06 Ianuarie

Geneza 11-12

Geneza 11:1  Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.
2  Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo.
3  Şi au zis unul către altul: „Haide să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc.” Şi cărămida le-a ţinut loc din piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var.
4  Şi au mai zis: „Haide să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului.”
5  Domnul S-a pogorât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
6  Şi Domnul a zis: „Iată, ei Sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând.
7  Haide să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora.”
8  Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea.
9  De aceea cetatea a fost numită Babel (ebr.: încurcătură), căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.
10  Iată spiţa neamului lui Sem. La vârsta de o sută de ani, Sem a născut pe Arpacşad, la doi ani după potop.
11  După naşterea lui Arpacşad, Sem a trăit cinci sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
12  La vârsta de treizeci şi cinci de ani, Arpacşad a născut pe Şelah.
13  După naşterea lui Şelah, Arpacşad a mai trăit patru sute trei ani; şi a născut fii şi fiice.
14  La vârsta de treizeci de ani, Şelah a născut pe Eber.
15  După naşterea lui Eber, Şelah a mai trăit patru sute trei ani; şi a născut fii şi fiice.
16  La vârsta de treizeci şi patru de ani, Eber a născut pe Peleg.
17  După naşterea lui Peleg, Eber a mai trăit patru sute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice.
18  La vârsta de treizeci de ani, Peleg a născut pe Reu.
19  După naşterea lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani; şi a născut fii şi fiice.
20  La vârsta de treizeci şi doi de ani, Reu a născut pe Serug.
21  După naşterea lui Serug, Reu a mai trăit două sute şapte ani; şi a născut fii şi fiice.
22  La vârsta de treizeci de ani, Serug a născut pe Nahor.
23  După naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
24  La vârsta de douăzeci şi nouă de ani, Nahor a născut pe Terah.
25  După naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani; şi a născut fii şi fiice.
26  La vârsta de şaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran.
27  Iată spiţa neamului lui Terah. Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. Haran a născut pe Lot.
28  Şi Haran a murit în faţa tatălui său Terah, în ţara în care se născuse, în Ur în Haldea.
29  Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai şi numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi.
30  Sarai era stearpă: n-avea copii deloc.
31  Terah a luat pe fiul său Avram şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, noră-sa, nevasta fiului său Avram. Au ieşit împreună din Ur din Haldea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.
32  Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; şi Terah a murit în Haran.

Geneza 12:1  Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.
2  Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.
3  Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.
4  Avram a plecat, cum îi spusese Domnul şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran.
5  Avram a luat pe Sarai, nevastă-sa şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan.
6  Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară.
7  Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase.
8  De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului.
9  Avram şi-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazăzi.
10  A venit însă o foamete în ţară; şi Avram s-a pogorât în Egipt, ca să locuiască pentru câtăva vreme acolo; căci era mare foamete în ţară.
11  Când era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai: „Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă.
12  Când te vor vedea Egiptenii, vor zice: „Aceasta este nevasta lui!” Şi pe mine mă vor omorâ, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă.
13  Spune, rogu-te, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din pricina ta şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.”
14  Când a ajuns Avram în Egipt, Egiptenii au văzut că nevasta lui era foarte frumoasă.
15  Slujbaşii cei mai de frunte ai lui Faraon au văzut-o şi ei, şi au lăudat-o la Faraon; şi femeia a fost adusă în casa lui Faraon.
16  Pe Avram l-a primit bine din pricina ei; şi Avram a căpătat oi, boi, măgari, robi şi roabe, măgăriţe şi cămile.
17  Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon şi casa lui, din pricina nevestei lui Avram, Sarai.
18  Atunci Faraon a chemat pe Avram şi i-a zis: „Ce mi-ai făcut? Pentru ce nu mi-ai spus că este nevastă-ta?
19  De ce ai zis: „Este sora mea” şi am luat-o astfel de nevastă? Acum, iată-ţi nevasta; ia-o şi pleacă!”
20  Şi Faraon a dat poruncă oamenilor lui să-l petreacă pe el, pe nevastă-sa şi tot ce avea.

Psalmul 6

Psalmi 6:1  (Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe instrumente cu coarde. Pe arfa cu opt coarde. Un psalm al lui David.) Doamne, nu mă pedepsi cu mânia Ta, şi nu mă mustra cu urgia Ta.
2  Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele.
3  Sufletul mi-i îngrozit de tot; şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine?
4  Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul! mântuieşte-mă, pentru îndurarea Ta!
5  Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va lăuda în locuinţa morţilor?
6  Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul, şi-mi scald patul în lacrămi.
7  Mi s-a sub faţa de întristare, şi a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc.
8  Depărtaţi-vă de la mine, toţi cei ce faceţi răul! Căci Domnul a auzit glasul plângerii mele!
9  Domnul îmi ascultă cererile, şi Domnul îmi primeşte rugăciunea!
10  Toţi vrăjmaşii mei vor fi acoperiţi de ruşine, şi cuprinşi de spaimă; într-o clipă vor da înapoi, acoperiţi de ruşine.

Matei 8

Matei 8:1  Când S-a coborît Isus de pe munte, multe noroade au mers după El.
2  Şi un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat, şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.”
3  Isus a întins mâna, S-a atins de el şi a zis: „Da, vreau, fii curăţit!” Îndată a fost curăţită lepra lui.
4  Apoi Isus i-a zis: „Vezi să nu spui la nimeni; ci du-te de te arată preotului, şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”
5  Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga
6  şi-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog, şi se chinuieşte cumplit.”
7  Isus i-a zis: „Am să vin şi să-l tămăduiesc.”
8  „Doamne” a răspuns sutaşul „nu Sunt vrednic să intri sub acoperemântul meu; ci zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit.
9  Căci şi eu Sunt om sub stăpânire; am sub mine ostaşi, şi zic unuia: „Du-te!” şi se duce; altuia: „Vino!” şi vine; şi robului meu: „Fă cutare lucru!” şi-l face.
10  Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare.
11  Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor.
12  Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor.”
13  Apoi a zis sutaşului: „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.” Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.
14  Isus S-a dus apoi în casa lui Petru, şi a văzut pe soacra acestuia zăcând în pat, prinsă de friguri.
15  S-a atins de mâna ei, şi au lăsat-o frigurile; apoi ea s-a sculat, şi a început să-I slujească.
16  Seara, au adus la Isus pe mulţi îndrăciţi. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toţi bolnavii,
17  ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre.”
18  Isus a văzut multe noroade împrejurul Său, şi a poruncit să treacă de cealaltă parte.
19  Atunci s-a apropiat de El un cărturar, şi I-a zis: „Învăţătorule, vreau să Te urmez ori unde vei merge.”
20  Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.”
21  Un altul, care era dintre ucenici, I-a zis: „Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să îngrop pe tatăl meu.”
22  „Vino după Mine” i-a răspuns Isus „şi lasă morţii să-şi îngroape morţii.”
23  Isus S-a suit într-o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El.
24  Şi deodată s-a stîrnit pe mare o furtună atât de straşnică, încît corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea.
25  Ucenicii s-au apropiat de El, şi L-au deşteptat, strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim!”
26  El le-a zis: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile şi marea, şi s-a făcut o linişte mare.
27  Oamenii aceia se mirau, şi ziceau: „Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până şi vânturile şi marea?”
28  Când a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela.
29  Şi iată că au început să strige: „Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?”
30  Departe de ei era o turmă mare de porci, care păşteau.
31  Dracii rugau pe Isus şi ziceau: „Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.”
32  „Duceţi-vă” le-a zis El. Ei au ieşit, şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s-a repezit de pe rîpă în mare, şi a pierit în ape.
33  Porcarii au fugit, şi s-au dus în cetate de au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu îndrăciţii.
34  Şi iată că toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Isus; şi, cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ţinutul lor.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *