17 Aprilie – Meditația zilei

Ioan 20:25 Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”

Îndoiala există în fiecare din noi. Cred că este o condiţie normală. Nu cred că cel ce pretinde că nu are îndoieli este total sincer. Avem îndoieli pentru că avem credinţă. Îndoiala nu se naşte în vid sau în absenţa credinţei, a certitudinii. Cel ce susţine că are doar îndoieli, suspiciuni, nu este sincer nici el. Cel ce susţine că nu are nici un fel de credinţă, nici el nu este sincer.

Cred că rolul îndoielilor este de a ne clarifica şi de a ne consolida credinţa. Când dobândeşti răspuns la îndoielile tale, poţi afirma „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Dacă-ţi împingi mereu îndoielile în spate şi nu le iei niciodată de coarne, cum s-ar spune, atunci credinţa ta va avea de suferit. Va fi probabil o credinţă a minţii, o credinţă a obiceiurilor repetate fără noimă, ceva teoretic dar probabil iraţional. Orice credinţă reală începe prin a admite îndoielile, a vorbi Domnului despre ele şi a accepta răspunsul Lui. Credinţa nu este ceva uşor; ea ne poartă în locuri şi momente incomfortabile, ne face să punem întrebări grele. Credinţa nu poate fi redusă la un set de reguli; asta nu este credinţă!

Când eşti pus la strâmtoare de întrebările altora, nu ştii ce să răspunzi. În loc să dai un răspuns clar şi pertinent, o să bâlbăi nişte lozinci. O să transpiri (dacă ai ruşine) sau o să fii bădăran cu cel ce îţi chestionează credinţa. Şi tot din cauza ruşinii nu o să devii un bun martor al credinţei. Incertitudinile evidenţiate de îndoieli îţi vor incapacita mărturia. Sau, dacă eşti curajos, o să mărturiseşti cu sloganuri şi lozinci. Oamenii raţionali ce te ascultă îşi vor da curând seama că ascultă un tonomat.

Apoi, dacă nu-ţi admiţi şi confrunţi îndoielile, nu o să ai nici un fel de simpatie pentru cei ce au şi ei îndoielile lor! O să-i consideri necredincioşi şi o să-i dispreţuieşti. Asta te va umple de mândrie, din cele mai periculoase: mândria spirituală. O să ţi se împietrească inima, vei deveni caustic, superior.

Toma a fost din categoria oamenilor „normali”. De aceea a ajuns plantator de biserici în India de sud. Şi-a confruntat îndoielile în faţa singurului care putea să-i răspundă cu adevărul, s-a convins, de acum credinţa lui nu e teoretică, presupusă, ci solid ancorată în adevăr.

Sunt pline adunările de oameni ce nu şi-au confruntat niciodată îndoielile şi întrebările. Unii cred că e sacrilegiu să-L întrebi pe Dumnezeu întrebări grele. Nu este. Lui Dumnezeu nu-i e frică de întrebările mele. Iov a pus întrebări dificile, Isus a pus întrebarea cea mai grea: „de ce m-ai părăsit?!” Şi Tatăl nu s-a supărat. Nu trebuie să-ţi fie frică de efectul întrebărilor tale asupra lui Dumnezeu, ci doar asupra ta şi a mărturiei tale. A calităţii credinţei tale.

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.