Matei 11:28-30 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Să analizăm în cele ce urmează oferta, sau chemarea lui Isus:

1. Odihnă în mântuire. Fiecare mişcare religioasă oferă celor dispuşi să-i dea crezare o oarecare ‘odihnă’. Fiecare şcoală filozofică promite o eliberare de tensiunile vieţii. Astfel, prin exerciţiul de înţelegere, mintea pricepe ce este în spatele fiecărei tensiuni şi o poate dezamorsa, prin meditaţie de exemplu. Sau, alte şcoli, propune anumite formule de scăpare din tensiune: acestea pot fi formule de respiraţie, de poziţii ale trupului, etc.

Isus nu face ceea ce fac alţii; El nu copiază, nu îmbunătăţeşte. El este deasupratuturor, El este Dumnezeu!

Astfel, odihnă Sa începe printr-o invitaţie: ‘veniţi la Mine’. Unii au pornit-o înspre Isus, dar nu au ajuns niciodată. Isus nu ne invită înspre El; El ne invită la El. Cuvintele Sale nu lasă loc pentru nici o confuzie, pentru nici o alternativă. Ele sunt o poruncă şi o invitaţie în acelaşi timp. Sunt o poruncă pentru că Isus este Rege; sunt o invitaţie deoarece nu eşti obligat nici forţat ci se lasă la propria ta alegere liberă dacă vei veni său nu la Isus. Dar, în cuvintele lui Isus există o anumită urgenţă. Ca şi cum dacă nu vii ACUM, atunci nu eşti sigur că mai poţi veni MÎINE.

Invitaţia lui Isus este la o persoană, nu la o teologie, nu la o învăţătură, nu la o biserică, nu la o nouă denominaţiune, nu la o instituţie, nu la o ceremonie sau ritual. El ne cheamă la Sine.

Apoi, cei invitaţi sunt cei ce trudesc şi sunt împovoraţi. Nu cred că este vorba aici de cei ce trudesc la locul de muncă. Munca este o necesitate, transpiraţia este un lucru inerent muncii încă din blestemul păcatului adus peste om în grădina Edenului, aşa că noi toţi trebuie să muncim şi vom trudi la aceasta şi vom fi împovoraţi cu munca.

Aici cred că este vorba de un alt fel de povoară: cea care rezultă cu insuccesul în lupta cu eul nostru. Cea care rezultă din nereuşita în lupta cu starea noastră de păcătoşenie care produce păcate în viaţa noastră. Cei care se frâng sub povoara frământărilor şi a îngrijorărilor. Cei apăsaţi de păcat.

O altă religie, în loc să te uşureze, îţi pune pe umăr un nou jug: mai multe îndatoriri, mai multe jertfe, mai multe legi de îndeplinit. Isus îţi oferă odihnă. Astfel, odihna lui Isus este duhovnicească. Sursa acesteia este personală: Eu vă voi da odihnă. Odihna aceasta este un cadou, un dar şi rezultă dintr-o nouă relaţie cu Singurul care posedă adevărata odihnă. Isus este singurul care poate să-ţi dea odihna Sa şi care te face apt de a o primi şi de a o reţine tot timpul vieţii tale.

În această odihnă, este cuprinsă puterea necesară de a trăi; împrospătarea care vine din Duhul Sfînt. Vorbind despre astfel de oameni care au găsit sursa odihnei, psalmistul îi aseamănă unor pomi plantaţi pe malul unor ape… (Ps 1:3). Oamenii aceştia nu mai sunt apăsaţi de povoara remuşcărilor conştiinţei, nu mai sunt robi ai poftelor firii pământeşti; ei au primit starea după voia lui Dumnezeu, adică starea de odihnă. Prima zi experimentată de om după creerea sa de către Dumnezeu a fost ziua a 7-a, adică o zi de odihnă! Nu ţi se pare ciudat?

2. Odihna în supunere. După starea iniţială de odihnă, care o putem denumi o stare de recuperare spirituală prin odihnă divină, vine starea următoare de adâncire a odihnei: odihna prin purtarea jugului lui Isus.

Aş vrea să descoperim necesitatea purtării unui jug. Libertatea absolută este o iluzie. Tu trebuie să fii robul cuiva. Dacă nu eşti robul lui Dumnezeu, eşti al Satanei. Sau al tău personal. Sau al obiceiurilor. Sau a orice altceva. Sau al oricui altcuiva. Isus Cristos îţi propune în cazul acesta, jugul Lui.

Aş vrea să remarcăm împreună superioritatea jugului lui Cristos. Pe vremea lui Isus, cuvântul jug, era deja un termen consacrat disciplinei, instruirii într-o anume şcoală, obligaţiei. A purta jugul lui Cristos presupunea a deveni ucenicul Său, a învăţa de la El. A învăţa de la Isus este cel mai înalt privilegiu posibil în acest univers, deoarece Isus este Dumnezeu. Dacă trebuie să trăiesc, atunci vreau să trăiesc aşa cum ar trăi Dumnezeu în locul meu. De aceea trebuie să învăţ de la Isus.

Este obositor să cauţi să placi altora. Jugul lor este greu. Cum poţi fi pe plac unei persoane capricioase care se schimbă în pretenţii de la o clipă la alta? Dar unei persoane de la care nu ştii la ce să te aştepţi? Este deosebit de greu. De la Isus nu înveţi pe ghicite. Nu te apropii de El gândindu-te oare în ce dispoziţie îl vei găsi ca să te comporţi în funcţie de faptul că este vesel sau supărat. Isus a descris în Cuvântul Său cum trebuie să te comporţi şi ce aşteaptă El de la tine. El a trăit ceea ce aşteaptă de la tine şi ţi-a lăsat un exemplu.

Nu trebuie să bâjbăi în legătură cu viaţa ce o ai de trăit. Tu trebuie numai să-L imiţi pe Isus. Iar maniera Sa de viaţă şi de predare a materiei vieţii în şcoala Sa, este blândeţea şi umilinţa. El nu este un învăţător inabordabil, încrezut, aspru, de care să nu te poţi apropia. El nu este impulsiv şi nervos, nu este ambiţios. Are o singură dorinţă: să ajungi ca El; acesta este programul Său de predare iar materia este însăşi viaţa. El nu este numai umilit: El este însăşi umilinţa personificată şi ascultarea întrupată.

Semnificaţia odihnei la care suntem invitaţi constă în calitatea acesteia. Sarcina lui Isus este uşoară. Trebuie numai să te uiţi la El tot timpul, şi să nu-ţi iei privirile de la El. Apoi El te va călăuzi, şi asta este deja uşor. Jugul lui Isus este bun, sarcina Sa este uşoară.

The DESPRE ODIHNĂ partea a 2-a by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.