25 Martie

Numeri 31

Numeri 31:1  Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
2  „Răzbună pe copiii lui Israel împotriva Madianiţilor, apoi vei fi adăugat la poporul tău.”
3  Moise a vorbit poporului şi a zis: „Înarmaţi dintre voi nişte bărbaţi pentru oştire, şi să meargă împotriva Madianului, ca să aducă la îndeplinire răzbunarea Domnului împotriva Madianului.
4  Să trimiteţi la oaste câte o mie de oameni de seminţie, din toate seminţiile lui Israel.”
5  Au luat dintre miile lui Israel câte o mie de oameni de seminţie, adică douăsprezece mii de oameni înarmaţi pentru oaste.
6  Moise a trimis la oaste pe aceşti o mie de oameni de seminţie, şi a trimis cu ei pe fiul preotului Eleazar, Fineas, care ducea uneltele sfinte şi trâmbiţele răsunătoare.
7  Au înaintat împotriva Madianului, după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul; şi au omorât pe toţi bărbaţii.
8  Împreună cu toţi ceilalţi, au omorât şi pe împăraţii Madianului: Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, cei cinci împăraţi ai Madianului; au ucis cu sabia şi pe Balaam, fiul lui Beor.
9  Copiii lui Israel au luat prinse pe femeile Madianiţilor cu pruncii lor, şi le-au jefuit toate vitele, toate turmele şi toate bogăţiile.
10  Le-au ars toate cetăţile pe care le locuiau şi toate ocoalele lor.
11  Au luat toată prada şi toate jafurile de oameni şi dobitoace;
12  şi pe cei prinşi, prada şi jafurile, le-au adus lui Moise, preotului Eleazar, şi adunării copiilor lui Israel, care erau tăbărâţi în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului.
13  Moise, preotul Eleazar, şi toţi mai marii adunării, le-au ieşit înainte, afară din tabără.
14  Şi Moise s-a mâniat pe căpeteniile oştirii, pe căpeteniile peste o mie şi pe căpeteniile peste o sută, care se întorceau de la război.
15  El le-a zis: „Cum? Aţi lăsat cu viaţă pe toate femeile?
16  Iată, ele Sunt acelea cari, după cuvântul lui Balaam, au târât pe copiii lui Israel să păcătuiască împotriva Domnului, în fapta lui Peor; şi atunci a izbucnit urgia în adunarea Domnului.
17  Acum, deci, omorâţi pe orice prunc de parte bărbătească, şi omorâţi pe orice femeie care a cunoscut pe un bărbat culcându-se cu el;
18  dar lăsaţi cu viaţă pentru voi toţi pruncii de parte femeiască şi pe toate fetele care n-au cunoscut împreunarea cu un bărbat.
19  Iar voi, tăbărâţi şapte zile afară din tabără; toţi aceia dintre voi care au ucis pe cineva, şi toţi cei ce s-au atins de vre un mort, să se cureţe a treia şi a şaptea zi, ei şi cei prinşi de voi.
20  Să curăţiţi, de asemenea, orice haină, orice lucru de piele, orice lucru din păr de capră şi orice unealtă din lemn.”
21  Preotul Eleazar a zis ostaşilor, care se duseseră la război: „Iată ce este poruncit prin legea pe care a dat-o lui Moise Domnul.
22  Aurul, argintul, arama, ferul, cositorul şi plumbul,
23  orice lucru care poate suferi focul, să-l treceţi prin foc ca să se curăţească. Dar tot ce nu poate suferi focul, să fie curăţit cu apa de curăţire; să-l treceţi prin apă.
24  Să vă spălaţi hainele în ziua a şaptea şi veţi fi curaţi; apoi, veţi putea intra în tabără.”
25  Domnul i-a zis lui Moise:
26  „Fă, împreună cu preotul Eleazar şi cu căpeteniile caselor adunării, socoteala prăzii luate, fie oameni fie dobitoace.
27  Împarte prada între luptătorii care s-au dus la oaste şi între toată adunarea.
28  Să iei întâi din partea ostaşilor care s-au dus la oaste o dare pentru Domnul, şi anume: unul din cinci sute, atât din oameni cât şi din boi, măgari şi oi.
29  Să le luaţi din jumătatea cuvenită lor, şi să le dai preotului Eleazar ca un dar ridicat pentru Domnul.
30  Şi din jumătatea care se cuvine copiiilor lui Israel să iei unul din cincizeci, atât din oameni cât şi din boi, măgari şi oi, din orice dobitoc; şi să le dai Leviţilor, care păzesc cortul Domnului.”
31  Moise şi preotul Eleazar au făcut ce poruncise lui Moise Domnul.
32  Prada de război, rămasă din jaful celor ce făcuseră parte din oaste, era de şase sute şaptezeci şi cinci de mii de oi,
33  şaptezeci şi două de mii de boi,
34  şaizeci şi una de mii de măgari,
35  şi treizeci şi două de mii de suflete, adică femei care nu cunoscuseră împreunarea cu un bărbat.
36  Jumătatea care alcătuia partea celor ce se duseseră la oaste, a fost de trei sute treizeci şi şapte de mii cinci sute de oi,
37  din care şase sute şaptezeci şi cinci au fost luaţi ca dare Domnului;
38  treizeci şi şase de mii de boi, din care şaptezeci şi doi luaţi ca dare Domnului;
39  treizeci de mii cinci sute de măgari, din care şaizeci şi unu luaţi ca dare Domnului;
40  şi şasesprezece mii de inşi, din care treizeci şi doi luaţi ca dare Domnului.
41  Moise a dat preotului Eleazar darea luată ca dar ridicat pentru Domnul, după cum îi poruncise Domnul.
42  Jumătatea cuvenită copiilor lui Israel pe care a despărţit-o Moise de a bărbaţilor care merseseră la oaste,
43  şi care era partea adunării, a fost de trei sute treizeci şi şapte de mii cinci sute de oi,
44  treizeci şi şase de mii de boi,
45  treizeci de mii cinci sute de măgari,
46  şi şasesprezece mii de suflete.
47  Din această jumătate care se cuvenea copiilor lui Israel, Moise a luat unul din cincizeci, atât din oameni cât şi din dobitoace; şi le-a dat Leviţilor, care păzesc cortul Domnului, după cum îi poruncise Domnul.
48  Căpeteniile oştirii, căpeteniile peste o mie şi căpeteniile peste o sută, s-au apropiat de Moise,
49  şi i-au zis: „Robii tăi au făcut socoteala ostaşilor care erau sub poruncile noastre, şi nu lipseşte nici un om dintre noi.
50  Noi aducem deci, ca dar Domnului, fiecare ce a găsit ca scule din aur, şi anume: lănţişoare, brăţări, inele, cercei şi salbe, ca să se facă ispăşire pentru sufletele noastre înaintea Domnului.”
51  Moise şi preotul Eleazar au primit de la ei toate aceste scule lucrate în aur.
52  Tot aurul pe care l-au adus Domnului căpeteniile peste o mie şi căpeteniile peste o sută, ca dar ridicat, cântărea şasesprezece mii şapte sute cincizeci de sicli.
53  Oamenii din oaste au păstrat fiecare pentru sine prada pe care o făcuse.
54  Moise şi preotul Eleazar au luat aurul de la căpeteniile peste o mie şi de la căpeteniile peste o sută, şi l-au adus în Cortul Întâlnirii, ca aducere aminte pentru copiii lui Israel înaintea Domnului.

Psalmul 78:1-39

Psalmi 78:1  (O cântare a lui Asaf.) Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
2  Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
3  Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,
4  nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, şi minunile pe care le-a făcut.
5  El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,
6  ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte, şi cari, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;
7  pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui.
8  Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n-avea o inimă tare, şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
9  Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,
10  pentru că n-au ţinut legământul lui Dumnezeu, şi n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.
11  Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase.
12  Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în câmpia Ţoan.
13  A despărţit marea, şi le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid.
14  I-a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.
15  A despicat stânci în pustie, şi le-a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe.
16  A făcut să ţîşnească izvoare din stânci, şi să curgă ape ca nişte râuri.
17  Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Prea Înalt în pustie.
18  Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor.
19  Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, şi au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?
20  Iată că El a lovit stânca, de au curs ape, şi s-au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pâine sau să facă rost de carne poporului Său?”
21  Domnul a auzit, şi S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov, şi s-a stîrnit împotriva lui Israel mânia Lui,
22  pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui.
23  El a poruncit norilor de sus, şi a deschis porţile cerurilor:
24  a plouat peste ei mană de mâncare, şi le-a dat grâu din cer.
25  Au mâncat cu toţii pâinea celor mari, şi le-a trimis mâncare să se sature.
26  A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit, şi a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi.
27  A plouat peste ei carne ca pulberea, şi păsări înaripate, cât nisipul mării;
28  le-a făcut să cadă în mijlocul taberii lor, de jur împrejurul locuinţelor lor.
29  Ei au mâncat şi s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră.
30  Dar n-apucaseră să-şi stâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură,
31  când s-a stîrnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, şi a doborît pe tinerii lui Israel.
32  Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască, şi n-au crezut în minunile Lui.
33  De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârşit năpraznic.
34  Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;
35  îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stânca lor, şi că Dumnezeul Autoputernic este Izbăvitorul lor.
36  Dar Îl înşelau cu gura, şi-L minţeau cu limba.
37  Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legământului Său.
38  Totuş, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mânia şi nu dă drumul întregii Lui urgii.
39  El Şi-a adus, deci, aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.

Ioan 20-21

Ioan 20:1  În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalina s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.
2  A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştiu unde L-au pus.”
3  Petru şi celălalt ucenic au ieşit, şi au plecat spre mormânt.
4  Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru, şi a ajuns cel dintâi la mormânt.
5  S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fîşiile de pânză jos, dar n-a intrat.
6  Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt, şi a văzut fîşiile de pânză jos.
7  Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fîşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur.
8  Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut, şi a crezut.
9  Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morţi.
10  Apoi ucenicii s-au întors acasă.
11  Dar Maria şedea afară lângă mormânt, şi plângea. Pe când plângea s-a plecat să se uite în mormânt.
12  Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare.
13  „Femeie” i-au zis ei „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.”
14  După ce a zis aceste vorbe, s-a întors, şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus.
15  „Femeie” i-a zis Isus „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul, şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.”
16  Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors, şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!” adică: „Învăţătorule!”
17  „Nu mă ţinea” i-a zis Isus „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”
18  Maria Magdalina s-a dus, şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul, şi că i-a spus aceste lucruri.
19  În seara aceleiaş zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: „Pace vouă!”
20  Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat, când au văzut pe Domnul.
21  Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.”
22  După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!
23  Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.”
24  Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus.
25  Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”
26  După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: „Pace vouă!”
27  Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.”
28  Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
29  „Tomo” i-a zis Isus „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.”
30  Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu Sunt scrise în cartea aceasta.
31  Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.

Ioan 21:1  După aceea Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat:
2  Simon Petru, Toma zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei, şi alţi doi din ucenicii lui Isus, erau împreună.
3  Simon Petru le-a zis: „Mă duc să prind peşte.” „Mergem şi noi cu tine” i-au zis ei. Au ieşit, şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea.
4  Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus.
5  „Copii” le-a zis Isus „aveţi ceva de mâncare?” Ei i-au răspuns: „Nu”.
6  El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei, şi veţi găsi.” Au aruncat-o deci, şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor.
7  Atunci ucenicul, pe care-l iubea Isus, i-a zis lui Petru: „Este Domnul!” Când a auzit Simon Petru că este Domnul şi-a pus haina pe el, şi s-a încins, căci era desbrăcat, şi s-a aruncat în mare.
8  Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu peşti, pentru că nu erau departe de ţărm decât ca la două sute de coţi.
9  Când s-au pogorât pe ţărm au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine.
10  Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.”
11  Simon Petru s-a suit în corăbioară, şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari: şi, cu toate că erau atîţia, nu s-a rupt mreaja.
12  „Veniţi de prînziţi” le-a zis Isus. Şi nici unul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: „Cine eşti?” căci ştiau că este Domnul.
13  Isus S-a apropiat, a luat pâinea, şi le-a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele.
14  Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morţi.
15  După ce au prînzit, Isus i-a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne” I-a răspuns Petru „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.”
16  I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” „Da Doamne” I-a răspuns Petru „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oiţele Mele”.
17  A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” Şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oile Mele!
18  Adevărat, adevărat, îţi spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge, şi te va duce unde nu vei voi.”
19  A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i-a zis: „Vino după Mine.”
20  Petru s-a întors, şi a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care, la cină, se rezemase pe pieptul lui Isus, şi zisese: „Doamne, cine este cel ce Te vinde?”
21  Petru s-a uitat la el şi i-a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?”
22  Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!”
23  Din pricina aceasta, a ieşit svonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?”
24  Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri, şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată.
25  Mai Sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, cari, dacă s-ar fi scris cu deamăruntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *