04 Februarie

Exod 13-14

Exod 13:1  Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
2  „Pune-Mi deoparte ca Sfânt pe orice întâi-născut, pe orice întâi-născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni cât şi dintre dobitoace: este al Meu.”
3  Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu mâncaţi pâine dospită.
4  Astăzi ieşiţi, în luna spicelor.
5  Când te va duce Domnul în ţara Canaaniţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta.
6  Timp de şapte zile, să mănânci azimi; iar în ziua a şaptea să fie o sărbătoare în cinstea Domnului.
7  În timpul celor şapte zile, să mâncaţi azimi; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea ţării tale.
8  Să spui atunci fiului tău: „Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine când am ieşit din Egipt.”
9  Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie totdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt.
10  Să ţii porunca aceasta la vremea Hotărâtă, din an în an.
11  Când te va aduce Domnul în ţara Canaaniţilor, cum ţi-a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi când ţi-o va da,
12  să închini Domnului pe orice întâi-născut dintre oameni, chiar pe orice întâi-născut din vitele pe care le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului.
13  Să răscumperi cu un miel pe orice întâi-născut al măgăriţei; iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi, de asemenea, pe orice întâi-născut de parte bărbătească dintre fiii tăi.
14  Şi când te va întreba fiul tău într-o zi: „Ce înseamnă lucrul acesta?” să-i răspunzi: „Prin mâna Lui cea atotputernică Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei;
15  şi, fiindcă Faraon se încăpăţîna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorât pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, de la întâii-născuţi ai oamenilor până la întâii-născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întâi-născut de parte bărbătească şi răscumpăr pe orice întâi-născut dintre fiii mei.
16  Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt.”
17  După ce Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în ţara Filistenilor, cu toate că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul, şi să se întoarcă în Egipt.”
18  Ci Dumnezeu a pus poporul să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre marea Roşie. Copiii lui Israel au ieşit înarmaţi din ţara Egiptului.
19  Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi de aici, cu voi, oasele mele.”
20  Au plecat din Sucot şi au tăbărât la Etam, la marginea pustiei.
21  Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, ca să meargă şi ziua şi noaptea.
22  Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopţii.

Exod 14:1  Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
2  „Spune copiilor lui Israel să se întoarcă, şi să tăbărască înaintea Pihahirotului, între Migdol şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon; în dreptul locului acestuia să tăbărâţi, lângă mare.
3  Faraon va zice despre copiii lui Israel: „S-au rătăcit prin ţară; îi închide pustia.”
4  Eu voi împietri inima lui Faraon, şi el îi va urmări; dar Faraon şi toată oastea lui vor face să se arate slava Mea, şi Egiptenii vor şti că Eu Sunt Domnul.” Copiii lui Israel au făcut aşa.
5  S-a dat de ştire împăratului Egiptului că poporul a fugit. Atunci inima lui Faraon şi inima slujitorilor lui s-a schimbat faţă de popor. Ei au zis: „Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?”
6  Faraon şi-a pregătit carul de război şi şi-a luat oamenii de război cu el.
7  A luat şase sute de care de luptă cu oameni aleşi şi toate carele Egiptului; în toate erau luptători.
8  Domnul a împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, şi Faraon a urmărit pe copiii lui Israel. Copiii lui Israel ieşiseră gata de luptă.
9  Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii, carele lui Faraon, călăreţii lui şi oştirea lui, i-au ajuns tocmai când erau tăbărâţi lângă mare lângă Pihahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon.
10  Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii şi iată că Egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat către Domnul după ajutor.
11  Ei i-au zis lui Moise: „Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt?
12  Nu-ţi spuneam noi în Egipt: „Lasă-ne să slujim ca robi Egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi Egiptenilor decât să murim în pustie?”
13  Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe Egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată.
14  Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.”
15  Domnul i-a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.
16  Tu, ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despic-o; şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat.
17  Eu voi împietri inima Egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi Faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.
18  Şi vor şti Egiptenii că Eu Sunt Domnul când Faraon, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.”
19  Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul, şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor.
20  El s-a aşezat între tabăra Egiptenilor şi tabăra lui Israel. Norul acesta de o parte era întunecos, iar de cealaltă lumina noaptea. Şi cele două tabere nu s-au apropiat una de alta toată noaptea.
21  Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea şi apele s-au despărţit în două.
22  Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor.
23  Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării.
24  În straja dimineţii, Domnul, din stâlpul de foc şi de nor, S-a uitat spre tabăra Egiptenilor şi a aruncat învălmăşeala în tabăra Egiptenilor.
25  A scos roţile carelor şi le-a îngreuiat mersul. Egiptenii au zis atunci: „Haide să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva Egiptenilor.”
26  Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre mare; şi apele au să se întoarcă peste Egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.”
27  Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi înspre dimineaţă, marea şi-a luat iarăşi repeziciunea cursului şi la apropierea ei Egiptenii au luat-o la fugă; dar Domnul a năpustit pe Egipteni în mijlocul mării.
28  Apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui Faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; nici unul măcar n-a scăpat.
29  Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor.
30  În ziua aceea Domnul a izbăvit pe Israel din mâna Egiptenilor; şi Israel i-a văzut pe Egipteni morţi pe ţărmul mării.
31  Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva Egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.

Psalmul 32

Psalmi 32:1  (Un psalm al lui David. O cântare.) Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit!
2  Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!
3  câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
4  Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.
5  Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.
6  De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.
7  Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire.
8  „Eu-zice Domnul-te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”
9  Nu fiţi ca un cal sau ca un catîr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.
10  De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.
11  Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!

Marcu 11

Marcu 11:1  Când s-au apropiat de Ierusalim, şi au fost lângă Betfaghe şi Betania, înspre muntele Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi,
2  şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: îndată ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat pe care n-a încălecat încă nici un om; dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l.
3  Dacă vă va întreba cineva: „Pentru ce faceţi lucrul acesta?” să răspundeţi: „Domnul are trebuinţă de el. Şi îndată îl va trimite înapoi aici.”
4  Ucenicii s-au dus, au găsit măgăruşul legat afară lângă o uşă, la cotitura drumului, şi l-au dezlegat.
5  Unii din cei ce stăteau acolo, le-au zis: „Ce faceţi? De ce dezlegaţi măgăruşul acesta?”
6  Ei au răspuns cum le poruncise Isus. Şi i-au lăsat să plece.
7  Au adus măgăruşul la Isus, şi-au aruncat hainele pe el, şi Isus a încălecat pe el.
8  Mulţi oameni îşi aşterneau hainele pe drum, iar alţii presărau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmp.
9  Cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau după Isus, strigau: „Osana! Binecuvântat este cel ce vine în Numele Domnului!
10  Binecuvântată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana în cerurile prea înalte!”
11  Isus a intrat în Ierusalim, şi S-a dus în Templu. După ce S-a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania, cu cei doisprezece.
12  A doua zi, după ce au ieşit din Betania, Isus a flămânzit.
13  A zărit de departe un smochin, care avea frunze, şi a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S-a apropiat de smochin, dar n-a găsit decât frunze, căci nu era încă vremea smochinelor.
14  Atunci a luat cuvântul şi a zis smochinului: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” Şi ucenicii au auzit aceste vorbe.
15  Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, şi scaunele celor ce vindeau porumbei.
16  Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu.
17  Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile?” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.”
18  Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentru că tot norodul era uimit de învăţătura Lui.
19  Oridecâte ori se însera, Isus ieşea afară din cetate.
20  Dimineaţa, când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini.
21  Petru şi-a adus aminte de cele petrecute şi i-a zis lui Isus: „Învăţătorule, uite că smochinul pe care l-ai blestemat, s-a uscat.”
22  Isus a luat cuvântul, şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!
23  Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.
24  De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.
25  Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.
26  Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre.
27  S-au dus din nou în Ierusalim. Şi, pe când Se plimba Isus prin Templu, au venit la El preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii,
28  şi I-au zis: „Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta ca să le faci?”
29  Isus le-a răspuns: „Am să vă pun şi Eu o întrebare; răspundeţi-Mi la ea, şi apoi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri.
30  Botezul lui Ioan venea din cer ori de la oameni? Răspundeţi-Mi!”
31  Ei însă vorbeau astfel între ei: „Dacă răspundem: „Din cer” va zice: „Dar de ce nu l-aţi crezut?”
32  Şi dacă vom răspunde: „De la oameni…” se temeau de norod, căci toţi socoteau că Ioan a fost într-adevăr un prooroc.
33  Atunci au răspuns lui Isus: „Nu ştim.” Şi Isus le-a zis: „Nici Eu n-am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.”


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *