14 Martie – Meditația zilei

Psalmul 38:18 Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu.

Este destul de greu să recunoaștem că avem nevoie de ajutor. O facem de cele mai multe ori doar după ce am epuizat toate resursele personale. Când eforturile noastre nu mai duc nicăieri, atunci suntem gata să cerem ajutorul. De cealaltă parte, când este vorba de ceva ce nu înțelegi sau nu poți din punct de vedere intelectual, este greu să recunoști că nu înțelegi. Nu vei fi oare tratat de către cel întrebat ca inferior? Ca incapabil? Și-apoi, cum va fi privită neputința ta de a face ceva? Nu-i așa că e greu să admiți că sunt lucruri pe care nu le poți face? Că sunt domenii în care ești slab și cazi? Că ai nevoie să te sprijinești de cineva?

Dar cu păcatul, cu mărturisirea acestuia, nu-i așa că e și mai greu? Să zici: „am greșit. Îmi pare rău!” Și să nu te mai justifici, să nu te mai aperi, să nu dai vina pe alții! Ci să recunoști că tu ești vinovat! Că ai gândit rău, că ai vorbit prostii, că ai făcut cum nu se cade. Am ajuns să constat că atunci când te doare păcătuirea ta, atunci abia poți mărturisi cu adevărat. Mulți facem mărturisiri fără durere, așa doar pentru că suntem conștienți că trebuie să mărturisim. Dar durerea păcătuirii duce mai repede nu doar la mărturisirea păcatului ci și la lăsarea de el. Căci acesta trebuie să fie scopul mărturisirii: ca să fim iertați și să primim puterea de a nu mai păcătui!

De ce e greu să admiți greșeala, nevoia de ajutor, de sprijin? În primul rând pentru că nouă ne place să fim INDEPENDENȚI. Să facem ce vrem, când vrem, cum vrem. Ceilalți să se ajusteze după noi! Apoi, pentru că ne place să fim AUTO-SUFICIENȚI. Adică, eu posed tot ceea ce am nevoie ca să fiu fericit, să reușesc.

Vedeți, Dumnezeu ne-a creiat pentru altceva! Dumnezeu este în „sfânta Treime” o COMUNITATE. Trei persoane, un Dumnezeu. Noi, suntem creați după chipul lui Dumnezeu. Din punctul de vedere al COMUNITĂȚII, suntem creați pentru comunitate. Vizavi de Dumnezeu, pentru o „părtășie” cu El prin care ne închinăm și-l iubim. Vizavi de ceilalți, printr-o relație de umilință și slujire. Eu am nevoie și de Dumnezeu și de ceilalți.

Vă propun ca exercițiu spiritual în săptămâna aceasta, să medităm fiecare la nevoile noastre, la neputințele noastre. Și să cerem cuiva ajutor! Asta va fi un semn de umilință din partea noastră – noi am deveni vulnerabili, am lăsat jos paravanul după care ne ascundeam ca să părem perfecți, și un prilej de a sluji din partea celor cărora le cerem ajutorul – un prilej de a manifesta har față de un frate sau o soră, fără a judeca și a disprețui! O rugăciune, o dărnicie, un sfat, un îndemn, o încurajare, o mustrare… astea toate pot fi unelte de ajutor pentru cel în nevoie!

Și, cu toții să ne rugăm în fiecare zi a acestei săptămâni așa: „Doamne, astăzi am nevoi. Fă să mă întâlnesc sau să vorbesc astăzi cu oameni care mă pot ajuta, cu trimișii Tăi pentru ajutorul meu! Și Te rog ajută-mă să fiu smerit să primesc ajutorul când va veni, recunoscând cu umilință nevoia mea și mulțumind cu recunoștință celui ce mă ajută și Ție. Apoi adu-mă în contact cu oameni cărora le pot eu fi de ajutor. Amin!”

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.