31 Martie – Meditația zilei

Ioan 10:17  Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.

Noi suntem meru în căutarea de identitate și de scop. Cine suntem și de ce suntem aici.

La prima întrebare răspundem cum credem noi de cuviință: suntem un doctor, un profesor, un strungar, o învățătoare, o pictoriță. Deci, prin ceea ce face. Sau, o mamă, un tată, adică printr-o relație cu cineva anume. Sau un bărbat, o femeie, adigă prin sexul avut. Un copil un bătrân, adică prin vârstă.

Isus s-a definit prin relația Sa cu Dumnezeu. „Tatăl mă iubește” zice El. În apa botezului Tatăl a spus, „acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc plăcerea!” Aceasta relație era scumpă și importantă pentru Isus. Nu degeaba pe cruce aflat strigă cu atâta durere în expresia „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Identitatea Domnului Isus era găsită în relația Sa cu Dumnezeu Tatăl. Mai târziu când va muri va zice, „Tată, în mâinile Tale îmi încredințez Duhul!”. Relația era refăcută, Dumnezeu este din nou „Tatăl”.

Unii căutăm să ne îndepărtăm de Dumnezeu ca să ne regăsim. Aud tineri spunându-mi „trebuie să iau o pauză de la adunare, de la predici, de la părtășie că sunt confuz și doresc să fac liniște în mine însumi ca să mă regăsesc, să mă regrupez”. Serios? Și ce mă rog crezi că vei „re-găsi” de capul tău, singur și fără a fi legat de Dumnezeu? Fără o relație cu El? Un EU respingător, bolnav și singur.

Noi nu realizăm că identitatea noastră de creatură este găsită numai lângă Creatorul nostru. Fără El nu doar că nu suntem nimic dar nici nu puteam face nimic. Și așa ajungem la al doua întrebare: de ce sunt aici? Adică, care este scopul vieții mele? Ce se așteaptă de la mine să fac?

Isus știa exact de ce a venit. Un timp a vestit Împărăția lui Dumnezeu și pocăința. Apoi a început să cheme la Sine tot felul de oameni din care 12 au devenit apropiații Săi și au primit numele de apostoli. De ce anume i-a chemat Isus pe cei 12? Că să învețe de la El despre identitate și despre scop care decurge din identitate.

Ucenicii nu au fost lăsați să plece la treabă fără Duhul Sfânt. De ce? Deoarece orice muncă semnificativă izvorește din identitatea noastră. Adică, cu cine ne asociem. Lucrula acesta este adevărat mai mult decât în orice domeniu în creștinism. Noi îl reprezentăm „pe el” și lucrăm „cu el” și „pentru el.” Aici în Isus ne este identitatea și scopul.

Isus și-a dat viața în finalul lucrării care L-a trimis Tatăl s-o facă. Și cea mai serioasă muncă a noastră este ca a lui Isus: să ne pierdem viața de dragul Lui ca să ne-o regăsim cu adevărat.

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.