30 Ianuarie

Exod 4-5

Exod 4:1  Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ţi s-a arătat Domnul!”
2  Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.”
3  Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el.
4  Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat; şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui.
5  „Iată” a zis Domnul „ce vei face, ca să creadă că ţi s-a arătat Domnul, Dumnezeul părinţilor lor: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”
6  Domnul i-a mai zis: „Bagă-ţi mâna în sîn.” El şi-a băgat mâna în sîn; apoi a scos-o şi iată că mâna i se acoperise de lepră şi se făcuse albă ca zăpada.
7  Domnul a zis: „Bagă-ţi din nou mâna în sîn.” El şi-a băgat din nou mâna în sîn; apoi a scos-o din sîn; şi iată că mâna se făcuse iarăşi cum era carnea lui.
8  „Dacă nu te vor crede” a zis Domnul „şi nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de-al doilea semn.
9  Dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu vor asculta de glasul tău, să iei apă din râu şi s-o torni pe pământ; şi apa pe care o vei lua din râu, se va preface în sânge pe pământ.”
10  Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu Sunt un om ori vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba mi-este încurcată.”
11  Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?
12  Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.”
13  Moise a zis: „Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.”
14  Atunci Domnul S-a mâniat pe Moise şi a zis: „Nu-i oare acolo fratele tău Aaron, Levitul? Ştiu că el vorbeşte uşor. Iată că el însuşi vine înaintea ta; şi, când te va vedea, se va bucura în inima lui.
15  Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui; şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui; şi vă voi învăţa ce veţi avea de făcut.
16  El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură şi tu vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu.
17  Ia în mână toiagul acesta cu care vei face semnele.”
18  Moise a plecat; şi, când s-a întors la socrul său Ietro, i-a zis: „Lasă-mă, te rog, să plec şi să mă întorc la fraţii mei, care Sunt în Egipt, ca să văd dacă mai trăiesc.” Ietro i-a zis lui Moise: „Du-te în pace!”
19  Domnul i-a zis lui Moise, în Madian: „Du-te, întoarce-te în Egipt: căci toţi cei ce umblau să-ţi ia viaţa, au murit.”
20  Moise şi-a luat nevasta şi copiii, i-a pus călare pe măgari şi s-a întors în ţara Egiptului. Şi-a luat în mână toiagul lui Dumnezeu.
21  Domnul i-a zis lui Moise: „Plecând ca să te întorci în Egipt, vezi să faci înaintea lui Faraon toate minunile pe care ţi le pun în mână. Eu îi voi împetri inima şi nu va lăsa pe popor să plece.
22  Tu vei zice lui Faraon: „Aşa vorbeşte Domnul: „Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut.
23  Îţi spun: „Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu vrei să-l laşi să plece, voi ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut.”
24  În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul şi a vrut să-l omoare.
25  Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat prepuţul fiului său şi l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: „Tu eşti un soţ de sânge pentru mine.”
26  Şi Domnul l-a lăsat. Atunci a zis ea: „Soţ de sânge!” din pricina tăierii împrejur.
27  Domnul i-a zis lui Aaron: „Du-te înaintea lui Moise în pustie.” Aaron a plecat; a întâlnit pe Moise la muntele lui Dumnezeu şi l-a sărutat.
28  Moise a făcut cunoscut lui Aaron toate cuvintele Domnului, care-l trimisese şi toate semnele pe care-i poruncise să le facă.
29  Moise şi Aaron şi-au văzut de drum şi au adunat pe toţi bătrânii copiilor lui Israel.
30  Aaron a istorisit toate cuvintele pe care le spusese Domnul lui Moise; şi Moise a făcut semnele înaintea poporului.
31  Poporul a crezut. Astfel au aflat că Domnul cercetase pe copiii lui Israel, că le văzuse suferinţa; şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ.

Exod 5:1  Moise şi Aaron s-au dus apoi la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să prăznuiască în pustie un praznic în cinstea Mea.”
2  Faraon a răspuns: „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece?” Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece.”
3  Ei au zis: „Ni S-a arătat Dumnezeul Evreilor. Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie.”
4  Şi împăratul Egiptului le-a zis: „Moise şi Aaron, pentru ce abateţi poporul de la lucrul lui? Plecaţi la lucrările voastre.”
5  Faraon a zis: „Iată că poporul acesta s-a înmulţit acum în ţară şi voi mai voiţi să-l faceţi şi să-şi înceteze lucrările?”
6  Şi chiar în ziua aceea Faraon a dat următoarea poruncă isprăvniceilor norodului şi logofeţilor:
7  „Să nu mai daţi poporului paie ca mai înainte pentru facerea cărămizilor; ci să se ducă singuri să strângă paie.
8  Totuşi, să le cereţi acelaşi număr de cărămizi pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeţi nimic din el, căci Sunt nişte leneşi; de aceea strigă mereu: „Haide să aducem jertfe Dumnezeului nostru.”
9  Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru şi să nu mai umble după năluci.”
10  Isprăvniceii poporului şi logofeţii au venit şi au spus poporului: „Aşa vorbeşte Faraon: „Nu vă mai dau paie;
11  duceţi-vă singuri de vă luaţi paie de unde veţi găsi; dar nu vi se scade nimic din lucrul vostru.”
12  Poporul s-a răspândit în toată ţara Egiptului, ca să strângă mirişte în loc de paie.
13  Isprăvniceii îi sileau, zicând: „Isprăviţi-vă lucrul, zi de zi, ca şi atunci când erau paie!”
14  Au bătut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprăvniceii lui Faraon. „Pentru ce” li se zicea „n-aţi isprăvit ieri şi azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi care vă fusese Hotărât?”
15  Logofeţii copiilor lui Israel s-au dus să se plângă la Faraon şi i-au zis: „Pentru ce te porţi aşa cu robii tăi?
16  Robilor tăi nu li se mai dau paie ca mai înainte şi totuşi ni se spune: „Faceţi cărămizi!” Ba încă robii tăi Sunt şi bătuţi, ca şi când poporul tău ar fi vinovat.”
17  Faraon a răspuns: „Sunteţi nişte leneşi şi nişte trîntori! De aceea ziceţi: „Haide să aducem jertfe Domnului!”
18  Acum, duceţi-vă îndată de lucraţi; nu vi se vor da paie şi veţi face acelaşi număr de cărămizi.”
19  Logofeţii copiilor lui Israel au văzut în ce stare nenorocită erau când li se zicea: „Nu vi se scade nimic din numărul de cărămizi; ci în fiecare zi să faceţi lucrul cuvenit unei zile.”
20  Când au ieşit de la Faraon, au întâlnit pe Moise şi pe Aaron, care îi aşteptau.
21  Şi le-au zis: „Să vă vadă Domnul şi să judece! Voi ne-aţi făcut urîţi lui Faraon şi slujitorilor lui; ba încă le-aţi dat sabia în mână ca să ne omoare.”
22  Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis?
23  De când m-am dus la Faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia; şi n-ai izbăvit pe poporul Tău.”

Psalmul 27

Psalmi 27:1  (Un psalm al lui David.) Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?
2  Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei-prigonitorii şi vrăjmaşii mei-se clatină şi cad.
3  Chiar o oştire de ar tăbărâ împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi.
4  Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui.
5  Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui, şi mă va înălţa pe o stâncă.
6  Iată că mi se şi înalţă capul peste vrăjmaşii mei, care mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trâmbiţei, voi cânta şi voi lăuda pe Domnul.
7  Ascultă-mi, Doamne, glasul când Te chiem: ai milă de mine şi ascultă-mă!
8  Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!
9  Nu-mi ascunde Faţa Ta, nu îndepărta cu mânie pe robul Tău! Tu eşti ajutorul meu, nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele!
10  Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte.
11  Învaţă-mă, Doamne, calea Ta, şi povăţuieşte-mă pe cărarea cea dreaptă, din pricina vrăjmaşilor mei.
12  Nu mă lăsa la bunul plac al potrivnicilor mei! Căci împotriva mea se ridică nişte martori mincinoşi, şi nişte oameni, care nu suflă decât asuprire.
13  O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!…
14  Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în Domnul!

Marcu 6

Marcu 6:1  Isus a plecat de acolo, şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.
2  Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta, care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?
3  Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu Sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El.
4  Dar Isus le-a zis: „Un prooroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.”
5  N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste cîţiva bolnavi, şi i-a vindecat.
6  Şi se mira de necredinţa lor.
7  Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, şi a început să-i trimeată doi câte doi, dîndu-le putere asupra duhurilor necurate.
8  Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani din aramă la brâu;
9  să se încalţe cu sandale, şi să nu se îmbrace cu două haine.
10  Apoi le-a zis: „În orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo până veţi pleca din locul acela.
11  Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi, şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo, şi să scuturaţi îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pământul Sodomei şi Gomorei decât pentru cetatea aceea.”
12  Ucenicii au plecat, şi au propovăduit pocăinţa.
13  Scoteau mulţi draci, şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi, şi-i vindecau.
14  Impăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin el.”
15  Alţii ziceau: „Este Ilie.” Iar alţii ziceau: „Este un prooroc ca unul din prooroci.”
16  Dar Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.”
17  Căci Irod însuşi trimisese să prindă pe Ioan, şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă.
18  Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!”
19  Irodiada avea necaz pe Ioan, şi voia să-l omoare. Dar nu putea,
20  căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi Sfânt; îl ocrotea, şi, când îl auzea, de multe ori sta în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere.
21  Totuşi a venit o zi cu bun prilej, când Irod îşi prăznuia ziua naşterii, şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oastei şi fruntaşilor Galileii.
22  Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat, şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.”
23  Apoi a adăugat cu jurământ: „Ori ce-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.”
24  Fata a ieşit afară şi a zis mamei sale: „Ce să cer? Şi mamă-sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.”
25  Ea s-a grăbit să vină îndată la Împărat, şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.”
26  Împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu.
27  A trimis îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă,
28  l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale.
29  Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul, şi l-au pus într-un mormânt.
30  Apostolii s-au adunat la Isus, şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni.
31  Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce.
32  Au plecat, deci, cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte.
33  Oamenii i-au văzut plecând, şi i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetăţile, şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei.
34  Când a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod; şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri.
35  Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu şi ziua este pe sfârşite.
36  Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele de primprejur, ca să-şi cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.”
37  „Daţi-le voi să mănânce” le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pîini de două sute de lei, şi să le dăm să mănânce?”
38  Şi El i-a întrebat: „Cîte pîini aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.” S-au dus de au văzut câte pîini au, şi au răspuns: „Cinci, şi doi peşti.”
39  Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde.
40  Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci.
41  El a luat cele cinci pîini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer, şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frînt pîinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti, i-a împărţit la toţi.
42  Au mâncat toţi şi s-au săturat;
43  şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărămituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti.
44  Cei ce mâncaseră pîinile, erau cinci mii de bărbaţi.
45  Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului.
46  După ce Şi-a luat rămas bun de la norod, S-a dus în munte, ca să Se roage.
47  Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm.
48  A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vîslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblând pe mare, şi voia să treacă pe lângă ei.
49  Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă, şi au ţipat;
50  pentru că toţi L-au văzut, şi s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei, şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu Sunt, nu vă temeţi!”
51  Apoi S-a suit la ei în corabie, şi a stat vântul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi,
52  căci nu înţeleseseră minunea cu pîinile, fiindcă le era inima împietrită.
53  După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului, şi au tras la mal.
54  Când au ieşit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus,
55  au alergat prin toate împrejurimile, şi au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El.
56  Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi pe pieţe, şi-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi cîţi se atingeau de El, erau tămăduiţi.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *