Matei 11:28-30 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Deşi a fost adesea cuprins de oboseală în timpul trăirii Sale pe pământ, Domnul Isus pare a fi o persoană care nu oboseşte niciodată. Puterile Sale parcă renăşteau de câte ori avea ocazia de a ‘mânca’ hrana divină a împărtăşirii Evangheliei şi a mântuirii sufletelor (vezi Ioan 4). Ba mai mult chiar, în textul de faţă prezintă o invitaţie la toţi cei obosiţi, de a veni la El pentru a primi odihnă!

El stă în faţa timpului care trece şi care îşi lasă amprenta asupra noastră, şi spune celor în vârstă, care au obosit din cauza vieţii lungi şi grele, “veniţi la Mine, Eu vă pot da odihnă”! El stă în faţa celui peste care au trecut suferinţe şi boli şi-i spune şi acestuia, “Vino la Mine, Eu îţi pot da odihnă”! El stă în faţa celui obosit şi căzut în lupta cu păcatul şi-i spune: “Vino la Mine, Eu îţi pot da odihnă”!

Isus Cristos este acelaşi ieri, şi astăzi şi în veci! Noi abia de ne putem susţine pe noi înşine, dar să mai susţinem şi pe alţii. Noi ne trudim suficient de mult cu noi, şi nu mai avem putere să ne chinuim şi cu alţii. Suntem încovoiaţi sub povoara propriilor noastre sarcini.

Isus nu este ca noi: El e ca un râu care curge proaspăt întotdeauna. Apa lui este întotdeauna rece şi proaspătă. Oferta Sa de a da odihnă nu se diminuează niciodată, nu se termină niciodată. Cu cât mai mulţi apelează la El, cu atât mai mulţi vor fi satisfăcuţi.

Odihna pe care o oferă Isus se găseşte în condiţia mântuirii. Până când omul nu ştie precis în inima sa că alienarea sa faţă de Dumnezeu este un lucru de domeniul trecutului, până atunci el nu-şi găseşte odihna. Până când nu ştii dincolo de orice îndoială că păcatele tale au fost şterse prin sângele lui Isus, până atunci nu ai odihnă adevărată. Când prin mântuire ai intrat în familia divină, odihna aceasta este a ta.

Apoi, Isus îţi oferă odihna uceniciei. Această stare este o adâncire a odihnei în care ai intrat prin mântuire. Acum nu mai trebuie să îţi baţi capul cu ce direcţie să iei în viaţă. Tu trebuie să îl urmezi doar pe Isus. Trebuie să petreci timp cu El ca să-I dai prilejul să-ţi vorbească şi să te călăuzească. El vrea să facă aceasta.

Uită-te la ucenici: Isus i-a condus pretutindeni. I-a apărat de inamici, i-a hrănit, când i-a trimis în lucrare le-a dat învăţături cum şi ce să facă iar ucenicii s-au întors cu succese mari (Luca 10:17), i-a ferit de furtunile mării, i-a scăpat dintre valuri, dacă s-au lepădat i-a iertat şi i-a reprimit, etc. Singurul lucru de care trebuiau să se îngrijească, era să-L urmeze pe Isus.
Apoi, treapta următoare de odihnă oferită de Isus, este purtarea unui jug. Ştiu că pentru minţile noastre omeneşti, purtarea unui jug nu este de loc sinonimă cu odihna. Cel înjugat nu se odihneşte ci munceşte; este un rob. Dar contrar a ceea ce gândeşte o minte omenească, purtarea unui jug al lui Dumnezeu este odihnă în Dumnezeu.

The Despre Odihnă, partea 1-a by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.