12 Ianuarie

Geneza 24

Geneza 24:1  Avraam era bătrân, înaintat în vârstă; şi Domnul binecuvântase pe Avraam în orice lucru.
2  Avraam a zis celui mai bătrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ţi, te rog, mâna sub coapsa mea;
3  şi te voi pune să juri, pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului, că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele Canaaniţilor, în mijlocul cărora locuiesc,
4  ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei nevastă fiului meu Isaac.”
5  Robul i-a răspuns: „Poate că femeia n-o să vrea să mă urmeze în ţara aceasta; va trebui să duc oare pe fiul tău în ţara de unde ai ieşit tu?”
6  Avraam i-a zis: „Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo!
7  Domnul, Dumnezeul cerului, care m-a scos din casa tatălui meu şi din patria mea, care mi-a vorbit şi mi-a jurat, zicând: „Seminţei tale voi da ţara aceasta” va trimite pe Îngerul Său înaintea ta; şi de acolo vei lua o nevastă fiului meu.
8  Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurământul acesta pe care te pun să-l faci. Cu nici un chip să nu duci însă acolo pe fiul meu.”
9  Robul şi-a pus mâna sub coapsa stăpânului său Avraam şi i-a jurat că are să păzească aceste lucruri.
10  Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său şi a plecat, având cu el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său. S-a sculat şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.
11  A lăsat cămilele să se odihnească în genunchi, afară din cetate, lângă o fântână. Era seara, pe vremea când ies femeile să scoată apă.
12  Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam! Te rog, dă-mi izbîndă astăzi şi îndură-Te de stăpânul meu Avraam.
13  Iată, stau lângă izvorul acesta de apă şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă.
14  Fă ca fata căreia îi voi zice: „Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau” şi care va răspunde: „Bea şi am să dau de băut şi cămilelor tale” să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpânul meu.”
15  Nu sfârşise el încă de vorbit şi a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam.
16  Fata era foarte frumoasă; era fecioară şi nici un bărbat n-avusese legături cu ea. Ea s-a pogorât la izvor şi-a umplut vadra şi s-a suit iarăşi.
17  Robul a alergat înaintea ei şi a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta.”
18  „Bea, domnul meu” a răspuns ea. Şi s-a grăbit de a plecat vadra pe mână şi i-a dat să bea.
19  După ce i-a dat şi a băut până s-a săturat, a zis: „Am să scot apă şi pentru cămilele tale, până vor bea şi se vor sătura.”
20  A vărsat în grabă vadra în adăpătoare şi a alergat iarăşi la fântână ca să scoată apă; şi a scos pentru toate cămilele lui.
21  Omul o privea cu mirare şi fără să zică nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria.
22  Când s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă din aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu şi două brăţări, grele de zece sicli din aur.
23  Şi a zis: „A cui fată eşti? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui tău, ca să rămânem peste noapte?”
24  Ea a răspuns: „Eu Sunt fata lui Betuel, fiul Milcăi şi al lui Nahor.”
25  Şi i-a zis mai departe: „Avem paie şi nutreţ din belşug şi este şi loc de găzduit peste noapte.”
26  Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului,
27  zicând: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului meu.”
28  Fata a alergat şi a istorisit mamei sale acasă cele întâmplate.
29  Rebeca avea un frate, numit Laban. Şi Laban a alergat afară la omul acela, la izvor.
30  Văzuse veriga şi brăţările în mâinile sorei sale şi auzise pe soră-sa Rebeca spunând: „Aşa mi-a vorbit omul acela.” A venit, deci, la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor,
31  şi a zis: „Vino, binecuvântatul Domnului! Pentru ce stai afară? Am pregătit casa şi am pregătit un loc pentru cămile.”
32  Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor şi a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia şi ale oamenilor care erau cu el.
33  Apoi, i-a dat să mănânce. Dar el a zis: „Nu mănânc până nu voi spune ce am de spus.” „Vorbeşte!” a zis Laban.
34  Atunci el a zis: „Eu Sunt robul lui Avraam.
35  Domnul a umplut de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari.
36  Sara, nevasta stăpânului meu, a născut la bătrâneţe un fiu stăpânului meu; şi lui i-a dat el tot ce are.
37  Stăpânul meu m-a pus să jur şi a zis: „Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele Canaaniţilor, în ţara cărora locuiesc;
38  ci să te duci în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca de acolo să iei nevastă fiului meu.”
39  Eu am zis stăpânului meu: „Poate că femeia n-o să vrea să mă urmeze.”
40  Şi el mi-a răspuns: „Domnul, înaintea căruia umblu, va trimite pe Îngerul Său cu tine şi-ţi va da izbîndă în călătorie şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu.
41  Vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi-o vor da, vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci.”
42  Eu am ajuns azi la izvor şi am zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai izbîndă în călătoria pe care o fac,
43  iată, eu stau la izvorul de apă şi fata care va ieşi să scoată apă şi căreia îi voi zice: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta”
44  şi care îmi va răspunde: „Bea tu însuţi şi voi da de băut şi cămilelor tale” fata aceea să fie nevasta pe care a rânduit-o Domnul pentru fiul stăpânului meu!”
45  Înainte de a sfârşi de vorbit în inima mea, iată că a ieşit Rebeca cu vadra pe umăr, s-a coborît la izvor şi a scos apă. Eu i-am zis: „Dă-mi să beau, te rog.”
46  Ea s-a grăbit, şi-a plecat vadra deasupra umărului şi a zis: „Bea şi voi da de băut şi cămilelor tale.” Am băut şi ea a dat de băut şi cămilelor mele.
47  Eu am întrebat-o şi am zis: „A cui fată eşti?” Ea a răspuns: „Sunt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi.” I-am pus veriga în nas şi brăţările la mâni.
48  Apoi am plecat capul, m-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului şi am binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, că m-a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul lui.
49  Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpânul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăşi, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga.”
50  Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis: „De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău nici bine.
51  Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul.”
52  Când a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului.
53  Şi robul a scos scule din argint, scule din aur şi îmbrăcăminte pe care le-a dat Rebecii; a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui său şi mamei sale.
54  După aceea au mâncat şi au băut, el şi oamenii care erau împreună cu el şi s-au culcat. Dimineaţa când s-au sculat, robul a zis: „Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpânul meu.”
55  Fratele şi mama fetei au zis: „Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.”
56  El le-a răspuns: „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi-a dat izbîndă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec şi să mă duc la stăpânul meu.”
57  Atunci ei au răspuns: „Să chemăm pe fată şi s-o întrebăm.”
58  Au chemat, deci, pe Rebeca şi i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau” a răspuns ea.
59  Şi au lăsat pe sora lor Rebeca să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui.
60  Au binecuvântat pe Rebeca şi i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii şi sămânţa ta să stăpânească cetăţile vrăjmaşilor săi!”
61  Rebeca s-a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca şi a plecat.
62  Isaac se întorsese de la fântâna „Lahai-Roi” căci locuia în ţara de miazăzi.
63  Într-o seară, când Isaac ieşise să cugete în taină pe câmp, a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată că veneau nişte cămile.
64  Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac şi s-a dat jos de pe cămilă.
65  Şi a zis robului: „Cine este omul acesta, care vine înaintea noastră pe câmp?” Robul a răspuns: „Este stăpânul meu!” Atunci ea şi-a luat marama şi s-a acoperit.
66  Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse.
67  Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui şi el a iubit-o. Astfel a fost mângîiat Isaac pentru pierderea mamei sale.

Psalmul 12

Psalmi 12:1  (Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe arfa cu opt coarde. Un psalm al lui David.) Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioşi, pier credincioşii dintre fiii oamenilor.
2  Oamenii îşi spun minciuni unii altora, pe buze au lucruri linguşitoare, vorbesc cu inimă prefăcută.
3  Nimicească Domnul toate buzele linguşitoare, limba care vorbeşte cu trufie,
4  pe cei ce zic: „Suntem tari cu limba noastră, căci buzele noastre Sunt cu noi: cine ar putea să fie stăpân peste noi?”
5  „Pentru că cei nenorociţi Sunt asupriţi şi pentru că săracii gem, acum” zice Domnul „Mă scol, şi aduc mântuire celor obijduiţi.”
6  Cuvintele Domnului Sunt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pământ, şi curăţit de şapte ori.
7  Tu, Doamne, îi vei păzi, şi-i vei apăra de neamul acesta pe vecie.
8  Pretutindeni mişună cei răi, când domneşte ticăloşia printre fiii oamenilor.

Matei 14

Matei 14:1  În vremea aceea, cârmuitorul Irod, a auzit vorbindu-se despre Isus;
2  şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi, şi de aceea se fac minuni prin el.”
3  Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip;
4  pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.”
5  Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un prooroc.
6  Dar, când se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor, şi a plăcut lui Irod.
7  De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere.
8  Îndemnată de mamă-sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!”
9  Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale, şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea.
10  Şi a trimis să taie capul lui Ioan în temniţă.
11  Capul a fost adus într-o farfurie, şi dat fetei, care l-a dus la mamă-sa.
12  Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat, şi s-au dus de au dat de ştire lui Isus.
13  Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos.
14  Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi.
15  Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El, şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi vremea iată că a trecut; dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.”
16  „N-au nevoie să plece” le-a răspuns Isus „daţi-le voi să mănânce.”
17  Dar ei I-au zis: „N-avem aici decât cinci pîini şi doi peşti.”
18  Şi El le-a zis: „Aduceţi-i aici la Mine.”
19  Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pîini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frînt pîinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor.
20  Toţi au mâncat şi s-au săturat; şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de fărămituri.
21  Cei ce mâncaseră, erau ca la cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi de copii.
22  Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul noroadelor.
23  După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înoptase, şi El era singur acolo.
24  În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.
25  Când se îngîna ziua cu noaptea (Greceşte: în a patra strajă.), Isus a venit la ei, umblând pe mare.
26  Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat, şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat.
27  Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu Sunt; nu vă temeţi!”
28  „Doamne” I-a răspuns Petru „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.”
29  „Vino!” i-a zis Isus. Petru s-a coborît din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.
30  Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”
31  Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat, şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”
32  Şi după ce au intrat în corabie, a stat vântul.
33  Cei ce erau în corabie, au venit de s-au închinat înaintea lui Isus, şi I-au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”
34  După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului.
35  Oamenii din locul acela, care cunoşteau pe Isus, au trimis să dea de ştire în toate împrejurimile, şi au adus la El pe toţi bolnavii.
36  Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi cîţi s-au atins, s-au vindecat.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *