03 Aprilie – Meditația zilei

Marcu 15:34 Şi în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

Lui Isus i s-au întâmplat multe. Poporul L-a renegat și probabil că unii din cei ce au strigat „osana” cu câteva zile mai devreme acum au strigat „răstignește-L!” Dar Isus nu strigă de pe cruce, „poporul meu, poporul meu, pentru ce M-ai părăsit, pentru ce M-ai dezamăgit!?” Petru s-a lepădat de Domnul și ceilalți ucenici au fugit după cum a prezis Domnul când a amintit profeția conform căreia, dacă păstorul va fi bătut, oile se vor risipe; Isus nu strigă de pe cruce „Ucenicii Mei, ucenicii Mei, pentru ce ați fugit!?”

Mâinile, picioarele erau pironite pe cruce; capul era înțepat de spinii mari ai cununii ce i-au împlântat-o romanii; spatele era tot o rană de la bătaia primită. Isus nu strigă, „vai, mâinile Mele, picioarele Mele, capul Meu, spatele meu, vai ce mă mai dor toate! Tot sunt zdrobit, vai de Mine!”

Mântuitorul dintr-o dată parcă intră în panică. Strigătul acesta este un țipăt de groază din toată puterea Domnului Isus. Este un zbieret, un urlet înspăimântător. După Marcu strigătul apare la ceasul al nouălea, adică pe la 3 după-masa, când s-au sfârșit cele trei ore de întuneric. Nu știm ce s-a întâmplat în timpul acelui întuneric. Fenomenul nu a fost cauzat de nimic natural, nici de o eclipsă de soare, nici de o furtună de nisip. Pur și simplu a venit noaptea peste Ierusalim. Un alt evanghelist ne lasă să speculăm despre ceea ce se întâmpla când zice: Luca 22:53 În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.

Aici se întunecase deoarece toată oștirea celui rău cu toate cohortele de demoni s-au năpustit la Calvar, lângă cruce. Aici era întuneric deoarece toate păcatele mele și ale tale au venit să se facă transferul acestora asupra Aceluia ce nu a cunoscut păcat. Aici era însă întuneric deoarece Isus gustă păcatul pentru noi și efectele acestuia. El va gusta moartea și consecința morții celui nemântuit, iadul.

Nu privi la iad ca la un loc, ca la o locație undeva anume. Nu atribui iadului durată. Noi trăim în spațiu și timp. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu s-ar putea ca iadul să nu aibă nici o anumită locație (să fie o stare de exemplu) și nici durată (deși pentru noi se vorbește despre iad ca fiind veșnic). De aceea Isus nu a trebuit să se ducă în iad, cum susțin unii „teologi”. Pentru Isus iadul este o stare de despărțire de Dumnezeu. Și aceasta este atât de groaznică încât Acela ce nu a cunoscut niciodată despărțirea de Tatăl, acum pe cruce urlă din cauza faptului că este părăsit de Dumnezeu. Din punctul nostru de vedere ar părea că părăsirea Domnului Isus a fost de o clipă; din punctul de vederea al lui Dumnezeu care trăiește în afara timpului această despărțire avea echivalentul veșniciei…

Dar nu durata era esențială aici, ci condiția. Noi nu apreciem valoarea despărțirii de Dumnezeu de partea aceasta a eternității. O, să facă Dumnezeu ca nici unul dintre noi să nu cunoască această despărțire niciodată, nici aici și nici în veșnicie! Din urletul lui Isus înțeleg groaza despărțirii de Dumnezeu. Înțeleg spaima, teribilitatea, îngrijorarea, și gravitatea despărțirii de Dumnezeu.

El a fost părăsit ca tu și cu mine să fim primiți. Nu este de loc exagerat ca să mergi undeva unde poți și să strigi și tu cât poți de tare: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ce mult mă iubești! Ce aproape m-ai primit! ” Și apoi continuă să spui pentru tot restul vieții tale la fiecare respirație a ta: „mulțumesc!” „Mulțumesc!” „Mulțumesc!”

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.