16 Februarie – Meditația zilnică

Geneza 3:9 Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”

Dumnezeu este un Dumnezeu activ. E plin de pasiune și interes pentru întreaga Sa creațiune, și în special este interesat în om, care după mulți este considerat a fi „coroana creațiunii lui Dumnezeu”. El îl caută pe om cu sârguință și cu iubire.

Isus a spus o pildă despre un păstor care și-a pierdut o oaie și o caută și o femeie care și-a pierdut un bănuț pe care și ea îl caută. Fariseii stăteau departe de oamenii de rând; ei erau aşa de preocupaţi cu starea lor de sfinţenie încât stăteau departe de orice ar fi putut mânji imaginea lor. Cu ocazia aceasta Domnul le vorbeşte despre priorităţile lui Dumnezeu. Isus ne spune că pe lista de priorități a lui Dumnezeu stă căutarea. Dumnezeu este un Dumnezeu care caută. Este atâta energie cheltuită în acţiunile lui Dumnezeu descrise prin perspectiva unei gospodine şi a unui păstor de oi! Păstorul caută oaia, o găseşte, o pune pe umăr şi o aduce înapoi cu bucurie, cheamă pe ceilalţi păstori şi se bucură! Gospodina aprinde o lumină, mătură casa, caută cu atenţie, găseşte banul pierdut, se bucură împreună cu prietenele ei.

Noi am pierdut capacitatea de a mai căuta; energiile noastre sunt cheltuite pe a ne păstra (un predicator penticostal român din America este autorul teoriei că treaba păstorilor români de aici este numai de întreţinere şi menţinere a ceea ce există). De fapt lumea creştină în general s-a abătut de la a căuta spre a invita. Bisericile noastre impunătoare au menirea de a atrage pe păcătoşi la noi. Incercăm să îi atragem prin diferite metode: uniformele coriştilor, doctoratele păstorilor, activităţi pentru tineri căsătoriţi, necăsătoriţi, divorţaţi, copii, aerul condiţionat, etc. In timp ce nouă ne este lene să ne părăsim comfortul pentru a căuta, Isus s-a dezbrăcat, s-a făcut asemenea, s-a smerit, a ascultat şi a murit pentru cei păcătoşi. Noi preferăm să fim frustraţi din pricină că „nu vin oamenii” în timp ce Marea Insărcinare ne spunea: duceţi-vă şi faceţi ucenici!

Ce anume a provocat căutarea omului de către Dumnezeu? Păi, până în ziua căutării, omul și Dumnezeu trăiau într-o dulce părtășie; erau „prieteni”. Se întâlneau și povesteau împreună despre ce s-a mai întâmplat. Toate au fost la fel până când omul nu a mai ascultat de Dumnezeu și a ieșit de sub autoritatea Lui, intrând sub autoritatea diavolului. Din clipa aceea omului i-a fost rușine de Dumnezeu și aparent s-a ascuns. De aceea îl căuta Dumnezeu.

Lucrurile nu s-au schimbat de loc de atunci: omul este mereu în ascundere față de Dumnezeu iar Dumnezeu îl caută mereu pe om. Fiul lui Dumnezeu a venit să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut (Luca 19:10). Apoi a trimis pe lucrătorii împreună cu El să continue căutarea.

Inițiativa căutării nu aparține omului ci lui Dumnezeu. Nu cred că există excepție de la regula aceasta. E posibil ca cineva să simtă „un gol în inimă”, sau că „ceva anume lipsește”, dar eu cred că aceste sentimente fac parte din efectele căutării lui Dumnezeu față de om. Eu consider că nici unul dintre noi nu vine de la el însuși la Dumnezeu: Romani 3:11 Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.

Căutarea lui Dumnezeu pentru om continuă și după ce omul este mântuit: Duhul Sfânt ne cheamă la rugăciune, ne dă îndemn pentru mulțumire, cântare, părtășie cu Dumnezeu și unii cu alții.

Să fim mulțumitori că Dumnezeu ne caută mereu. Când suntem îndepărtați, căzuți, triști, abătuți, cuprinși de îngrijorare, bolnavi, neajutorați sau în orice altă stare, Dumnezeu ne caută mereu și ne întreabă: „unde ești?” „Cum ești?” Iar noi putem să-i spunem fără frică și rușine cum suntem, deoarece El nu ne caută decât pentru a ne mântui, pentru a ne ridica, pentru a ne binecuvânta și pentru a ne ajuta. El nu ne caută pentru că nu știe unde și cum suntem, ci pentru a ne invita înapoi la părtășie cu El.

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.