18 Februarie

Levitic 1

Levitic 1:1  Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din Cortul Întâlnirii şi a zis:
2  „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: Când cineva dintre voi va aduce un dar Domnului, să-l aducă din vite, fie din cireadă fie din turmă.
3  Dacă darul lui va fi o ardere de tot din cireadă, să-l aducă din partea bărbătească fără cusur; şi anume să-l aducă la uşa cortului întâlnirii, înaintea Domnului, ca să fie plăcut Domnului.
4  Să-şi pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, şi va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el.
5  Să junghie viţelul înaintea Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să aducă sângele, şi să-l stropească de jur împrejur pe altarul de la uşa cortului întâlnirii.
6  Să jupoaie viţelul adus ca ardere de tot, şi să-l taie în bucăţi.
7  Fiii preotului Aaron să facă foc pe altar şi să pună lemne pe foc.
8  Preoţii, fiii lui Aaron, să aşeze bucăţile, capul şi grăsimea, pe lemnele puse pe focul de pe altar.
9  Să spele cu apă măruntaiele şi picioarele; şi preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
10  Dacă darul lui va fi o ardere de tot din turmă, de miei sau capre, să aducă o parte bărbătească fără cusur.
11  Să-l junghie în partea de miazănoapte a altarului, înaintea Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să-i stropească sângele pe altar de jur împrejur.
12  El să-l taie în bucăţi; şi preotul să le pună, împreună cu capul şi grăsimea, pe lemnele din focul de pe altar.
13  Să spele cu apă măruntaiele şi picioarele, şi preotul să le aducă pe toate, şi să le ardă pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
14  Dacă darul adus de el Domnului va fi o ardere de tot din păsări, să-l aducă din turturele sau din pui de porumbel.
15  Preotul să aducă pasărea pe altar; să-i despice capul cu unghia, şi s-o ardă pe altar, iar sângele să i se scurgă pe un perete al altarului.
16  Să scoată guşa cu penele ei, şi s-o arunce lângă altar, spre răsărit, în locul unde se strânge cenuşa.
17  Să-i frângă aripile, fără să le deslipească; şi preotul să ardă pasărea pe altar, pe lemnele de pe foc. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

Psalmul 45

Psalmi 45:1  (Către mai marele cântăreţilor. De cântat cum se cântă: „Crinii”. Un psalm al fiilor lui Core. O cântare. O cântare de dragoste.) Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă, şi zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
2  Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie.
3  Războinic viteaz, încinge-ţi sabia, podoaba şi slava,
4  da, slava Ta! Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blândeţea şi neprihănirea, şi dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate!
5  Săgeţile tale Sunt ascuţite: sub tine vor cădea popoare, şi săgeţile tale vor străpunge inima vrăjmaşilor împăratului.
6  Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate.
7  Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi de slujbă.
8  Smirna, aloia şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele; în casele tale împărăteşti de fildeş te înveselesc instrumentele cu coarde.
9  Printre prea iubitele tale Sunt fete de împăraţi; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir.
10  Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău!
11  Şi atunci împăratul îţi va pofti frumuseţa. Şi fiindcă este Domnul tău, adu-i închinăciunile tale.
12  Şi fiica Tirului, şi cele mai bogate din popor vor umbla cu daruri ca să capete bunăvoinţa ta.
13  Fata împăratului este plină de strălucire înăuntrul casei împărăteşti; ea poartă o haină ţesută cu aur.
14  Este adusă înaintea împăratului, îmbrăcată cu haine cusute la gherghef, şi urmată de fete, însoţitoarele ei, care Sunt aduse la tine.
15  Ele Sunt duse în mijlocul bucuriei şi veseliei, şi intră în casa împăratului.
16  Copiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune domni în toată ţara.
17  Din neam în neam îţi voi pomeni numele: de aceea în veci de veci te vor lăuda popoarele.

Luca 9

Luca 9:1  Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi dracii, şi să vindece boalele.
2  Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu, şi să tămăduiască pe cei bolnavi.
3  „Să nu luaţi nimic cu voi pe drum” le-a zis El „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine.
4  În orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo, până veţi pleca din locul acela.
5  Şi dacă nu vă vor primi oamenii, să ieşiţi din cetatea aceea, şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.”
6  Ei au plecat, şi au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia, şi săvârşind pretutindeni tămăduiri.
7  Cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârşite de Isus, şi sta în cumpănă, neştiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morţi;
8  alţii ziceau că s-a arătat Ilie; şi alţii ziceau că a înviat vreun prooroc din cei din vechime.
9  Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare acesta, despre care aud astfel de lucruri?” Şi căuta să-L vadă.
10  Apostolii, când s-au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine, şi S-a dus la o parte, lângă o cetate, numită Betsaida.
11  Noroadele au priceput lucrul acesta, şi au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu, şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare.
12  Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat, şi I-au zis: „Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele şi cătunele de primprejur să găzduiască şi să-şi caute de ale mâncării; pentru că aici Suntem într-un loc pustiu.”
13  Isus le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „N-avem decât cinci pîini şi doi peşti; afară numai dacă ne vom duce noi înşine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta.”
14  Şi erau aproape cinci mii de bărbaţi. Isus a zis ucenicilor Săi: „Puneţi-i să şadă jos în cete de câte cincizeci.”
15  Aşa au şi făcut: i-au pus pe toţi să şadă jos.
16  Isus a luat cele cinci pîini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, şi le-a binecuvântat. Apoi le-a frînt, şi le-a dat ucenicilor să le împartă norodului.
17  Au mâncat toţi, şi s-au săturat; şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărămiturile rămase.
18  Într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: „Cine zic oamenii că Sunt Eu?”
19  Ei I-au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii zic că eşti Ilie; alţii zic că a înviat un prooroc din cei din vechime.”
20  „Dar voi” i-a întrebat El „cine ziceţi că Sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!” I-a răspuns Petru.
21  Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta.
22  Apoi a adăugat că Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi a treia zi să învieze.
23  Apoi a zis tuturor: „Dacă voeşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.
24  Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui.
25  Şi ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuş?
26  Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.
27  Adevărat vă spun, că Sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.
28  Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, şi S-a suit pe munte să Se roage.
29  Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare.
30  Şi iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie,
31  care se arătaseră în slavă, şi vorbeau despre sfârşitul Lui pe care avea să-l aibă în Ierusalim.
32  Petru şi tovarăşii lui erau îngreuiaţi de somn; dar, când s-au deşteptat bine, au văzut slava lui Isus, şi pe cei doi bărbaţi care stăteau împreună cu El.
33  În clipa când se despărţeau bărbaţii aceştia de Isus, Petru i-a zis lui Isus: „Învăţătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.” Nu ştia ce spune.
34  Pe când vorbea el astfel, a venit un nor, şi i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat, când i-au văzut intrând în nor.
35  Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit: de El să ascultaţi.”
36  Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut, şi n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră.
37  A doua zi, când s-au pogorât de pe munte, o gloată mare a întâmpinat pe Isus.
38  Şi un om din mijlocul mulţimii a strigat: „Învăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el.
39  Îl apucă un duh, şi deodată răcneşte; şi duhul îl scutură cu putere, aşa că băiatul face spumă la gură, şi cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropşit de tot.
40  Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, şi n-au putut.
41  „O neam necredincios şi pornit la rău” a răspuns Isus „până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.”
42  Pe când venea băiatul, dracul l-a trîntit la pământ, şi l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat, şi l-a dat înapoi tatălui său.
43  Şi toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu.
44  „Voi ascultaţi bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!”
45  Dar ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă; şi se temeau să-L întrebe în privinţa aceasta.
46  Apoi le-a venit în gând să ştie cine dintre ei ar fi cel mai mare.
47  Isus le-a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaş, l-a pus lângă El,
48  şi le-a zis: „Oricine primeşte pe acest copilaş, în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Fiindcă cine este cel mai mic între voi toţi, acela este mare.”
49  Ioan a luat cuvântul şi a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţînd draci în Numele tău; şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi.”
50  „Nu-l opriţi” i-a răspuns Isus „fiindcă cine nu este împotriva voastră, este pentru voi.”
51  Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat faţa Hotărât să meargă la Ierusalim.
52  A trimis înainte nişte soli, care s-au dus şi au intrat într-un sat al Samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit.
53  Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim.
54  Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?”
55  Isus S-a întors spre ei, i-a certat, şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh Sunteţi însufleţiţi!
56  Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Şi au plecat într-alt sat.
57  Pe când erau pe drum, un om i-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”
58  Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.”
59  Altuia i-a zis: „Vino după Mine!” „Doamne” I-a răspuns el „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu.”
60  Dar Isus i-a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu.”
61  Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei.”
62  Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.”


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *