08 Februarie – Mediația zilei

Exod 3:3 Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.”

Noi trăim, majoritatea dintre noi o viață „obișnuită.” Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Pe mijlocul drumului, fără prea mari extreme. Lucrurile ce ni se întâmplă sunt de așteptat, ele sunt întâmpinate de toți semenii noștri. Homo sum, humani nihil a me alienum puto (sunt om și nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin). Lipsa de bani ce se întâmplă la mulți ne încească și pe noi câteodat. Răceli, gripe și boli comune ne atacă. Neînțelegeri fie în familie, fie cu prieteni, fie în alte cercuri pe care le frecventăm. Probleme la locul de muncă. Accidente, câteodată. Nemulțumiri, neîncredere, supărări, indigestii, migrene sau simple dureri de cap, indispoziții. Lista o poți continua cum vrei tu.

Minunile? Despre acestea citim în Biblie (dacă o citim și credem că ele s-au întâmplat). Sau auzim pe alții povestindu-le. E adesea auzită prin adunările credincioșilor creștini evanghelici minunea pocăinței. Unii nu-și povestesc întoarcerea la Domnul pentru că sunt descurajați de povestitile altora care conțin elemente dramatice: au fost pe droguri, au vrut să se sinucidă, nu au reușit, au avut o vedenie, în urma ei au fost trimiși undeva unde au auzit Evanghelia, au crezut și acum, la nici o săptămână de la cele petrecute sunt purtați prin biserici să-și povestească minunea. Alții care s-au întors la Domnul nu au asemenea povestiri dramatice. Nu au încercat droguri, nici măcar nu au fumat, de băut au băut rar de tot, fără să se îmbete, de înjurat au înjurat numai în gând, femeie anu au bătut-o, copiii nu i-a mințit, de la locul d muncă n-o furat nici măcar pioneze, etc. Dar și ei au fost păcătoși cași cei cu povestirea dramatică. Și ai au ajuns la cruce, și la ei a ajuns Cuvântul lui Dumnezeu, și-n ei acesta a trezit credința și acum sunt mântuiți. Dar cine plânge la mărturisirea lor? Cine bate din palme a mirare? Cine vine să-i asculte?

Suntem înclinați (natural vorbind) să nu credem în minuni, deși unii le așteaptă mereu. De exemplu, cel ce joacă regulat la loto, e un mare… crezător în minuni! Joacă de-o viață cu speranța că într-o zi va câștiga. Mda, o să-mi zici că aceasta e speranță, nu credință. Doar că credința se hrănește din convingerea că ni se vor împlini speranțele. Altfel de minuni… mai sunt și de-acelea. Ca de exemplu când crezi că numai ție nu ți se poate întâmpla ce li se întâmplă altora care fac ca tine. Am avut un amic care zicea că-n familia lor nu a avut nimeni cancer, că materialul lor genetic e de excepție și că el ar putea să moară de altceva, dar de cancer nu! Că el mănâncă numai organic, că se îngrijește, că nu face excese. A murit de cancer.

Moise a avut partea sa de minuni. Când era de doar câteva luni a fost aruncat pe apa Nilului. Nu l-au mâncat crocodilii, nu a murit de foame, ba chiar a fost găsit de o fată a împăratului egiptean care a cerut o doică să-l alăpteze. Mama lui Moise a fost doica ce l-a alăptat! Sunt convins chiar că Moise a fost înțercat foaaaaarte târziu! Poate cel mai târziu dintre toți copiii ce-au trăit vreodată. De ce? Pentru ca mama să stea cu el cât de mult timp va putea! Apoi între timp ce o mulțime de copii de evrei erau robi, el a crescut la curtea împăratului cu avantaje regale. Asta da minune!

Dar a venit vizita aceea nefastă, când fiind printre frații săi evrei, a luat apărarea unui dintre ei și l-a lovit cam tare pe egipteanul ce-l bătea; acesta a murit. Moise a trebuit să fugă și a fost o minune adevărată că nu a fost prins… Dar au trecut patruzeci de ani de atunci, și nu s-au mai întâmplat minuni! Era cioban la un madianit. Nici măcar nu avea oile sale ci erau ale socrului. Avea soție și copil acasă dar cam atât. Până într-o zi, ziua descrisă în paragraful din care am scos versetul zilei.

Prin pustiu se aprindeau și ardeau zeci de tufișuiri în fiecare zi; uscăciunea lemnului încălzit la maxim de cădura soarelui făcea ca tufișul să se aprindă și să se consume în câteva secunde. Dar nu tufișul acesta!

Moise a observat arderea sa și a trecut pe lângă el cantr-o doară. I se părea ceva ciudat cu privire la tufiș dar numai după ce a trecut mai departe și-a dat seama ce l-a uimit: tufișul ardea și nu se consuma! Oare ce să fie această minune? Să fie un fel de miraj? Să fie adevărat? Să fie imaginația care-i joacă feste din cauza căldurii? Așa s-a întors Moise și așa a începu partea a treia a vieții sale.

În chemarea sa era ca și cum Dumnezeu se întreba, „mai este oare Moise interesat de supranatural?” Vezi, Dumnezeu încă nu a sfârșit cu lucrarea Sa în supranatural. Unii cred că minunile s-au terminat, alții cred că vedeniile nu mai sunt, și alții cred că s-au sfârșit cu „darurile Duhului Sfânt”. Nu mai sunt valabile decât vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, minunea mântuirii și zidirea caracterului prin „roada Duhului Sfânt”.

Minunile nu s-au sfârșit. De fapt, dacă ai avea ochii deschiși, ai observa că Dumnezeu, în bunătatea Sa ne ascultă prin minuni! (Psalmi 65:5 În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării!). Ai observa că miraculosul face parte din existența ta cotididiană și este normal să fie așa. Cum altcumva ar putea lucra un Dumnezeu infinit în dragoste, bunătate, putere și imaginație decât așa, prin minuni, depășind mereu obișnuitul cotidian? Ce; crezi că El este ca mine și ca tine? Uite, poate chiar acum ai nevoie de o asemenea intervenție miraculoasă a Lui în viața ta: cere-i cu credință și apoi mulțumește-i ca și cum ai primit lucrul cerut, apoi deschide ochii și observă cum va lucra Dumnezeu.

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.