29 Ianuarie – Meditația zilei

Psalmi 63:1 (Un psalm al lui David. Făcut când era în pustia lui Iuda.) Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă.

David scrie aceste gânduri dintr-un deșert al lui Iuda. Dacă ești într-un deșert, înconjurat cu pericolele unui asemenea mediu, asigură-te că ai un Dumnezeu, ca de nu, e vai de tine! Dintre toate pericolele existente (căldură excesivă ziua, frig noaptea, animale periculoase, precum scorpioni și altele, lipsă de adăpost, furtuni de nisip, etc.) psalmistul amintelte aici unul dintre cele mai evidente: setea.

Poporul Israel în călătoriile sale spre țara promisă a ajuns în pustia Sin. Acolo nu a găsit apă și lipsa de apă i-a dus la cârtire și nemulțumire. Lipsa de apă în această călătorie a lor a dus adesea la nemulțumiri. Aflat pe cruce, dintre lipsurile posibile Isus amintește setea. Este de fapt unul dintre cele „șapte cuvinte” de pe cruce: „Mi-e sete!” (Ioan 19:28).

Trăind în jungla de beton, noi uităm pericolele deșertului și în special efectul lipsei de apă în cantități satisfăcătoare. Dacă părăsim șoseaua, noi cei obișnuiți cu benzinării unde poți cumpăra sticle cu apă, sau cu magazine la fiecare colț al orașului nu știm că în deșert, poate chiar în acela din statul nostru sau de la capătul șoselei putem muri din cauza lipsei de apă. Apa constituie peste 60% din greutatea corpului. Ea ajută lapăstrarea normală a temperaturii și la ducerea alimentelor în întreg corpul. Se spune că o persoană de greutate normală trebuie să bea în medie doi litri de apă în fiecare zi. În deșert, unde se pierde enorm de multă apă prin transpirație, probabil că trebuie băut de cel puțin de două ori mai multă apă.

Citeam undeva că cel ce însetează va începe să sufere tot felul de simptome: gura i se va usca. Saliva se îngroașă și dispare, fața i se strânge, ochii își pierd lubrifiera și dor, apoi devin injectați cu sânge și chiar crapă, pielea se zbârcește, mușchii se atrofiază și dispar, limba în gură se uscă și se îngroașă, stomacul se umflă, începe să aibă frisoane în timp ce temperatura corpului crește, puilsul devine rapid dar tot mai puțin perceptibil, apar convulsiile apoi inima încetează să mai bată.

De ce amintesc aceste lucruri? Deoarece psalmistul însetează după Dumnezeu. Adică, cea ce simte el este ca experimentarea a ceva dureros în lipsa lui Dumnezeu. Dacă tu nu știi ce înseamnă cu adevărat setea, cum poți vreodată afirma că ți-e sete fără Domnul?

Cu altă ocazie psalmistul ne-a propus, „gustați și vedeți ce bun este Domnul!”(Ps 34:8). Cum poate vorbi despre culori orbul ce nu a văzut niciodată? Cum poate vorbi despre muzică cel ce nu a auzit? Cum poți înseta după Domnul dacă El nu este Dumnezeu tău? Vezi, psalmistul începe cu această declarație: Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Deja el a gustat și a văzut cât de bun este Domnul. Deja a băut din apa vieții (Apoc 22:17) și acum nu mai poate fără ea.

Ca într-un deșert fără apă, umblând în arșița zilei, încetat și fără adăpost, psalmistul dorește să bea din Dumnezeu. De aceea, îl caută precum un însetat. Și de aceea, îl va găsi pe Domnul. Deoarece dacă nu așa îl cauți și dorești, atunci ce cauți tu de fapt? Ce dorești tu cu adevărat?

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.