15 Iunie

1 Regi 18

1 Regi 18:1  Au trecut multe zile, şi cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: „Du-te, şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa pământului.”
2  Şi Ilie s-a dus să se înfăţişeze înaintea lui Ahab. Era mare foamete în Samaria.
3  Şi Ahab a trimis să-l cheme pe Obadia, mai marele casei lui. Obadia se temea mult de Domnul.
4  De aceea când a nimicit Izabela pe proorocii Domnului, Obadia a luat o sută de prooroci, i-a ascuns câte cincizeci într-o peştere, şi i-a hrănit cu pâine şi cu apă.
5  Ahab i-a zis lui Obadia: „Haide prin ţară pe la toate izvoarele de apă şi pe la toate pârâurile; poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm viaţa cailor şi catîrilor, şi să n-avem nevoie să omorâm vitele.”
6  Şi-au împărţit ţara s-o cutreere. Ahab a plecat singur pe un drum, şi Obadia a plecat singur pe un alt drum.
7  Pe când era Obadia pe drum, iată că l-a întâlnit Ilie. Obadia, cunoscându-l, a căzut cu faţa la pamânt şi a zis: „Tu eşti, domnul meu Ilie?”
8  El i-a răspuns: „Eu Sunt; du-te şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie!”
9  Şi Obadia a zis: „Ce păcat am săvârşit eu, ca să dai pe robul tău în mâinile lui Ahab, ca să mă omoare?
10  Viu este Domnul, că n-a rămas popor sau împărăţie unde să nu fi trimis stăpânul meu să te caute; şi când se spunea că nu eşti acolo, punea pe împărăţia şi poporul acela să jure că nu te-a găsit.
11  Şi acum zici: „Du-te, şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie”!
12  Şi apoi, când voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce nu ştiu unde. Dacă m-aş duce să dau de ştire lui Ahab, şi nu te-ar găsi, mă va omorî. Şi totuşi robul tău se teme de Domnul din tinereţea lui.
13  Nu s-a spus oare domnului meu ce am făcut când a ucis Izabela pe proorocii Domnului? Cum am ascuns o sută de prooroci ai Domnului, câte cincizeci într-o peşteră şi i-am hrănit cu pâine şi cu apă?
14  Şi acum tu zici: „Du-te şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie”! El mă va ucide.”
15  Dar Ilie a zis: „Viu este Domnul oştirilor, al cărui slujitor Sunt, că astăzi mă voi înfăţişa înaintea lui Ahab.”
16  Obadia, ducându-se înaintea lui Ahab, l-a înştiinţat despre lucrul acesta. Şi Ahab s-a dus înaintea lui Ilie.
17  Abia a zărit Ahab pe Ilie, şi i-a zis: „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?”
18  Ilie a răspuns: „Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali.
19  Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de prooroci ai lui Baal, şi pe cei patru sute de prooroci ai Astarteei, care mănâncă la masa Izabelei”.
20  Ahab a trimis soli la toţi copiii lui Israel, şi a strâns pe prooroci la muntele Carmel.
21  Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic.
22  Şi Ilie a zis poporului: „Eu singur am rămas din proorocii Domnului, pe când prooroci ai lui Baal Sunt patru sute cincizeci.
23  Să ni se dea doi junci. Ei să-şi aleagă un junc pe care să-l taie în bucăţi, şi să-l pună pe lemne, fără să pună foc. Şi eu voi pregăti celălalt junc, şi-l voi pune pe lemne fără să pun foc.
24  Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru; şi eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Şi tot poporul a răspuns şi a zis: „Bine!”
25  Ilie a zis proorocilor lui Baal: „Alegeţi-vă un junc din cei doi, pregătiţi-l voi întâi, căci Sunteţi mai mulţi, şi chemaţi numele dumnezeului vostru; dar să nu puneţi foc.”
26  Ei au luat juncul pe care li l-au dat, şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţă până la amiază, zicând: „Baale, auzi-ne!” Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră.
27  La amiază, Ilie şi-a bătut joc de ei şi a zis: „Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva sau are treabă sau este în călătorie sau poate că doarme, şi se va trezi.”
28  Ei au strigat tare, şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, până ce a curs sânge pe ei.
29  Când a trecut ameaza, au aiurat, până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte.
30  Ilie a zis atunci întregului popor: „Apropiaţi-vă de mine”! Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care fusese sfărîmat.
31  A luat douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: „Israel îţi va fi numele”
32  şi a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un şanţ, în care încăpeau două măsuri de sămânţă.
33  A aşezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăţi, şi l-a puse pe lemne. Apoi a zis: „Umpleţi patru vedre cu apă, şi vărsaţi-le pe arderea-de-tot şi pe lemne.” Şi au făcut aşa.
34  Apoi a zis: „Mai faceţi lucrul acesta odată.” Şi l-au făcut încă odată. Apoi a zis: „Mai faceţi-l şi a treia oară.” Şi l-au făcut şi a treia oară.
35  Apa curgea în jurul altarului, şi au umplut cu apă şi şanţul.
36  În clipa când se aducea jertfa de seară, proorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu Sunt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta.
37  Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!”
38  Atunci a căzut foc de la Domnul, şi a mistuit arderea-de-tot, lemnele, pietrele şi pământul, şi a sub şi apa care era în şanţ.
39  Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ, şi au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!”
40  „Puneţi mâna pe proorocii lui Baal” le-a zis Ilie: „nici unul să nu scape!” Şi au pus mâna pe ei. Ilie i-a pogorât la pârâul Chison şi i-a junghiat acolo.
41  Apoi Ilie i-a zis lui Ahab: „Suie-te de mănâncă şi bea; căci se aude vuiet de ploaie.”
42  Ahab s-a suit să mănânce şi să bea. Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmelului, şi plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi,
43  şi a zis slujitorului său: „Suie-te şi uită-te înspre mare.” Slujitorul s-a suit, s-a uitat şi a zis: „Nu este nimic!” Ilie a zis de şapte ori: „Du-te iarăşi.”
44  A şaptea oară, slujitorul a zis: „Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.” Ilie a zis: „Suie-te, şi spune lui Ahab: „Înhamă, şi pogoară-te, ca să nu te oprească ploaia.”
45  Peste câteva clipe, cerul s-a înegrit de nori, a început vântul, şi a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car, şi a plecat la Izreel.
46  Şi mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul, şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel.

Psalmul 134

Psalmi 134:1  (O cântare a treptelor.) Iată, binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului, care staţi noaptea în Casa Domnului!
2  Ridicaţi-vă mâinile spre Sfântul locaş, şi binecuvântaţi pe Domnul!
3  Domnul să te binecuvânteze din Sion, El, care a făcut cerurile şi pământul!

Iacov 1-2

Iacov 1:1  Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care Sunt împrăştiate: sănătate!
2  Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări,
3  ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.
4  Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.
5  Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.
6  Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.
7  Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul,
8  căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.
9  Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălţarea lui.
10  Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii.
11  Răsare soarele cu căldura lui arzătoare, şi usucă iarba: floarea ei cade jos, şi frumuseţea înfăţişării ei piere: aşa se va vesteji bogatul în umbletele lui.
12  Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
13  Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.
14  Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit.
15  Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.
16  Nu vă înşelaţi prea iubiţii mei fraţi:
17  orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
18  El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pîrgă a făpturilor Lui.
19  Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie;
20  căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.
21  De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţă Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.
22  Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelîndu-vă singuri.
23  Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă;
24  şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.
25  Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.
26  Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrînează limba, ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zădarnică.
27  Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

Iacov 2:1  Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului.
2  Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel din aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost;
3  şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, şi-i ziceţi: „Tu şezi în locul acesta bun!” Şi apoi ziceţi săracului: „Tu stai acolo în picioare!” Sau: „Şezi jos la picioarele mele!”
4  Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele?
5  Ascultaţi, prea iubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce Sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?
6  Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor?
7  Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtaţi?
8  Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” bine faceţi.
9  Dar dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat, şi Sunteţi osîndiţi de Lege ca nişte călcători de lege.
10  Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.
11  Căci, Cel ce a zis: „Să nu preacurveşti” a zis şi: „Să nu ucizi”. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii.
12  Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei:
13  căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă; dar mila biruieşte judecata.
14  Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?
15  Dacă un frate sau o soră Sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,
16  şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?
17  Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însaş.
18  Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele.” „Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”
19  Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!
20  Vrei, deci, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică?
21  Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
22  Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.
23  Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
24  Vedeţi, deci, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
25  Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?
26  După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *