19 Iunie

2 Regi 3-4

2 Regi 3:1  Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria, în al optsprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda. A domnit doisprezece ani.
2  El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său şi ca mama sa. A răsturnat stâlpii lui Baal, pe care-i făcuse tatăl său;
3  dar s-a dedat la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele.
4  Meşa, împăratul Moabului, avea turme mari şi plătea împăratului lui Israel un bir de o sută de mii de miei şi o sută de mii de berbeci cu lîna lor.
5  La moartea lui Ahab, împăratul Moabului s-a răsculat împotriva împăratului lui Israel.
6  Împăratul Ioram a ieşit atunci din Samaria, şi a numărat pe tot Israelul.
7  A pornit, şi a trimis să spună lui Iosafat, împăratul lui Iuda: „Împăratul Moabului s-a răsculat împotriva mea; vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Moabului?” Iosafat a răspuns: „Voi merge, eu ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi.”
8  Şi a zis: „Pe care drum să ne suim?” Ioram a zis: „Pe drumul care duce în pustia Edomului.”
9  Împăratul lui Israel, împăratul lui Iuda şi împăratul Edomului, au plecat; şi, după un drum de şapte zile, n-au avut apă pentru oştire şi pentru vitele care veneau după ea.
10  Atunci împăratul lui Israel a zis: „Vai! Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea în mâinile Moabului!”
11  Dar Iosafat a zis: „Nu este aici nici un prooroc al Domnului, prin care să putem întreba pe Domnul?” Unul din slujitorii împăratului lui Israel a răspuns: „Este aici Elisei, fiul lui Şafat, care turna apă pe mâinile lui Ilie.”
12  Şi Iosafat a zis: „Cuvântul Domnului este cu el.” Împăratul lui Israel, Iosafat, şi împăratul Edomului s-au pogorât la el.
13  Elisei a zis împăratului lui Israel: „Ce am eu a face cu tine? Du-te la proorocii tatălui tău şi la proorocii mamei tale.” Şi împăratul lui Israel i-a zis: „Nu! căci Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea în mâinile Moabului!”
14  Elisei a zis: „Viu este Domnul oştirilor, al cărui slujitor Sunt, că, dacă n-aş avea în vedere pe Iosafat, împăratul lui Iuda, pe tine nu te-aş băga deloc în seamă, şi nici nu m-aş uita la tine.
15  Acum aduceţi-mi un cântăreţ cu arfa.” Şi pe când cânta cântăreţul din arfă, mâna Domnului a fost peste Elisei.
16  Şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă!
17  Căci aşa vorbeşte Domnul: „Nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea aceasta se va umplea de apă, şi veţi bea, voi, turmele voastre şi vitele voastre.
18  Dar aceasta este puţin lucru înaintea Domnului. El va da pe Moab în mâinile voastre;
19  veţi sfărîma toate cetăţile întărite şi toate cetăţile alese, veţi tăia toţi copacii cei buni, veţi astupa toate izvoarele de apă, şi veţi strica cu pietre toate ogoarele cele mai bune.”
20  Şi dimineaţa, în clipa când se aducea jertfa, iată că a venit apa de pe drumul Edomului, şi s-a umplut ţara de apă.
21  Însă, toţi Moabiţii, auzind că împăraţii se suie să lupte împotriva lor, au chemat pe toţi cei în vârstă să poarte armele şi mai mari chiar, şi au stat la hotar.
22  S-au sculat dis-de-dimineaţă, şi când a strălucit soarele peste ape, Moabiţii au văzut în faţa lor apele roşi ca sângele.
23  Ei au zis: „Este sânge! Împăraţii au scos sabia între ei, s-au tăiat unii pe alţii; acum, la pradă, Moabiţi!”
24  Şi au mers împotriva taberei lui Israel. Dar Israel s-a sculat, şi a bătut pe Moab, care a luat-o la fugă dinaintea lor. Au pătruns în ţară, şi au bătut pe Moab.
25  Au sfărîmat cetăţile, au aruncat fiecare pietre, în toate ogoarele cele mai bune şi le-au umplut cu pietre au astupat toate izvoarele de apă, şi au tăiat toţi copacii cei buni; prăştiaşii au înconjurat şi au bătut Chir-Hareset, din care n-au lăsat decât pietrele.
26  Împăratul Moabului, văzând că fusese înfrînt în luptă, a luat cu el şapte sute de oameni, care scoteau sabia, să-şi croiască drum până la împăratului Edomului; dar n-au putut.
27  A luat atunci pe fiul său întâi-născut, care trebuia să domnească în locul lui, şi l-a adus ca ardere de tot pe zid. Şi o mare mânie a cuprins pe Israel, care s-a depărtat de împăratul Moabului, şi s-a întors în ţară.

2 Regi 4:1  O femeie dintre nevestele fiilor proorocilor a strigat lui Elisei: „Robul tău, bărbatul meu, a murit, şi ştii că robul tău se temea de Domnul; şi cel ce l-a împrumutat a venit să ia cei doi copii ai mei şi să-i facă robi.”
2  Elisei i-a zis: „Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi ce ai acasă?” Ea a răspuns: „Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn.
3  Şi el a zis: „Du-te de cere vase de în afară de la toţi vecinii tăi, vase goale, şi nu cere puţine.
4  Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi; toarnă din untdelemn în toate aceste vase, şi pune deoparte pe cele pline.”
5  Atunci ea a plecat de la el. A închis uşa după ea şi după copiii ei; ei îi apropiau vasele, şi ea turna din untdelemn în ele.
6  Când s-au umplut vasele, ea a zis fiului său: „Mai dă-mi un vas.” Dar el i-a răspuns: „Nu mai este nici un vas.” Şi n-a mai curs untdelemn.
7  Ea s-a dus de a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. Şi el a zis: „Du-te de vinde untdelemnul, şi plăteşte-ţi datoria; iar cu ce va rămâne, vei trăi tu şi fiii tăi.”
8  Intr-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Şi ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea.
9  Ea a zis bărbatului ei: „Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pela noi, este un om Sfânt al lui Dumnezeu.
10  Să facem o mică odaie sus cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo când va veni la noi.
11  Elisei, întorcându-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus şi s-a culcat acolo.
12  El a zis slujitorului său Ghehazi: „Cheamă pe Sunamita aceasta!” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit înaintea lui.
13  Şi Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Spune-i: „Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta, noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?” Ea a răspuns: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.”
14  Şi el a zis: „Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ea n-are fiu, şi bărbatul ei este bătrân.”
15  Şi el a zis: „Cheam-o!” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la uşă.
16  Elisei i-a zis: „La anul pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu.” Şi ea a zis: „Nu! domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta!
17  Femeia a rămas însărcinată, şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei.
18  Copilul s-a făcut mare. Şi într-o zi când se dusese pela tatăl său la secerători,
19  a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mamă-sa!”
20  Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mamă-sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază, şi apoi a murit.
21  Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea, şi a ieşit.
22  A chemat pe bărbatul ei şi a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, şi apoi mă voi întoarce.”
23  Şi el a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!”
24  Apoi a pus şaua pe măgăriţă şi a zis slujitorului său: „Mână, şi pleacă, să nu opreşti pe drum decât când ţi-oi spune.”
25  Ea a plecat, deci, şi s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe şi a zis slujitorului său Ghehazi: „Iată pe Sunamita aceea!
26  Acum, aleargă, deci, înaintea ei, şi spune-i: „Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul Sunt bine?” Ea a răspuns: „Bine.”
27  Şi cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: „Las-o, căci este tare amărîtă, şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta, şi nu mi l-a făcut cunoscut.”
28  Atunci ea a zis: „Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: „Nu mă amăgi?”
29  Şi Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână, şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate; şi dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa copilului.”
30  Mama copilului a zis: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Şi el s-a sculat şi a mers după ea.
31  Ghehazi le-o luase înainte, şi pusese toiagul pe faţa copilului; dar n-a dat nici glas, nici semn de simţire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta şi a zis: „Copilul nu s-a trezit”.
32  Când a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui.
33  Elisei a intrat şi a închis uşa după ei amândoi, şi s-a rugat Domnului.
34  S-a suit, şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui, şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit.
35  Elisei a plecat, a mers încoace şi încolo prin casă, apoi s-a suit iarăşi şi s-a întins peste copil. Şi copilul a strănutat de şapte ori, şi a deschis ochii.
36  Elisei a chemat pe Ghehazi şi a zis: „Cheamă pe Sunamita.” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la Elisei, care a zis: „Ia-ţi fiul!”
37  Ea s-a dus şi s-a aruncat la picioarele lui, şi s-a închinat până la pamânt. Şi şi-a luat fiul, şi a ieşit afară.
38  Elisei s-a întors la Ghilgal, şi în ţară bîntuia o foamete. Pe când fiii proorocilor şedeau înaintea lui, a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare, şi fierbe o ciorbă pentru fiii proorocilor!”
39  Unul din ei a ieşit pe câmp să culeagă verdeţuri; a găsit viţă sălbatică şi a cules din ea curcubeţe sălbatice, până şi-a umplut haina. Când s-a întors, le-a tăiat în bucăţi în oala cu ciorbă, căci nu le cunoştea.
40  Au dat oamenilor acelora să mănânce. Dar, cum au mâncat din ciorba aceea, au strigat: „Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!” Şi n-au putut să mănânce.
41  Elisei a zis: „Luaţi făină.” A aruncat făină în oală şi a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.” Şi nu mai era nimic vătămător în oală.
42  A venit un om din Baal-Şalişa. A adus pâine din cele dintâi roade omului lui Dumnezeu, şi anume douăzeci de pîini de orz, şi spice noi în sac. Elisei a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.”
43  Slujitorul său a răspuns: „Cum pot să dau din ele la o sută de inşi?” Dar Elisei a zis: „Dă oamenilor să mănânce; căci aşa vorbeşte Domnul: „Vor mânca, şi va mai rămâne.”
44  Atunci le-a pus pîinile înainte; şi au mâncat şi le-a mai şi rămas, după cuvântul Domnului.

Psalmul 138

Psalmi 138:1  (Un psalm al lui David.) Te laud din toată inima, cânt laudele Tale înaintea dumnezeilor.
2  Mă închin în Templul Tău cel Sfânt, şi laud Numele Tău, pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale.
3  În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul.
4  Toţi împăraţii pământului Te vor lăuda, Doamne, când vor auzi cuvintele gurii Tale;
5  ei vor lăuda căile Domnului, căci mare este slava Domnului!
6  Domnul este înălţat: totuşi vede pe cei smeriţi, şi cunoaşte de departe pe cei îngîmfaţi.
7  Când umblu în mijlocul strîmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mâna spre mânia vrăjmaşilor mei, şi dreapta Ta mă mântuieşte.
8  Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mânilor Tale.

2 Petru 1-3

2 Petru 1:1  Simon (Sau: Simeon.) Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi mântuitorului nostru Isus Hristos:
2  Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!
3  Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
4  prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.
5  De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;
6  cu cunoştinţa, înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7  cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.
8  Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.
9  Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.
10  De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.
11  În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi mântuitorului nostru Isus Hristos.
12  De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, cu toate că le ştiţi, şi Sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi.
13  Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte;
14  căci ştiu că desbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos.
15  Îmi voi da osteneala, deci, ca, şi după moartea mea, să vă puteţi aduce totdeauna aminte de aceste lucruri.
16  În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui.
17  Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”
18  Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel Sfânt.
19  Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.
20  Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o proorocie din Scriptură nu se tîlcuieşte singură.
21  Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.

2 Petru 2:1  În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică.
2  Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.
3  În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la voi. Dar osînda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.
4  Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;
5  dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi;
6  dacă a osîndit El la peire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire,
7  şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi;
8  (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite;) –
9  înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:
10  mai ales pe ceice, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia, şi dispreţuiesc stăpânirea.
11  pe când îngerii, care Sunt mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nici o judecată batjocoritoare împotriva lor.
12  Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor,
13  şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua nameaza mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi.
14  Le scapără ochii de preacurvie, şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, Sunt nişte blestemaţi!
15  După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit, şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii.
16  Dar a fost mustrat aspru pentru călcarea lui de lege: o măgăriţă necuvântătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus frâu nebuniei proorocului.
17  Oamenii aceştia Sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori, alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunericului.
18  Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrînări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.
19  Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi Sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.
20  În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi Sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.
21  Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca Sfântă, care le fusese dată.
22  Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Cînele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.”

2 Petru 3:1  Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări,
2  ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci, şi de porunca Domnului şi mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri.
3  Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor,
4  şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”
5  Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei,
6  şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă.
7  Iar cerurile şi pământul de acum Sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi.
8  Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani Sunt ca o zi.
9  Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.
10  Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.
11  Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare Sfântă şi evlavioasă,
12  aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?
13  Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.
14  De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace.
15  Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi prea iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui,
16  ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele Sunt unele lucruri grele de înţeles pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.
17  Voi deci, prea iubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucuri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi tîrîţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi, şi să vă pierdeţi tăria;
18  ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *