05 Februarie

Exod 15-16

Exod 15:1  Atunci Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.
2  Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu, pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu, pe El Îl voi preamări.
3  Domnul este un războinic viteaz: Numele Lui este Domnul.
4  El a aruncat în mare carele lui Faraon şi oastea lui; luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în marea Roşie.
5  I-au acoperit valurile şi s-au pogorât în fundul apelor, ca o piatră.
6  Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria; mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi.
7  Prin mărimea măreţiei Tale, Tu trînteşti la pământ pe vrăjmaşii Tăi; Îţi dezlănţuieşti mânia şi ea îi mistuie ca pe o trestie.
8  La suflarea nărilor Tale s-au îngrămădit apele, s-au ridicat talazurile ca un zid şi s-au închegat valurile în mijlocul mării.
9  Vrăjmaşul zicea: „Îi voi urmări, îi voi ajunge, voi împărţi prada de război; mă voi răzbuna pe ei, voi scoate sabia şi-i voi nimici cu mâna mea!”
10  Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta şi marea i-a acoperit; ca plumbul s-au afundat în adâncimea apelor.
11  Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, Bogat în fapte de laudă şi făcător de minuni?
12  Tu Ţi-ai întins mâna dreaptă şi i-a înghiţit pământul.
13  Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta; iar prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale.
14  Popoarele vor afla lucrul acesta şi se vor cutremura: îi apucă groaza pe Filisteni,
15  Se înspăimântă căpeteniile Edomului şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab; Toţi locuitorii Canaanului leşină de la inimă.
16  Îi va apuca teama şi spaima; şi, văzând măreţia braţului Tău, vor sta muţi ca o piatră, până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece poporul pe care l-ai răscumpărat Tu.
17  Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, în locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, la Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!
18  Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci.
19  Căci caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat în mare şi Domnul a adus peste ei apele mării; dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”
20  Maria, proorociţa, sora lui Aaron, a luat în mână un timpan şi toate femeile au venit după ea cu timpane şi jucând.
21  Maria răspundea copiilor lui Israel: Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.
22  Moise a pornit pe Israel de la marea Roşie. Au apucat înspre pustia Şur; şi, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă.
23  Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune).
24  Poporul a cîrtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?”
25  Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare.
26  El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe Egipteni; căci Eu Sunt Domnul, care te vindecă.”
27  Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă.

Exod 16:1  Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns în pustia Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieşirea lor din ţara Egiptului.
2  Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cîrtit în pustia aceea împotriva lui Moise şi Aaron.
3  Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine până ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.”
4  Domnul i-a zis lui Moise: „Iată că voi face să plouă pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară şi va strânge cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea.
5  În ziua a şasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor strânge în fiecare zi.”
6  Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: „Astă seară, veţi înţelege că Domnul este Acela care v-a scos din ţara Egiptului.
7  Şi mâine dimineaţă veţi vedea slava Domnului; pentru că v-a auzit cîrtirile împotriva Domnului; căci ce Suntem noi ca să cîrtiţi împotriva noastră?”
8  Moise a zis: „Domnul vă va da astă seară carne de mâncat şi mâine dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi, pentru că Domnul a auzit cîrtirile pe care le-aţi rostit împotriva Lui; căci ce Suntem noi? Cîrtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.”
9  Moise i-a zis lui Aaron: „Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: „Apropiaţi-vă înaintea Domnului; căci v-a auzit cîrtirile.”
10  Şi, pe când vorbea Aaron întregii adunări a lui Israel, s-au uitat înspre pustie şi iată că slava Domnului s-a arătat în nor.
11  Domnul, vorbind lui Moise, a zis:
12  „Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel. Spune-le: „Între cele două seri aveţi să mâncaţi carne şi dimineaţa vă veţi sătura de pâine; şi veţi şti că Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru.”
13  Seara au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tabăra; şi dimineaţa s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberii.
14  Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ.
15  Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: „Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.
16  Iată ce a poruncit Domnul: „Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.”
17  Israeliţii au făcut aşa; şi au strâns unii mai mult, alţii mai puţin.
18  În cele din urmă o măsurau cu omerul, şi cine strânsese mai mult, n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin, nu ducea lipsă de loc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană.
19  Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţă.”
20  N-au ascultat de Moise şi s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineaţa; dar a făcut viermi şi s-a împuţit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia.
21  Astfel, în toate dimineţile fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; şi când venea căldura soarelui se topea.
22  În ziua a şasea, au strâns hrană îndoit şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta.
23  Şi Moise le-a zis: „Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi din fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!”
24  Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s-a împuţit şi n-a făcut viermi.
25  Moise a zis: „Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp.
26  Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.”
27  În ziua a şaptea unii din popor au ieşit să strângă mană, dar n-au găsit.
28  Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele?
29  Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui, şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.”
30  Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea.
31  Casa lui Israel a numit hrana aceasta „mană”. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă şi avea un gust de turtă cu miere.
32  Moise a zis: „Iată ce a poruncit Domnul: „Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncaţi în pustie, după ce v-am scos din ţara Egiptului.”
33  Şi Moise i-a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană şi aşează-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmaşii voştri.”
34  După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat.
35  Copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o ţară locuită; au mâncat mană până la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului.
36  Omerul este a zecea parte dintr-o efă.

Psalmul 33

Psalmi 33:1  Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă.
2  Lăudaţi pe Domnul cu arfa, lăudaţi-L cu alăuta cu zece coarde.
3  Cântaţi-I o cântare nouă! Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre!
4  Căci Cuvântul Domnului este adevărat, şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie.
5  El iubeşte dreptatea şi neprihănirea; bunătatea Domnului umple pământul.
6  Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii lui.
7  El îngrămădeşte apele mării într-un morman, şi pune adâncurile în cămări.
8  Tot pământul să se teamă de Domnul! Toţi locuitorii lumii să tremure înaintea Lui!
9  Căci el zice, şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă.
10  Domnul răstoarnă sfaturile Neamurilor, zădărniceşte planurile popoarelor.
11  Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam.
12  Ferice de poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul! Ferice de poporul pe care Şi-l alege El de moştenire!
13  Domnul priveşte din înălţimea cerurilor, şi vede pe toţi fiii oamenilor.
14  Din locaşul locuinţei Lui, El priveşte pe toţi locuitorii pământului.
15  El le întocmeşte inima la toţi, şi ia aminte la toate faptele lor.
16  Nu mărimea oştirii scapă pe împărat, nu mărimea puterii izbăveşte pe viteaz;
17  calul nu poate da chezăşia biruinţei, şi toată vlaga lui nu dă izbăvirea.
18  Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui,
19  ca să le scape sufletul de la moarte, şi să-i ţină cu viaţă în mijlocul foametei.
20  Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este Ajutorul şi Scutul nostru.
21  Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfânt.
22  Doamne, fie îndurarea Ta peste noi, după cum o nădăjduim noi de la Tine!

Marcu 12

Marcu 12:1  Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară.
2  La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să ia de la ei din roadele viei.
3  Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut, şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
4  A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap, şi l-au batjocorit.
5  A mai trimis un altul pe care l-au omorât; apoi a trimis mulţi alţii, dintre cari, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.
6  Mai avea un singur fiu prea iubit; la urmă, l-a trimis şi pe el la ei. „Vor primi cu cinste pe fiul meu!” zicea el.
7  Dar vierii aceia au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră.”
8  Şi au pus mâna pe el, l-au omorât, şi i-au aruncat trupul afară din vie.
9  Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora.
10  Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
11  Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?”
12  Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat, şi au plecat.
13  Apoi au trimis la Isus pe unii din Farisei şi din Irodiani, ca să-L prindă cu vorba.
14  Aceştia au venit, şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul, şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?
15  Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut făţărnicia, şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.) ca să-l văd.”
16  I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui Sunt?” „Ale Cezarului” I-au răspuns ei.
17  Atunci Isus le-a zis: „Daţi, deci, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.
18  Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:
19  „Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva, şi-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.”
20  Erau, deci, şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat, şi a murit fără să lase urmaş.
21  Al doilea a luat de nevastă pe văduvă, şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.
22  Şi nici unul din cei şapte n-a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia.
23  La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.”
24  Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25  Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.
26  În ce priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre „Rug” ce i-a spus Dumnezeu, când a zis: „Eu Sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov?”
27  Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!”
28  Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”
29  Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;”
30  şi: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi.
31  Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”
32  Cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul în afară de El,
33  şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, şi cu toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decât toate arderile-de-tot şi decât „toate jertfele.”
34  Isus a văzut că a răspuns cu pricepere, şi i-a zis: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.
35  Pe când învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?
36  Însuş David, fiind însuflat de Duhul Sfânt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.”
37  Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?” Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.
38  În învăţătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe.
39  Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi, şi după locurile dintâi la ospeţe;
40  casele văduvelor le mănâncă, şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osîndă va veni peste ei.”
41  Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului, şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult.
42  A venit şi o văduvă săracă, şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan.
43  Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie;
44  căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *