22 Aprilie

Iosua 16-18

Iosua 16:1  Partea căzută la sorţi fiilor lui Iosif se întindea de la Iordan, lângă Ierihon, spre apele Ierihonului, la răsărit. Hotarul urma pustia care se ridică de la Ierihon la Betel prin munte.
2  Mergea mai departe de la Betel la Luz, şi trecea spre hotarul Archiţilor prin Atarot.
3  Apoi se pogora la apus spre hotarul Iafletiţilor, până la hotarul Bet-Horonului de jos şi până la Ghezer, ieşind la mare.
4  Acolo şi-au primit moştenirea fiii lui Iosif: Manase şi Efraim.
5  Iată hotarele fiilor lui Efraim, după familiile lor. Hotarul moştenirii lor era, la răsărit, Atarot-Adar până la Bet-Horonul de sus.
6  Ieşea spre mare la Micmetat în partea de miazănoapte, se întorcea la răsărit până la Taanat-Silo, şi trecea înspre răsărit prin Ianoah.
7  Din Ianoah pogora la Atarot şi la Naarata, atingea Ierihonul, şi mergea până la Iordan.
8  Din Tapuah mergea spre apus până la pârâul Cana, şi ieşea la mare. Aceasta a fost moştenirea seminţiei fiilor lui Efraim, după familiile lor.
9  Fiii lui Efraim aveau şi cetăţi deosebite în mijlocul moştenirii fiilor lui Manase, toate cu satele lor.
10  Ei n-au izgonit pe Canaaniţii care locuiau în Ghezer, şi Canaaniţii au locuit în mijlocul lui Efraim până în ziua de azi, dar au fost puşi să plătească un bir.

Iosua 17:1  O parte a căzut prin sorţi seminţiei lui Manase, căci el era întâiul-născut al lui Iosif. Machir, întâiul-născut al lui Manase şi tatăl lui Galaad, avusese Galaadul şi Basanul, pentru că era un bărbat de război.
2  Au dat prin sorţi o parte celorlalţi fii ai lui Manase, după familiile lor, fiilor lui Abiezer, fiilor lui Helec, fiilor lui Asriel, fiilor lui Sihem, fiilor lui Hefer, fiilor lui Şemida: aceştia Sunt copiii de parte bărbătească ai lui Manase, fiul lui Iosif, după familiile lor.
3  Ţelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, n-a avut fii, dar a avut fiice, ale căror nume Sunt acestea: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa.
4  Ele s-au înfăţişat înaintea preotului Eleazar, înaintea lui Iosua, fiul lui Nun, şi înaintea mai marilor, şi au zis: „Domnul a poruncit lui Moise să ne dea o moştenire între fraţii noştri.” Şi li s-a dat, după porunca Domnului, o moştenire între fraţii tatălui lor.
5  Au căzut zece părţi lui Manase, în afară de ţara Galaadului şi a Basanului, care este de cealaltă parte a Iordanului.
6  Căci fetele lui Manase au avut o moştenire între fiii lui, şi ţara Galaadului a fost pentru ceilalţi fii ai lui Manase.
7  Hotarul lui Manase se întindea de la Aşer până la Micmetat, care este la răsărit de Sihem, şi ducea la dreapta până la locuitorii din En-Tapuah.
8  Ţara Tapuahului era a fiilor lui Manase, dar Tapuahul de pe hotarul lui Manase era al fiilor lui Efraim.
9  Hotarul se pogora până la pârâul Cana, la miazăzi de pârâu. Cetăţile acestea ale lui Efraim erau în mijlocul cetăţilor lui Manase. Hotarul lui Manase era pe partea de miazănoapte a pârâului şi ieşea la mare.
10  Ţinutul de la miazăzi era al lui Efraim, cel de la miazănoapte al lui Manase, şi marea le slujea ca hotar; la miazănoapte se întâlneau cu Aşer şi la răsărit cu Isahar.
11  Manase stăpânea în Isahar şi în Aşer: Bet-Şean cu satele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii Dorului cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din Taanac cu satele lui, şi locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei înălţimi.
12  Fiii lui Manase n-au putut să izgonească pe locuitorii din aceste cetăţi, şi Canaaniţii au izbutit astfel să rămână în ţara aceasta.
13  Când copiii lui Israel au fost destul de tari, au supus pe Canaaniţi la un bir, dar nu i-au izgonit.
14  Fiii lui Iosif au vorbit lui Iosua, şi i-au zis: „Pentru ce ne-ai dat de moştenire numai un sorţ şi numai o parte, când noi Suntem un popor mare la număr şi Domnul ne-a binecuvântat până acum?”
15  Iosua le-a zis: „Dacă Sunteţi un popor mare la număr, suiţi-vă în pădure, şi tăiaţi-o, ca să vă faceţi loc în ţara Fereziţilor şi a Refaimiţilor, fiindcă muntele lui Efraim este prea strîmt pentru voi.”
16  Fiii lui Iosif au zis: „Muntele nu ne va ajunge, şi toţi Canaaniţii care locuiesc în vale, cei ce Sunt la Bet-Şean şi în satele lui, şi cei ce Sunt în valea lui Izreel au care din fier.”
17  Iosua a zis casei lui Iosif, lui Efraim şi lui Manase: „Voi Sunteţi un popor mare la număr, şi puterea voastră este mare, nu veţi avea un singur sorţ.
18  Ci veţi avea muntele, căci veţi tăia pădurea, şi ieşirile ei vor fi ale voastre, şi veţi izgoni pe Canaaniţi, cu toate carele lor din fier şi cu toată tăria lor.”

Iosua 18:1  Toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo, şi au aşezat acolo Cortul Întâlnirii. Ţara era supusă înaintea lor.
2  Mai rămâneau şapte seminţii ale copiilor lui Israel, care nu-şi primiseră încă partea de moştenire.
3  Iosua a zis copiilor lui Israel: „Până când vă veţi lenevi să mergeţi să luaţi în stăpânire ţara pe care v-a dat-o Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri?
4  Alegeţi trei bărbaţi de fiecare seminţie, şi-i voi porni. Să se scoale, să străbată ţara, să facă un plan în vederea împărţelii, şi să se întoarcă la mine.
5  S-o împartă în şapte părţi; Iuda să rămână în hotarele lui la miazăzi, şi casa lui Iosif să rămână în hotarele ei la miazănoapte.
6  Voi, deci, să faceţi un plan al ţării împărţite în şapte părţi, şi să mi-l aduceţi aici. Voi arunca sorţul pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeului nostru.
7  Dar Leviţii să n-aibă parte în mijlocul vostru, căci moştenirea lor este preoţia Domnului; şi Gad, Ruben şi jumătate din seminţia lui Manase, şi-au primit moştenirea pe care le-a dat-o Moise, robul Domnului, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit.”
8  Când s-au sculat bărbaţii şi au pornit să facă planul ţării, Iosua le-a dat porunca aceasta: „Duceţi-vă, străbateţi ţara, faceţi-mi un plan, şi întoarceţi-vă la mine; apoi eu voi arunca pentru voi sorţul înaintea Domnului, la Silo.”
9  Bărbaţii aceştia au plecat, au străbătut ţara, şi au făcut planul după cetăţi, într-o carte, împărţind-o în şapte părţi, şi s-au întors la Iosua în tabără la Silo.
10  Iosua a aruncat înaintea Domnului sorţi pentru ei la Silo, şi a împărţit ţara între copiii lui Israel, dînd fiecăruia partea lui.
11  Sorţul a căzut pe seminţia fiilor lui Beniamin, după familiile lor, şi partea care le-a căzut prin sorţi îşi avea hotarele între fiii lui Iuda şi fiii lui Iosif.
12  Înspre miazănoapte, hotarul lor pornea de la Iordan. Suia pela miazănoapte de Ierihon, se ridica în munte spre apus, şi ieşea în pustia Bet-Aven.
13  De acolo trecea prin Luz, la miazăzi de Luz, adică Betel, şi se pogora la Atarot-Adar, peste muntele care este la miazăzi de Bet-Horonul de jos.
14  Înspre apus, hotarul mergea şi se întorcea pela miazăzi de muntele care este în faţa Bet-Horonului; mergea spre miazăzi, şi ieşea la Chiriat-Baal, care este Chiriat-Iearim, cetatea fiilor lui Iuda. Aceasta era partea de apus.
15  Partea de miazăzi începea de la capătul Chiriat-Iearimului. Hotarul mergea spre apus până la izvorul apelor Neftoahului.
16  Se pogora pela capătul muntelui care este în faţa văii Ben-Hinom, în valea Refaimiţilor, la miazănoapte. Se pogora prin valea Hinom, pe partea de miazăzi a Iebusiţilor, până la En-Roguel.
17  Se îndrepta spre miazănoapte la En-Şemeş, apoi la Ghelilot, care este în faţa suişului Adumim, şi se pogora pela piatra lui Bohan, fiul lui Ruben.
18  Trecea pe partea de miazănoapte în faţa Arabei, se pogora pela Araba,
19  mergea înainte pe partea de miazănoapte de Bet-Hogla, şi ieşea la sînul de miazănoapte al mării Sărate, spre îmbucătura Iordanului la miazăzi. Acesta era hotarul de miazăzi.
20  Înspre răsărit hotarul îl făcea Iordanul. Aceasta a fost moştenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor, cu hotarele ei de jur împrejur.
21  Cetăţile seminţiei fiilor lui Beniamin, după familiile lor, erau: Ierihonul, Bet-Hogla, Emec-Cheţiţ,
22  Bet-Araba, Ţemaraim, Betel,
23  Avim, Para, Ofra,
24  Chefar-Amonai, Ofni şi Gheba; douăsprezece cetăţi, şi satele lor.
25  Gabaon, Rama, Beerot,
26  Miţpe, Chefira, Moţa
27  Rechem, Iirpeel, Tareala,
28  Ţela, Elef, Iebus, adică Ierusalimul, Ghibeat şi Chiriat; patrusprezece cetăţi, şi satele lor. Aceasta a fost moştenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor.

Psalmul 104

Psalmi 104:1  Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!
2  Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
3  Cu apele Îţi întocmeşti vârful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vântului.
4  Din vânturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.
5  Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.
6  Tu îl acoperisei cu adâncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,
7  dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat-o la fugă,
8  suindu-se pe munţi şi pogorându-se în văi, până la locul pe care li-l Hotărâsei Tu.
9  Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă, ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul.
10  Tu faci să ţîşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.
11  Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.
12  Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.
13  Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pământul de rodul lucrărilor Tale.
14  Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană:
15  vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa, şi pâine, care-i întăreşte inima.
16  Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban pe care i-a sădit El.
17  În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi;
18  munţii cei înalţi Sunt pentru ţapii sălbatici, iar stâncile Sunt adăpost pentru iepuri.
19  El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună.
20  Tu aduci întunericul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;
21  puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana de la Dumnezeu.
22  Când răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor.
23  Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, până seara.
24  cât de multe Sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pământul este plin de făpturile Tale.
25  Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.
26  Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
27  Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
28  Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale.
29  Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărâna lor.
30  Îţi trimiţi Tu suflarea: ele Sunt zidite, şi înoieşti astfel faţa pământului.
31  În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
32  El priveşte pământul, şi pământul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.
33  Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
34  Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.
35  Să piară păcătoşii de pe pământ, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!

Romani 1

Romani 1:1  Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,
2  pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi.
3  Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul,
4  iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,
5  prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile,
6  între care Sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos.
7  Deci, vouă tuturor, care Sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
8  Mai întâi mulţămesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.
9  Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele,
10  şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am însfârşit fericirea să vin la voi.
11  Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră,
12  sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună, şi voi şi eu.
13  Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că, de multeori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celealte neamuri, dar am fost împiedicat până acum.
14  Eu Sunt dator şi Grecilor şi Barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi.
15  Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma.
16  Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului;
17  deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”
18  mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.
19  Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
20  În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi;
21  fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.
22  S-au fălit că Sunt înţelepţi, şi au înebunit;
23  şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.
24  De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;
25  căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.
26  Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii;
27  tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
28  Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.
29  Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; Sunt şoptitori,
30  bîrfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,
31  fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
32  Şi, cu toate că ştiu Hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, Sunt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *