20 Aprilie

Iosua 12-13

Iosua 12:1  Iată împăraţii pe care i-au bătut copiii lui Israel, şi a căror ţară au luat-o în stăpânire de cealaltă parte a Iordanului, spre răsăritul soarelui, de la pârâul Arnon până la muntele Hermonului, cu toată câmpia de la răsărit:
2  Pe Sihon, împăratul Amoriţilor, care locuia la Hesbon. Stăpânirea lui se întindea de la Aroer, care este pe malul pârâului Arnon, şi, de la mijlocul pârâului, peste jumătate din Galaad, până la pârâul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon;
3  de la câmpie până la marea Chineret la răsărit, şi până la marea câmpiei, care este marea Sărată, la răsărit, spre Bet-Ieşimot; şi de la miazăzi, sub poalele muntelui Pisga.
4  Pe Og, împăratul Basanului, singura rămăşiţă a Refaimiţilor, care locuiau la Aştarot şi la Edrei.
5  Stăpânirea lui se întindea peste muntele Hermonului, peste Salca, peste tot Basanul, până la hotarul Gheşuriţilor şi Maacatiţilor, şi peste jumătate din Galaad, hotarul lui Sihon, împăratul Hesbonului.
6  Moise, robul Domnului, şi copiii lui Israel, i-au bătut; şi Moise, robul Domnului, le-a dat ţara lor în stăpânirea Rubeniţilor, Gadiţilor, şi la jumătate din seminţia lui Manase.
7  Iată împăraţii pe care i-au bătut Iosua şi copiii lui Israel dincoace de Iordan, la apus, de la Baal-Gad în valea Libanului până la muntele cel pleşuv, care se înalţă spre Seir. Iosua a dat ţara lor în stăpânire seminţiilor lui Israel, fiecăreia i-a dat partea ei,
8  în munte, în vale, în câmpie, pe costişe, în pustie, şi în partea de miazăzi ţara Hetiţilor, Amoriţilor, Canaaniţilor, Fereziţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor.
9  Împăratul Ierihonului, unul; împăratul din Ai, lângă Betel, unul;
10  împăratul Ierusalimului, unul; împăratul Hebronului, unul;
11  împăratul Iarmutului, unul; împăratul din Lachis, unul;
12  împăratul Eglonului, unul; împăratul Ghezerului, unul;
13  împăratul Debirului unul; împăratul Ghederului, unul;
14  împăratul din Horma, unul; împăratul Aradului, unul;
15  împăratul Libnei, unul; împăratul Adulamului, unul;
16  împăratul din Macheda, unul; împăratul Betelului, unul;
17  împăratul Tapuahului, unul; împăratul Heferului, unul;
18  împăratul Afecului, unul; împăratul Laşaronului, unul;
19  împăratul Madonului, unul; împăratul Haţorului, unul;
20  împăratul Şimron-Meronului, unul; împăratul Acşafului, unul;
21  împăratul Taanacului, unul; împăratul din Meghido, unul;
22  împăratul din Chedeş, unul; împăratul Iocneamului, la Carmel, unul;
23  împăratul Dorului, pe înălţimile Dorului, unul; împăratul Goimului, lângă Ghilgal, unul;
24  împăratul din Tirţa, unul. Peste tot treizeci şi unu de împăraţi.

Iosua 13:1  Iosua era bătrân, înaintat în vârstă. Domnul i-a zis atunci: „Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă, şi ţara care-ţi mai rămâne de supus este foarte mare.
2  Iată ţara care mai rămâne: toate ţinuturile Filistenilor şi tot ţinutul Gheşuriţilor,
3  de la Şihor, care curge înaintea Egiptului, până la hotarul Ecronului la miazănoapte, ţinut care trebuie socotit drept cananit, şi care este stăpânit de cei cinci domnitori ai Filistenilor: cel din Gaza, cel din Asdod, cel din Ascalon, cel din Gat şi cel din Ecron, şi de Aviţi;
4  începând de la miazăzi, toată ţara Canaaniţilor, şi Meara, care este a Sidoniţilor, până la Afec, până la hotarul Amoriţilor;
5  ţara Ghibliţilor şi tot Libanul spre răsăritul soarelui, de la Baal-Gad, la poalele muntelui Hermon, până la intrarea Hamatului;
6  toţi locuitorii de pe munte, de la Liban până la Misrefot-Maim, toţi Sidoniţii. Eu îi voi izgoni dinaintea copiilor lui Israel. Dă numai ţara aceasta de moştenire prin sorţi lui Israel, cum ţi-am poruncit;
7  şi împarte acum ţara aceasta ca moştenire între cele nouă seminţii şi între jumătate din seminţia lui Manase”.
8  Rubeniţii şi Gadiţii, cu cealaltă jumătate din seminţia lui Manase, şi-au primit moştenirea pe care le-a dat-o Moise de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit, cum le-a dat-o Moise, robul Domnului:
9  de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, şi de la cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia Medeba, până la Dibon;
10  toate cetăţile lui Sihon, împăratul Amoriţilor, care domnea la Hesbon, până la hotarul copiilor lui Amon;
11  Galaadul, ţinutul Gheşuriţilor şi al Maacatiţilor, tot muntele Hermonului, şi tot Basanul, până la Salca;
12  toată împărăţia lui Og în Basan, care domnea în Aştarot şi în Edrei, şi care era singura rămăşiţă a Refaimiţilor. Moise a bătut pe aceşti împăraţi, şi i-a izgonit.
13  Dar copiii lui Israel n-au izgonit pe Gheşuriţi şi pe Maacatiţi, care au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi.
14  Seminţia lui Levi a fost singura căreia Moise nu i-a dat parte de moştenire; jertfele mistuite de foc înaintea Domnului, Dumnezeului lui Israel, aceasta a fost moştenirea lui, cum îi spusese El.
15  Moise dăduse seminţiei fiilor lui Ruben o parte de moştenire, după familiile lor.
16  Ei au avut ca ţinut al lor: de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, şi cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia de lângă Medeba,
17  Hesbonul, şi toate cetăţile lui din câmpie, Dibonul, Bamot-Baal, Bet-Baal-Meon,
18  Iahaţ, Chedemot, Mefaat,
19  Chiriataim, Sibma, Ţeret-Haşahar, pe muntele văii,
20  Bet-Peor, poalele muntelui Pisga, Bet-Ieşimot,
21  toate cetăţile câmpiei, şi toată împărăţia lui Sihon, împăratul Amoriţilor, care domnea la Hesbon: Moise îl bătuse, pe el şi pe domnitorii Madianului, pe Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, domnitori care se trăgeau din Sihon, şi care locuiau în ţară.
22  Între cei pe care i-au ucis copiii lui Israel, nimiciseră cu sabia şi pe ghicitorul Balaam, fiul lui Beor.
23  Hotarul ţinutului fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta este moştenirea fiilor lui Ruben, după familiile lor: cetăţile şi satele lor.
24  Moise dăduse seminţiei lui Gad, fiilor lui Gad, o parte de moştenire, după familiile lor.
25  Ţinutul lor a fost Iaezerul, toate cetăţile Galaadului, jumătate din ţara copiilor lui Amon până la Aroer, faţă în faţă cu Raba,
26  de la Hesbon până la Ramat-Miţpe şi Betonim, de la Mahanaim până la hotarul Debirului,
27  şi, în vale, Bet-Haram, Bet-Nimra, Sucot şi Ţafon, rămăşiţă din împărăţia lui Sihon, împăratul Hesbonului, având ca hotar Iordanul până la marginea mării Chineret, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit.
28  Aceasta este moştenirea fiilor lui Gad, după familiile lor: cetăţile şi satele lor.
29  Moise dăduse la jumătate din seminţia lui Manase, fiilor lui Manase, o parte de moştenire după familiile lor.
30  Ţinutul lor a fost: de la Mahanaim, tot Basanul, toată împărăţia lui Og, împăratul Basanului, şi toate tîrguşoarele lui Iair în Basan, şaizeci de cetăţi.
31  Jumătate din Galaad, Aştarot şi Edrei, cetăţi din împărăţia lui Og, în Basan, au căzut fiilor lui Machir, fiul lui Manase, adică la jumătate din fiii lui Machir, după familiile lor.
32  Acestea Sunt părţile de moştenire pe care le-a dat Moise, când era în câmpia Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, în faţa Ierihonului, la răsărit.
33  Moise n-a dat nici o moştenire seminţiei lui Levi; Domnul, Dumnezeul lui Israel, este moştenirea lui, cum îi spusese El.

Psalmul 102

Psalmi 102:1  (O rugăciune a unui nenorocit, când este doborît de întristare şi îşi varsă plângerea înaintea Domnului.) Doamne, ascultă-mi rugăciunea, şi s-ajungă strigătul meu până la Tine!
2  Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine, când strig! Ascultă-mă degrab!
3  Căci zilele mele pier ca fumul, şi oasele îmi ard ca un tăciune.
4  Inima îmi este lovită, şi mi se usucă întocmai ca iarba; până şi pâinea uit să mi-o mănânc.
5  Aşa de mari îmi Sunt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne.
6  Seamăn cu pelicanul din pustie, Sunt ca o cucuvaie din dărîmături;
7  nu mai pot dormi, şi Sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş.
8  În fiecare zi mă bătjocoresc vrăjmaşii mei, şi potrivnicii mei jură pe mine în mânia lor.
9  Mănânc ţărână în loc de pâine, şi îmi amestec lacrămile cu băutura,
10  din pricina mâniei şi urgiei Tale; căci Tu m-ai ridicat, şi m-ai aruncat departe.
11  Zilele mele Sunt ca o umbră gata să treacă, şi mă usuc ca iarba.
12  Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie, şi pomenirea Ta ţine din neam în neam.
13  Tu Te vei scula, şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea Hotărâtă pentru el.
14  Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului, şi le e milă de ţărâna lui.
15  Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, şi toţi împăraţii pământului de slava Ta.
16  Da, Domnul va zidi iarăşi Sionul, şi Se va arăta în slava Sa.
17  El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului, şi nu-i nesocoteşte rugăciunea.
18  Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, şi poporul, care se va naşte, să laude pe Domnul!
19  Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pământ,
20  ca să audă gemetele prinşilor de război, şi să izbăvească pe cei ce Sunt pe moarte;
21  pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, şi laudele lui în Ierusalim,
22  când se vor strânge toate popoarele, şi toate împărăţiile, ca să slujească Domnului.
23  El mi-a frînt puterea în drum, şi mi-a scurtat zilele,
24  Eu zic: „Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai cărui ani ţin veşnic!”
25  Tu ai întemeiat în vechime pământul, şi cerurile Sunt lucrarea mânilor Tale.
26  Ele vor pieri, dar Tu vei rămânea; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmânt, şi se vor schimba.
27  Dar Tu rămâi Acelaş, şi anii Tăi nu se vor sfârşi.
28  Fiii robilor Tăi îşi vor locui ţara, şi sămânţa lor va rămâne înaintea Ta.

Fapte 27

Fapte 27:1  După ce s-a Hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi cîţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.
2  Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.
3  A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, şi să fie îngrijit de ei.
4  După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.
5  După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.
6  Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea.
7  Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.
8  De abia am mers cu corabia pe marginea insulei, şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune” de care era aproape cetatea Lasea.
9  Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi,
10  şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.
11  Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel.
12  Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.
13  Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele, şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.
14  Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.
15  Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.
16  Am trecut repede pela partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre.
17  După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.
18  Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,
19  şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.
20  Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică în cât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.
21  Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi, şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.
22  Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că nici unul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decât a corăbiei.
23  Un înger al Dumnezeului, al căruia Sunt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte,
24  şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”
25  De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.
26  Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”
27  În noaptea a patrusprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pela miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ.
28  Au măsurat adâncimea apei, şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou, şi au găsit cincisprezece stânjeni.
29  De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corăbiei, şi doreau să se facă ziuă.
30  Dar deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie, şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei,
31  Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”
32  Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrii, şi au lăsat-o să cadă jos.
33  Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi Sunt patrusprezece zile, de când staţi mereu de veghe, şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură.
34  De aceea vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde nici un păr din cap.”
35  După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu, înaintea tuturor, a frînt-o, şi a început să mănânce.
36  Toţi s-au îmbărbătat atunci, şi au luat şi ei de au mâncat.
37  În corabie eram de toţi: două sute şaptezeci şi şase de suflete.
38  După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.
39  Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul; dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, şi au Hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă.
40  Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului, şi s-au îndreptat spre mal.
41  Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia; şi partea dinainte a corăbiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.
42  Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot.
43  Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota, să se arunce de pe corabie în apă, şi să iasă cei dintâi la pământ;
44  iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frînturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *