In ziarul Cronica Zilei din Mexico City, ieri, 7 August 2006 a apărut o poză interesantă. Ea reprezintă nişte copiii din Venezuela lui Hugo Chavez. Pornit pe principii dictatoriale, regimul lui Chavez i-a îmbrăcat pe copii în echipament militar şi-i îndoctrinează pentru ca mâine ei să desăvârşească „revoluţia marxistă” din ţara lor.

Când vor fi lăsaţi copii să fie copii? De ce le dăm preocupări de adulţi, în timp ce au o minte de copii? Imaginea aceasta apare din când în când, prin ţări ca Irak, Iran, Pakistan, şi în legătură cu organizaţii teroriste ca Hizbollah, Hamas sau al Qaida.

Dacă le prezinţi unor copii nişte personaje cum au fost Che Guevara şi Carlos Şacalul ca pe nişte eroi, şi actele lor criminale ca pe nişte aventuri, copiii te vor crede şi vor începe să viseze la idealul de a fi ca eroii aceştia. Viaţa copiilor este dominată de eroi, mulţi dintre ei imaginari. Noi putem alimenta imaginaţia lor cu minciuni, şi ei le vor crede ceea ce le spunem noi. Dacă le spunem să pună mâna pe armă şi să tragă cu ea în inamic, şi să nu ţină cont că vor muri, că dacă mor, vor merge dincolo la Mohamed sau Alah, copiii vor crede. Dacă unim legătura de exploziv ascunsă în jurul brâului lor pe care s-o detoneze în mijlocul unei pieţe pline de civili de un act al credinţei cerut de Coran, sau de ţară, sau de „conducătorul iubit”, copiii vor crede şi te vor asculta.

Noi creştem prin diverse locuri viitorii terorişti ai lumii. Astfel, numărul celor ce mâine vor arunca în aer trenuri şi biserici, pieţe şi fabrici, va creşte exponenţial. Avem în mâna noastră, cea mai teribilă armă a zilei de mâine: nu cea atomică, ci copiii noştri! Degetele lor vor sta pe butoanele roşii care vor arunca în aer viitorul lumii în care trăim astăzi. Ce fcaem cu ei? Ce îi învăţăm?

Sunt destule exemple nobile în jurul nostru. Şi e plină Scriptura de astfel de exemple. Să le dăm ca eroi pe cei ce au stat pentru dreptate, pentru adevăr, pe cei ce au făcut isprăvi izvorâte dintr-o credinţă curată şi adevărată în Dumnezeul cel viu! Şi nu ne va fi niciodată ruşine de copiii noştri. Nu ne vom teme de umbletele lor, de prietenii lor, de alegerile pe care le vor face.