28 Ianuarie

Exod 1

Exod 1:1  Iată numele fiilor lui Israel intraţi în Egipt; au intrat cu Iacov, fiecare cu familia lui:
2  Ruben, Simeon, Levi, Iuda,
3  Isahar, Zabulon, Beniamin,
4  Dan, Neftali, Gad şi Aşer.
5  Sufletele ieşite din coapsele lui Iacov erau şaptezeci de toate. Iosif era atunci în Egipt.
6  Iosif a murit, şi toţi fraţii lui, şi toată vârsta aceea de oameni.
7  Fiii lui Israel s-au înmulţit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei.
8  Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe Iosif.
9  El a zis poporului său: „Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi.
10  Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară.”
11  Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel au zidit ei (fiii lui Irael) cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui Faraon.
12  Dar cu cât îi asupreau mai mult, cu atât se înmulţeau şi creşteau; şi s-au scârbit de copiii lui Israel.
13  Atunci Egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie.
14  Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi şi prin tot felul de lucrări de pe câmp: în toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă erau fără nici un pic de milă.
15  Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor Evreilor, numite una Şifra şi cealaltă Pua,
16  şi le-a zis: „Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile Evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi; iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască.”
17  Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască.
18  Împăratul Egiptului a chemat pe moaşe şi le-a zis: „Pentru ce aţi făcut lucrul acesta şi aţi lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască?”
19  Moaşele au răspuns lui Faraon: „Pentru că femeile Evreilor nu Sunt ca Egiptencele; ele Sunt vânjoase şi nasc înainte de venirea moaşei.”
20  Dumnezeu a făcut bine moaşelor; şi poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte mare la număr.
21  Pentru că moaşele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case.
22  Atunci Faraon a dat următoarea poruncă întregului său popor: „Să aruncaţi în râu pe orice băiat care se va naşte şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască.”

Psalmul 25

Psalmi 25:1  La Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul.
2  În Tine, Dumnezeule, mă încred: să nu fiu dat de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei de mine!
3  Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine: ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.
4  Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.
5  Povăţuieşte-mă în adevărul Tău, şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!
6  Adu-Ţi aminte, Doamne, de îndurarea şi bunătatea Ta; căci Sunt veşnice.
7  Nu-Ţi aduce aminte de greşelile din tinereţea mea, nici de fărădelegile mele; ci adu-Ţi aminte de mine, după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne!
8  Domnul este bun şi drept: de aceea arată El păcătoşilor calea.
9  El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.
10  Toate cărările Domnului Sunt îndurare şi credincioşie, pentru cei ce păzesc legământul şi poruncile Lui.
11  Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este!
12  Cine este omul, care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.
13  El va locui în fericire, şi sămânţa lui va stăpâni ţara.
14  Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură.
15  Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laţ.
16  Priveşte-mă şi ai milă de mine, căci Sunt părăsit şi nenorocit.
17  Neliniştea inimii mele creşte: scoate-mă din necazul meu!
18  Uită-Te la ticăloşia şi truda mea, şi iartă-mi toate păcatele mele.
19  Vezi cât de mulţi Sunt vrăjmaşii mei, şi cu ce ură mare mă urmăresc.
20  Păzeşte-mi sufletul, şi scapă-mă! Nu mă lăsa să fiu dat de ruşine când mă încred în Tine!
21  Să mă ocrotească nevinovăţia şi neprihănirea, când îmi pun nădejdea în Tine!
22  Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.

Marcu 4

Marcu 4:1  Isus a început iarăşi să înveţe pe norod lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit şi a şezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe ţărm lângă mare.
2  Apoi a început să-i înveţe multe lucruri în pilde; şi, în învăţătura pe care le-o dădea, le spunea:
3  Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să samene.
4  Pe când semăna, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: au venit păsările şi au mâncat-o.
5  O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc;
6  dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat.
7  O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut, au înecat-o, şi n-a dat roadă.
8  O altă parte a căzut în pământ bun: a dat roadă, care se înălţa şi creştea; şi a adus: una treizeci, alta şaizeci, şi alta o sută .”
9  Apoi a zis: cine are urechi de auzit, să audă.”
10  Când a fost singur, cei ce erau în jurul Lui împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde.
11  „Vouă” le-a zis El „v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru cei ce Sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile Sunt înfăţişate în pilde;
12  pentruca „măcar că privesc, să privească şi să nu vadă, şi cu toate că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu, şi să li se ierte păcatele.”
13  El le-a mai zis: „Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde?”
14  Sămănătorul samănă Cuvântul.
15  Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută lângă drum, Sunt aceia în care este semănat Cuvântul; dar după ce l-au auzit, vine Satana îndată, şi ia Cuvântul semănat în ei.
16  Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută în locurile stâncoase, Sunt aceia cari, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie;
17  dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la o vreme; şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
18  Alţii Sunt cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini; aceştia Sunt cei ce aud Cuvântul;
19  dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul, şi-l fac astfel neroditor.
20  Alţii apoi Sunt înfăţişaţi prin sămânţa căzută în pământ bun. Aceştia Sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc, şi fac roadă: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută .”
21  El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic?
22  Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină.
23  Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”
24  El le-a mai zis: „Luaţi seama la ce auziţi. Cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura: şi vi se va da şi mai mult.
25  Căci celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are.”
26  El a mai zis: „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ;
27  fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua: sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum.
28  Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic;
29  şi când este coaptă roada, pune îndată secerea în ea, pentru că a venit secerişul.”
30  El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce pildă o vom înfăţişa?
31  Se aseamănă cu un grăunte de muştar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate seminţele de pe pământ;
32  dar, după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate zarzavaturile, şi face ramuri mari, aşa că păsările cerului îşi pot face cuiburi la umbra lui.”
33  Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă.
34  Nu le vorbea deloc fără pildă; dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.
35  În aceeaşi zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă.”
36  După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla, şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.
37  S-a stîrnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.
38  Şi El dormea la cârmă pe căpătîi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”
39  El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat, şi s-a făcut o linişte mare.
40  Apoi le-a zis: „Pentru ce Sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?”
41  I-a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: „Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?”


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *