04 Februarie – Meditația zilei

1 Corinteni 1:10 Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi desbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.

Câteodată apelăm la prieteni sau cunoștințe pentru a pune o vorbă bună pentru noi undeva sau la cineva. Alteori apelăm la ei ca să ne facă cunoștință cu cineva ca apoi să ne putem pleda noi înșine cauza. Și iarăși, alteori suntem trimiși să vorbim cu cineva în numele altcuiva. „Spune-i să-ți asculte cauza că așa l-am rugat eu!”

Scriitorul cărții către evrei, după ce prezintă martorii credinței (cap 11) acum îi ia în totalitate ca pe o motivație pentru cititorii săi și-i îndeamnă să alerge cu stăruință în alergarea lor și să nu se lase încurcați de păcat (Evrei 12:1). Apoi ia ca exemplu de alergare și de isprăvire cu succes a misiunii sale pe Isus Cristos. El este „începutul și sfârșitul credinței noastre.”

Pavel caută și el nu doar un numitor comun al lui și al creștinilor din Corint ci și un personaj în numele căruia poate face o rugăminte importantă. Este Isus Cristos și numele Său.

Rugămintea lui Pavel este mai precisă decât aceea a scriitorului epistolei către evrei. Acela amintea de alergarea fiecăruia, aici Pavel amintește câteva trăsături de comportament: unirea în sentiment, în gândire și-n vorbire. Dar de ce această unire?

Este momentul să ne amintim că noi suntem un trup cu mai multe membre (1 Cor 12:12). De asemenea, noi suntem niște pietre vii cu care cineva a zidit o clădire spirituală (1 Petru 2:5). Un trup al cărui membre nu se mai împacă bine între ele și care-s în concurență, sau cae vor să dovedească care e mai mare, mai important și fără de care nu se poate exista nu are șanse de a supraviețui. O clădire ale cărei părți (cărămizi, bârne, mortar, etc) o iau razna nu va rămâne în picioare.

Așa că este nevoie de unitatea gândului. Aceasta nu înseamnă să nu gândim fiecare cu capul nostru, sau să avem propriile noastre idei și gânduri. Nu înseamnă abandonarea originalității fiecăruia. Nu înseamnă a nu avea opiniile noastre. Dar înseamnă a ne prețui unii pe alții pentru ceea ce suntem și așa cum suntem în fiecare etapă a vieții noastre. Să gândim bine unii despre ceilalți. Să gândim că trupul Domnului are un plus din cauza prezenței celuilalt. Să nu-l considerăm pe altul ca material de umplutură, necesar numai pentru a fi mai mulți la număr.

Apoi este nevoie de unitatea sentimentelor. Sentimentul care trebuie să fie numitorul comun este dragostea. Da, unii sunt mai dificil de iubit decât alții. Ba se pare că unii cu intenție se burzuluiesc ca un arici când te apropii de ei ca să-i iubești.

Nu cred să fi avut cineva urmași mai pestiți decât a avut Domnul Isus. Petru cu Andrei erau la concurență cu Iacov și Ioan. Toma… știm. Filip, știm și despre el. Iuda, ce să mai vorbim! Cu toate acestea Isus i-a iubit pe toți, până la capăt (Ioan 13:1) Apoi ne-a lăsat sarcina să iubim ca El.

Există un verset arhicunoscut în Biblie: Ioan 3:16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dar există un alt verset de același autor, verset destul de necunoscut: 1 Ioan 3:16 Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi, deci, trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Ambele vorbesc despre dragoste și despre sacrificiu pentru cel iubit. Primul vorbește despre cum am fost iubiți noi, al doilea despre cum trebuie să iubim noi.

A treia unitate este a vorbirii. Îndrăznesc să propun aici că vorbirea la care suntem îndemnați este vorbirea de bine. Dar cum, sunt toți perfecți și nu avem nimic rău de remarcat cu privire la celălalt? Perfecți nu sunt nici ceilalți, cum perfect nu sunt nici eu. Și dacă am ceva să mă plâng cu privire la celălalt, o pot face: față de el. Dar nu am voie să vorbesc de rău pe celălalt în fața nimănui.

De ce toate acestea? Ca să nu existe dezbinări. Și multe dezbinări mai sunt printre noi! Se rup biserici, se ceartă foști prieteni, se despart cei ce cândva erau într-o dulce unitate și părtășie. Asta din cauza lipsei de veghere asupra gândurilor noastre (hrănim gândurile rele ce ne vin cu privire la un altul), asupra sentimentelor noastre (gândurile se transformă în neputința de a-l suporta pe celălalt, apoi apare indiferența sau chiar animozitatea față de celălalt) și curând vorbim de rău pe fratele nostru. Dezbinarea e gata! Și ea a început de la mine sau de la tine. Să nu căutăm țapul ispășitor în altă parte!

De aseea să veghem asupra gândurilor, sentimentelor și cuvintelor cu privire la alții.

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.