01 Februarie

Exod 8-9

Exod 8:1  Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.
2  Dacă nu vrei să-l laşi să plece, am să aduc broaşte pe toată întinderea ţării tale.
3  Râul va mişuna de broaşte; ele se vor sui şi vor intra în casa ta, în odaia ta de dormit şi în patul tău, în casa slujitorilor tăi şi în casele poporului tău, în cuptoarele şi în postăvile de frământat pâinea.
4  Ba încă broaştele se vor sui şi pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi.”
5  Domnul i-a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: „Întinde-ţi mâna cu toiagul peste râuri, peste pîraie şi peste iazuri şi scoate broaşte din ele peste ţara Egiptului!”
6  Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului; şi au ieşit broaştele şi au acoperit ţara Egiptului.
7  Dar şi vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos şi ei broaşte peste toată ţara Egiptului.
8  Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Rugaţi-vă Domnului să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu; şi am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului.”
9  Moise i-a zis lui Faraon: „Hotărăşte-mi când să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău ca să îndepărteze broaştele de la tine şi din casele tale? Nu vor mai rămâne decât în râu.”
10  El a răspuns: „Mâine”. Şi Moise a zis: „Aşa va fi, ca să ştii că nimeni nu este ca Domnul, Dumnezeul nostru.
11  Broaştele se vor depărta de la tine şi din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în râu.”
12  Moise şi Aaron au ieşit de la Faraon. Şi Moise a strigat către Domnul cu privire la broaştele cu care lovise pe Faraon.
13  Domnul a făcut cum cerea Moise; şi broaştele au pierit în case, în curţi şi în ogoare.
14  Le-au strâns grămezi şi ţara s-a împuţit.
15  Faraon, văzând că are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
16  Domnul i-a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: „Întinde-ţi toiagul şi loveşte ţărâna pământului şi se va preface în păduchi, în toată ţara Egiptului.”
17  Aşa au făcut. Aaron şi-a întins mâna cu toiagul şi a lovit ţărâna pământului; şi s-a prefăcut în păduchi, pe toţi oamenii şi pe toate dobitoacele. Toată ţărâna pământului s-a prefăcut în păduchi, în toată ţara Egiptului.
18  Vrăjitorii au căutat să facă şi ei păduchi prin vrăjitoriile lor; dar n-au putut. Păduchii erau pe oameni şi pe dobitoace.
19  Şi vrăjitorii i-au zis lui Faraon: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
20  Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă şi du-te înaintea lui Faraon când are să iasă să se ducă la apă. Să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.
21  Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit muşte cîineşti împotriva ta, împotriva slijitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale; casele Egiptenilor vor fi pline de muşte şi pământul va fi acoperit de ele.
22  Dar în ziua aceea voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu şi acolo nu vor fi muşte, ca să cunoşti că Eu, Domnul, Sunt în mijlocul ţinutului acestuia.
23  Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.”
24  Domnul a făcut aşa. A venit un roi de muşte cîineşti în casa lui Faraon şi a slujitorilor lui, şi toată ţara Egiptului a fost pustiită de muşte cîineşti.
25  Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Duceţi-vă de aduceţi jertfe Dumnezeului vostru aici în ţară.”
26  Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem aşa; căci am aduce Domnului, Dumnezeului nostru, jertfe care Sunt o urîciune pentru Egipteni. Şi dacă am aduce sub ochii lor jertfe care Sunt o urîciune pentru Egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre?
27  Vom face mai bine un drum de trei zile în pustie şi acolo vom aduce jertfe Domnului, Dumnezeului nostru, după cum ne va spune.”
28  Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecaţi ca să aduceţi jertfe Domnului, Dumnezeului vostru, în pustie; numai să nu vă depărtaţi prea mult, dacă plecaţi. Rugaţi-vă pentru mine.”
29  Moise a răspuns: „Am să ies de la tine şi am să mă rog Domnului. Mâine, muştele se vor depărta de la Faraon, de la slujitorii lui, şi de la poporul lui. Dar, să nu ne mai înşele Faraon, nevrând să lase pe popor să plece, ca să aducă jertfe Domnului.”
30  Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului.
31  Domnul a făcut cum cerea Moise; şi muştele s-au depărtat de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui. N-a mai rămas una.
32  Dar şi de data aceasta Faraon şi-a împietrit inima şi n-a lăsat pe popor să plece.

Exod 9:1  Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.
2  Dacă nu vrei să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti,
3  iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume: va fi o ciumă foarte mare.
4  Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele Egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.”
5  Domnul a Hotărât vremea şi a zis: „Mâine va face Domnul lucrul acesta în ţară.”
6  Şi Domnul a făcut aşa chiar de a doua zi. Toate turmele Egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nici o vită din turmele copiilor lui Israel.
7  Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase; şi iată că nici o vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a lăsat pe popor să plece.
8  Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon.
9  Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici ferbinţi.”
10  Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici ferbinţi.
11  Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi Egiptenii.”
12  Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum îi spusese Domnul lui Moise.
13  Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.
14  Fiindcă de data aceasta am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul.
15  Dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ.
16  Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.
17  Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu şi dacă nu-l laşi să plece,
18  iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare, cum n-a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi până azi.
19  Pune-ţi, deci, la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case; şi vor pieri.”
20  Aceia dintre slujitorii lui Faraon, care s-au temut de Cuvântul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele.
21  Dar cei ce nu şi-au pus la inimă Cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp.
22  Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer; şi are să bată piatra în toată ţara Egiptului pe oameni, pe vite şi pe toată iarba de pe câmp în ţara Egiptului!”
23  Moise şi-a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimis tunete şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului.
24  A bătut piatra şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încît nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni.
25  Piatra a nimicit în toată ţara Egiptului tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe câmp şi a frînt toţi copacii de pe câmp.
26  Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra,
27  Faraon a trimis să-i cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu Suntem vinovaţi.
28  Rugaţi-vă Domnului, ca să nu mai fie tunete şi piatră; şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi.”
29  Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştii că al Domnului este pământul!
30  Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.”
31  Inul şi orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare;
32  grâul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau tîrzii.
33  Moise a plecat de la Faraon, şi a ieşit afară din cetate; şi-a ridicat mâinile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat şi n-a mai căzut ploaia pe pământ.
34  Faraon, văzând că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui.
35  Lui Faraon i s-a împietrit inima şi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.

Psalmul 29

Psalmi 29:1  (Un psalm al lui David.) Fiii lui Dumnezeu, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste.
2  Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte!
3  Glasul Domnului răsună pe ape, Dumnezeul slavei face să bubue tunetul: Domnul este pe ape mari.
4  Glasul Domnului este puternic, glasul Domnului este măreţ.
5  Glasul Domnului sfarmă cedrii; Domnul sfarmă cedrii Libanului;
6  îi face să sară ca nişte viţei, şi Libanul şi Sirionul sar ca nişte pui de bivoli.
7  Glasul Domnului face să ţîşnească flăcări de foc,
8  glasul Domnului face să se cutremure pustia; Domnul face să tremure pustia Cades.
9  Glasul Domnului face pe cerboaice să nască; El despoaie pădurile; în locaşul Lui totul strigă: „Slavă!”
10  Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie.
11  Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.

Marcu 8

Marcu 8:1  În zilele acelea, fiindcă se strânsese din nou mult norod, şi n-avea ce mânca, Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le-a zis:
2  „Mi-e milă de norodul acesta; căci iată că de trei zile stau lângă Mine, şi n-au ce mânca.
3  Dacă le voi da drumul acasă flămânzi, au să leşine de foame pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe.”
4  Ucenicii I-au răspuns: „Cum ar putea cineva să sature cu pâine pe oamenii aceştia, aici într-un loc pustiu?”
5  „Cîte pîini aveţi?” i-a întrebat Isus. „Şapte” I-au răspuns ei.
6  Atunci a poruncit norodului să şadă pe pământ; a luat cele şapte pîini; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, le-a frînt şi le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă; şi ei le-au împărţit norodului.
7  Mai aveau şi cîţiva peştişori: şi Isus, după ce i-a binecuvântat, a poruncit să-i împartă şi pe aceia.
8  Au mâncat şi s-au săturat; şi au ridicat şapte coşniţe, pline cu rămăşiţele de fărămituri.
9  Erau aproape patru mii de inşi. În cele din urmă Isus le-a dat drumul.
10  Isus a intrat îndată în corabie cu ucenicii Săi, şi a venit în părţile Dalmanutei.
11  Fariseii au venit deodată, şi au început o ceartă de vorbe cu Isus; şi, ca să-L pună la încercare, I-au cerut un semn din cer.
12  Isus a suspinat adânc în duhul Său şi a zis: „Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun că neamului acestuia nu i se va da deloc un semn.”
13  Apoi i-a lăsat, şi a intrat iarăşi în corabie, ca să treacă de cealaltă parte.
14  Ucenicii uitaseră să ia pîini; cu ei în corabie n-aveau decât o pâine.
15  Isus le dădea în grijă, şi le zicea: „Luaţi seama, să vă păziţi bine de aluatul Fariseilor şi de aluatul lui Irod!”
16  Ucenicii se gândeau şi ziceau între ei: „Fiindcă n-avem pîini.”
17  Isus a înţeles lucrul acesta, şi le-a zis: „Pentru ce vă gândiţi că n-aveţi pîini? Tot nu pricepeţi şi tot nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită?
18  Aveţi ochi, şi nu vedeţi? Aveţi urechi, şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc?
19  Când am frînt cele cinci pîini la cei cinci mii de bărbaţi, câte coşuri pline cu fărămituri aţi ridicat?” „Douăsprezece” I-au răspuns ei.
20  „Şi când am frînt cele şapte pîini la cei patru mii de bărbaţi, câte coşniţe pline cu fărămituri aţi ridicat?” „Şapte” I-au răspuns ei.
21  Şi El le-a zis: „Tot nu înţelegeţi?”
22  Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb, şi L-au rugat să Se atingă de el.
23  Isus a luat pe orb de mână, şi l-a scos afară din sat; apoi i-a pus scuipat pe ochi, Şi-a pus mâinile peste el, şi l-a întrebat: „Vezi ceva?”
24  El s-a uitat şi a zis: „Văd nişte oameni umblând, dar mi se par ca nişte copaci.”
25  Isus i-a pus din nou mâinile pe ochi; i-a spus să se uite ţintă; şi când s-a uitat, a fost tămăduit, şi a văzut toate lucrurile desluşit.
26  Atunci Isus l-a trimis acasă, şi i-a zis: „Să nu intri în sat, şi nici să nu spui cuiva în sat.”
27  Isus a plecat cu ucenicii Săi în satele Cezareii lui Filip. Pe drum le-a pus următoarea întrebare: „Cine zic oamenii că Sunt Eu?”
28  Ei I-au răspuns: „Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Unul din prooroci.”
29  „Dar voi” i-a întrebat El „cine ziceţi că Sunt Eu?” „Tu eşti Hristosul!” I-a răspuns Petru.
30  Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.
31  Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi după trei zile să învieze.
32  Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat de o parte, şi a început să-L mustre.
33  Dar Isus S-a întors şi S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru, şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.”
34  Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.
35  Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui.
36  Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?
37  Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
38  Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.”


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *