14 Ianuarie

Geneza 27

Geneza 27:1  Isaac îmbătrânise şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: „Fiule!” „Iată-mă” i-a răspuns el.
2  Isaac a zis: „Iacă am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele.
3  Acum, deci, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la câmp şi adu-mi vânat.
4  Fă-mi o mâncare cum îmi place mie şi adu-mi-o s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri.”
5  Rebeca a ascultat ce spunea Isaac fiului său Esau. Şi Esau s-a dus la câmp, ca să prindă vânatul şi să-l aducă.
6  Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: „Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău Esau:
7  „Adu-mi vânat şi fă-mi o mâncare ca să mănânc; şi te voi binecuvânta înaintea Domnului, înainte de a muri.”
8  Acum, fiule, ascultă sfatul meu şi fă ce îţi poruncesc.
9  Du-te de adu-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă cum îi place;
10  tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze înainte de a muri.”
11  Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu Esau este păros, iar eu n-am păr deloc.
12  Poate că tatăl meu mă va pipăi şi voi trece drept mincinos înaintea lui şi, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul.”
13  Mamă-sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu şi du-te de adu-mi-i.”
14  Iacov s-a dus de i-a luat şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare, cum îi plăcea tatălui său.
15  În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, care se găseau acasă, şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr.
16  I-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul, care era fără păr.
17  Şi a dat în mâna fiului său Iacov mâncarea gustoasă şi pâinea pe care le pregătise.
18  El a venit la tatăl său şi a zis: „Tată!” „Iată-mă” a zis Isaac. „Cine eşti tu, fiule?”
19  Iacov a răspuns tatălui său: „Eu Sunt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de mănâncă din vânatul meu, ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”
20  Isaac a zis fiului său: „Cum, l-ai şi găsit, fiule?” Şi Iacov a răspuns: „Domnul, Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.”
21  Isaac i-a zis lui Iacov: „Apropie-te, deci, să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu.”
22  Iacov s-a apropiat de tatăl său Isaac, care l-a pipăit şi a zis: „Glasul este glasul lui Iacov, dar mâinile Sunt mâinile lui Esau.”
23  Nu l-a cunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase, ca mâinile fratelui său Esau; şi l-a binecuvântat.
24  Isaac a zis: „Tu eşti, deci, fiul meu Esau?” Şi Iacov a răspuns: „Eu Sunt.”
25  Isaac a zis: „Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvânteze.” Iacov i-a adus şi el a mâncat; i-a adus şi vin, şi a băut.
26  Atunci tatăl său, Isaac, i-a zis: „Apropie-te, deci, şi sărută-mă, fiule.”
27  Iacov s-a apropiat şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat şi a zis: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul.
28  Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer şi grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug!
29  Să-ţi fie supuse noroade şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.”
30  Isaac sfârşise de binecuvântat pe Iacov şi abia plecase Iacov de la tatăl său Isaac, când fratele său Esau s-a întors de la vânătoare.
31  A făcut şi el o mâncare gustoasă pe care a adus-o tatălui său. Şi a zis tatălui său: „Tată, scoală-te şi mănâncă din vânatul fiului tău, ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”
32  Tatăl său Isaac i-a zis: „Cine eşti tu?” Şi el a răspuns: „Eu Sunt fiul tău cel mai mare, Esau.”
33  Isaac s-a înspăimântat foarte tare şi a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vânatul şi mi l-a adus? Eu am mâncat din toate înainte de a veni tu şi l-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat.
34  Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete, pline de amărăciune şi a zis tatălui său: „Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!”
35  Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea.”
36  Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi-născut şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvântarea!” Şi a zis: „N-ai păstrat nici o binecuvântare pentru mine?”
37  Isaac a răspuns şi i-a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am înzestrat cu grâu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?”
38  Esau a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!” Şi Esau a ridicat glasul şi a plâns.
39  Tatăl său Isaac a răspuns şi i-a zis: „Iată! Locuinţa ta va fi lipsită de grăsimea pământului Şi de roua cerului, de sus.
40  Vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău; dar când te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!”
41  Esau a prins ură pe Iacov din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu Sunt aproape, apoi am să ucid pe fratele meu Iacov.”
42  Şi au spus Rebecii cuvintele lui Esau, fiul ei cel mai mare. Ea a trimis atunci de a chemat pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr, şi i-a zis: „Iată, fratele tău Esau vrea să se răzbune pe tine, omorându-te.
43  Acum, fiule, ascultă sfatul meu: scoală-te, fugi la fratele meu Laban în Haran;
44  şi rămâi la el câtăva vreme, până se va potoli mânia fratelui tău,
45  până va trece de la tine urgia fratelui tău şi va uita ce i-ai făcut. Atunci voi trimite să te cheme. Pentru ce să fiu lipsită de voi amândoi într-o singură zi?”
46  Rebeca i-a zis lui Isaac: „M-am scârbit de viaţă din pricina fetelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea nevastă, dintre fetele lui Het, dintre fetele ţării acesteia, la ce-mi mai este bună viaţa?”

Psalmul 14

Psalmi 14:1  (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este nici unul care să facă binele.
2  Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu.
3  Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.
4  Şi-au pierdut mintea toţi cei ce săvârşesc fărădelegea, de mănâncă pe poporul Meu, cum mănâncă pâinea, şi nu cheamă pe Domnul?
5  Ei vor tremura de spaimă, când Se va arăta Dumnezeu în mijlocul neamului neprihănit.
6  Rîdeţi voi de nădejdea celui nenorocit… dar scăparea lui este Domnul.
7  O! de ar porni din Sion izbăvirea lui Israel!… Când va întoarce Domnul înapoi pe prinşii de război ai poporului Său, Iacov se va veseli, şi Israel se va bucura.

Matei 16-17

Matei 16:1  Fariseii şi Saducheii s-au apropiat de Isus, şi, ca să-L ispitească, I-au cerut să le arate un semn din cer.
2  Drept răspuns, Isus le-a zis: „Când se înserează, voi ziceţi: „Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roşu.”
3  Şi dimineaţa, ziceţi: „Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roşu-posomorât.” Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?
4  Un neam viclean şi prea curvar cere un semn; nu i se va da alt semn decât semnul proorocului Iona.” Apoi i-a lăsat şi a plecat.
5  Ucenicii trecuseră de cealaltă parte, şi uitaseră să ia pîini.
6  Isus le-a zis: „Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul Fariseilor şi al Saducheilor.”
7  Ucenicii se gândeau în ei, şi ziceau: „Ne zice aşa pentru că n-am luat pîini!”
8  Isus, care cunoştea lucrul acesta, le-a zis: „Puţin credincioşilor, pentru ce vă gândiţi că n-aţi luat pîini?
9  Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pîini pentru cei cinci mii de oameni, şi câte coşuri aţi ridicat?
10  Nici de cele şapte pîini pentru cei patru mii de oameni, şi câte coşniţe aţi ridicat?
11  Cum nu înţelegeţi că nu v-am spus de pîini? Ci v-am spus să vă păziţi de aluatul Fariseilor şi al Saducheilor?”
12  Atunci au înţeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pîinii, ci de învăţătura Fariseilor şi a Saducheilor.
13  Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că Sunt Eu, Fiul omului?”
14  Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din prooroci.”
15  „Dar voi” le-a zis El „cine ziceţi că Sunt?”
16  Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”
17  Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.
18  Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.
19  Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.”
20  Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.
21  De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze.
22  Petru L-a luat de oparte, şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”
23  Dar Isus S-a întors şi i-a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu Sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.”
24  Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.
25  Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.
26  Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?
27  Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
28  Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.”

Matei 17:1  După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt.
2  El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.
3  Şi iată că li s-a arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El.
4  Petru a luat cuvântul şi i-a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibi: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.”
5  Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”
6  Când au auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pământ, şi s-au înspăimântat foarte tare.
7  Dar Isus S-a apropiat, S-a atins de ei, şi le-a zis: „Sculaţi-vă, nu vă temeţi!”
8  Ei au ridicat ochii, şi n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.
9  Pe când se coborau din munte, Isus le-a dat porunca următoare: „Să nu spuneţi nimărui de vedenia aceasta, până va învia Fiul omului din morţi.”
10  Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?”
11  Drept răspuns, Isus le-a zis: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile.
12  Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.”
13  Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.
14  Când au ajuns la norod, a venit un om, care a căzut în genunchi înaintea lui Isus, şi I-a zis:
15  „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic, şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc, şi de multe ori cade în apă.
16  L-am adus la ucenicii Tăi, şi n-au putut să-l vindece.”
17  „O, neam necredincios şi pornit la rău!” a răspuns Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceţi-l aici la Mine.”
18  Isus a certat dracul, care a ieşit afară din el. Şi băiatul s-a tămăduit chiar în ceasul acela.
19  Atunci ucenicii au venit la Isus, şi I-au zis, deoparte: „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?”
20  „Din pricina puţinei voastre credinţe” le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici colo” şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.
21  Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post.”
22  Pe când stăteau în Galilea, Isus le-a zis: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor.
23  Ei Îl vor omorâ, dar a treia zi va învia.” Ucenicii s-au întristat foarte mult.
24  Când au ajuns în Capernaum, cei ce strângeau darea pentru Templu (Greceşte: Cele două drahme.) au venit la Petru, şi i-au zis: „Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?”
25  „Ba da” a zis Petru. Şi când a intrat în casă, Isus i-a luat înainte, şi i-a zis: „Ce crezi, Simone? Împăraţii pământului de la cine iau dări sau biruri? de la fiii lor sau de la străini?”
26  Petru I-a răspuns: „De la străini.” Şi Isus i-a zis: „Aşadar fiii Sunt scutiţi.
27  Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa, şi trage afară peştele care va veni întâi; deschide-i gura, şi vei găsi în ea o rublă (Greceşte: Un statir.) pe care ia-o şi dă-le-o lor, pentru Mine şi pentru tine.”


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *