24 Februarie

Levitic 12-13

Levitic 12:1  Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
2  „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: „Când o femeie va rămâne însărcinată, şi va naşte un copil de parte bărbătească, să fie necurată şapte zile; să fie necurată ca în vremea sorocului ei.
3  În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur.
4  Femeia să mai rămână încă treizeci şi trei de zile, ca să se cureţe de sângele ei; să nu se atingă de nici un lucru Sfânt, şi să nu se ducă la Sfântul locaş, până nu se vor împlini zilele curăţirii ei.
5  Dacă naşte o fată, să fie necurată două săptămâni, ca pe vremea când i-a venit sorocul; şi să rămână şaizeci şi şase de zile ca să se curăţească de sângele ei.
6  Când se vor împlini zilele curăţirii ei, pentru un fiu sau pentru o fiică, să aducă preotului, la uşa cortului întâlnirii, un miel de un an pentru arderea-de-tot, şi un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispăşire.
7  Preotul să le jertfească înaintea Domnului, şi să facă ispăşire pentru ea; şi astfel, ea va fi curăţită de curgerea sângelui ei. Aceasta este legea pentru femeia care naşte un băiat sau o fată.
8  Dacă nu poate să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea-de-tot, altul pentru jertfa de ispăşire. Preotul să facă ispăşire pentru ea, şi va fi curată.”

Levitic 13:1  Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
2  „Când un om va avea pe pielea trupului o umflătură, o pecingine sau o pată albă, care va semăna cu o rană de lepră pe pielea trupului lui, trebuie adus la preotul Aaron sau la unul din fiii lui, care Sunt preoţi.
3  Preotul să cerceteze rana de pe pielea trupului. Dacă părul din rană s-a făcut alb, şi dacă rana se arată mai adâncă decât pielea trupului, este o rană de lepră: preotul care va face cercetarea, să declare pe omul acela necurat.
4  Dacă pe pielea trupului va fi o pată albă, care nu se arată mai adâncă decât pielea, şi dacă părul nu s-a făcut alb, preotul să închidă şapte zile pe cel cu rana.
5  A şaptea zi preotul să-l cerceteze iarăşi. Dacă i se pare că rana a stat pe loc şi nu s-a întins pe piele, preotul să-l închidă a doua oară încă şapte zile.
6  Preotul să-l cerceteze a doua oară în ziua a şaptea. Dacă rana a mai scăzut şi nu s-a întins pe piele, preotul va spune că omul acesta este curat: este o pecingine; el să-şi spele hainele, şi va fi curat.
7  Dar dacă pecinginea s-a întins pe piele, după ce s-a arătat el preotului şi după ce acesta l-a declarat curat, să se mai supună încă odată cercetării preotului.
8  Preotul îl va cerceta. Dacă pecinginea s-a întins pe piele, preotul îl va declara necurat: este lepră.
9  Când se va arăta o rană de lepră pe un om, să-l aducă la preot.
10  Preotul să-l cerceteze. Şi dacă are pe piele o umflătură albă, dacă umflătura aceasta a făcut ca părul să albească, şi în umflătură este şi o urmă de carne vie,
11  atunci pe pielea trupului omului acestuia este o lepră învechită: preotul să-l declare necurat; să nu-l închidă, căci este necurat.
12  Dacă lepra va face o spuzeală pe piele, şi va acoperi toată pielea celui cu rana, din cap până în picioare, pretutindeni pe unde-şi va arunca preotul privirile,
13  preotul să-l cerceteze; şi dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana: fiindcă s-a făcut toată albă, el este curat.
14  Dar în ziua când se va vedea în el carne vie, va fi necurat;
15  când preotul va vedea carnea vie, să-l declare necurat: carnea vie este necurată, este lepră.
16  Dacă se schimbă carnea vie şi se face albă, să se ducă la preot;
17  preotul să-l cerceteze, şi dacă rana s-a făcut albă, preotul să declare curat pe cel cu rana: el este curat.
18  Când un om va avea pe pielea trupului său o bubă care a fost tămăduită,
19  şi pe locul unde era buba se va arăta o umflătură albă sau o pată de un alb roşietic, omul acela să se arate preotului.
20  Preotul să-l cerceteze. Dacă pata pare mai adâncă decât pielea, şi dacă părul s-a făcut alb, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră, care a dat în bubă.
21  Dacă preotul vede că nu este păr alb în pată, că ea nu este mai adâncă decât pielea, şi că a mai scăzut, să închidă pe omul acela şapte zile.
22  Dacă s-a întins pata pe piele, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră.
23  Dar dacă pata a rămas pe loc şi nu s-a întins, este semnul rănii uscate unde a fost buba; preotul să-l declare curat.
24  Când un om va avea pe pielea trupului o arsură pricinuită de foc, şi se va arăta pe urma arsurii o pată albă sau de un alb roşietic,
25  preotul să-l cerceteze. Dacă părul din pată s-a făcut alb, şi ea pare mai adâncă decât pielea, este lepră, care a dat în arsură; preotul să declare pe omul acela necurat: este o rană de lepră.
26  Dacă preotul vede că nu este păr alb în pată, că ea nu este mai adâncă decât pielea, şi că a mai scăzut, să închidă pe omul acela şapte zile.
27  Preotul să-l cerceteze a şaptea zi. Şi dacă pata s-a întins pe piele, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră.
28  Dar dacă pata a rămas pe loc, nu s-a întins pe piele, şi a mai scăzut, este o rană pricinuită de umflătura arsurii; preotul să-l declare curat, căci este semnul rănii vindecate a arsurii.
29  Când un bărbat sau o femeie va avea o rană pe cap sau la barbă,
30  preotul să cerceteze rana. Dacă pare mai adâncă decât pielea şi are păr gălbui şi subţire, preotul să declare pe omul acela necurat: este rîie de cap, este lepră de cap sau de barbă.
31  Dacă preotul vede că rana rîiei nu pare mai adâncă decât pielea, şi n-are păr negru, să închidă şapte zile pe cel cu rana de rîie la cap.
32  Preotul să cerceteze rana a şaptea zi. Dacă rîia nu s-a întins, dacă n-are păr gălbui, şi dacă nu pare mai adâncă decât pielea,
33  cel cu rîia la cap să se radă, dar să nu radă locul unde este rîia; şi preotul să-l închidă a doua oară şapte zile.
34  Preotul să cerceteze rîia a şaptea zi. Dacă rîia nu s-a întins pe piele, şi nu pare mai adâncă decât pielea, preotul să-l declare curat; el să-şi spele hainele, şi va fi curat.
35  Dar dacă rîia s-a întins pe piele, după ce a fost declarat curat,
36  preotul să-l cerceteze. Şi dacă rîia s-a întins pe piele, preotul n-are să mai caute să vadă dacă are păr galbui: este necurat.
37  Dacă i se pare că rîia a stat pe loc, şi că din ea a crescut păr negru, rîia este vindecată: este curat, şi preotul să-l declare curat.
38  Când un bărbat sau o femeie va avea pete pe pielea trupului, şi anume pete albe,
39  preotul să-l cerceteze. Dacă pe pielea trupului lui Sunt pete de un alb gălbui, acestea nu Sunt decât nişte pete care au făcut spuzeală pe piele: este curat.
40  Când unui om îi va cădea părul de pe cap, este pleşuv: este curat.
41  Dacă i-a căzut părul de pe cap numai în partea dinainte, este pleşuv în partea dinainte: este curat.
42  Dar dacă în partea pleşuvă dinainte sau dinapoi este o rană de un alb roşietic, este lepră, care a făcut spuzeală în partea pleşuvă dinainte sau dinapoi.
43  Preotul să-l cerceteze. Dacă în partea pleşuvă dinapoi sau dinainte este o umflătură de rană de un alb roşietic, asemănătoare cu lepra de pe pielea trupului,
44  este lepros, este necurat: preotul să-l declare necurat; rana lui este pe cap.
45  Leprosul, atins de această rană, să-şi poarte hainele sfîşiate, şi să umble cu capul gol; să-şi acopere barba, şi să strige: „Necurat! Necurat!”
46  câtă vreme va avea rana, va fi necurat: este necurat. Să locuiască singur; locuinţa lui să fie afară din tabără.
47  Când se va arăta o rană de lepră pe o haină, fie haină de lînă, fie haină de in,
48  în urzeală sau în bătătură din in sau de lînă, pe o piele sau pe vreun lucru de piele,
49  şi rana va fi verzuie sau roşietică pe haină sau pe piele, în urzeală sau în bătătură sau pe vreun lucru de piele, este o rană de lepră, şi trebuie arătată preotului.
50  Preotul să cerceteze rana, şi să închidă şapte zile lucrul cu rana.
51  Să cerceteze a şaptea zi rana. Dacă rana s-a întins pe haină, în urzeală sau în bătătură, pe piele sau pe lucrul acela de piele, este o rană de lepră învechită: lucrul acela este necurat.
52  Să ardă haina, urzeala sau bătătura de lînă sau din in sau lucrul de piele pe care se găseşte rana, căci este o lepră învechită: să fie ars în foc.
53  Dar dacă preotul vede că rana nu s-a întins pe haină, pe urzeală sau pe bătătură sau pe lucrul acela de piele,
54  să poruncească să se spele partea atinsă de rană, şi să-l închidă a doua oară şapte zile.
55  Preotul să cerceteze rana, după ce se va spăla. Şi dacă rana nu şi-a schimbat înfăţişarea şi nu s-a întins, lucrul acela este necurat: să fie ars în foc, căci o parte din faţă sau din dos a fost roasă.
56  Dacă preotul vede că rana a mai scăzut, după ce a fost spălată, s-o rupă din haină sau din piele, din urzeală sau din bătătură.
57  Şi dacă se mai iveşte pe haină, în urzeală sau în bătătură sau pe lucrul de piele, înseamnă că este o spuzeală de lepră: lucrul atins de rană să fie ars în foc.
58  Haina, urzeala sau bătătura sau vreun lucru de piele, care a fost spălat, şi unde a pierit rana, să se mai spele a doua oară, şi va fi curat.
59  Aceasta este legea privitoare la rana leprei, când loveşte hainele de lînă sau de in, urzeala sau bătătura sau un lucru oarecare de piele, şi după care vor fi declarate curate sau necurate.”

Psalmul 51

Psalmi 51:1  (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David. Făcut când a venit la el proorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba.) Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!
2  Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu!
3  Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.
4  Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în Hotărârea Ta, şi fără vină în judecata Ta.
5  Iată că Sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.
6  Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, deci, să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!
7  Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.
8  Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.
9  Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele!
10  Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!
11  Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.
12  Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!
13  Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.
14  Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta.
15  Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta.
16  Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile-de-tot.
17  Jertfele plăcute lui Dumnezeu Sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.
18  În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului, şi zideşte zidurile Ierusalimului!
19  Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot şi jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei.

Luca 15

Luca 15:1  Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte.
2  Şi Fariseii şi cărturarii cîrteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi, şi mănâncă cu ei.”
3  Dar El le-a spus pilda aceasta:
4  „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte?
5  După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri;
6  şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi, şi le zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.”
7  Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.
8  Sau care femeie, dacă are zece lei (Greceşte: drahme.) din argint, şi pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa, şi nu caută cu băgare de seamă până când îl găseşte?
9  După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele şi vecinele ei, şi zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit leul, pe care-l pierdusem.”
10  Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.”
11  El a mai zis: „Un om avea doi fii.
12  Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea.
13  Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul, şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată.
14  După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
15  Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
16  Mult ar fi dorit el să se sature cu roşucovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni.
17  Şi-a venit în fire şi a zis: „Cîţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18  Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta,
19  şi nu mai Sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.”
20  Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult.
21  Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai Sunt vrednic să mă chem fiul tău.”
22  Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare.
23  Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim;
24  căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se veselească.
25  Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri.
26  A chemat pe unul din robi, şi a început să-l întrebe ce este.
27  Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.”
28  El s-a întărîtat de mânie, şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară, şi l-a rugat să intre.
29  Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atîţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei;
30  iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrînate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.”
31  „Fiule” i-a zis tatăl „tu întotdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău.
32  Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.”


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *