29 Martie

Deuteronom 1

Deuteronom 1:1  Iată cuvintele pe care le-a spus Moise întregului Israel, dincoace de Iordan, în pustie, într-o câmpie, faţă în faţă cu Suf, între Paran, Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab.
2  (De la Horeb până la Cades-Barnea, pe drumul care duce la muntele Seir, este o depărtare de unsprezece zile).
3  În al patruzecilea an, în luna unsprezecea, în ziua întâi a lunii, Moise a vorbit copiilor lui Israel şi le-a spus tot ce-i poruncise Domnul să le spună.
4  Aceasta era după ce a bătut pe Sihon, împăratul Amoriţilor, care locuia la Hesbon, şi pe Og, împăratul Basanului, care locuia la Aştarot şi la Edrei.
5  Dincoace de Iordan, în ţara Moabului, Moise a început să lămurească legea aceasta şi a zis:
6  Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a vorbit la Horeb, zicând: „Aţi locuit destulă vreme în muntele acesta.
7  Întoarceţi-vă, şi plecaţi; duceţi-vă la muntele Amoriţilor şi în toate împrejurimile: în câmpie, pe munte, în vale, în partea de miazăzi, pe ţărmul mării, în ţara Canaaniţilor şi în Liban, până la râul cel mare, râul Eufrat.
8  Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.”
9  În vremea aceea, v-am spus: „Eu nu văpot purta singur.
10  Domnul, Dumnezeul vostru, v-a înmulţit, şi azi Sunteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului.
11  Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, să vă mărească de o mie de ori pe atât, şi să vă binecuvânteze, după cum a făgăduit!
12  Cum aş putea să port eu singur pricinile voastre, povara voastră şi certurile voastre?
13  Luaţi din seminţiile voastre nişte bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi cunoscuţi, şi-i voi pune în fruntea voastră.”
14  Voi mi-aţi răspuns, şi aţi zis: „Ceea ce spui tu să facem este un lucru bun.”
15  Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci, şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre.
16  Am dat, în acelaşi timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: „Să ascultaţi pe fraţii voştri, şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul.
17  Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi când veţi găsi o pricină prea grea, s-o aduceţi înaintea mea, ca s-o aud.”
18  Aşa v-am poruncit, în vremea aceea, tot ce aveaţi de făcut.
19  Am plecat din Horeb, şi am străbătut toată pustia aceea mare şi grozavă pe care aţi văzut-o; am luat drumul care duce în muntele Amoriţilor, cum ne poruncise Domnul, Dumnezeul nostru, şi am ajuns la Cades-Barnea.
20  Şi eu v-am zis: „Aţi ajuns la muntele Amoriţilor pe care ni-l dă Domnul, Dumnezeul nostru.
21  Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme, şi nu te înspăimânta.”
22  Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine, şi aţi zis: „Să trimitem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara, şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în care vom ajunge.”
23  Părerea aceasta mi s-a părut bună; şi am luat doisprezece oameni dintre voi, câte un om de fiecare seminţie.
24  Ei au plecat, au trecut muntele, şi au ajuns până la valea Eşcol, şi au iscodit ţara.
25  Au luat în mâni din roadele ţării şi ni le-au adus; ne-au făcut o dare de seamă, şi au zis: „Bună ţară ne dă Domnul, Dumnezeul nostru.”
26  Dar voi n-aţi vrut să vă suiţi în ea, şi v-aţi răsvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului vostru.
27  Aţi cîrtit în corturile voastre, şi aţi zis: „Pentru că ne urăşte, de aceea ne-a scos Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mâinile Amoriţilor şi să ne nimicească.
28  Unde să ne suim? Fraţii noştri ne-au muiat inima, zicând: „Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decât noi; cetăţile Sunt mari şi întărite până la cer; ba încă, am văzut acolo şi copii de ai lui Anac.”
29  Eu v-am zis: „Nu vă înspăimântaţi, şi nu vă fie frică de ei.
30  Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta El însuşi pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi sub ochii voştri în Egipt.
31  Apoi în pustie, ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău, te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut până la sosirea voastră în locul acesta.”
32  Cu toate acestea, voi n-aţi avut încredere în Domnul, Dumnezeul vostru,
33  care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într-un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuiaţi să mergeţi, şi ziua într-un nor.
34  Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S-a mâniat, şi a jurat, zicând:
35  „Nici unul din bărbaţii care fac parte din acest neam rău nu va vedea ţara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinţilor voştri,
36  în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, şi ţara în care a mers, o voi da lui şi copiilor lui, pentru că a urmat în totul calea Domnului.”
37  Domnul S-a mâniat şi pe mine, din pricina voastră şi a zis: „Nici tu nu vei intra în ea.
38  Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea; întăreşte-l, căci el va pune pe Israel în stăpânirea ţării aceleia.
39  Şi pruncii voştri, despre care aţi zis: „Vor fi de jaf!” şi fiii voştri, care nu cunosc azi nici binele nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le-o voi da, şi ei o vor stăpâni.
40  Dar voi, întoarceţi-vă înapoi, şi plecaţi în pustie, înspre marea Roşie.”
41  Voi aţi răspuns, şi mi-aţi zis: „Am păcătuit împotriva Domnului; ne vom sui şi ne vom bate, cum ne-a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru.” Şi v-aţi încins fiecare armele, şi v-aţi încumetat să vă suiţi pe munte.
42  Domnul mi-a zis: „Spune-le: „Nu vă suiţi şi nu vă luptaţi, căci Eu nu Sunt în mijlocul vostru; nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.”
43  Eu v-am spus, dar n-aţi ascultat; ci v-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului, şi v-aţi suit semeţi pe munte.
44  Atunci Amoriţii, care locuiesc pe muntele acesta, v-au ieşit înainte, şi v-au urmărit ca albinele; v-au bătut din Seir, până la Horma.
45  La întoarcerea voastră, aţi plâns înaintea Domnului; dar Domnul nu v-a ascultat glasul, şi n-a luat aminte la voi.
46  Şi aşa aţi rămas la Cades, unde aţi stat multă vreme.

Psalmul 81

Psalmi 81:1  (Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe Ghitit. Un psalm al lui Asaf.) Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov!
2  Cântaţi o cântare, sunaţi din tobă, din arfa cea plăcută şi din alăută!
3  Sunaţi din trâmbiţă la luna nouă, la luna plină, în ziua sărbătorii noastre!
4  Căci aceasta este o lege pentru Israel, o poruncă a Dumnezeului lui Iacov.
5  El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, când a mers împotriva ţării Egiptului… Atunci am auzit un glas pe care nu l-am cunoscut: –
6  „I-am descărcat povara de pe umăr, şi mâinile lui nu mai ţin coşul.
7  Ai strigat în necaz, şi te-am izbăvit; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului, şi te-am încercat la apele Meriba.
8  Ascultă, poporul Meu, şi te voi sfătui, Israele, de M-ai asculta!
9  Nici un dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău, şi să nu te închini înaintea dumnezeilor străini!
10  Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului; deschide-ţi gura larg, şi ţi-o voi umplea!”
11  Dar poporul Meu n-a ascultat glasul Meu, Israel nu M-a ascultat.
12  Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor, şi au urmat sfaturile lor.
13  O! de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele!
14  Într-o clipă aş înfrunta pe vrăjmaşii lor, Mi-aş întoarce mâna împotriva potrivnicilor lor;
15  cei ce urăsc pe Domnul l-ar linguşi, şi fericirea lui Israel ar dăinui în veci.
16  L-aş hrăni cu cel mai bun grâu, şi l-aş sătura cu miere din stâncă.

Fapte 4

Fapte 4:1  Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii,
2  foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi.
3  Au pus mâinile pe ei, şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi; căci se înserase.
4  Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.
5  A doua zi, mai marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim,
6  cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.
7  Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”
8  Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!
9  Fiindcă Suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi Suntem întrebaţi cum a fost vindecat,
10  s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
11  El este „piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.”
12  În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”
13  Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucît ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.
14  Dar fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
15  Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s-au sfătuit între ei,
16  şi au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui.
17  Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.”
18  Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
19  Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu;
20  căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.”
21  I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
22  Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.
23  După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.
24  Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!
25  Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărîtă neamurile, şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşerte?
26  Împăraţii pământului s-au răsculat, şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.”
27  În adevăr, împotriva Robului Tău celui Sfânt, Isus pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
28  ca să facă tot ce Hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
29  Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,
30  şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus.”
31  După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32  Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui Sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.
33  Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
34  Căci nu era nici unul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute,
35  şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
36  Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângîierii, un Levit, de neam din Cipru,
37  a vândut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *