23 Ianuarie

Geneza 41-42

Geneza 41:1  După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lângă râu (Nil).
2  Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini.
3  După ele s-au mai suit din râu alte şapte vaci urâte la vedere şi slabe la trup şi s-au aşezat lângă ele pe marginea râului.
4  Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi Faraon s-a trezit.
5  A adormit din nou şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grâu grase şi frumoase au crescut pe acelaşi pai.
6  Şi după ele au răsărit alte şapte spice slabe şi arse de vântul de răsărit.
7  Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi Faraon s-a trezit. Iată visul.
8  Dimineaţa, Faraon s-a tulburat şi a trimis să-i cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visurile lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui Faraon.
9  Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvântul şi i-a zis lui Faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greşeala mea.
10  Faraon se mâniase pe slujitorii lui şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor.
11  Amândoi am visat câte un vis în aceeaşi noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis, care a primit o tălmăcire deosebită.
12  Era acolo cu noi un tânăr Evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visurile noastre şi el ni le-a tălmăcit şi ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.
13  Lucrurile s-au întâmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine Faraon m-a pus iarăşi în slujba mea, iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat.”
14  Faraon a trimis să-l cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s-a ras, şi-a schimbat hainele şi s-a dus la Faraon.
15  Faraon i-a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci; şi am aflat că tu tălmăceşti un vis, îndată după ce l-ai auzit.”
16  Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!”
17  Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu, se făcea că stăteam pe malul râului.
18  Şi deodată şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini.
19  După ele s-au suit alte şapte vaci, slabe, foarte urâte la chip şi sfrijite: n-am mai văzut altele atât de urâte în toată ţara Egiptului.
20  Vacile cele sfrijite şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci dintâi, care erau grase.
21  Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pântecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urâtă ca şi înainte. Şi m-am deşteptat.
22  Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase care creşteau pe acelaşi pai.
23  Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit.
24  Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tălmăci.”
25  Iosif i-a zis lui Faraon: „Ce a visat Faraon înseamnă un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă.
26  Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis.
27  Cele şapte vaci sfrijite şi urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete.
28  Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon, ce are să facă.
29  Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului.
30  După ei vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului şi foametea va topi ţara.
31  Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară.
32  cât priveşte faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este Hotărât din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire.
33  Acum, Faraon să aleagă un om priceput şi înţelept şi să-l pună în fruntea ţării Egiptului.
34  Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug.
35  Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui Faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăţi, şi să fie păzite.
36  Bucatele acestea vor fi provizia ţării, pentru cei şapte ani de foamete, care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.”
37  Cuvintele acestea au plăcut lui Faraon şi tuturor slujitorilor lui.
38  Şi Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?”
39  Şi Faraon i-a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine.
40  Te pun mai mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.”
41  Faraon i-a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului.”
42  Faraon şi-a scos inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine din in subţire şi i-a pus un lanţ din aur la gât.
43  L-a suit în carul care venea după al lui şi se striga înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat Faraon stăpânire peste toată ţara Egiptului.
44  Şi a mai zis lui Iosif: „Eu Sunt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna nici piciorul în toată ţara Egiptului.”
45  Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah (Descoperitor de taine) şi i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului.
46  Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la Faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului.
47  În timpul celor şapte ani de rod, pământul a dat bucate din belşug.
48  Iosif a strâns toate bucatele din aceşti şapte ani de belşug în ţara Egiptului. A făcut provizii în cetăţi, punând în fiecare cetate bucatele de pe câmpul din prejur.
49  Iosif a strâns grâu, ca nisipul mării, atât de mult, că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură.
50  Înaintea anilor de foamete lui Iosif i s-au născut doi fii pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.
51  Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare) „căci” a zis el „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.”
52  Şi celui de-al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire) „căci” a zis el „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.”
53  Cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului, au trecut.
54  Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toată ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului era pâine.
55  Când, în sfârşit, toată ţara Egiptului a flămânzit, poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor Egiptenilor: „Duceţi-vă la Iosif şi faceţi ce vă va spune el.”
56  Foametea bîntuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii şi a vândut grâu Egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului.
57  Şi din toate ţările venea lumea în Egipt, ca să cumpere grâu de la Iosif; căci în toate ţările era foamete mare.

Geneza 42:1  Când a auzit Iacov că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: „Pentru ce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?”
2  Şi a zis: „Iată, aud că este grâu în Egipt; pogorâţi-vă şi cumpăraţi-ne grâu de acolo ca să trăim şi să nu murim.”
3  Zece fraţi ai lui Iosif s-au pogorât în Egipt, ca să cumpere grâu.
4  Iacov n-a trimis cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întâmple vreo nenorocire.
5  Fiii lui Israel au venit să cumpere şi ei grâu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaşi lucru; căci în Canaan era foamete.
6  Iosif era mai mare în ţară; el vindea grâu întregului popor din ţară. Fraţii lui Iosif au venit şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
7  Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut; dar s-a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru şi le-a zis: „De unde veniţi?” Ei au răspuns: „Venim din ţara Canaan, ca să cumpărăm merinde.”
8  Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut.
9  Iosif şi-a adus aminte de visurile pe care le visase cu privire la ei şi le-a zis: „Voi Sunteţi iscoade; aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării.”
10  Ei i-au răspuns: „Nu, domnul meu; robii tăi au venit să cumpere hrană.
11  Noi toţi Suntem fiii aceluiaş om; Suntem oameni de treabă, robii tăi nu Sunt iscoade.”
12  El le-a zis: „Ba nu; aţi venit să cercetaţi locurile slabe ale ţării.”
13  Ei au răspuns: „Noi, robii tăi, Suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaş om, din ţara Canaan; şi iată, cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viaţă.”
14  Iosif le-a zis: „V-am spus că Sunteţi iscoade.
15  Iată cum veţi fi încercaţi. Pe viaţa lui Faraon că nu veţi ieşi de aici până nu va veni fratele vostru cel tânăr!
16  Trimiteţi pe unul din voi să aducă pe fratele vostru; iar voi, rămâneţi la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la încercare şi voi şti dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viaţa lui Faraon că Sunteţi nişte iscoade.”
17  Şi i-a aruncat pe toţi, trei zile în temniţă.
18  A treia zi, Iosif le-a zis: „Faceţi lucrul acesta şi veţi trăi. Eu mă tem de Dumnezeu!
19  Dacă Sunteţi oameni de treabă, să rămână unul din fraţii voştri închis în temniţa voastră; iar ceilalţi plecaţi, luaţi grâu ca să vă hrăniţi familiile,
20  şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr, pentru ca vorbele voastre să fie puse astfel la încercare şi să scăpaţi de moarte.” Şi aşa au făcut.
21  Ei au zis atunci unul către altul: „Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui, când ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.”
22  Ruben a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acela?” Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui.”
23  Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr-un tălmaci.
24  Iosif a plecat la o parte de la ei, ca să plângă. În cele din urmă s-a întors şi le-a vorbit; apoi a luat dintre ei pe Simeon şi a pus să-l lege cu lanţuri în faţa lor.
25  Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grâu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui şi să li se dea merinde pentru drum. Şi aşa s-a făcut.
26  Ei şi-au încărcat grâul pe măgari şi au plecat.
27  Unul din ei şi-a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului în locul unde au rămas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului
28  şi a zis fraţilor săi: „Argintul meu mi s-a dat înapoi şi iată-l în sacul meu.” Atunci li s-a tăiat inima; şi au zis unul altuia, tremurând: „Ce ne-a făcut Dumnezeu?”
29  S-au întors la tatăl lor Iacov, în ţara Canaan, şi i-au istorisit tot ce li se întâmplase. Ei au zis:
30  „Omul acela, care este domnul ţării, ne-a vorbit aspru şi ne-a luat drept iscoade.
31  Noi i-am spus: „Suntem oameni de treabă, nu Suntem iscoade.
32  Suntem doisprezece fraţi, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este şi cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru în ţara Canaan.”
33  Şi omul acela, care este domnul ţării, ne-a zis: „Iată cum voi cunoaşte dacă Sunteţi oameni de treabă. Lăsaţi la mine pe unul din fraţii voştri, luaţi merinde pentru familiile voastre, plecaţi,
34  şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr. Voi şti astfel că nu Sunteţi iscoade, ci Sunteţi oameni de treabă; apoi vă voi da înapoi pe fratele vostru şi veţi putea să străbateţi ţara în voie.”
35  Când şi-au golit sacii, iată că legătura cu argintul fiecăruia era în sacul lui. Ei şi tatăl lor au văzut legăturile cu argintul şi s-au temut.
36  Tatăl lor Iacov le-a zis: „Voi mă lipsiţi de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este şi voiţi să luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea mă lovesc pe mine!”
37  Ruben a zis tatălui său: „Să-mi omori pe amândoi fiii mei, dacă nu-ţi voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mâna mea şi ţi-l voi aduce înapoi.”
38  Iacov a zis: „Fiul meu nu se poate pogorâ împreună cu voi; căci fratele lui a murit şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi pogorâ perii mei cei albi în locuinţa morţilor.”

Psalmi 21

Psalmi 21:1  (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică pe care i-o dai Tu. Şi cum îl umple de veselie ajutorul Tău!
2  I-ai dat ce-i dorea inima, şi n-ai lăsat neîmplinit ce-i cereau buzele.
3  Căci i-ai ieşit înainte cu binecuvântări de fericire, şi i-ai pus pe cap o cunună din aur curat.
4  Îţi cerea viaţa, şi i-ai dat-o: o viaţă lungă pentru totdeauna şi pe vecie.
5  Mare este slava lui în urma ajutorului Tău. Tu pui peste el strălucirea şi măreţia.
6  Îl faci pe vecie o pricină de bunecuvântări, şi-l umpli de bucurie înaintea Feţii Tale.
7  Căci împăratul se încrede în Domnul; şi bunătatea Celui Prea Înalt îl face să nu se clatine.
8  mâna ta, împărate, va ajunge pe toţi vrăjmaşii tăi, dreapta ta va ajunge pe cei ce te urăsc,
9  şi-i vei face ca un cuptor aprins, în ziua când te vei arăta; Domnul îi va nimici în mânia Lui, şi-i va mânca focul.
10  Le vei şterge sămânţa de pe pământ, şi neamul lor din mijlocul fiilor oamenilor.
11  Ei au urzit lucruri rele împotriva ta, au făcut sfaturi rele, dar nu vor izbuti.
12  Căci îi vei face să dea dosul, şi vei trage cu arcul tău asupra lor.
13  Scoală-te, Doamne, cu puterea Ta, şi vom cânta şi vom lăuda puterea Ta.

Matei 26

Matei 26:1  După ce a isprăvit Isus toate cuvântările acestea, a zis ucenicilor Săi:
2  „Ştiţi că după două zile vor fi Paştele; şi Fiul omului va fi dat ca să fie răstignit!”
3  Atunci preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii norodului s-au strâns în curtea marelui preot care se numea Caiafa;
4  şi s-au sfătuit împreună, cum să prindă pe Isus cu vicleşug, şi să-L omoare.
5  Dar ziceau: „Nu în timpul praznicului, ca să nu se facă tulburare în norod.”
6  Când era Isus în Betania, în casa lui Simon leprosul,
7  s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; şi, pe când sta El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui.
8  Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, şi au zis: „Ce rost are risipa aceasta?
9  Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, şi banii să se dea săracilor.”
10  Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine.
11  Pentru că pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.
12  Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare.
13  Adevărat vă spun că ori unde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”
14  Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la preoţii cei mai de seamă,
15  şi le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi, şi-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de arginţi.
16  Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să dea pe Isus în mâinile lor.
17  În ziua dintâi a praznicului Azimilor, ucenicii au venit la Isus, şi I-au zis: „Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci Paştele?”
18  El le-a răspuns: „Duceţi-vă în cetate la cutare om, şi spuneţi-i: „Învăţătorul zice: „Vremea Mea este aproape; voi face Paştele cu ucenicii Mei în casa ta.”
19  Ucenicii au făcut cum le poruncise Isus, şi au pregătit Paştele.
20  Seara, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi.
21  Pe când mâncau, El a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.”
22  Ei s-au întristat foarte mult, şi au început să-I zică unul după altul: „Nu cumva Sunt eu, Doamne?”
23  Drept răspuns, El le-a zis: „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde.
24  Negreşit, Fiul omului Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!”
25  Iuda, vânzătorul, a luat cuvântul, şi I-a zis: „Nu cumva Sunt eu, Învăţătorule?” „Da” i-a răspuns Isus „tu eşti!”
26  Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi după ce a binecuvântat, a frînt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.”
27  Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el;
28  căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.
29  Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.”
30  După ce au cântat cântarea, au ieşit în muntele Măslinilor.
31  Atunci Isus le-a zis: „În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.”
32  Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galilea.”
33  Petru a luat cuvântul, şi I-a zis: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.”
34  „Adevărat îţi spun” i-a zis Isus „că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.”
35  Petru I-a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Şi toţi ucenicii au spus acelaşi lucru.
36  Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.”
37  A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei, şi a început să Se întristeze şi să se mîhnească foarte tare.
38  Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici, şi vegheaţi împreună cu Mine.”
39  Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”
40  Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!
41  Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”
42  S-a depărtat a doua oară, şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!”
43  S-a întors iarăşi la ucenici, şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn.
44  I-a lăsat din nou, S-a depărtat, şi S-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte.
45  Apoi a venit la ucenici, şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă!.. Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor.
46  Sculaţi-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.”
47  Pe când vorbea El încă, iată că vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare, cu săbii şi cu ciomege, trimeşi de preoţii cei mai de seamă şi de bătrânii norodului.”
48  Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-l voi săruta eu, acela este; să puneţi mâna pe el!”
49  Îndată, Iuda s-a apropiat de Isus, şi I-a zis: „Plecăciune, Învăţătorule!” Şi L-a sărutat.
50  Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus, şi L-au prins.
51  Şi unul din cei ce erau cu Isus, a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea.
52  Atunci Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.
53  Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
54  Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că aşa trebuie să se întâmple?”
55  În clipa aceea, Isus a zis gloatelor: „Aţi ieşit ca după un tîlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. În toate zilele şedeam în mijlocul vostru, şi învăţam norodul în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine.
56  Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească cele scrise prin prooroci.” Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.
57  Cei ce au prins pe Isus, L-au dus la marele preot Caiafa, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii.
58  Petru L-a urmat de departe, până la curtea marelui preot; apoi a intrat înăuntru, şi a şezut jos cu aprozii, ca să vadă sfârşitul.
59  Preoţii cei mai de seamă, bătrânii şi tot Soborul căutau vre-o mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî.
60  Dar n-au găsit nici una, cu toate că s-au înfăţişat mulţi martori mincinoşi. La urmă au venit doi,
61  şi au spus: Acesta a zis: „Eu pot să stric Templul lui Dumnezeu şi să-l zidesc iarăşi în trei zile.”
62  Marele preot s-a sculat în picioare, şi I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?”
63  Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.”
64  „Da” i-a răspuns Isus „Sunt! „Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului.”
65  Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui.
66  Ce credeţi?” Ei au răspuns: „Este vinovat să fie pedepsit cu moartea.”
67  Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii, şi L-au pălmuit,
68  zicând: „Hristoase, prooroceşte-ne-cine Te-a lovit?”
69  Petru însă şedea afară în curte. O slujnică a venit la el, şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus Galileanul!”
70  Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, şi i-a zis: „Nu ştiu ce vrei să zici.”
71  Când a ieşit în pridvor, l-a văzut o altă slujnică şi a zis celor de acolo: „Şi acesta era cu Isus din Nazaret.”
72  El s-a lepădat iarăşi, cu un jurământ şi a zis: „Nu cunosc pe omul acesta!”
73  Peste puţin, cei ce stăteau acolo, s-au apropiat, şi i-au zis lui Petru: „Nu mai încape îndoială că şi tu eşti unul din oamenii aceia, căci şi vorba te dă de gol.”
74  Atunci el a început să se blastăme şi să se jure, zicând: „Nu cunosc pe omul acesta!” În clipa aceea a cântat cocoşul.
75  Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *