Geneza 4:9 Domnul i-a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?”
În ziua în care veți mânca veți muri a spus Domnul lui Adam. Și Adam cu Eva au mâncat… dar nu au „murit” (fizic) în ziua aceea. Au fost doar scoși afară din prezența lui Dumnezeu, despărțiți de Domnul. Poate că cei doi oameni au gândit pentru o clipă că dacă asta înseamnă a muri, nici nu-i așa de rău. Ei nu mai văzuseră moarte până atunci, probabil nici nu știau ce înseamnă lucrul acesta. Cred însă că nu vor trece prea mulți ani și ei vor afla ce înseamnă moarte fizică, apoi încet se va contura în fața lor și ce înseamnă despărțiea de Dumnezeu sau moartea spirituală.
Știi, când te desparți brusc de cineva, poate că nici nu realizezi dimensiunea durerii. Este ca în cazul celui ce își taie un deget la un aparat ce are o lamă care se învârte cu mare viteză; degetul cade fără să fi simțit că l-ai tăiat. Durează secunde bune, adesea până la peste o jumătate de minut ca să se instaleze durerea și să o simți. Am întâlnit o persoană care după ce și-a tăiat degetul la circular a continuat să muncească la aparatele de tâmplărie în timp ce sângele îi șiroia din mână fără ca el să știe de ce și nici de unde. Este ca în cazul în care îți moare un soț sau soția, un copil. Două-trei zile, o săptămână, nici nu ai timp de a te gândi la ce s-a întâmplat. Apoi realizezi că ai rămas fără persoana pe care o iubeai, care probabil însemna totul pentru tine; adică totul după Dumnezeu. Și durerea de a nu avea pe cel iubit începe să devină tot mai acută, tot mai prezentă. Îți copleșește gândurile, sentimentele, zilele și nopțile. Oftezi, verși lacrimi și te doare pe dinăuntru într-un loc în care nu ai cum să aduci mângăiere.
De ce spun acestea? Pentru că până acum Dumnezeu și omul erau zilnic în părtășie. Așa înțelegem noi. De asemenea înțelegem că Adam a fost lângă Eva când ea a luat și a mâncat din fructul oprit, apoi a luat și el fără să zică nimic. Au fost amândoi scoși afară, dar asta (încă) nici nu era prea rău. Adam avea pe Eva. Se iubeau. Au început să aibă copii. Aceștia le umpleau viața. Primii doi, Cain și Abel erau intreprinzători. Au început fiecare dintre ei să se preocupe de ceva anume și asta cu folos.
Vom reveni îndată la Cain și Abel. Acum însă vreau să speculez asupra unui lucru: oare nu a resimțit Adam lipsa părtășiei cu Dumnezeu niciodată după excluderea sa din Eden? Dacă da, când a început el să ducă lipsă? Ce a simțit? Și-au reproșat vreodată Adam și Eva consecințele neascultării? S-au simțit ei vinovați, așa cum s-au simțit goi?
Nu știu. Dar într-o zi cei doi băieți ai lor se duc pe câmp să se plimbe. Prefer să cred că ei s-au dus și altădată la plimbare. Până acum nimic suspect. Doar că la un moment dat Cain rămâne puțin în urma lui Abel care se plimbă fără să suspecteze nimic. Cain găsește o bâtă și pe la spate îl lovește pe Abel în cap cu putere. Îi sparge țeasta, Abel se prăbușește și sângele îi curge în pământ. Nu știu dacă Cain a mai văzut moarte vreodată. Știu că Abel a mai văzut: era moartea oilor ce le-a adus ca jertfă lui Dumnezeu. Cain probabil că nu a mai văzut sânge sau moarte.
Trupul lui Abel a rămas fără viață pe pământ. O fi încercat Cain să-l salveze? L-o fi strigat pe nume? L-o scuturat să se ridice, să nu facă pe nebunul? Nu știu. Dar într-un târziu Cain își dă seama că Abel nu mai are viață în el și-i lasă acolo trupul iar el se întoarce acasă. „Unde a fratele tău?” îl întreabă Dumnezeu. „Nu știu” răspunde Cain. Probabil că nu știa exact ce s-a întâmplat, gravitatea faptei sale era încă necunoscută. Primul închinător din istoria omenirii a comis prima crimă din istoria omenirii.
Pentru prima oară moartea despre care vorbise Dumnezeu lui Adam și Evei a devenit realitate. Acum părinții lui Cain știau ce însemană moartea. Acum începeau să descopere toate ramificațiile neascultării lor. Acum durerea despărțirii de Abel care nu mai era se statornicea în inimă, la fel cum e durerea ta când îți moare un copil. Că zicea cineva, dintre toate durerile existente în lume nu există nici una mai intensă decât durerea când părinților le moare un copil….
Meditația aceasta este pentru părinți. Să avem grijă cu privire la faptele și cuvintele și atitudinile noastre. Că dacă se va întâmpla ca să sufere copiii noștri din cauza noastră, să nu credem că noi vom rămâne fără suferință. Când noi suntem cauza, efectul lovește și în noi
Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.