PERSPECTIVE CRESTINE

Tânărul păstor se lupta din greu ca să ţină cheltuielile sub control, pentru a face faţă vieţii cu un salar mic de începător. Într-o zi, soţia lui veni acasă cu o rochie de $200. Stupefiat, păstorul se uită la rochie, la eticheta cu preţul acesteia, şi apoi livid, către soţie, strigând:
- Cum ai putut face una ca asta!
- Nu ştiu cum s-a întâmplat! replică soţia. Eram în faţa magazinului, priveam rochia în vitrină, când deodată m-am trezit în magazin, făcându-i proba! Mi se părea că Diavolul îmi şopteşte în ureche: „areţi fabulos în rochia aceea! Cumpăr-o!”
- Doar tu ca soţie de păstor, ştii cum trebuie tratată ispita! Trebuia să zici: „înapoia mea, Satano!” zise păstorul.
- Păi asta am zis şi eu! răspunse soţia.
- Şi? întrebă păstorul.
- Şi diavolul mi-a răspuns: „îţi vine bine rochia şi de-aici, din spate”!

Pe un forum de discuţii, s-au pus mai multe eseuri scrise de fratele Tson. Am crezut de cuviinţă să pun aici pe blogul meu în serial eseurile acestea. Iată deci partea întâia. Dacă vreţi să comentaţi în vreun fel sau altul, scrieţi-mi la adresa tedpope@gmail.com şi eu voi comunica fratelui Iosif părerea voastră.

Următorul lucru pe care trebuie să­l facem este să punem întrebarea: Pe lângă înţelegerea acestui miracol uimitor pe care l­a făcut Dumnezeu cu noi, ce ni se cere nouă? Sau, cu alte cuvinte, acum că suntem în această unire şi am căpătat o anumită înţelegere a ei, cum trebuie să trăim în ea? Şi este oare vreo diferenţă dacă o cunoaştem cu adevărat şi dacă trăim în mod conştient în ea şi o practicăm în mod conştient?
Vom fi surprinşi şi uimiţi să vedem cât de multe sunt instrucţiunile pe care ni le dă Scriptura despre modul în care suntem chemaţi să trăim împreună cu Cristos, sau în unire cu Cristos.
În cele ce urmează, eu doar le voi lista, adăugând câte o scurtă explicare la fiecare, aşa încât să devină inteligibilă şi practică pentru fiecare dintre noi. Continue Reading »

Pe un forum de discuţii, s-au pus mai multe eseuri scrise de fratele Tson. Am crezut de cuviinţă să pun aici pe blogul meu în serial eseurile acestea. Iată deci partea întâia. Dacă vreţi să comentaţi în vreun fel sau altul, scrieţi-mi la adresa tedpope@gmail.com şi eu voi comunica fratelui Iosif părerea voastră.

Tot ce scrie Pavel despre a fi „în Cristos” sau „în El” este doar o dezvoltare şi o explicitare a ceea ce a învăţat el de la Domnul Isus! Continue Reading »

Pe un forum de discuţii, s-au pus mai multe eseuri scrise de fratele Tson. Am crezut de cuviinţă să pun aici pe blogul meu în serial eseurile acestea. Iată deci partea întâia. Dacă vreţi să comentaţi în vreun fel sau altul, scrieţi-mi la adresa tedpope@gmail.com şi eu voi comunica fratelui Iosif părerea voastră.

Faptul că Domnul nostru Isus Cristos este în noi şi că noi suntem „în Cristos” este esenţa creştinismului. Apostolul Pavel foloseşte expresia „în Cristos” sau „în El” de aproximativ 250 de ori în epistolele sale. Pentru el, realitatea exprimată prin aceste expresii este faptul predominant al vieţii lui şi al lucrării lui. Epistola către Efeseni este una dintre scrisorile cele mai impregnate de acest concept şi aici găsim locul unde apostolul Pavel explică modul în care Dumnezeu a creat această unire între Cristos şi cei care sunt ai Lui. Continue Reading »

Pe un forum de discuţii, s-au pus mai multe eseuri scrise de fratele Tson. Am crezut de cuviinţă să pun aici pe blogul meu în serial eseurile acestea. Iată deci partea întâia. Dacă vreţi să comentaţi în vreun fel sau altul, scrieţi-mi la adresa tedpope@gmail.com şi eu voi comunica fratelui Iosif părerea voastră.

Vă reamintesc că discuţia a început în capitolul 5 şi ea se referă la mântuirea prin viaţa lui Cristos.
Am văzut, din 8:9-11 că unirea cu Cristos înseamnă şi locuirea Duhului Sfânt (numit şi Duhul lui Cristos şi Duhul lui Dumnezeu) în cel unit cu Cristos: Duhul Sfânt este Duhul vieţii în Cristos.
La sfârşitul discuţiei, Pavel trage câteva concluzii de importanţă fundamentală. Continue Reading »

Pat nu se simţea prea bine, aşa că se hotărâ să se ducă la medic.

Aşteptându-şi rândul în anticamera medicului, fu martor la ieşirea unei călugăriţe din cabinetul acestuia, tocmai înainte de a intra el la consultaţie. Călugăriţa părea devastată, era pământie la faţă şi pe obraz îi curgeau lacrimile.

Intrând în cabinetul medicului, Pat exclamă:
- Tocmai am văzut ieşind de-aici o călugăriţă care arăta teribil! Nu cred că am văzut vreodată vreo femeie care să arate mai deznădăjduită!
- Da, chiar i-am adus la cunoştinţă că este însărcinată! zise de doctorul.
- Şi chiar este? întrebă Pat.
- Nu, dar trebuia s-o vindec cumva de sughiţul de care suferea!

Pe un forum de discuţii, s-au pus mai multe eseuri scrise de fratele Tson. Am crezut de cuviinţă să pun aici pe blogul meu în serial eseurile acestea. Iată deci partea întâia. Dacă vreţi să comentaţi în vreun fel sau altul, scrieţi-mi la adresa tedpope@gmail.com şi eu voi comunica fratelui Iosif părerea voastră.

Observaţi că moartea Domnului Isus a realizat două lucruri: (1) prin ea suntem consideraţi drepţi, şi (2) prin ea suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Aceasta este esenţa versetelor 1 şi 2, şi anume că suntem consideraţi drepţi şi avem pace cu Dumnezeu.
Dar! Mântuirea nu este aici! Mântuirea urmează de aici înainte: vom fi mântuiţi prin El (v.9) şi vom fi mântuiţi prin viaţa Lui (v.10).
O primă observaţie de ordin mai general. În epistolele lui Pavel, după numărătoarea mea, de trei ori mântuirea este la timpul trecut („am fost mântuiţi”), odată este la timpul prezentul continuu, adică suntem în curs de mântuire (în Cornilescu: „suntem pe calea mântuirii”, 1 Cor. 1:18) şi în toate celelalte cazuri (cel puţin zece) este la viitor: „vom fi mântuiţi”, aşa cum este aici de două ori.
Aceasta, desigur, îl armonizează pe Pavel cu Domnul Isus, care ne învaţă că „cine va răbda (persevera) până la sfârşit va fi mântuit” (Matei 24:13). Continue Reading »

Pe un forum de discuţii, s-au pus mai multe eseuri scrise de fratele Tson. Am crezut de cuviinţă să pun aici pe blogul meu în serial eseurile acestea. Iată deci partea întâia. Dacă vreţi să comentaţi în vreun fel sau altul, scrieţi-mi la adresa tedpope@gmail.com şi eu voi comunica fratelui Iosif părerea voastră.

Citatele din Noul testament sunt luate din Noul Testament, Traducerea D. Cornilescu, ediţie revizuită, făcută de Societatea Misionară Română în colaborare cu Licht im Osten, publicat în 2003 de Editura Lumina lumii..

Conceptul de „mântuire”, sau „salvare”, este central în Sfânta Scriptură şi în teologia creştină. Este normal, în situaţia aceasta, ca subiectul să fie dezbătut în nenumărate cărţi, să fie interpretat în zeci de feluri, să fie adeseori răstălmăcit, şi chiar tratat în mod eretic.
În cele ce urmează, voi căuta să dezvolt conceptul de „mântuire” aşa cum îl explică şi dezvoltă apostolul Pavel în epistola către Romani. Continue Reading »

Pe un forum de discuţii, s-au pus mai multe eseuri scrise de fratele Tson. Am crezut de cuviinţă să pun aici pe blogul meu în serial eseurile acestea. Iată deci partea întâia. Dacă vreţi să comentaţi în vreun fel sau altul, scrieţi-mi la adresa tedpope@gmail.com şi eu voi comunica fratelui Iosif părerea voastră.

Să ne uităm acum la trei texte care ne fac şi mai clar principiul acesta al părtăşiei cu Dumnezeu care este condiţionată de umblarea în lumină.
1. Petru le scrie soţilor: „Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu soţiile voastre, dând cinste femeii, ca un vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre” (1 Petru 3:7, italicele ne aparţin, I.Ţ.). Cu soţia trebuie să te porţi cu înţelepciune (să ştii ce nevoi şi ce aşteptări are ea, să ştii modul în care gândeşte, simte şi funcţionează ea) şi să-i dai cinste, adică să o onorezi, să o stimezi, să o înalţi cât poţi tu mai sus, ca pe una care în cer va avea aceeaşi poziţie de copil al lui Dumnezeu ca şi tine. În cazul în care nu faci aşa, deci, în cazul în care o tratezi cu duritate, cu nesimţire, cu dispreţ, şi în cazul în care o jigneşti şi o umileşti, ascultă bine: rugăciunile tale sunt împiedicate! Adică, relaţia ta personală cu Dumnezeu este blocată. De geaba te mai duci la rugăciune: Dumnezeu nu-ţi mai acordă privilegiul prezenţei Sale reale şi al relaţiei vii cu Persoana Lui. Dacă vrei ca Dumnezeu să-ţi dea din nou prezenţa Lui şi părtăşia Lui, trebuie să te duci şi să repari tot ce ai stricat la soţia ta, să te împaci cu ea, să-i dai cinste şi să o tratezi cu înţelepciune. Până nu o faci, părtăşia ta cu Dumnezeu nu mai este reală. Prin urmare, relaţia personală cu Dumnezeu te obligă să fii un soţ cum te vrea Dumnezeu. Şi aceasta se aplică şi soţiilor! Continue Reading »

Pe un forum de discuţii, s-au pus mai multe eseuri scrise de fratele Tson. Am crezut de cuviinţă să pun aici pe blogul meu în serial eseurile acestea. Iată deci partea întâia. Dacă vreţi să comentaţi în vreun fel sau altul, scrieţi-mi la adresa tedpope@gmail.com şi eu voi comunica fratelui Iosif părerea voastră.

Acum, să facem aici o pauză de gândire. Eu cred că este clar, pentru oricine care gândeşte, că învăţătura lui Luther despre îndreptăţire fără nici un fel de schimbare nu duce pe oameni să dorească cu înflăcărare sfinţenia vieţii sau, în jargon modern, să-şi formeze un caracter integru.
Tot astfel, învăţătura americană despre două Evanghelii şi despre posibilitatea să-L primeşti pe Isus numai ca Mântuitor, fără să fie nevoie să asculţi de ce te învaţă El şi de ce-ţi porunceşte El, nu face pe nimeni plin de râvnă pentru o viaţă fără păcat, pentru o trăire curată.
Cred că din acestea se poate vedea cum anumite doctrine, sau anumite învăţături, nu duc la o schimbare a vieţii şi nu duc la formarea caracterului cristic. Continue Reading »

Pe un forum de discuţii, s-au pus mai multe eseuri scrise de fratele Tson. Am crezut de cuviinţă să pun aici pe blogul meu în serial eseurile acestea. Iată deci partea întâia. Dacă vreţi să comentaţi în vreun fel sau altul, scrieţi-mi la adresa tedpope@gmail.com şi eu voi comunica fratelui Iosif părerea voastră.

Cred că dacă cineva se va uita, chiar şi în fugă, peste predicile mele din ultimii 34 de ani va constata repede că un ţel principal al predicării mele a fost acela de a produce oameni de caracter. Într-un limbaj mai biblic, preocuparea mea a fost să le spun oamenilor că nu este suficient să creadă în Isus, ci că este necesar să şi trăiască după învăţătura lui Isus.
Căutând să înţeleg de ce este greu ca mesajul acesta să prindă, să fie acceptat de oameni, am ajuns să văd că am de luptat cu anumite învăţături total opuse învăţăturii pe care o dau eu. Continue Reading »

Băieţelul şedea pe covor în faţa biroului pe care tatăl său, păstorul, îşi pregătea predica de duminică.

- De unde ştii ce să scrii? întrebă băieţelul.
- Dumnezeu îmi spune ce să scriu! răspunse tatăl.
- Dacă Dumnezeu îţi spune, de ce ştergi mereu ceea ce scrii? continuă mirat băiatul.

Efeseni 1:17-23 Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.

Un alt lucru pentru care se roagă Pavel, este un duh de înţelepciune. Am văzut în discuţiile anterioare cum Pavel aprecia cunoştinţa şi discernământul. Rugăciunea aceasta se înscrie pe aceeaşi linie apreciativă pentru lucruri pe care nu le găseşti în mod natural, ci doar supranatural, mai precis, nu vin de la oameni ci doar de la Dumnezeu. Apostolul Iacov recunoaşte şi el că înţelepciunea vine doar de la Domnul, şi numai prin credinţă: Iacov 1:5-8 Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.

În întreaga Sfântă Scriptură, înţelepciunea joacă un rol foarte important. Blogul acesta nu este menit unui studiu amănunţit al subiectelor, ci conţine doar gânduri menite să motiveze şi să ne determine să aprofundăm noi înşine studiul propus. Dacă vrei, poţi lua o concordanţă şi să cercetezi apariţia termenului „înţelepciune” în Biblie.

În general, înţelepciunea se referă la priceperea de a trăi viaţa, de a lua decizii, de a răspunde sau de a da soluţii în concordanţă cu voia lui Dumnezeu. Înţelepciunea aceasta vine de la Dumnezeu, este un dar şi aplicată, aduce slavă numai lui Dumnezeu. Profitul nostru nu este decât că putem prin ea trăi în voia lui Dumnezeu şi putem aduce slavă lui Dumnezeu. Adică, putem face lucrurile pentru care am fost creiaţi iniţial! Ceea ce este nu destul de mult, ci este totul!

Pavel deci se roagă pentru ca efesenii să fie dăruiţi cu un duh de înţelepciune. Un astfel de Duh vine numai de la Dumnezeu. El are în vedere lucruri specifice, descrise de Pavel în cele ce urmează, adică pentru a înţelege lucrurile lui Dumnezeu: nădejdea chemării Lui, bogăţia moştenirii la care am fost chemaţi şi puterea prin care vom avea parte de aceste realităţi.

Înţelepciunea este diferită de inteligenţă şi deşteptăciune. La acestea poţi ajunge prin educaţie, prin experienţă dobândită, sau chiar printr-o dotare naturală. Dacă eşti deştept, te poţi descurca probabil în lucrurile lumii, poţi fi un bun afacerist, poţi avea fler şi chiar inspiraţie de moment pentru a lua o deizie sau alta. Inteligentul a acumulat suficiente cunoştinţe pentru a da răspunsul la întrebări grele, pentru a şti chiar o mulţime de lucruri. Inteligentul şi deşteptul pot păstra aceste calităţi, dar înţelepciunea lui Dumnezeu este superioară acestora şi oferă suport pentru înţelegerea şi aplicarea lucrurilor lui Dumnezeu, a adevăratei vieţi. Dacă ai înţelepciunea lui Dumnezeu, ea te va ajuta înspre viaţa veşnică. În schimb, am văzut o mulţime de oameni deştepţi, care au murit mergând în iad.

Mai multe despre înţelepciune data viitoare!

Filipeni 1:9-11 Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere, ca să deosebiţi lucrurile alese, ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos, plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.

Acum Pavel continuă să arate efectele dragostei crescând în cunoştinţă şi discernământ. În continuare, aceste efecte sunt de trei feluri:

1. Ne păstrează curaţi. Curăţia noastră este o stare deosebită. Noi am simţit cu toţii din când în când, când ne-am pătat cu nelegiuire, cât de oribilă este pata noastră, şi cât de preţioasă este starea de curăţie. Murdăria ne face nesiguri, nu mai avem îndrăzneală în rugăciunile noastre (1 Ioan 3:21 Prea iubiţilor, dacă nu ne osîndeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu). Ne simţim despărţiţi de fraţi, şi putem ajunge într-o stare de disperare, care ne face să exclamăm împreună cu apostolul Pavel: Romani 7:24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?.. Desigur, dragostea care creşte în cunoştinţă (strâng Cuvântul Tău… ca să nu păcătuiesc…) şi în discernământ, ne ajută să facem alegerile corecte şi astfel să ne păstrăm curaţi.

2. Ne fereşte de poticnire (de a ne împiedica în mersul nostru creştinesc). Nu ştiu dacă aţi realizat că de câte ori avem pete, gândeşti că suntem mai pasibili la alte… pătări! Nu numai că devenim mai neglijenţi cu noi înşine şi mai nepăsători, ci suntem mai insensibili la atacurile păcatului împotriva noastră. Cu alte cuvinte, cădem mai uşor. Dar când suntem curaţi, când hainele ne sunt albe, murdăria este mai evidentă şi pericolul de a ne păta este mai clar.

3. Ne face să fim plini de roada (rezultatul) neprihănirii, prin Isus Christos spre slava lui Dumnezeu. Rezultatul oricărei vieţi este rodirea. Adică, ce produci sau ce laşi în urmă. Din pilda smochinului neroditor noi înţelegem că Domnul caută mereu rod în viaţa noastră, şi dacă nu găseşte, suntem în pericol de a fi tăiaţi (Luca 13:13).

Evrei 12:11 Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii - ne spune că roada neprihănirii oferă, garantează pacea. La fel face şi Iacov 3:18: Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace. Pacea lăuntrică, care izvoreşte din pacea cu Dumnezeu, pacea cu alţii, pacea cu noi înşine şi pacea lui Dumnezeu este roada neprihănirii.

Iată deci cum trebuie să ne rugăm. Data viitoare vom analiza alte rugăciuni ale lui Pavel.

Am ajuns aseară acasă din Canada, unde merg în fiecare duminică să predic la biserica evanghelică ”Agape Christian Church” şi ca de obicei când vin acasă, mă aşez pentru câteva minute la computer să-mi trec în revistă emailurie primite în timpul absenţei de acasă. Cum am deschis computerul la pagina obişnuită, setată la yahoo, am văzut titlul articolului: Steve Irwin, mort la 44 de ani!

Pentru cei ce nu cunoaşteţi sau nu ştiţi de unde să luaţi numele acesta, Steve Irwin este celebrul zoolog australian cunoscut în lume ca fiind ”Crocodile hunter” sau, vânătorul de crocodili. Canalul de televiziune „Discovery Channel” a făcut celebre aventurile lui Steve în lumea animalelor, de obicei ocupându-se de animale periculoase, ca şerpii veninoşi, crocodilii, şi alte animale de pradă. L-am urmărit adesea cu sufletul la gură sau stând pe marginea fotoliului cum apuca de coadă serpii cei mai veninoşi, cum se lupta cu crocodilii, cum mânuia păianjenii cei mai periculoşi din lume. Îmi era mie frică de ce s-ar putea întâmpla… Ei bine, inevitabilul s-a întâmplat! În timp ce filma un episod din ”Animalele marine cele mai periculoase”, unul dintre acestea, o pisică de mare, l-a înţepat şi Steve a murit. Chestia este ridicolă: nu prea se moare din veninul înţepăturii pisicii de mare, şi antidotul înţepăturii este să stai în apă… caldă! Doar că forţa cu care pisica de mare îşi lansează spinul de pe coadă, este în stare să străpungă o scândură de 12 cm şi, ea l-a înţepat pe Steve în dreptul inimii, spinele de pe coada pisicii de mare intrându-i în inimă şi găurind-o.

A fost tragic. Au rămas în urmă soţia, doi copiii şi desigur, mii de admiratori din lumea întreagă. Vestea m-a umplut de tristeţe. Iată un om care a avut „meseria” de a se juca cu moartea! Şi, aşa după cum ştim, nimeni nu poate câştiga lupta aceasta! Moartea ne va învinge pe toţi, până la urmă. Ea este, aşa cum spunea apostolul Pavel, „duşmanul cel din urmă care va fi zdrobit” (1 Cor 15:26).

Ceea ce mă întristează mai tare este că, cu moartea se joacă zilnic miliarde de oameni care nu cunosc VIAŢA! Asta este o tragedie şi mai mare decât orice tragedie! Să pleci în moarte fără să fi cunoscut viaţa! Cum spunea odinioară compozitorul piesei clasice ”Rhapsody in Blue” George Gershwin, că cea mai mare tragedie este a oamenilor care mor cu muzica în ei, fără ca aceasta să fi fost cântată vreodată! Pavel spunea: Efeseni 5:15 Luaţi seama, deci, să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.

Umblaţi cu băgare de seamă, cu atenţie! Nu vă cheltuiţi viaţa pe nimic! Viaţa are trei mari întrebări:
- Ce vrea Dumnezeu să facem? Domnul vrea să-L iubesc pe El cu tot ce sunt, cu tot ce am! Luca 10:25-28 Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?” El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” „Bine ai răspuns” i-a zis Isus „fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.” Când citeşti aceste versete, îţi dai seama că creştinismul trăit de cei mai mulţi este departe de viaţa pe care o cere Domnul de la noi. CS Lewis a spus că singurul lucru care nu poate fi creştinismul, este de a fi moderat. Creştinismul îl trăieşti fie în întregime, fie deloc! Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni! Nu poţi avea două priorităţi.

Oare ce-l „împinge” pe Dumnezeu de pe locul întâi al vieţii tale? Munca, familia, facerea curţii, sportul, plăcerile? Ce anume stă pe locul unu în viaţa ta? Nu sunt cele de mai sus lucruri necesare? Bune chiar? Ba da, dar nu pot sta pe locul numărul unu! Că în clipa în care ocupă locul numărul unu, lucrul respectiv devine un idol.

- Cât costă? Noi suntem creştini în procentaje. Ne gândim cât să dăm Domnului ca El să fie mulţumit, să nu „murmure”. Deci, cât costă? Ce trebuie?
- Disciplină. Să vezi un scop, să ai o viziune, şi să faci totul spre a ajunge la scopul respectiv. Toate celelalte lucruri devin atât de uşoare şi „suportabile” când ai un scop şi trăieşti spre împlinirea acestuia.
- Jertfă. Evrei 12 spune că suntem înconjuraţi de un mare nor de martori. Ei şi-au dat viaţa pentru viziunea lor.
- Părtăşie cu alţi creştini cu aceleaşi obiective. Ai nevoie de cineva care să te încurajeze, să te motiveze.
- Să renunţi la anumite lucruri. Timpul ne este umplut de o mulţime de lucruri. Ia-ţi programul şi modifică-l. Vezi lucrurile la care poţi renunţa. Vei fi uimit câte lucruri nefolositoare ai în viaţa ta, umplându-ţi timpul, consumându-ţi energiile.

- De ce să facem ceea ce vrea Domnul? Pentru dragostea Sa, cu care ne-a iubit. Alte motive, ca de exemplu faptul că-ţi foloseşte, că este spre beneficiul tău, etc…, nici nu vreau să le amintesc aici. Doar jertfa lui Isus Christos. Doar dragostea lui Dumnezeu.

Te mai joci cu moartea? Crezi că TU vei fi mai grozav decât alţii? Nu te înşela singur!

Filipeni 1:9-11 Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere, ca să deosebiţi lucrurile alese, ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos, plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.

Acum, dragostea pornită din cunoştinţă şi pricepere (judecată sau discernământ) are rostul de a putea deosebi lucrurile alese. Desigur că dacă sunt lucruri alese, există şi lucruri mai puţin alese, şi probabil că ştim cu toţii că există şi lucruri care sunt… ne-alese deabinelea!

Când privim lucrurile lumii acesteia, trebuie să le privim cu ochii lui Dumnezeu. El vede lucrurile aşa cum sunt ele în esenţă, nu cum ne sunt prezentate de reclame. Când diavolul a venit la Eva şi i-a prezentat pomul cunoştinţei binelui şi a răului, i l-a prezentat în culori foarte vii şi plăcute. Eva l-a privit şi a văzut în pomul acesta obiectul căruia-i făcea reclamă diavolul. Dar Dumnezeu ştia efectul distructiv al acestui fruct interzis. Dacă prima pereche de oameni ar fi continuat să privească pomul cu ochii lui Dumnezeu, alta ar fi fost soarta omenirii şi a pământului, nu-i aşa?

Noi suntem obligaţi să facem alegeri în fiecare zi. Trebuie să alegem de la lucruri mărunte, până la lucruri serioase. Unele alegeri sunt determinate de timp: ne trezim la o anumită oră, în raport cu programul din ziua respectivă. Dacă este sâmbătă şi nu mergem la lucru, dormim mai mult decât într-o altă zi a săptămânii când trebuie să pontăm fişa de prezenţă la poarta fabricii. Alegem cu ce ne îmbrăcăm, pe ce drum o apucăm, ce mâncăm, etc. Unele alegeri ne afectează viaţa per total: ce şcoală facem, sau dacă nu mergem la şcoală deloc. Cu cine ne căsătorim. Dacă credem sau nu în Dumnezeu. Cred că deja aţi înţeles despre alegeri.

Pavel doreşte ca dragostea să crească prin cunoştinţă şi pricepere, în vederea facerii unor alegeri potrivite în toate domeniile vieţii: în cele „mari şi importante” ca şi în cele „mici şi neimportante”. Dacă alege lucruile care au preţ în ochii lui Dumnezeu, nu ne va părea rău niciodată. Regretul pe care-l simţi în urma unor alegeri nepotrivite este crunt. Să te uiţi în urmă, să îţi dai seama că în clipa alegerii AI CUNOSCUT ce trebuia să alegi, şi să ştii că ai ales ce nu trebuia! Ce tristeţe! Să nu mai poţi întoarce timpul înapoi, să nu mai poţi „des-face” ceea ce ai făcut. Când Isaac a binecuvântat pe iacov cu binecuvântarea ce se cuvenea lui Esau şi acesta a venit mai pe urmă să ceară binecuvântarea şi aceasta nu mai era, ce plâns amarnic! Ce jale!

Dar când alegi ceea ce ar alege Dumnezeu (sau mai bine zis, ceea ce a pus El deoparte deja ca fiind de preţ în ochii Săi), atunci chiar dacă lucrurile nu merg bine întotdeauna, eşti calm că ştii că ai făcut o alegere bună: acum lucrurile par nereuşite, dar la sfârşit Dumnezeu va avea de grijă să-ţi răsplătească alegerea bună.

Am plecat la magazin, cu lista de cumpărături a soţiei în mână.

Primul articol: legume. În raionul de legume, pe când să iau pachetul de morcovi, am auzit aşa, ca un tunet îndepărtat, şi apoi o briză dulce şi rece a început să cadă peste vegetale. Mirosea a aer proaspăt.

M-am dus la următorul raion, să cumpăr lactate. S-a auzit dintr-o dată un muget de vite, şi nişte aparate răspândeau mirosul de fân proapăt cosit. Am zâmbit, m-am uitat pe listă şi am plecat către următorul obiectiv: ouă. Când m-am apropiat de raionul lor, am auzit cum aparatele răspândeau în aer cotcodăcit de găini şi miros de ouă prăjite cu slănină.

M-am uitat pe listă, pentru următorul raion: trebuia să cumpăr hârtie igienică. Şi am refuzat să merg la raionul de hârtie igienică.

Filipeni 1:9-11 Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere, ca să deosebiţi lucrurile alese, ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos, plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.

Noi toţi ne simţim dezorientaţi în rugăciunile noastre. Adică, ştim să ne rugăm pentru serviciu, sănătate, familie, fraţi şi surori, vindecare, etc. Lucruri foarte importante desigur. Oamenii lui Dumnezeu din toate timpurile s-au rugat pentru aceste lucruri. Dar dincolo de ele, eu simt că ar trebui să avem şi alte obiective în rugăciunile noastre. De aceea mi-am propus pe scurt, aşa doar pe lungimea cîte unui blog, să mă uit la rugăciunile lui Pavel. Apostolul acesta, cel mai mare dintre toţi, care a avut o asemenea adâncime de gândire, o asemenea pasiune de trăire şi dăruire, o asemenea putere de misionare, trebuie să fi avut şi o viaţă de rugăciune deosebită. Să urmărim deci pentru ce se ruga el, în diferite rugăciuni ale sale rămase pe paginile Noului Testament. O să le luăm aşa, nu într-o anume ordine, ci cum dăm peste ele, ca din întâmplare.

1. Se ruga pentru creşterea dragostei fraţilor în cunoştinţă (epignosis în greacă = cunoştinţă) şi orice pricepere (aisthesis în greacă = judecată). Dragostea despre care se vorbeşte aici este agape, dragostea lui Dumnezeu. Dar şi dragostea aceasta, fără cunoştinţă şi judecată (discernământ) este periculoasă. Nu rămâne din ea decât emoţie. Dumnezeu iubeşte, dar dragostea Sa nu este emoţie. El iubeşte cu inima, dar ştie pe cine, de ce iubeşte şi care este scopul iubirii Sale. Iubirea Sa pentru noi a determinat sacrificiul Domnului Isus cu cunoştinţa că noi vom fi mântuiţi prin moartea şi învierea Domnului.

Când noi interzicem copilului nostru de 5 ani să se joace cu chibritele, o facem pentru că ştim pericolul care stă în acest joc, şi vrem să-l protejăm din iubire. O astfel de iubire decurge ca şi iubirea lui Dumnezeu, din cunoştinţă şi judecată. Din punctul acestea de vedere, începem să înţelegem de ce Dumnezeu refuză să ne dea unele lucruri, sau să ne asculte unele rugăciuni. El ştie de ce avem noi nevoie. În iubirea Sa, ne dă doar ceea ce este bun şi folositor pentru noi.

Nu ştiu de ce, dar eu am impresia că atunci când ne rugăm pentru dragoste noi dorim un fel de senzaţie călduţă să ne cuprindă inima, şi să ne facă să iubim pe toată lumea, şi toate lucrurile. Dar Pavel nu aşa înţelege dragostea penru care se roagă. Ea trebuie să fie izvorâtă din cunoştinţă (a Cuvântului lui Dumnezeu în primul rând, apoi a planurilor lui Dumnezeu, apoi o cunoaştere de sine şi a naturii umane în general) şi dintr-o judecată (discernământ) sănătoasă.