11 Ianuarie

Geneza 22-23

Geneza 22:1  După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă” a răspuns el.
2  Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune Eu.”
3  Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea-de-tot şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu.
4  A treia zi, Avraam a ridicat ochii şi a văzut locul de departe.
5  Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm şi apoi ne vom întoarce la voi.”
6  Avraam a luat lemnele pentru arderea-de-tot, le-a pus în spinarea fiului său Isaac şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună.
7  Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?” i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?”
8  „Fiule” a răspuns Avraam „Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte.
9  Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.
10  Apoi Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să junghie pe fiul său.
11  Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el.
12  Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucît n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”
13  Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec, încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.
14  Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă.”
15  Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam
16  şi a zis: „Pe Mine însumi jur” zice Domnul „pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,
17  te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.
18  Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!”
19  Avraam s-a întors la slugile sale şi s-au sculat şi au plecat împreună la Beer-Şeba, căci Avraam locuia la Beer-Şeba.
20  După aceste lucruri, i s-a spus lui Avraam: „Iată, Milca a născut şi ea copii fratelui tău Nahor,
21  şi anume pe Uţ, întâiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram,
22  pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaş, pe Iidlaf şi pe Betuel.
23  Betuel a născut pe Rebeca. Aceştia Sunt cei opt fii pe care i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam.
24  Ţiitoarea lui, numită Reuma, a născut şi ea, pe Tebah, Gaham, Tahaş şi Maaca.

Geneza 23:1  Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani; aceştia Sunt anii vieţii Sarei.
2  Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan; şi Avraam a venit să jelească pe Sara şi s-o plângă.
3  Avraam s-a sculat apoi dinaintea moartei sale şi a vorbit astfel fiilor lui Het:
4  „Eu Sunt străin şi venetic printre voi, daţi-mi un ogor ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s-o ridic dinaintea mea.”
5  Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam:
6  „Ascultă-ne, domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun dintre mormintele noastre! Nici unul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormântul lui.”
7  Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het.
8  Şi le-a vorbit astfel: „Dacă găsiţi cu cale să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar,
9  să-mi dea peştera Macpela, care e a lui şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.”
10  Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron, Hetitul, a răspuns lui Avraam în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii:
11  „Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îţi dăruiesc ogorul şi-ţi dăruiesc şi peştera care este în el. Ţi le dăruiesc în faţa fiilor norodului meu: şi îngroapă-ţi moarta.”
12  Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării.
13  Şi a vorbit astfel lui Efron, în auzul norodului ţării: „Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l de la mine; şi-mi voi îngropa moarta în el.”
14  Şi Efron a răspuns astfel lui Avraam:
15  „Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli din argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi, deci, moarta!”
16  Avraam a înţeles pe Efron. Şi Avraam a cântărit lui Efron preţul cumpărării despre care vorbise în faţa fiilor lui Het: patru sute de sicli din argint, care mergeau la orice negustor.
17  Ogorul lui Efron din Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, ogorul şi peştera din el şi toţi copacii care se aflau în ogor şi în toate hotarele lui de jur împrejur,
18  au fost întărite astfel ca moşie a lui Avraam în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii.
19  După aceea Avraam a îngropat pe Sara, nevastă-sa, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, adică Hebron, în ţara Canaan.
20  Ogorul şi peştera din el au fost întărite astfel lui Avraam ca ogor pentru înmormântare, de către fiii lui Het.

Psalmul 11

Psalmi 11:1  La Domnul găsesc scăpare! Cum puteţi să-mi spuneţi: „Fugi în munţii voştri, ca o pasăre?”
2  Căci iată că cei răi încordează arcul, îşi potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns celor cu inima curată.
3  Şi când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?
4  Domnul este în Templul Lui cel Sfânt, Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, şi ploapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.
5  Domnul cearcă pe cel neprihănit, dar urăşte pe cel rău şi pe cel ce iubeşte silnicia.
6  Peste cei răi plouă cărbuni, foc şi pucioasă: un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte.
7  Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc Faţa Lui.
Matei 13

Matei 13:1  În aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă, şi şedea lângă mare.
2  O mulţime de noroade s-au strâns la El, aşa că a trebuit să Se suie să şadă într-o corabie; iar tot norodul stătea pe ţărm.
3  El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde, şi le-a zis: „Iată, semănătorul a ieşit să samene.
4  Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o.
5  O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc.
6  Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat.
7  O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, şi au înecat-o.
8  O altă parte a căzut în pământ bun, şi a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul şaizeci, şi altul treizeci.
9  Cine are urechi de auzit, să audă.”
10  Ucenicii s-au apropiat de El, şi I-au zis: „De ce le vorbeşti în pilde?”
11  Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.
12  Căci celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.
13  De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, cu toate că văd, nu văd, şi cu toate că aud, nu aud, nici nu înţeleg.
14  Şi cu privire la ei se împlineşte proorocia lui Isaia, care zice: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea.
15  Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”
16  Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud!
17  Adevărat vă spun că, mulţi prooroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit.
18  Ascultaţi, deci, ce înseamnă pilda semăntorului.
19  Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine Cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânţa căzută lângă drum.
20  Sămânţa căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul, şi-l primeşte îndată cu bucurie;
21  dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
22  Sămânţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt, şi ajunge neroditor.
23  Iar sămânţa căzută în pământ bun, este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.”
24  Isus le-a pus înainte o altă pildă, şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui.
25  Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu, şi a plecat.
26  Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina.
27  Robii stăpânului casei au venit, şi i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, deci, neghină?”
28  El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.” Şi robii i-au zis: „Vrei, deci, să mergem s-o smulgem?”
29  „Nu” le-a zis el „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea.
30  Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grînarul meu.”
31  Isus le-a pus înainte o altă pildă, şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa.
32  Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.”
33  Le-a spus o altă pildă, şi anume: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.”
34  Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea deloc fără pildă,
35  ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.”
36  Atunci Isus a dat drumul noroadelor, şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El, şi I-au zis: „Tîlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.”
37  El le-a răspuns: „Cel ce samănă sămânţa bună, este Fiul omului.
38  Ţarina, este lumea; sămânţa bună Sunt fiii Împărăţiei; neghina, Sunt fiii Celui rău.
39  Vrăjmaşul, care a semănat-o, este Diavolul; secerişul, este sfârşitul veacului; secerătorii, Sunt îngerii.
40  Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului.
1  Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care Sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea,
42  şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor
43  Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă.
44  Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte, o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are, şi cumpără ţarina aceea.
45  Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase.
46  Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are, şi-l cumpără.
47  Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti.
48  După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun, şi aruncă afară ce este rău.
49  Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni,
50  şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor.”
51  „Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?” i-a întrebat Isus. „Da, Doamne” I-au răspuns ei.
52  Şi El le-a zis: „De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.”
53  După ce a isprăvit Isus pildele acestea, a plecat de acolo.
54  A venit în patria Sa, şi a început să înveţe pe oameni în sinagogă; aşa că cei ce-L auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea?
55  Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu Sunt ei fraţii Lui?
56  Şi surorile Lui nu Sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?”
57  Şi găseau astfel în El o pricină de poticnire. Dar Isus le-a zis: „Nicăieri nu este preţuit un prooroc mai puţin decât în patria şi în casa Lui.”
58  Şi n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *