07 Februarie – Meditația zilei

Geneza 3:6 Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui și a mâncat; a dat și bărbatului ei care era lângă ea și bărbatul a mâncat și el.

Nu cred să fi fost vreodată un pom atât de privit și de analizat ca pomul cunoștinței binelui și a răului. Nu știm câte zile au trecut de la darea poruncii de către Dumnezeu până când femeia a luat și amâncat din fructul pomului, dar sunt convins că dacă au fost doar ore sau minute între poruncă și fapta neascultării acesteia, pomul a cucerit preocupările primilor doi oameni. De ce să nu mâncăm? Ce este acela „bine” și ce este acela „rău”? De ce nu e voie să le cunoaștem pe acestea două? Par inofensive: doar două cuvinte desemnând două noțiuni. Ce știe Dumnezeu mai mult decât noi? De ce nu ne-a explicat mai pe larg pericolele cunoașterii? De ce nu ne-a oferit mai multe amănunte? Este cineva, în afară de Dumnezeu, care să știe mai mult decât noi doi?

Eu cred că ore în șir cei doi se uitau la pomul acesta. De unde cred eu asta? Pentru că se spune, „pomul era… plăcut de privit”. Ca o pictură în fața căreia te duci, te așezi și o privești ore în șir. Ca un apus de soare pe o plajă din Hawaii de care nu te mai saturi. Ca un răsărit de soare privit de pe vârful unui munte. Ca primul copil al mamei la care ea se uită cu patimă, cu dragoste de parcă ar vrea să-i soarbă de s-ar putea fiecare detaliu al chipului său.

Pofta ochilor e ceva puternic. (La sfârșitul meditației de astăzi o să postez un youtube care exemplifică poftele despre care vorbim aici). Te uiți și te-ai mai tot uita. Ah, ce culori, ce forme, ce frumos! Ai vrea dacă se poate, să atingi. O, dar atingerea trezește alte sentimente și pasiuni! Ce catifelat este, ce senzație! Uite la puful acesta! „My Precious!” din stăpânul inelelor (Lord of the Rings) și te delectezi în forme, culori și frumos.

Pofta firii pământești vine și ea imediat pe urmele poftei ochilor. Să mănânc fructul acesta că pare bun de mâncat! Adică, cu ce ar putea dăuna? E doar un fruct. De când are un fruct atâta putere magică de a deschide cuiva mintea? Un fruct nu umple nici măcar burta! Dacă satură foamea, o face pentru câteva minute, apoi foamea roade din nou.

Lăudăroșia vieții vine și ea. Binecuvântările vin în verigi atașate una de cealaltă dar așa vin și relele. Se trag parcă unele pe celelalte. Cum zice psalmistul, „un val cheamă alt val” și curând ne lovește u parcă un tsunami (Ps 42:7). Fructul era de dorit, de așteptat să deschidă mintea cuiva. Dar de când privind la un fruct frumos și dorind să-l mănânci te face să deduci că fructul are puteri magice de a-ți deschide mintea? Păi, e doar imaginație. Oh, nu spun că ispitele nu-s reale. Ele sunt extrem de reale și dețin forțe puternice în carnea noastră, în înclinațiile noastre, în obiceiurile noastre și-n preocupările noastre. Dar ispitele se folosesc de imaginația noastră și imaginația nu are nevoie neaparat de realitate sau de experiențe anterioare pentru a funcționa.

Răpusă de cele 3 pofte, femeia a întins mâna, a luat, a mâncat, apoi a dat lui Adam care era lângă ea și care nu a zis nici el nimic că avea și el aceleași pofte… Așa a descrie autorul genezei ceea ce explică apostolul în 1 Ioan 2:16.

Ce-i de făcut? Taote aceste pofte sunt biruite prin Isus Cristos. Da, sună simplist dar nu este: este nevoie de o luptă continuă. Iov a făcut un legământ cu ochii săi să nu se uite unde nu trebuie, psalmistul s-a decis să se uite-n Legea lui Dumnezeu, apostolul s-a purtat cu asprime cu trupul său. Acestea (și altele ca acestea) sunt mijloacele. Iar câmpul de bătălie este în mintea noastră, în rațiunea noastră, în imaginația noastră și-n fiecare clipă a vieții.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=QX_oy9614HQ[/youtube]

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.