Posted on 01-07-2006
Filed Under (Meditatii) by Ted

Isaia 43:25 Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.

Aducerea aminte a lui Dumnezeu este un subiect ce apare frecvent in Biblie. Dacă stai să te gândeşti că Domnul îşi aduce aminte de toţi oamenii care trăiesc pe pământ şi că toate firele de păr din capul fiecărui om sunt numărate de Domnul şi nici unul dintre acestea nu se pierde fără ştirea lui Dumnezeu, trebuie să fii de acord că Dumnezeu are o memorie fantastică! El ţine minte toate faptele tuturor oamenilor ce au trăit sau vor trăi vreodată, toate gândurile lor, toate sentimentele şi toate intenţiile.

Într-o bună zi, toţi oamenii care au trăit vreodată pe pământ se vor re-întâlni cu faptele, cu sentimentele, cu gândurile, cu intenţiile lor, şi vor trebui să dea socoteală despre ele înaintea lui Dumnezeu. Şi fiecare om îşi va primi de la Dumnezeu răsplata după binele sau răul pe care l-a făcut pe când trăia pe pământ (2 Corinteni 5:10). Apoi, pentru cei ce au făcut „binele” (şi acesta este unul singur: unicul bine la care va privi Dumnezeu va fi dacă cineva a crezut în Domnul Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu care a murit în locul păcătoşilor, astfel ca ei să nu mai moară ci să aibă viaţă veşnică) vor merge în cer pentru a petrece veşnicia cu Dumnezeu şi Fiul Său, iar cei ce au făcut „răul”, adică cei ce nu au crezut în Domnul Isus Christos, vor merge în iad, unde îşi vor petrece veşnicia despărţiţi de Dumnezeu.

Ştiu, ştiu…. Zici că tu eşti moral, că eşti bun, milostiv, iubitor, că nu ai ucis pe nimeni, că nu ai stricat casa nimănui şi că relele pe care le faci, de fapt nu-s mai… rele decât ale celorlalţi oameni. Dar, asta contează prea puţin: întrebarea ce ţi se va pune este ce ai făcut cu Isus Christos?

Şi, ştii ce vrea Dumnezeu în clipa aceasta mai mult decât orice? Să uite! Da, să uite! Să-ţi uite toate păcatele, tot trecutul, tot ce ai făcut, şi spus, şi simţit, şi… TOT! Absolut TOT! El poate şterge amintirea tuturor acestor lucruri din memoria Sa şi toate acestea vor fi ca şi cum nu au existat niciodată!

Ce zici? Nu vrei să îl satisfaci pe Dumnezeu şi astfel, să-ţi faci cel mai mare bine posibil? Crede în Isus şi crede acum!

    Read More   
Post a Comment
Name:
Email:
Website:
Comments: