09 Iunie

1 Regi 8

1 Regi 8:1  Atunci împăratul Solomon a adunat la el la Ierusalim pe bătrânii lui Israel şi pe toate căpeteniile seminţiilor, pe căpeteniile familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică Sionul, chivotul legământului Domnului.
2  Toţi bărbaţii lui Israel s-au strâns la împăratul Solomon, în luna lui Etanim, care este a şaptea lună, în timpul praznicului.
3  Când au venit toţi bătrânii lui Israel, preoţii au ridicat chivotul.
4  Au adus chivotul Domnului, Cortul Întâlnirii, şi toate uneltele sfinte, care erau în cort: preoţii şi Leviţii le-au adus.
5  Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel chemată la el au stat înaintea chivotului. Au jertfit oi şi boi, care n-au putut fi nici număraţi, nici socotiţi, din pricina mulţimii lor.
6  Preoţii au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în Locul preaSfânt al casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor.
7  Căci heruvimii aveau aripile întinse peste Locul chivotului, şi acopereau chivotul şi drugii lui pe deasupra.
8  Se dăduse drugilor o aşa lungime încît capetele lor se vedeau din Locul Sfânt dinaintea Locului preaSfânt, dar nu se vedeau deafară. Ei au fost acolo până în ziua de azi.
9  În chivot nu erau decât cele două table din piatră pe care le-a pus Moise în el la Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieşirea lor din ţara Egiptului.
10  În clipa când au ieşit preoţii din Locul Sfânt, norul a umplut casa Domnului.
11  Preoţii n-au putut să rămână acolo să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa Domnului.
12  Atunci Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric!
13  Eu am zidit o casă care va fi locuinţa Ta, un loc unde vei locui pe vecie!”
14  Împăratul şi-a întors faţa, şi a binecuvântat pe toată adunarea lui Israel. Toată adunarea lui Israel era în picioare.
15  Şi el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Lui tatălui meu David, şi care împlineşte, prin puterea Lui, ce spusese, când a zis:
16  „Din ziua când am scos din Egipt pe poporul Meu Israel, n-am ales nici o cetate dintre toate seminţiile lui Israel ca să Mi se zidească în ea o casă unde să locuiască Numele Meu, ci am ales pe David să împărăţească peste poporul Meu Israel!”
17  Tatăl meu David avea de gând să zidească o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.
18  Şi Domnul a zis tatălui meu David: „Fiindcă ai avut de gând să zideşti o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut acest gând.
19  Numai că nu tu vei zidi casa; ci fiul tău ieşit din trupul tău, va zidi casa Numelui Meu.”
20  Domnul a împlinit cuvintele pe care le rostise. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit casa Numelui Domnului, Dumnezeul lui Israel.
21  Am rânduit un loc pentru chivot, unde este legământul Domnului, legământul pe care l-a făcut El cu părinţii noştri, când i-a scos din ţara Egiptului.
22  Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel. Şi-a întins mâinile spre cer,
23  şi a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor!
24  Astfel, ai ţinut cuvântul dat robului tău David, tatăl meu; şi ce ai spus cu gura Ta, împlineşti în ziua aceasta cu puterea Ta.
25  Acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut-o tatălui meu David, când ai zis: „Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seamă la calea lor, şi să umble înaintea Mea cum ai umblat tu înaintea Mea.
26  Oh, Dumnezeul lui Israel, împlinească-se făgăduinţa pe care ai făcut-o robului tău David, tatăl meu!
27  Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cât mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu!
28  Totuş, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui; ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face astăzi robul Tău.
29  Ochii tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: „Acolo va fi Numele Meu!” Ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău în locul acesta.
30  Binevoieşte şi ascultă cererea robului Tău şi a poporului Tău Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă-i şi iartă-i!
31  Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său şi va fi silit să facă un jurământ, şi va veni să jure înaintea altarului Tău, în casa aceasta,
32  ascultă-l din ceruri, lucrează, şi fă dreptate robilor Tăi; osîndeşte pe cel vinovat, şi întoarce vina purtării lui asupra capului lui; dă dreptate celui nevinovat, şi fă-i după nevinovăţia lui!
33  Când poporul Tău Israel va fi bătut de vrăjmaş, pentru că a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă …ţi vor face rugăciuni şi cereri în casa aceasta,
34  ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel, şi întoarce-i în ţara pe care ai dat-o părinţilor lor!
35  Când se va închide cerul, şi nu va fi ploaie, din pricina păcatelor făcute de ei împotriva Ta: dacă se vor ruga în locul acesta şi vor da slavă Numelui tău, şi dacă se vor abate de la păcatele lor, pentru că-i vei pedepsi-
36  ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău Israel, învaţă-l calea cea bună pe care trebuie să umble, şi să trimiţi ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moştenire poporului Tău!
37  Când foametea, ciuma, rugina, tăciunele, lăcustele, de un fel sau altul, vor fi în ţară, când vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău în ţara lui, în cetăţile lui, când vor fi urgii sau boli de orice fel:
38  dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare îşi va cunoaşte mustrarea cugetului lui şi va întinde mâinile spre casa aceasta,
39  ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; lucrează, şi răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, căci numai Tu cunoşti inima tuturor copiilor oamenilor,
40  ca să se teamă de Tine în tot timpul cât vor trăi în ţara pe care ai dat-o părinţilor noştri!
41  Când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr-o ţară depărtată, pentru Numele Tău,
42  căci se va şti că Numele Tău este mare, mâna Ta este tare, şi braţul Tău este întins, când va veni să se roage în casa aceasta,
43  ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca şi poporul Tău Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste casa aceasta pe care am zidit-o eu!
44  Când poporul Tău va ieşi la luptă împotriva vrăjmaşului său, urmând calea pe care i-o vei porunci Tu: dacă vor face rugăciuni Domnului, cu privirile întoarse spre cetatea pe care ai ales-o Tu, şi spre casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău,
45  ascultă din ceruri rugăciunile şi cererile lor, şi fă-le dreptate!
46  Când vor păcătui împotriva Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască, şi Te vei mânia împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară vrăjmaşă, depărtată sau apropiată:
47  dacă se vor coborî în ei înşişi, în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine, şi-Ţi vor face cereri în ţara celor ce-i vor duce în robie, şi vor zice: „Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi, am făcut rău!”;
48  dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, în ţara vrăjmaşilor lor care i-au luat robi, dacă-Ţi vor face rugăciuni, cu privirile întoarse spre ţara lor pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o, şi spre casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău,
49  ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor: şi fă-le dreptate;
50  iartă poporului Tău păcatele lui şi toate fărădelegile făcute împotriva Ta; trezeşte mila celor ce-i vor ţine robi, ca să se îndure de ei,
51  căci Sunt poporul Tău şi moştenirea Ta, şi Tu i-ai scos din Egipt, din mijlocul unui cuptor de fer!
52  Ochii Tăi să fie deschişi la cererea robului Tău şi la cererea poporului Tău Israel, ca să-i asculţi în tot ce-Ţi vor cere!
53  Căci Tu i-ai ales din toate celelalte popoare ale pământului, ca să faci din ei moştenirea Ta, cum ai spus prin robul Tău Moise, când ai scos din Egipt pe părinţii noştri, Doamne, Dumnezeule!”
54  Când a isprăvit Solomon de spus Domnului toată rugăciunea aceasta şi cererea aceasta, s-a sculat dinaintea altarului Domnului, unde îngenunchiase, cu mâinile întinse spre cer.
55  Şi stând în picioare, a binecuvântat cu glas tare toată adunarea lui Israel, zicând:
56  „Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, nici unul n-a rămas neîmplinit.
57  Domnul, Dumnezeul nostru, să fie cu noi, cum a fost cu părinţii noştri; să nu ne părăsească şi să nu ne lase,
58  ci să ne plece inimile spre El, ca să umblăm în toate căile Lui, şi să păzim poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui pe care le-a poruncit părinţilor noştri!
59  Cuvintele acestea, cuprinse în cererile mele înaintea Domnului, să fie zi şi noapte înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, şi să facă în tot timpul dreptate robului Său şi poporului Său Israel,
60  pentru ca toate popoarele pământului să poată cunoaşte că Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu în afară de El!
61  Inima voastră să fie în totul a Domnului, Dumnezeului nostru, cum este astăzi, ca să urmaţi legile Lui şi să păziţi poruncile Lui.”
62  Împăratul şi tot Israelul împreună cu el au adus jertfe înaintea Domnului.
63  Solomon a junghiat douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi pentru jertfa de mulţumire pe care a adus-o Domnului. Aşa a făcut împăratul şi toţi copiii lui Israel sfinţirea Casei Domnului.
64  În ziua aceea, împăratul a sfinţit mijlocul curţii, care este înaintea Casei Domnului; căci acolo a adus arderile-de-tot, darurile de mâncare, şi grăsimile jertfelor de mulţumire, pentru că altarul din aramă care este înaintea Domnului era prea mic, ca să cuprindă arderile-de-tot, darurile de mâncare, şi grăsimile jertfelor de mulţumire.
65  Solomon a prăznuit atunci sărbătoarea, şi tot Israelul a prăznuit împreună cu el. O mare mulţime, venită de la împrejurimile Hamatului până la pârâul Egiptului, s-a strâns înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, timp de şapte zile, şi alte şapte zile, adică patrusprezece zile.
66  În ziua a opta, a dat drumul poporului. Şi ei au binecuvântat pe împărat, şi s-au dus în corturile lor, veseli şi cu inima mulţumită pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul robului Său David, şi poporului Său Israel.

Psalmul 128

Psalmi 128:1  (O cântare a treptelor.) Ferice de oricine se teme de Domnul, şi umblă pe căile Lui!
2  Căci atunci te bucuri de lucrul mânilor tale, eşti fericit, şi-ţi merge bine.
3  Nevastă-ta este ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale.
4  Aşa este binecuvântat omul care se teme de Domnul.
5  Să te binecuvânteze Domnul din Sion, să vezi fericirea Ierusalimului, în toate zilele vieţii tale,
6  şi să vezi pe copiii copiilor tăi! Pacea să fie peste Israel!

Evrei 4-6

Evrei 4:1  Să luăm, deci, bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea tîrziu.
2  Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.
3  Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El, când a zis: „Am jurat în mânia Mea, că nu vor întra în odihna Mea!” Măcarcă lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.
4  Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”
5  Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!”
6  Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea buna n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor,
7  El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi” -zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”
8  Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.
9  Rămâne, deci, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
10  Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
11  Să ne grăbim, deci, să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.
12  Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.
13  Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.
14  Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-să rămânem tari în mărturisirea noastră.
15  Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
16  Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

Evrei 5:1  În adevăr, orice mare preot, luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.
2  El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune.
3  Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului.
4  Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.
5  Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
6  Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.”
7  El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,
8  cu toate că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.
9  Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice,
10  căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.”
11  Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tîlcuit; fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere.
12  În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.
13  Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.
14  Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.

Evrei 6:1  De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,
2  învăţătura despre botezuri, despre punerea mânilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
3  Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.
4  Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,
5  şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor-
6  şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.
7  Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
8  Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfîrşeşte prin a i se pune foc.
9  Măcar că vorbim astfel, prea iubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
10  Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.
11  Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde,
12  aşa încît să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.
13  Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine însuşi,
14  şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta, şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”
15  Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobîndit făgăduinţa.
16  Oamenii, ce-i drept, obicinuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie, care pune capăt orişicărei neînţelegeri dintre ei.
17  De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea Hotărârii Lui, a venit cu un jurământ;
18  pentruca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
19  pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,
20  unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *