16 Mai

1 Samuel 17

1 Samuel 17:1  Filistenii şi-au strâns oştile ca să facă război, şi s-au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; au tăbărât între Soco şi Azeca, la Efes-Damim.
2  Saul şi bărbaţii lui Israel s-au strâns şi ei; au tăbărât în Valea terebinţilor, şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva Filistenilor.
3  Filistenii se aşezaseră pe un munte deoparte, şi Israel pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărţea.
4  Atunci a ieşit un om din tabăra Filistenilor şi a înaintat între cele două oştiri. El se numea Goliat, era din Gat, şi avea o înălţime de şase coţi şi o palmă.
5  Pe cap avea un coif din aramă, şi purta nişte zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli din aramă.
6  Avea nişte tureci din aramă peste fluierele picioarelor, şi o pavăză din aramă între umeri.
7  Coada suliţei lui era ca un sul de ţesut, şi ferul suliţei cântărea şase sute de sicli din fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui.
8  Filisteanul s-a oprit; şi, vorbind oştilor lui Israel aşezate în şiruri de bătaie, le-a strigat: „Pentru ce ieşiţi să vă aşezaţi în şiruri de bătaie? Nu Sunt eu Filistean, şi nu Sunteţi voi slujitorii lui Saul? Alegeţi un om care să se pogoare împotriva mea!
9  Dacă va putea să se bată cu mine şi să mă omoare, noi vom fi robii voştri; dar dacă-l voi birui şi-l voi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă şi ne veţi sluji.”
10  Filisteanul a mai zis: „Arunc astăzi o ocară asupra oştirii lui Israel! Daţi-mi un om, ca să mă lupt cu el.”
11  Saul şi tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale Filisteanului, şi s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de o mare frică.
12  Şi David era fiul Efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda, numit Isai, care avea opt… fii. Pe vremea lui Saul el era bătrân înaintat în vârstă.
13  Cei trei fii mai mari ai lui Isai urmaseră pe Saul la război; întâiul-născut din cei trei fii ai lui, care porniseră la război, se numea Eliab, al doilea Abinadab, şi al treilea Şama.
14  David era cel mai tânăr. Şi când cei trei mai mari au urmat pe Saul,
15  David a plecat de la Saul şi s-a întors la Betleem ca să pască oile tatălui său.
16  Filisteanul înainta dimineaţa şi seara, şi s-a înfăţişat astfel timp de patruzeci de zile.
17  Isai a zis fiului său David: „Ia pentru fraţii tăi efa aceasta de grâu prăjit şi aceste zece pîini, şi aleargă în tabără la fraţii tăi;
18  du şi aceste zece caşuri de brînză căpeteniei care este peste mia lor. Să vezi dacă fraţii tăi Sunt bine, şi să-mi aduci veşti temeinice.
19  Ei Sunt cu Saul şi cu toţi bărbaţii lui Israel în valea terebinţilor, în război cu Filistenii.”
20  David s-a sculat dis-de-dimineaţă. A lăsat oile în seama unui paznic, şi-a luat lucrurile, şi a plecat, cum îi poruncise Isai. Când a ajuns în tabără, oştirea pornise să se aşeze în şiruri de bătaie şi scotea strigăte de război.
21  Israel şi Filistenii s-au aşezat în şiruri de bătaie, oştire către oştire.
22  David a dat lucrurile pe care le avea în mâinile celui ce păzea calabalîcurile, şi a alergat la şirurile de bătaie. Cum a ajuns, a întrebat pe fraţii săi de sănătate.
23  Pe când vorbea cu ei, iată că Filisteanul din Gat, numit Goliat, a înaintat între cele două oştiri, ieşind afară din şirurile Filistenilor. A rostit aceleaşi cuvinte ca mai înainte, şi David le-a auzit.
24  La vederea acestui om toţi cei din Israel au fugit dinaintea lui, şi i-a apucat o mare frică.
25  Fiecarea zicea: „Aţi văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă-l va omorî cineva, împăratul îl va umplea de bogăţii, îi va da de nevastă pe fiică-sa, şi va scuti de dări casa tatălui său în Israel.”
26  David a zis oamenilor de lângă el: „Ce se va face aceluia care va omorî pe Filisteanul acesta, şi va lua ocara deasupra lui Isral? Cine este Filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui viu?”
27  Poporul, spunând din nou aceleaşi lucruri, i-a zis: „Aşa şi aşa se va face aceluia care-l va omorî.”
28  Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceştia, s-a aprins de mânie împotriva lui David. Şi a zis: „Pentru ce te-ai pogorât tu, şi cui ai lăsat acele puţine oi în pustie? Îţi cunosc eu mândria şi răutatea inimii. Te-ai pogorât ca să vezi lupta.”
29  David a răspuns: „Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?”
30  Şi s-a întors de la el ca să vorbească cu altul, şi i-a pus aceleaşi întrebări. Poporul i-a răspuns ca şi întâiaş dată.
31  Când s-au auzit cuvintele rostite de David, au fost spuse înaintea lui Saul, care a trimis să-l caute.
32  David i-a zis lui Saul: „Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina Filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el.”
33  Saul i-a zis lui David: „Nu poţi să te duci să te baţi cu Filisteanul acesta, căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din tinereţea lui.”
34  David i-a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă,
35  alergam după el, îl loveam, şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam, şi-l omoram.
36  Aşa a doborît robul tău leul şi ursul; şi cu Filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărît oştirea Dumnezeului celui viu.”
37  David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din ghiara leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui Filistean.” Şi Saul i-a zis lui David: „Du-te, şi Domnul să fie cu tine!”
38  Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif din aramă, şi l-a îmbrăcat cu o platoşă.
39  David a încins sabia lui Saul peste hainele lui, şi a vrut să meargă, căci nu încercase însă să meargă cu ele. Apoi i-a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu Sunt obişnuit cu ea.” Şi s-a desbrăcat de ea.
40  Şi-a luat toiagul în mână, şi-a ales din pârâu cinci pietre netede, şi le-a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mână, a înaintat împotriva Filisteanului.
41  Filisteanul s-a apropiat puţin câte puţin de David, şi omul care-i ducea scutul mergea înaintea lui.
42  Filisteanul s-a uitat, şi când a zărit pe David, a râs de el, căci nu vedea în el decât un copil, cu păr bălai şi cu faţa frumoasă.
43  Filisteanul i-a zis lui David: Ce! Sunt cîine, de vii la mine cu toiege?” Şi, după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui,
44  a adăogat: „Vino la mine, şi-ţi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor câmpului.”
45  David a zis Filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel pe care ai ocărît-o.
46  Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî, şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberii Filstenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu.
47  Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mântueşte nici prin sabie nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.”
48  Îndată ce Filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea Filisteanului.
49  Şi-a vârît mâna în traistă, a luat o piatră, şi a aruncat-o cu praştia; a lovit pe Filistean în frunte, şi piatra a intrat în fruntea Filisteanului, care a căzut cu faţa la pământ.
50  Astfel, cu o praştie şi cu o piatră, David a fost mai tare decât Filisteanul; l-a trîntit la pământ şi l-a omorât, fără să aibă sabie în mână.
51  A alergat, s-a oprit lângă Filistean, i-a luat sabia pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât şi i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriaşul lor a murit, au luat-o la fugă.
52  Şi bărbaţii lui Israel şi Iuda au dat chiote, şi au pornit în urmărirea Filistenilor până în vale şi până la porţile Ecronului. Filistenii, răniţi de moarte, au căzut pe drumul care duce la Şaaraim până la Gat şi până la Ecron.
53  Şi copiii lui Israel s-au întors de la urmărirea Filistenilor, şi le-au jefuit tabăra.
54  David a luat capul Filisteanului şi l-a dus la Ierusalim, şi a pus armele Filisteanului în cortul său.
55  Când a văzut Saul pe David mergând împotriva Filisteanului, i-a zis lui Abner, căpetenia oştirii: „Al cui fiu este tânărul acesta, Abner?” Abner a răspuns: „Pe sufletul tău, împărate, că nu ştiu.”
56  „Întreabă, deci, al cui fiu este tânărul acesta” a zis împăratul.
57  Şi când s-a întors David după ce omorâse pe Filistean, Abner l-a luat şi l-a adus înaintea lui Saul. David avea în mână capul Filisteanului.
58  Saul i-a zis: „Al cui fiu eşti, tinere?” Şi David a răspuns: „Sunt fiul robului tău Isai, Betleemitul.”

Psalmul 119:49-56

Psalmi 119:49  Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea!
50  Aceasta este mângîierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă.
51  Nişte îngîmfaţi mi-aruncă batjocuri; totuşi eu nu mă abat de la Legea Ta.
52  Mă gândesc la judecăţile Tale de odinioară, Doamne, şi mă mângîi.
53  M-apucă o mânie aprinsă la vederea celor răi, care părăsesc Legea Ta.
54  Orânduirile Tale Sunt prilejul cântărilor mele, în casa pribegiei mele.
55  Noaptea îmi aduc aminte de Numele Tău, Doamne, şi păzesc Legea Ta.
56  Aşa mi se cuvine, căci păzesc poruncile Tale.

2 Corinteni 9-10

2 Corinteni 9:1  Este de prisos să vă mai scriu cu privire la strângerea de ajutoare pentru sfinţi.
2  Cunosc, în adevăr, bunăvoinţa voastră, cu care mă laud cu privire la voi către Macedoneni, şi le spun că Ahaia este gata de acum un an. Şi rîvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulţi din ei.
3  Am trimis totuşi pe fraţi, pentru ca lauda noastră cu voi să nu fie nimicită cu prilejul acesta, ci să fiţi gata, cum am spus.
4  Dacă vor veni vreunii din Macedonia cu mine, şi nu vă vor găsi gata, n-aş vrea ca noi (ca să nu zicem voi) să fim daţi de ruşine în încrederea aceasta.
5  De aceea, am socotit de trebuinţă, să rog pe fraţi să vină mai înainte la voi, şi să pregătească strângerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie nu cu zgîrcenie.
6  Să ştiţi: cine samănă puţin, puţin va secera; iar cine samănă mult, mult va secera.
7  Fiecare să dea după cum a Hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.”
8  Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună,
9  după cum este scris: „A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.”
10  „Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană” vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre.
11  În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu.
12  Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acopere nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţumiri către Dumnezeu.
13  Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi;
14  şi-i face să se roage pentru voi, şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi.
15  Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!

2 Corinteni 10:1  Eu, Pavel, vă rog, prin blândeţea şi bunătatea lui Hristos, eu, cel „smerit când Sunt de faţă în mijlocul vostru, şi plin de îndrăzneală împotriva voastră, când Sunt departe”
2  -vă rog, deci, să nu mă faceţi ca, atunci când voi fi de faţă, să alerg cu Hotărâre la îndrăzneala aceea pe care am de gând s-o întrebuinţez împotriva unora, care îşi închipuiesc că noi Suntem mânaţi de firea pământească.
3  Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească.
4  Căci armele cu care ne luptăm noi, nu Sunt supuse firii pământeşti, ci Sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.
5  Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.
6  Îndată ce se va săvârşi ascultarea aceasta din partea voastră, Suntem gata să pedepsim orice neascultare.
7  La înfăţişare vă uitaţi? Dacă cineva crede că „este al lui Hristos” să aibă în vedere că, după cum el este al lui Hristos, tot aşa Suntem şi noi.
8  Şi chiar dacă m-aş lăuda ceva mai mult cu stăpânirea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărîmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine.
9  Zic aşa, ca să nu se pară că vreau să vă înfricoşez prin epistolele mele.
10  „De fapt” zic ei „epistolele lui Sunt cu greutate şi pline de putere; dar când este de faţă el însuşi, este moale, şi cuvântul lui n-are nici o greutate.”
11  Cine judecă aşa, să fie încredinţat că, aşa cum Suntem în vorbă, în epistolele noastre, când nu Suntem de faţă, tot aşa vom fi şi în faptă, când vom fi de faţă!
12  Negreşit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, Sunt fără pricepere.
13  Noi, însă, nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor pe care le-a însemnat Dumnezeu câmpului nostru ca să ajungem până la voi.
14  Nu ne întindem prea mult, ca şi când n-am fi ajuns până la voi, căci, în adevăr, până la voi am ajuns în Evanghelia lui Hristos.
15  Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică, nu ne lăudăm cu ostenelile altuia; ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi câmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră.
16  Aşa că vom putea propovădui Evanghelia şi în ţinuturile care Sunt dincolo de al vostru, fără să intrăm în câmpul de lucru al altuia, ca să ne lăudăm cu lucrări făcute de-a gata.
17  Ci „oricine se laudă, să se laude în Domnul.”
18  Pentru că nu cine se laudă singur, va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *