27 Aprilie

Judecători 2-3

Judecători 2:1  Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim şi a zis: „Eu v-am scos din Egipt, şi v-am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da. Am zis: „Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi;
2  şi voi să nu încheiaţi legământ cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele.” Dar voi n-aţi ascultat de glasul Meu. Pentru ce aţi făcut lucrul acesta?
3  Am zis atunci: „Nu-i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, şi dumnezeii lor vă vor fi o cursă.”
4  După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul şi a plâns.
5  Au pus locului aceluia numele Bochim (Cei ce plâng); şi au adus jertfe Domnului acolo.
6  Iosua a dat drumul poporului, şi copiii lui Israel au plecat fiecare în moştenirea lui, ca să ia ţara în stăpânire.
7  Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua, şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care văzuseră toate lucrurile mari pe care le făcuse Domnul pentru Israel.
8  Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, în vârstă de o sută zece ani.
9  L-au îngropat în ţinutul pe care-l avea de moştenire, la Timnat-Heres, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş.
10  Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.
11  Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului, şi au slujit Baalilor.
12  Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care-i scosese din ţara Egiptului, şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor, şi au mâniat pe Domnul.
13  Au părăsit pe Domnul, şi au slujit lui Baal şi Astarteelor.
14  Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. El i-a dat în mâinile unor prădători care i-au prădat, i-a vândut în mâinile vrăjmaşilor lor de jur împrejur, şi nu s-au mai putut împotrivi vrăjmaşilor lor.
15  Ori unde mergeau, mâna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul, şi cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într-o mare strîmtorare.
16  Domnul a ridicat judecători, ca să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau.
17  Dar ei n-au ascultat nici de judecătorii lor, căci au curvit cu alţi dumnezei şi s-au închinat înaintea lor. În curând s-au abătut de la calea pe care o urmaseră părinţii lor, şi n-au ascultat de poruncile Domnului, ca şi ei.
18  Când le ridica Domnul judecători, Domnul era cu judecătorul, şi-i izbăvea din mâna vrăjmaşilor lor în tot timpul vieţii judecătorului, căci Domnului I se făcea milă de suspinurile scoase de ei împotriva celor ce-i apăsau şi-i chinuiau.
19  Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decât părinţii lor, ducându-se după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, şi stăruiau în această purtare şi împetrire.
20  Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi a zis: „Fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu pe care-l poruncisem părinţilor lor, şi fiindcă n-au ascultat de glasul Meu,
21  nu voi mai izgoni dinaintea lor nici unul din neamurile pe care le-a lăsat Iosua când a murit.
22  Astfel, prin ele, voi pune pe Israel la încercare, ca să ştiu dacă vor căuta sau nu să urmeze calea Domnului, cum au căutat părinţii lor.”
23  Şi Domnul a lăsat în pace pe popoarele acelea pe care nu le dăduse în mâinile lui Iosua, şi nu S-a grăbit să le isgonească.

Judecători 3:1  Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toţi cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului.
2  El voia numai ca vârstele de oameni ale copiilor lui Israel să cunoască şi să înveţe războiul, şi anume cei ce nu-l cunoscuseră mai înainte.
3  Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai Filistenilor, toţi Canaaniţii, Sidoniţii, şi Heviţii care locuiau în muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon până la intrarea Hamatului.
4  Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentru ca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe care le dăduse părinţilor lor prin Moise.
5  Şi copiii lui Israel au locuit în mijlocul Canaaniţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor;
6  au luat de neveste pe fetele lor, şi au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor, şi au slujit dumnezeilor lor.
7  Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul, şi au slujit Baalilor şi idolilor.
8  Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, şi i-a vândut în mâinile lui Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei. Şi copiii lui Israel au fost supuşi opt ani lui Cuşan-Rişeataim.
9  Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor, care i-a izbăvit: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb.
10  Duhul Domnului a fost peste el. El a ajuns judecător în Israel, şi a pornit la război. Domnul a dat în mâinile lui pe Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei, şi mâna Lui a fost puternică împotriva lui Cuşan-Rişeataim.
11  Ţara a avut odihnă patruzeci de ani. Şi Otniel, fiul lui Chenaz, a murit.
12  Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că făcuseră ce nu plăcea Domnului.
13  Eglon a strâns la el pe fiii lui Amon şi pe Amaleciţi, şi a pornit. A bătut pe Israel, şi a luat cetatea Finicilor.
14  Şi copiii lui Israel au fost supuşi optsprezece ani lui Eglon, împăratul Moabului.
15  Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, Beniamitul, care nu se slujea de mâna dreaptă. Copiii lui Israel au trimis prin el un dar lui Eglon, împăratul Moabului.
16  Ehud şi-a făcut o sabie cu două tăişuri, lungă de un cot, şi a încins-o pe sub haine, în partea dreaptă.
17  A dat darul lui Eglon, împăratul Moabului: Eglon era un om foarte gras.
18  Când a isprăvit de dat darul, a dat drumul oamenilor care-l aduseseră.
19  El însuşi s-a întors de la petrăriile de lângă Ghilgal şi a zis: „Împărate, am să-ţi spun ceva în taină.” Împăratul a zis: „Tăcere!” Şi toţi cei ce erau lângă el au ieşit afară.
20  Ehud a început vorba cu el pe când stătea singur în odaia lui de vară şi a zis: „Am un cuvânt din partea lui Dumnezeu pentru tine.” Eglon s-a sculat de pe scaun.
21  Atunci Ehud a întins mâna stângă, a scos sabia din partea dreaptă, şi i-a împlântat-o în pântece.
22  Chiar şi mânerul a intrat după fier, şi grăsimea s-a strâns în jurul ferului; căci n-a putut scoate sabia din pântece, ci a lăsat-o în trup aşa cum o înfipsese.
23  Ehud a ieşit prin tindă, a închis uşile de la odaia de sus după el, şi a tras zăvorul.
24  După ce a ieşit el, au venit slujitorii împăratului şi s-au uitat; şi iată că uşile odăii de sus erau închise cu zăvorul. Ei au zis: „Fără îndoială, îşi acopere picioarele în odaia de vară.”
25  Au aşteptat multă vreme; şi fiindcă el nu deschidea uşile odăii de sus, au luat cheia şi au descuiat; şi iată că stăpânul lor era mort, întins pe pământ.
26  Până să se dumirească ei, Ehud a luat-o la fugă, a trecut de pietrării, şi a scăpat în Seira.
27  Cum a ajuns, a sunat din trâmbiţă în muntele lui Efraim. Copiii lui Israel s-au pogorât cu el din munte, şi el s-a pus în fruntea lor.
28  El le-a zis: „Veniţi după mine, căci Domnul a dat în mâinile voastre pe vrăjmaşii voştri Moabiţi.” Ei s-au pogorât după el, au pus stăpânire pe vadurile Iordanului, în faţa Moabului, şi n-au lăsat pe nimeni să treacă.
29  Au ucis atunci aproape zece mii de oameni din Moab, toţi voinici şi viteji, şi n-a scăpat unul.
30  În ziua aceea Moabul a fost smerit sub mâna lui Israel. Şi ţara a avut odihnă optzeci de ani.
31  După el, a urmat Şamgar, fiul lui Anat. El a ucis şase sute de oameni dintre Filisteni cu un otig de plug. Şi el a fost un izbăvitor al lui Israel.

Psalmul 107:1-22

Psalmi 107:1  „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!”
2  Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului,
3  şi pe care i-a strâns din toate ţările: de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la mare.
4  Ei pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate, şi nu găseau nici o cetate, unde să poată locui.
5  Sufereau de foame şi de sete; le tânjea sufletul în ei.
6  Atunci, în strîmtorarea lor au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor;
7  i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit.
8  O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
9  Căci el a potolit setea sufletului însetat, şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând.
10  Cei ce şedeau în întuneric şi umbra morţii, trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare,
11  pentru că se răsvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că nesocotiseră sfatul Celui Prea Înalt.
12  El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat.
13  Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
14  I-a scos din întuneric şi din umbra morţii, şi le-a rupt legăturile.
15  O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
16  Căci El a sfărîmat porţi din aramă, şi a rupt zăvoare din fier.
17  Nebunii, prin purtarea lor vinovată, şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi.
18  Sufletul lor se desgustase de orice hrană, şi erau lângă porţile morţii.
19  Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor;
20  a trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit, şi i-a scăpat de groapă.
21  O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentu minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
22  Să-I aducă jertfe de mulţumiri, şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.

Romani 8

Romani 8:1  Acum, deci, nu este nici o osîndire pentru cei ce Sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
2  În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.
3  Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pământească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e „firea pământească”.) o făcea fără putere-Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pământească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,
4  pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
5  În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.
6  Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.
7  Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.
8  Deci, cei ce Sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu.
9  Voi însă nu mai Sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
10  Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.
11  Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.
12  Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.
13  Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.
14  Căci toţi cei ce Sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu Sunt fii ai lui Dumnezeu.
15  Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! adică: Tată!”
16  Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că Suntem copii ai lui Dumnezeu.
17  Şi, dacă Suntem copii, Suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.
18  Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu Sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.
19  De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.
20  Căci firea a fost supusă deşertăciunii-nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o-cu nădejdea însă,
21  că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.
22  Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii.
23  Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.
24  Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui?
25  Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.
26  Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.
27  Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.
28  De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său.
29  Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi Hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi.
30  Şi pe aceia pe care i-a Hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.
31  Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?
32  El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
33  Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi!
34  Cine-i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!
35  Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strîmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia?
36  După cum este scris: „Din pricina Ta Suntem daţi morţii toată ziua; Suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.”
37  Totuşi în toate aceste lucruri noi Suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
38  Căci Sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
39  nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *