13 Martie

Numeri 10-11

Numeri 10:1  Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
2  „Fă-ţi două trâmbiţe din argint; să le faci din argint bătut. Ele să-ţi slujească pentru chemarea adunării şi pentru pornirea taberilor.
3  Când se va suna cu ele, toată adunarea să se strângă la tine, la uşa cortului întâlnirii.
4  Când se va suna numai cu o trâmbiţă, să se strângă la tine căpeteniile, mai marii peste miile lui Israel.
5  Când veţi suna cu vîlvă, să pornească cei ce tăbărăsc la răsărit;
6  când veţi suna a doua oară cu vîlvă, să pornească cei ce tăbărăsc la miazăzi: pentru plecarea lor, să se sune cu vîlvă.
7  Când va fi vorba de strângerea adunării, să sunaţi, dar să nu sunaţi cu vîlvă.
8  Din trâmbiţe să sune fiii lui Aaron, preoţii. Aceasta să fie o lege veşnică pentru voi şi pentru urmaşii voştri.
9  Când veţi merge la război, în ţara voastră, împotriva vrăjmaşului care va lupta împotriva voastră, să sunaţi cu vîlvă din trâmbiţe, şi Domnul, Dumnezeul vostru, Îşi va aduce aminte de voi, şi veţi fi izbăviţi de vrăjmaşii voştri.
10  În zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre, şi la lunile noi ale voastre, să sunaţi din trâmbiţe, când vă veţi aduce arderile-de-tot şi jertfele de mulţumire; şi ele vor face ca Dumnezeul vostru să-Şi aducă aminte de voi. Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru.”
11  În ziua a douăsprezecea a lunii a doua a anului al doilea, s-a ridicat norul de pe Cortul Întâlnirii.
12  Şi copiii lui Israel au pornit din pustia Sinai după taberile lor. Norul s-a oprit în pustia Paran.
13  Această întâia plecare au făcut-o după porunca Domnului dată prin Moise.
14  Întăi a pornit steagul taberii fiilor lui Iuda, împreună cu oştirile lui. Peste oştirea lui Iuda era mai mare Nahşon, fiul lui Aminadab;
15  peste oştirea seminţiei fiilor lui Isahar era Netaneel, fiul lui Ţuar;
16  peste oştirea seminţiei fiilor lui Zabulon, era Eliab, fiul lui Helon.
17  Când a fost desfăcut cortul, au pornit întăi fiii lui Gherşon şi fiii lui Merari, ducând cortul.
18  Apoi a pornit steagul taberii lui Ruben, împreună cu oştirile lui. Peste oştirea lui Ruben era mai mare Eliţur, fiul lui Şedeur;
19  peste oştirea seminţiei fiilor lui Simeon, era Şelumiel, fiul lui Ţurişadai;
20  peste oştirea seminţiei fiilor lui Gad era Eliasaf, fiul lui Deuel.
21  Apoi au pornit Chehatiţii, ducând Sfântul locaş; până la venirea lor ceilalţi întinseseră cortul.
22  Apoi a pornit steagul taberii fiilor lui Efraim, împreună cu oştirile lui. Peste oştirea lui Efraim era mai mare Elişama, fiul lui Amihud;
23  peste oştirea seminţiei fiilor lui Manase era Gamliel, fiul lui Pedahţur;
24  peste oştirea seminţiei fiilor lui Beniamin era Abidan, fiul lui Ghideoni.
25  Apoi a pornit steagul taberii fiilor lui Dan, împreună cu oştirile lui: ei erau coada tuturor taberilor. Peste oştirea lui Dan era mai mare Ahiezer, fiul lui Amişadai;
26  peste oştirea seminţiei fiilor lui Aşer era Paguiel, fiul lui Ocran;
27  peste oştirea seminţiei fiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan.
28  Acesta a fost şirul în care au pornit copiii lui Israel, după oştirile lor; aşa au plecat.
29  Moise i-a zis lui Hobab, fiul lui Reuel, Madianitul, socrul lui Moise: „Noi plecăm spre locul despre care Domnul a zis: „Eu vi-l voi da.” Vino cu noi, şi îţi vom face bine, căci Domnul a făgăduit că va face bine lui Israel.”
30  Hobab i-a răspuns: „Nu pot să merg; ci mă voi duce în ţara mea şi în locul meu de naştere.”
31  Şi Moise a zis: „Nu ne părăsi, te rog; fiindcă tu cunoşti locurile unde putem să tăbărâm în pustie; deci, tu să ne fii călăuză.
32  Şi dacă vii cu noi, te vom face să te bucuri de binele pe care ni-l va face Domnul.”
33  Ei au plecat de la muntele Domnului, şi au mers trei zile; chivotul legământului Domnului a pornit înaintea lor, şi a făcut un drum de trei zile, ca să le caute un loc de odihnă.
34  Norul Domnului era deasupra lor în timpul zilei, când porneau din tabără.
35  Când pornea chivotul, Moise zicea: „Scoală-Te, Doamne, ca să se împrăştie vrăjmaşii Tăi, şi să fugă dinaintea Feţei Tale cei ce Te urăsc!”
36  Iar când îl aşezau, zicea: „Întoarce-Te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel!”

Numeri 11:1  Poporul a cîrtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit Domnul, S-a mâniat. S-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberii.
2  Poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat Domnului, şi focul s-a stins.
3  Locului aceluia i-au pus numele Tabeera (Ardere), pentru că se aprinsese focul Domnului printre ei.
4  Adunăturii de oameni, care se aflau în mijlocul lui Israel, i-a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plângă, şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm?
5  Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt, şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi.
6  Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta.”
7  Mana semăna cu grăuntele de coriandru, şi la vedere era ca bedeliumul.
8  Poporul se risipea şi o strângea, o măcina la rîşniţă sau o pisa într-o piuă; o fierbea în oală, şi făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte făcute cu untdelemn.
9  Când cădea roua noaptea în tabără, cădea şi mana.
10  Moise a auzit pe popor plângând, fiecare în familia lui şi la uşa cortului lui. mânia Domnului s-a aprins cu tărie. Moise s-a întristat,
11  şi a zis Domnului: „Pentru ce mîhneşti Tu pe robul Tău, şi pentru ce n-am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?
12  Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici: „Poartă-l la sînul tău, cum poartă doica pe copil” până în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i-o vei da?
13  De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng la mine, zicând: „Dă-ne carne ca să mâncăm!”
14  Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.
15  Decât să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară-mă, Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd nenorocirea.”
16  Domnul i-a zis lui Moise: „Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrânii lui Israel, din cei pe care-i cunoşti ca bătrâni ai poporului şi cu putere asupra lor; adu-i la Cortul Întâlnirii, şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine.
17  Eu Mă voi pogorâ, şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din duhul care este peste tine, şi-l voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului, şi să n-o porţi tu singur.
18  Să spui poporului: „Sfinţiţi-vă pentru mâine, şi aveţi să mâncaţi carne, fiindcă aţi plâns în auzul Domnului, şi aţi zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt!” Domnul vă va da carne, şi veţi mânca.
19  Aveţi să mâncaţi carne, nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile,
20  ci o lună întreagă, până vă va ieşi pe nări, şi vă veţi scârbi de ea, pentru că n-aţi ascultat de Domnul care este în mijlocul vostru, şi pentru că aţi plâns înaintea Lui, zicând: „Pentru ce am ieşit noi oare din Egipt?.”
21  Moise a zis: „Şase sute de mii de oameni care merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia Sunt eu, şi Tu zici: „Le voi da carne, şi vor mânca o lună întreagă!”
22  Putem tăia oare atâtea oi şi atîţia boi, ca să ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toţi peştii mării, ca să le ajungă?”
23  Domnul a răspuns lui Moise: „Nu cumva s-a scurtat oare mâna Domnului? Vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se va întâmpla sau nu.”
24  Moise a ieşit, şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat şaptezeci de bărbaţi din bătrânii poporului, şi i-a pus în jurul cortului.
25  Domnul S-a pogorât în nor, şi a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el, şi l-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni. Şi de îndată ce duhul s-a aşezat peste ei, au început să proorocească; dar după aceea n-au mai proorocit.
26  Doi oameni, unul numit Eldad, şi altul Medad, rămăseseră în tabără, şi duhul s-a aşezat şi peste ei; căci erau dintre cei scrişi, cu toate că nu se duseseră la cort. Şi au început să proorocească şi ei în tabără.
27  Un tânăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicând: „Eldad şi Medad proorocesc în tabără.”
28  Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a luat cuvântul şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i.”
29  Moise i-a răspuns: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!”
30  Apoi Moise s-a întors în tabără, el şi bătrânii lui Israel.
31  Domnul a făcut să sufle de peste mare un vânt, care a adus prepeliţe, şi le-a răspândit peste tabără cale cam de o zi într-o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberii. Aveau o înălţime de aproape doi coţi de la faţa pământului.
32  În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea, şi toată ziua următoare, poporul s-a sculat şi a strâns prepeliţe; cel ce strânsese cel mai puţin avea zece omeri. Ei şi le-au întins în jurul taberii.
33  Pe când carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.
34  Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lăcomiei), pentru că acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă.
35  de la Chibrot-Hataava, poporul a plecat la Haţerot, şi s-a oprit la Haţerot.

Psalmul 68:1-18

Psalmi 68:1  (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David. O cântare.) Dumnezeu Se scoală, vrăjmaşii Lui se risipesc, şi potrivnicii Lui fug dinaintea Feţei Lui.
2  Cum se risipeşte fumul, aşa-i risipeşti Tu; cum se topeşte ceara la foc, aşa pier cei răi dinaintea lui Dumnezeu.
3  Dar cei neprihăniţi se bucură, saltă de bucurie înaintea lui Dumnezeu, şi nu mai pot de veselie.
4  Cântaţi lui Dumnezeu, lăudaţi Numele Lui! Faceţi drum Celui ce înaintează prin câmpii. Domnul este Numele Lui: bucuraţi-vă înaintea Lui!
5  El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel Sfânt.
6  Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi, El izbăveşte pe prinşii de război şi-i face fericiţi; numai cei răsvrătiţi locuiesc în locuri uscate.
7  Dumnezeule, când ai ieşit Tu în fruntea poporului, şi când mergeai în pustie,
8  s-a cutremurat pământul, s-au topit cerurile, dinaintea lui Dumnezeu, s-a zguduit Sinai dinaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
9  Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule, şi ai întărit moştenirea Ta, sleită de puteri.
10  Poporul tău şi-a aşezat locuinţa în ţara, pe care, prin bunătatea Ta, Dumnezeule, o pregătisei pentru cei nenorociţi.
11  Un cuvânt spune Domnul, şi femeile aducătoare de veşti bune Sunt o mare oştire: –
12  împăraţii oştirilor fug, fug, şi cea care rămâne acasă, împarte prada.
13  Pe când voi vă odihniţi în mijlocul staulelor, aripile porumbelului Sunt acoperite din argint, şi penele lui Sunt de un galben auriu.
14  Când a împrăştiat Cel Autoputernic pe împăraţi în ţară, parcă ningea în Ţalmon.
15  Munţii lui Dumnezeu, munţii Basanului, munţi cu multe piscuri, munţii Basanului,
16  pentru ce, munţi cu multe piscuri, purtaţi pizmă pe muntele pe care l-a ales Dumnezeu ca locaş împărătesc? Cu toate acestea Domnul va locui în el în veci.
17  Carăle Domnului se numără cu douăzecile de mii, cu mii şi mii; Domnul este în mijlocul lor, venind din Sinai în locaşul Său cel Sfânt.
18  Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui şi ei lângă Domnul Dumnezeu.

Ioan 8

Ioan 8:1  Isus S-a dus la muntele Măslinilor.
2  Dar dis-de-dimineaţă, a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos, şi-i învăţa.
3  Atunci cărturarii şi Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului,
4  şi i-au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia.
5  Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu, deci, ce zici?”
6  Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos, şi scria cu degetul pe pământ.
7  Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus, şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”
8  Apoi S-a plecat iarăşi, şi scria cu degetul pe pământ.
9  Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor, şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.
10  Atunci S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde Sunt pîrîşii tăi? Nimeni nu te-a osîndit?”
11  „Nimeni, Doamne” I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”)
12  Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”
13  La auzul acestor vorbe, Fariseii I-au zis: „Tu mărturiseşti despre Tine însuţi: deci, mărturia Ta nu este adevărată.”
14  Drept răspuns, Isus le-a zis: „Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, totuşi mărturia Mea este adevărată; căci Eu ştiu de unde am venit şi unde Mă duc, dar voi nu ştiţi nici de unde vin nici unde Mă duc.
15  Voi judecaţi după înfăţişare; Eu nu judec pe nimeni.
16  Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu Sunt singur, ci Tatăl, care M-a trimis, este cu Mine.
17  În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată:
18  , deci, despre Mine însumi, mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M-a trimis.”
19  Ei I-au zis deci: „Unde este Tatăl Tău?” Isus a răspuns: „Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.”
20  Isus a spus aceste cuvinte, pe când învăţa pe norod în Templu, în locul unde era vistieria; şi nimeni n-a pus mâna pe el, pentru că încă nu-I sosise ceasul.
21  Isus le-a mai spus: „Eu Mă duc, şi Mă veţi căuta, şi veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.”
22  Atunci Iudeii au zis: „Doar n-o avea de gând să se omoare, de zice: „Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni!”
23  „Voi Sunteţi de jos” le-a zis El „Eu Sunt de sus: voi Sunteţi din lumea aceasta, Eu nu Sunt din lumea aceasta.
24  De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu Sunt, veţi muri în păcatele voastre.”
25  „Cine eşti Tu?” I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceeace de la început vă spun că Sunt.”
26  Am multe de zis despre voi şi de osîndit în voi; dar Cel ce M-a trimis, este adevărat; şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii.”
27  Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl.
28  Isus, deci, le-a zis: „Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu Sunt, şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu.
29  Cel ce M-a trimis, este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.”
30  Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El.
31  Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, Sunteţi într-adevăr ucenicii Mei;
32  veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”
33  Ei I-au răspuns: „Noi Suntem sămânţa lui Avraam, şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!”
34  „Adevărat, adevărat, vă spun” le-a răspuns Isus „că, oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului.
35  Şi robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea.
36  Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.
37  Ştiu că Sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu.
38  Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru.”
39  „Tatăl nostru” I-au răspuns ei „este Avraam”. Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.
40  Dar acum căutaţi să Mă omorâţi, pe Mine, un om, care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n-a făcut.
41  Voi faceţi faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu Suntem copii născuţi din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.”
42  Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.
43  Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu.
44  Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
45  Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi.
46  Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi?
47  Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu Sunteţi din Dumnezeu.”
48  Iudeii I-au răspuns: „Nu zicem noi bine că eşti Samaritean, şi că ai drac?”
49  „N-am drac” le-a răspuns Isus „ci Eu cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiţi.
50  Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută şi care judecă.
51  Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.”
52  „Acum” I-au zis Iudeii „vedem bine că ai drac; Avraam a murit, proorocii, de asemenea, au murit, şi tu zici: „Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.”
53  Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decât proorocii, care, de asemenea, au murit? Cine te crezi Tu că eşti?”
54  Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru;
55  şi totuşi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine; şi dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui.
56  Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.”
57  „N-ai nici cincizeci ce ani” I-au zis Iudeii „şi ai văzut pe Avraam!”
58  Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, Sunt Eu.”
59  La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns, şi a ieşit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Şi aşa a plecat din Templu.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *