PERSPECTIVE CRESTINE

695 de pastori au fost întrebaţi nu de mult care sunt după părerea lor inamicii cei mai puternici ai familiei americane. Ei au răspuns că inamicul #1 este divorţul (43%), apoi influenţa negativă a audio-vizualului (38%) şi a materialismului (36%). Urmează pe următoarele locuri absenţa din familie a tatălui (24%), lipsa unui părinte care să stea acasă şi să se ocupe exclusiv de creşterea copiilor (22%). De asemenea, un loc important ocupă şi următoarele: coabitarea înainte de căsătorie (18%), pornografia (16%), lipsa de educaţie morală în şcoli (14%) şi sărăcia (13%). Desigur că lista mai conţine încă 10 alţi inamici în afara acestora, dar aceştia sunt după părerea celor chestionaţi inamicii cei mai importanţi.

Vorbind despre aceşti primii trei duşmani, nu putem să nu admitem că mulţi dintre ei au început să atace şi familiile creştinilor români. Până nu cu mulţi ani în urmă, la creştinii evanghelici români divorţul era o raritate. Cei doi soţi credeau că divorţul este un păcat împotriva căruia Dumnezeu a făcut afirmaţii clare în Scripturi. Se ştia şi se predica în adunări că cei doi soţi au intrat în căsnicie pentru cât va dura viaţa lor. Asta însemna că ei vor trebui să muncească la minimalizarea, dacă nu eliminarea diferenţelor, a certurilor, a problemelor dintre ei, pentru a putea trăi în pace, pentru a-şi făuri un viitor împreună, pentru a-şi creşte copiii. Când aveai de-a face cu soţi sau soţii dificile, care nu voiau să cedeze, celălalt partener, de obicei partea suferindă, învăţa să suporte în tăcere, să se roage şi să aştepte cu speranţă ziua în care Dumnezeu va interveni pentru schimbarea partenerului de viaţă. Nu rareori a intervenit Dumnezeu şi a onorat credinţa şi aşteptarea celui răbdător şi credincios.

Dar acum situaţia pare că s-a schimbat. Avem din ce în ce mai puţină răbdare unul cu celălalt. Descoperim repede că nu ne potrivim la caracter, ne refuzăm datoria de soţi ca pedeapsă, piperăm bine materialul căsniciei noastre cu certuri, cu cuvinte grele, cu injurii, cu umiliri, cu speranţa că îl vom împinge în definitiv pe celălalt dincolo de limita răbdării şi va abdica. Divorţul începe să fei un inamic al familiilor evanghelicilor români. El este din câte am observat eu mai frecvent printre cei tineri. Este adevărat că tinerii se căsătoresc şi prea… tineri şi nepregătiţi de viaţa de căsnicie. Răbdarea lor unul pentru altul este minimă, dorinţa de a ceda este mică, tentaţiile venite din afară sunt mari, învăţătura din adunări lipseşte, şi ce factori să mai adaug aici ca să arăt cine este vinovatul #1 pentru rata crescândă a divorţurilor la evanghelicii români?

Al doilea inamic menţionat, acela al televizorului, radioului şi a publicaţiilor este prezent de mai mult timp la evanghelicii români. După anii de abstinenţă forţată (pe vremea lui Ceauşescu, aveam două ore de televiziune pe seară, şi acelea erau despre „conducătorul iubit”) a venit „libertatea”! Am uitat că libertate nu înseamnă să faci ce vrei, ci să faci ceea ce trebuie! Telenovelele ne-au invadat căminele. Odată cu ele, a venit în camerele noastre de zi viaţa murdară întruchipată de ele. Ele prezintă o lume de „vis” ireală, cu o viaţă care poate că este trăită de un infim procent dintre cei mai bogaţi. În ea, se văd ambarcaţii luxoase, piscine cu apă de un albastru infinit, femei voluptoase, petreceri peste petreceri, crime nedescoperite, căsătorii şi divorţuri care se petrec într-o oră de serial, cutare s-a culcat cu cutare, a aflat cutare, s-a supărat şi la rândul ei, cutare s-a culcat cu cutare ca să-i facă în ciudă… Şi noi stăm la ele! De cum intrăm în casă, mâncăm repede ceva, apoi ne aşezăm comfortabil în fotoliul preferat pentru a permite revărsarea potopului de mizerie în casele noastre, şi prin ochii noştri în sufletele noastre. Încet-încet, viaţa aceea a starurilor ne captivează. Ne uităm la soţiile noastre… ele nu-s aşa de frumoase ca femeile de pe ecrane. Nu avem mobila lor, şi noi nu ne-am permis să mergem nici măcar într-o vacanţă de 3 zile la munte, darmite să trăim în staţiuni? Dimineaţă trebuie să ne sculăm devreme şă mergem să pontăm la fabrică… apoi să prăşim cucuruzul, apoi… Asta este viaţă!? Nuuuuuuuu! Aceea e viaţă! Asta este chin! Mai merită să slujim lui Dumnezeu? Unde este fericirea, zâmbetul, distracţia care se vede pe ecran…? Şi încet încet, apar nemulţumirile, visările irealiste, murdare, păcatul. Influenţa este transmisă copiilor noştri. Nu ştiu cu e în Romania, dar în SUA se petrec în medie în faţa televizorului 29 de ore pe săptămână! Asta înseamnă peste 4 ore pe zi! Dormim 8, la TV 4, la munca (cu drum cu tot) 10… şi ce mai rămâne pentru copii, soţie sau soţ, pentru Domnul? Nişte amărâte de două ore? DACĂ!

Ascultam într-o zi un talk-show local (de fapt era transmis în toată America) al lui Michael Medved. El spunea că familia lui nu are televizor. Ei nu se uită la televizor. Se duc ocazional la un film, dacă consideră că au ceva bun de învăţat din el. Dar preferă ca familia lui să citească o carte, să înveţe o limbă străină, să înveţe la un instrument, să facă cev util. M-a făcut cumva de ruşine… eu nu am astfel de preocupări! Eu încă mai gândesc că viaţa fără televizor nu este posibilă! Şi ca mine sunt mult prea mulţi!

Materialismul este la putere şi la noi. Dorim mereu mai mult şi mai mult. M-am uitat deunăzi la pozele de pe un CD al unui prieten care prezentau lucrări făcute de el prin diferite case. Lucrează în principal la case de români. Am văzut interioare de case ale românilor, ca în vis. Eu nu sunt împotriva traiului bun. Dar există un exces care este strigător la cer, care este păcat. Există o preocupare cu banii, cu posesiunile, cu lucrurile lumii acesteia, există o lăudăroşie a vieţii şi o poftă a firii pământeşti care se luptă împotriva omului dinăuntru. Şi materialismul acesta afectează familiie evanghelicilor români.

Ar trebui să ne întoarcem cu toată inima la Dumnezeu. Să căutăm în Cartea Vieţii şi să vedem care sunt cărările pe care au umblat Isus şi apostolii Săi. Care sunt planurile lui Dumnezeu pentru noi, care sunt Legile Sale şi ce doreşte El de la noi. Şi apoi, să trăim aşa cum vrea Domnul. Că dacă nu o vom face, atunci va fi vai şi amar nu doar de noi ci şi de familiile noastre. Planul Domnului este ca să fim mântuiţi noi, şi casele noastre. Depinde de acum doar de noi!

* **

The Familia sub atac by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.