02 Februarie

Exod 10-11

Exod 10:1  Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor
2  şi ca să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu Egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu Sunt Domnul.”
3  Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: „Până când ai de gând să nu vrei să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească.
4  Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine nişte lăcuste pe toată întinderea ţării tale.
5  Ele vor acoperi faţa pământului încît nu se va mai putea vedea pământul; vor mânca ce a mai rămas nevătămat, vor mânca ce v-a lăsat piatra, vor mânca toţi copacii care cresc pe câmpiile voastre,
6  îţi vor umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor Egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n-au văzut aşa ceva de când Sunt ei pe pământ până în ziua de azi.” Moise a plecat şi a ieşit de la Faraon.
7  Slujitorii lui Faraon i-au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece şi să slujească Domnului, Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?”
8  Au întors la Faraon pe Moise şi Aaron. „Duceţi-vă” le-a zis el „şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru. Care şi cine Sunt cei ce vor merge?”
9  Moise a răspuns: „Vom merge cu copiii şi cu bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri; căci vom ţine o sărbătoare în cinstea Domnului.”
10  Faraon le-a zis: „Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gând să faceţi!
11  Nu, nu; ci duceţi-vă, voi bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut.” Şi i-au izgonit dinaintea lui Faraon.
12  Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului şi să mănânce toată iarba pământului, tot ce a lăsat piatra.”
13  Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului; şi Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele.
14  Lăcustele au venit peste ţara Egiptului şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare, cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste.
15  Au acoperit toată faţa pământului, de nu se mai vedea pământul; au mâncat toată iarba de pe pământ şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra; şi n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată ţara Egiptului.
16  Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru şi împotriva voastră.
17  Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!”
18  Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului.
19  Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus care a luat lăcustele şi le-a aruncat în marea Roşie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului.
20  Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece.
21  Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric încît să se poată pipăi.”
22  Moise şi-a întins mâna spre cer; şi a fost întuneric beznă în toată ţara Egiptului timp de trei zile.
23  Nici nu se vedeau unii pe alţii şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel era lumină.
24  Faraon a chemat pe Moise şi a zis: „Duceţi-vă şi slujiţi Domnului! Să nu rămână în ţară decât oile şi boii voştri; copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.”
25  Moise a răspuns: „Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile-de-tot pe care le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru,
26  şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi şi să nu rămână o unghie din ele; căci din ele vom lua ca să slujim Domnului, Dumnezeului nostru, iar până vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului.”
27  Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a vrut să-i lase să plece.
28  Faraon i-a zis lui Moise: „Ieşi de la mine! Să nu cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri.”
29  „Da!” a răspuns Moise „nu mă voi mai arăta înaintea ta.”

Exod 11:1  Domnul i-a zis lui Moise: „Voi mai aduce o urgie asupra lui Faraon şi asupra Egiptului. După aceea vă va lăsa să plecaţi de aici. Când vă va lăsa să plecaţi de tot, chiar vă va izgoni de aici.
2  Vorbeşte cu poporul, ca atunci fiecare să ceară de la vecinul său şi fiecare de la vecina ei, vase din argint şi vase din aur.”
3  Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea Egiptenilor. Chiar Moise era foarte bine văzut în ţara Egiptului, înaintea slujitorilor lui Faraon şi înaintea poporului.
4  Moise a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pe la miezul nopţii, voi trece prin Egipt;
5  şi toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul-născut al lui Faraon, care şade pe scaunul lui de domnie, până la întâiul-născut al roabei care stă la rîşniţă, şi până la toţi întâii-născuţi ai dobitoacelor.
6  În toată ţara Egiptului vor fi ţipete mari, aşa cum n-au fost şi nu vor mai fi.
7  Dar dintre toţi copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un cîine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipteni şi Israel.
8  Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi se vor pogorâ la mine şi se vor închina până la pământ înaintea mea, zicând: „Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează!” După aceea voi ieşi. Moise a ieşit de la Faraon, aprins de mânie.
9  Domnul i-a zis lui Moise: „Faraon n-are s-asculte de voi, ca să se înmulţească minunile Mele în ţara Egiptului.”
10  Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon; Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece din ţara lui.

Psalmul 30

Psalmi 30:1  (Un psalm. O cântare pentru sfinţirea Casei Domnului, făcută de David.) Te înalţ, Doamne, căci m-ai ridicat, şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine.
2  Doamne, Dumnezeule, eu am strigat către Tine, şi Tu m-ai vindecat.
3  Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din locuinţa morţilor, Tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se pogoară în groapă.
4  Cântaţi Domnului, voi cei iubiţi de El, măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel Sfânt!
5  Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.
6  Când îmi mergea bine, ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată!”
7  Doamne, prin bunăvoinţa Ta mă aşezasei pe un munte tare… dar Ţi-ai ascuns Faţa, şi m-am tulburat.
8  Doamne, eu am strigat către tine, şi m-am rugat Domnului, zicând:
9  „Ce vei câştiga dacă-mi verşi sângele, şi mă pogori în groapă? Poate să Te laude ţărâna? Poate ea să vestească credincioşia Ta?
10  Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!” –
11  Şi mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale, şi m-ai încins cu bucurie,
12  pentru ca inima mea să-Ţi cânte, şi să nu stea mută. Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!

Marcu 9

Marcu 9:1  El le-a mai zis: „Adevărat vă spun, că Sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor muri până nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.”
2  După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la faţă înaintea lor.
3  Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care nici un nălbitor de pe pământ n-o poate da.
4  Ilie li s-a arătat împreună cu Moise, şi sta de vorbă cu Isus.
5  Petru a luat cuvântul şi i-a zis lui Isus: „Învăţătorule, este bine să stăm aici; să facem trei colibi: una pentru Tine, una pentru Moise, şi una pentru Ilie.”
6  Căci nu ştia ce să zică, atât de mare spaimă îi apucase.
7  A venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit: de El să ascultaţi!”
8  Îndată, ucenicii s-au uitat împrejur, şi n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur cu ei.
9  Pe când se pogorau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul omului dintre cei morţi.
10  Ei au păstrat în ei lucrul acesta, şi se întrebau între ei ce să însemne învierea aceea dintre cei morţi,
11  Ucenicii I-au pus următoarea întrebare: „Pentru ce zic cărturarii că trebuie să vină întâi Ilie?”
12  El le-a răspuns: „Ilie va veni întâi; şi va aşeza din nou toate lucrurile; tot aşa după cum este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult şi să fie defăimat.
13  Dar Eu vă spun că Ilie a şi venit, şi ei i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el.”
14  Când au ajuns la ucenici, au văzut mult norod împrejurul lor şi pe cărturari întrebîndu-se cu ei.
15  De îndată ce a văzut norodul pe Isus, s-a mirat, şi a alergat la El să I se închine.
16  El i-a întrebat: „Despre ce vă întrebaţi cu ei?”
17  Şi un om din norod I-a răspuns: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpânit de un duh mut.
18  Oriunde îl apucă, îl trînteşte la pământ. Copilul face spumă la gură, scrîşneşte din dinţi, şi rămâne ţeapăn. M-am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, şi n-au putut.”
19  „O neam necredincios!” le-a zis Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceţi-l la Mine.”
20  L-au adus la El. Şi, cum a văzut copilul pe Isus, duhul l-a scuturat cu putere; copilul a căzut la pământ, şi se svârcolea făcând spumă la gură.
21  Isus a întrebat pe tatăl lui: „Cîtă vreme este de când îi vine aşa?” „Din copilărie” a răspuns el.
22  „Şi de multe ori duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne.”
23  Isus a răspuns: „Tu zici: „Dacă poţi!”… Toate lucrurile Sunt cu putinţă celui ce crede!”
24  Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrămi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”
25  Când a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat, şi i-a zis: „Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi afară din copilul acesta, şi să nu mai intri în el.”
26  Şi duhul a ieşit, ţipând şi scuturându-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, aşa că mulţi ziceau: „A murit!”
27  Dar Isus l-a apucat de mână, şi l-a ridicat. Şi el s-a sculat în picioare.
28  Când a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: „Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?”
29  „Acest soi de draci” le-a zis El „nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.”
30  Au plecat de acolo, şi au trecut prin Galilea. Isus nu voia să ştie nimeni că trece.
31  Căci învăţa pe ucenicii Săi, şi zicea: „Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorâ, şi a treia zi după ce-L vor omorâ, va învia.”
32  Dar ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea, şi se temeau să-L întrebe.
33  Apoi au venit la Capernaum. Când era în casă, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeaţi unul cu altul pe drum?”
34  Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei, ca să ştie cine este cel mai mare.
35  Atunci Isus a şezut jos, a chemat pe cei doisprezece, şi le-a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!”
36  Şi a luat un copilaş, şi l-a aşezat în mijlocul lor; apoi l-a luat în braţe, şi le-a zis:
37  „Oricine primeşte pe unul din aceşti copilaşi, în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine; şi oricine Mă primeşte pe Mine, nu Mă primeşte pe Mine, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”
38  Ioan I-a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţînd draci în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu venea după noi.”
39  „Nu-l opriţi” a răspuns Isus „căci nu este nimeni, care să facă minuni în Numele Meu, şi să Mă poată grăi de rău îndată după aceea.
40  Cine nu este împotriva noastră, este pentru noi.
41  Şi oricine vă va da de băut un pahar cu apă, în Numele Meu, pentru că Sunteţi ucenici ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.
42  Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare.
43  Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâni, şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge,
44  unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.
45  Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop, decât să ai două picioare, şi să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge,
46  unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.
47  Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în focul gheenei,
48  unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.
49  Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc, şi orice jertfă va fi sărată cu sare.
50  Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde puterea de a săra, cu ce îi veţi da înapoi puterea aceasta? Să aveţi sare în voi înşivă, şi să trăiţi în pace unii cu alţii.”


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *