01 Martie – Meditația zilei

Efeseni 2:8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. (partea 2)

Vorbind despre teatru creştin şi purtarea de măşti, astea se practică după un scenariu. Cu timpul depistezi actorul pentru că cunoşti piesa pe care o joacă. Dar tocmai de aceea, harul nu se dă după nici un scenariu repetabil. Fiecare act de revărsare de har este unic. Nu-l poţi copia, nu-l poţi repeta. Ca să nu fie pervertit de oameni. Ca să nu poată fi contrafăcut. Ca să nu-i poţi crea o atmosferă în care să anticipezi harul. Harul te ia mereu prin surprindere. Ca să nu-l poţi ritualiza.

Trece adesea cu vederea pe cei pe care i-ai crede mai aproape de Împărăţie, pentru a se opri lângă cei mai păcătoşi. Apare în cele mai incredibile locuri, cum ar fi o iesle, sau lângă o femeie preacurvă, ce trebuie omorâtă cu pietre, sau lângă unul care tocmai s-a lepădat de Dumnezeu! Între timp, l-a ignorat pe Ana şi pe Caiafa şi pe majoritatea fariseilor.

Încă ceva: când vine harul, deşi-i gratis şi oferit în mod liber, te ia rob! Este irezistibil. Dumnezeu (autorul şi posesorul harului, Cel ce-l oferă, şi singurul care-l poate oferi) se uită la oameni şi-i ia robi pe cei pe care-i doreşte. Îl vede pe Pavel mergând nervos către Damasc, şi-l capturează. Într-o fracţiune de secundă, Pavel îi zice lui Isus „Domn” şi este gata să asculte. Aşa procedează un rob, unul capturat de harul lui Dumnezeu. Domnul trece pe lângă nişte pescari, îi cheamă după El şi aceştia „îndată” îşi lasă meseria şi ustensilele acesteia şi pleacă după Isus. Mai târziu, Domnul le vorbeşte despre mâncare trupului Său… şi mulţi îl părăsesc pe Isus. Ucenicii nu. De ce? Au fost luaţi robi de harul Domnului!

Ştiu că pentru unii viaţa creştină este ca o competiţie în care ei ţin un capăt al frânghiei şi Domnul pe celălalt. Şi apoi, o viaţă întreagă o lălăie când Domnul trăgând mai cu putere, când ei trăgându-L pe Domnul după ei… Dar viaţa creştină adevărată, este mai degrabă un pescuit. Pescarul şi cel ce ţine undiţa este Dumnezeu. El ne trage în continuu către El. Da, câteodată peştele se împotriveşte. Şi poate că pescarul mai lasă din sfoară, şi peştele crede că e liber… doar pentru a descoperi că lăsarea de libertate a fost aparentă, şi a avut rolul de a-l obosi pe peşte. Apoi pescarul apropie peştele mai mult de Sine. Obosela peştelui este cu privire la el însuşi. Pentru că de câte ori mi se pare că Pescarul a lăsat mai liber sfoara, cu atât mai obosit sunt de mine şi de ceea ce pot face eu. Sunt mai fericit când sunt tras mereu către Dumnezeu decât lăsat liber să bat câmpii cu graţie!

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.