26 Ianuarie

Geneza 47-48

Geneza 47:1  Iosif s-a dus să înştiinţeze pe Faraon şi i-a spus: „Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii şi cu tot avutul lor; şi Sunt în ţinutul Gosen.”
2  A luat pe cinci din fraţii lui şi i-a adus înaintea lui Faraon.
3  Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi?” Ei au răspuns lui Faraon: „Robii tăi Sunt păstori, cum erau şi părinţii noştri.”
4  Şi au mai zis lui Faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentru că nu mai este păşune pentru oile robilor tăi şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie, deci, robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.”
5  Faraon i-a zis lui Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine.
6  Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşează pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.”
7  Iosif a adus pe tatăl său Iacov şi l-a înfăţişat înaintea lui Faraon. Şi Iacov a binecuvântat pe Faraon.
8  Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?”
9  Iacov a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor călătoriei mele Sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele, şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.”
10  Iacov a binecuvântat iarăşi pe Faraon şi a plecat dinaintea lui Faraon.
11  Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi şi le-a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise Faraon.
12  Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe fraţii săi şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor.
13  Nu mai era pâine în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara Canaanului tânjeau, din pricina foametei.
14  Iosif a strâns tot argintul care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului în schimbul grâului pe care-l cumpărau oamenii şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui Faraon.
15  Când s-a sfârşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi Egiptenii au venit la Iosif şi au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.”
16  Iosif a zis: „Daţi vitele voastre şi vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.”
17  Şi-au adus vitele la Iosif şi Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi şi în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor.
18  După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor şi i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârşit şi că turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile şi pământurile noastre.
19  Pentru ce să murim sub ochii tăi, noi şi pământurile noastre? Cumpără-ne împreună cu pământurile noastre în schimbul pîinii şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pământurile noastre. Dă-ne sămânţă să semănăm, ca să trăim şi să nu murim şi să nu ne rămână pământurile pustii.”
20  Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pământurile Egiptului; căci Egiptenii şi-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpânirea lui Faraon.
21  cât despre popor, l-a mutat în cetăţi, de la o margine a hotarelor Egiptului până la cealaltă.
22  Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat, pentru că era o lege a lui Faraon, dată în folosul preoţilor, care trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon: de aceea ei nu şi-au vândut pământurile.
23  Iosif a zis poporului: „V-am cumpărat azi cu pământurile voastre, pentru Faraon; iată, vă dau sămânţă, ca să puteţi semăna pământul.
24  La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui Faraon; iar celelalte patru părţi vă vor rămâne vouă, ca să semănaţi ogoarele şi să vă hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce Sunt în casele voastre.”
25  Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru şi vom fi robi ai lui Faraon.”
26  Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas în picioare până în ziua de azi, şi după care a cincea parte din venitul pământurilor Egiptului este a lui Faraon; numai pământurile preoţilor nu Sunt ale lui Faraon.
27  Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut şi s-au înmulţit foarte mult.
28  Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani.
29  Când s-a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mâna sub coapsa mea şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt.
30  Ci, când mă voi culca lângă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt şi să mă îngropi în mormântul lor.” Iosif a răspuns: „Voi face după cuvântul tău.”
31  Iacov a zis: „Jură-mi.” Şi Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat cu faţa pe căpătîiul patului.

Geneza 48:1  După aceea au venit şi au spus lui Iosif: „Tatăl tău este bolnav.” Şi Iosif a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim.
2  Au dat de ştire lui Iacov şi i-au spus: „Iată că fiul tău Iosif vine la tine.” Şi Israel şi-a adunat puterile şi s-a aşezat pe pat.
3  Iacov i-a zis lui Iosif: „Dumnezeul Cel Atotputernic mi S-a arătat la Luz, în ţara Canaan, şi m-a binecuvântat.
4  El mi-a zis: „Te voi face să creşti, te voi înmulţi şi voi face din tine o ceată de popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s-o stăpânească pentru totdeauna.
5  Acum, cei doi fii, care ţi s-au născut în ţara Egiptului înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon.
6  Dar copiii pe care i-ai născut după ei, vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraţilor lor în partea lor de moştenire.
7  La întoarcerea mea din Padan, Rahela a murit pe drum lângă mine, în ţara Canaan, la o depărtare bunicică de Efrata; şi am îngropat-o acolo, pe drumul care duce la Efrata sau Betleem.”
8  Israel s-a uitat la fiii lui Iosif şi a zis: „Cine Sunt aceştia?”
9  Iosif a răspuns tatălui său: „Sunt fiii mei pe care mi i-a dat Dumnezeu aici.” Israel a zis: „Apropie-i, te rog, de mine, ca să-i binecuvântez.”
10  Ochii lui Israel erau îngreuiaţi de bătrâneţe, aşa că nu mai putea să vadă. Iosif i-a apropiat de el; şi Israel i-a sărutat şi i-a îmbrăţişat.
11  Israel i-a zis lui Iosif: „Nu credeam că am să-ţi mai văd faţa şi iată că Dumnezeu m-a făcut să-ţi văd şi sămânţa.”
12  Iosif i-a dat la o parte de lângă genunchii tatălui său şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
13  Apoi Iosif i-a luat pe amândoi, pe Efraim cu mâna dreaptă, la stânga lui Israel, şi pe Manase cu mâna stângă, la dreapta lui Israel, şi i-a adus aproape de el.
14  Israel şi-a întins mâna dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tânăr, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase; înadins şi-a încrucişat mâinile astfel, căci Manase era cel dintâi născut.
15  A binecuvântat pe Iosif şi a zis: „Dumnezeul, înaintea căruia au umblat părinţii mei, Avraam şi Isaac, Dumnezeul care m-a călăuzit de când m-am născut până în ziua aceasta,
16  Îngerul, care m-a izbăvit de orice rău, să binecuvânteze pe copiii aceştia! Ei să poarte numele meu şi numele părinţilor mei, Avraam şi Isaac, şi să se înmulţească foarte mult în mijlocul ţării!”
17  Lui Iosif nu i-a venit bine când a văzut că tatăl său îşi pune mâna dreaptă pe capul lui Efraim; de aceea a apucat mâna tatălui său, ca s-o ia de pe capul lui Efraim şi s-o îndrepte pe al lui Manase.
18  Şi Iosif a zis tatălui său: „Nu aşa, tată, căci acela este cel întâi-născut; pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui.”
19  Tatăl său n-a vrut, ci a zis: „Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el; şi sămânţa lui va ajunge o ceată de neamuri.”
20  El i-a binecuvântat în ziua aceea şi a zis: „Numele tău îl vor întrebuinţa Israeliţii când vor binecuvânta, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S-a purtat cu Efraim şi cu Manase!” Şi a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase.
21  Israel i-a zis lui Iosif: „Iată că în curând am să mor! Dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va aduce înapoi în ţara părinţilor voştri.
22  Îţi dau mai mult decât fraţilor tăi, o parte pe care am luat-o din mâna Amoriţilor cu sabia mea şi cu arcul meu.”

Psalmul 23

Psalmi 23:1  (O cântare a lui David.) Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
2  El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă;
3  îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
4  Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângîie.
5  Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.
6  Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

Marcu 2

Marcu 2:1  După câteva zile, Isus S-a întors în Capernaum. S-a auzit că este în casă,
2  şi s-au adunat îndată aşa de mulţi că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvântul.
3  Au venit la el nişte oameni, care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi.
4  Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus, şi, după ce l-au spart, au pogorât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.
5  Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi Sunt iertate!”
6  Unii din cărturari, care erau de faţă, se gândeau în inimile lor:
7  „Cum vorbeşte omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?”
8  Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre?
9  Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: „Păcatele îţi Sunt iertate” ori a zice: „Scoală-te, ridică-ţi patul, şi umblă?”
10  Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele,
11  „Ţie îţi poruncesc” a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă.”
12  Şi îndată, slăbănogul s-a sculat, şi-a ridicat patul, şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi, şi slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: „Niciodată n-am văzut aşa ceva!”
13  Isus a ieşit iarăşi la mare. Toată mulţimea venea la El; şi El învăţa pe toţi.
14  Când trecea pe acolo, a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine!” Levi s-a sculat, şi a mers după El.
15  Pe când şedea Isus la masă în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi au şezut şi ei la masă cu El şi cu ucenicii Lui; căci erau mulţi care mergeau de obicei după El.
16  Cărturarii şi Fariseii, când L-au văzut mâncând cu vameşii şi cu păcătoşii, au zis ucenicilor Lui: „De ce mănâncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?”
17  Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”
18  Ucenicii lui Ioan şi Fariseii obişnuiau să postească. Ei au venit şi i-au zis lui Isus: „Pentru ce ucenicii lui Ioan şi ai Fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?”
19  Isus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti.
20  Vor veni zile, când va fi luat mirele de la ei, şi atunci vor posti în ziua aceea.
21  Nimeni nu coase un petec de postav nou la o haină veche; altfel, petecul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai rea ruptură se face.
22  Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.”
23  S-a întâmplat că într-o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, pe când mergeau, au început să smulgă spice de grâu.
24  Fariseii I-au zis: „Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?”
25  Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a fost în nevoie, şi când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el?
26  Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, şi a mâncat pîinile pentru punerea înaintea Domnului pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoţii? Şi cum a dat din ele chiar şi celor ce erau cu el?
27  Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;
28  aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.”


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *