Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi-născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!”
7  Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”;
8  pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate:
9  Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi.”
10  Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile Sunt lucrarea mânilor Tale.
11  Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină;
12  le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi.”
13  Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?”
14  Nu Sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?

Evrei 2:1  De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.
2  Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,
3  cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o,
4  în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!
5  În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim.
6  Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul, ca să-Ţi aduci amine de el sau fiul omului, ca să-l cercetezi?
7  L-ai făcut pentru puţină vreme mai pe jos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mânilor Tale:
8  toate le-ai supus sub picioarele lui.” În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuş, acum, încă nu vedem că toate îi Sunt supuse.
9  Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii” adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.
10  Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care Sunt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor.
11  Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce Sunt sfinţiţi, Sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi”
12  când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării.”
13  Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El.” Şi în alt loc: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!”
14  Astfel, deci, deoarece copiii Sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,
15  şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.
16  Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam.
17  Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.
18  Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce Sunt ispitiţi.

Evrei 3:1  De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,
2  care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.”
3  Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi.
4  Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu.
5  cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu” ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile, care aveau să fie vestite mai tîrziu.
6  Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui Suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.
7  De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
8  nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie,
9  unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!
10  De aceea M-am desgustat de neamul acesta, şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!
11  Am jurat, deci, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!”
12  Luaţi seama, deci, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.
13  Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi” pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.
14  Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început,
15  câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”
16  Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia, care ieşiseră din Egipt prin Moise?
17  Şi cine au fost aceia de care S-a desgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?
18  Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră?
19  Vedem, deci, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.

Evrei 4:1  Să luăm, deci, bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea tîrziu.
2  Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.
3  Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El, când a zis: „Am jurat în mânia Mea, că nu vor întra în odihna Mea!” Măcarcă lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.
4  Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”
5  Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!”
6  Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea buna n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor,
7  El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi” -zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”
8  Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.
9  Rămâne, deci, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
10  Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
11  Să ne grăbim, deci, să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.
12  Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.
13  Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.
14  Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-să rămânem tari în mărturisirea noastră.
15  Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
16  Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

Warning:

Marți 23 Septembrie 2014, Fapte 1-2

Faptele Apostolilor 1-2

Fapte 1:1  Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni,
2  de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor, pe care-i alesese.
3  După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.
4  Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui „pe care” le-a zis El „aţi auzit-o de la Mine.
5  Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”
6  Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?”
7  El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.
8  Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”
9  După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.
10  Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb,
11  şi au zis: „Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”
12  Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.
13  Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul, şi Iuda, fiul lui Iacov.
14  Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.
15  În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor, numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci, şi a zis:
16  „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.
17  El era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.
18  Omul acesta a dobîndit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc, şi i s-au vărsat toate măruntaiele.
19  Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încît ogorul acela a fost numit în limba lor: „Acheldama” adică: „Ogorul sângelui.” –
20  În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: „Locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!” Şi: „Slujba lui s-o ia altul!”
21  Trebuie, deci, ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi,
22  cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit, unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui.
23  Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia.
24  Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales,
25  ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.”
26  Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.

Fapte 2:1  În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
2  Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
3  Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.
4  Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.
5  Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile care Sunt sub cer.
6  Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.
7  Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc, nu Sunt Galileeni?
8  Cum, deci, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?
9  Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia,
10  Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau prozeliţi,
11  Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!”
12  Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?”
13  Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau: „Sunt plini de must!”
14  Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, şi le-a zis: „Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!
15  Oamenii aceştia nu Sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.
16  Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel:
17  „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri!
18  Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci.
19  Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;
20  soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
21  Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.”
22  Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;
23  pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul Hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.
24  Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.
25  Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.
26  De aceea, mi se bucură inima, şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde:
27  căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
28  Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.”
29  cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi.
30  Fiindcă David era prooroc, şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie,
31  despre învierea lui Hristos a proorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea.
32  Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi Suntem martori ai lui.
33  Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.
34  Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea,
35  pânăce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.”
36  Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.”
37  După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”
38  „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
39  Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce Sunt departe acum, în oricît de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”
40  Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna, şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”
41  Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete.
42  Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni.
43  Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.
44  Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte.
45  Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.
46  Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă.
47  Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.

Warning:
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Mă găseşti pe Twitter
Calendar
October 2014
S M T W T F S
« Sep    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Seattle, WA
sunteti vizitatorul
In curind
  • Coming in 11 hours:
    Joi 2 Octombrie 2014, Numeri 25-28
Categories
Archives
D’ale Domnului
Citate
Goodreads

Ze List
Bible Tools
Blogosfera Evanghelica

Blogosfera Evanghelică

Cauta
PageRank
Spune altora!