Am ajuns aseară acasă din Canada, unde merg în fiecare duminică să predic la biserica evanghelică ”Agape Christian Church” şi ca de obicei când vin acasă, mă aşez pentru câteva minute la computer să-mi trec în revistă emailurie primite în timpul absenţei de acasă. Cum am deschis computerul la pagina obişnuită, setată la yahoo, am văzut titlul articolului: Steve Irwin, mort la 44 de ani!

Pentru cei ce nu cunoaşteţi sau nu ştiţi de unde să luaţi numele acesta, Steve Irwin este celebrul zoolog australian cunoscut în lume ca fiind ”Crocodile hunter” sau, vânătorul de crocodili. Canalul de televiziune „Discovery Channel” a făcut celebre aventurile lui Steve în lumea animalelor, de obicei ocupându-se de animale periculoase, ca şerpii veninoşi, crocodilii, şi alte animale de pradă. L-am urmărit adesea cu sufletul la gură sau stând pe marginea fotoliului cum apuca de coadă serpii cei mai veninoşi, cum se lupta cu crocodilii, cum mânuia păianjenii cei mai periculoşi din lume. Îmi era mie frică de ce s-ar putea întâmpla… Ei bine, inevitabilul s-a întâmplat! În timp ce filma un episod din ”Animalele marine cele mai periculoase”, unul dintre acestea, o pisică de mare, l-a înţepat şi Steve a murit. Chestia este ridicolă: nu prea se moare din veninul înţepăturii pisicii de mare, şi antidotul înţepăturii este să stai în apă… caldă! Doar că forţa cu care pisica de mare îşi lansează spinul de pe coadă, este în stare să străpungă o scândură de 12 cm şi, ea l-a înţepat pe Steve în dreptul inimii, spinele de pe coada pisicii de mare intrându-i în inimă şi găurind-o.

A fost tragic. Au rămas în urmă soţia, doi copiii şi desigur, mii de admiratori din lumea întreagă. Vestea m-a umplut de tristeţe. Iată un om care a avut „meseria” de a se juca cu moartea! Şi, aşa după cum ştim, nimeni nu poate câştiga lupta aceasta! Moartea ne va învinge pe toţi, până la urmă. Ea este, aşa cum spunea apostolul Pavel, „duşmanul cel din urmă care va fi zdrobit” (1 Cor 15:26).

Ceea ce mă întristează mai tare este că, cu moartea se joacă zilnic miliarde de oameni care nu cunosc VIAŢA! Asta este o tragedie şi mai mare decât orice tragedie! Să pleci în moarte fără să fi cunoscut viaţa! Cum spunea odinioară compozitorul piesei clasice ”Rhapsody in Blue” George Gershwin, că cea mai mare tragedie este a oamenilor care mor cu muzica în ei, fără ca aceasta să fi fost cântată vreodată! Pavel spunea: Efeseni 5:15 Luaţi seama, deci, să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.

Umblaţi cu băgare de seamă, cu atenţie! Nu vă cheltuiţi viaţa pe nimic! Viaţa are trei mari întrebări:
- Ce vrea Dumnezeu să facem? Domnul vrea să-L iubesc pe El cu tot ce sunt, cu tot ce am! Luca 10:25-28 Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?” El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” „Bine ai răspuns” i-a zis Isus „fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.” Când citeşti aceste versete, îţi dai seama că creştinismul trăit de cei mai mulţi este departe de viaţa pe care o cere Domnul de la noi. CS Lewis a spus că singurul lucru care nu poate fi creştinismul, este de a fi moderat. Creştinismul îl trăieşti fie în întregime, fie deloc! Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni! Nu poţi avea două priorităţi.

Oare ce-l „împinge” pe Dumnezeu de pe locul întâi al vieţii tale? Munca, familia, facerea curţii, sportul, plăcerile? Ce anume stă pe locul unu în viaţa ta? Nu sunt cele de mai sus lucruri necesare? Bune chiar? Ba da, dar nu pot sta pe locul numărul unu! Că în clipa în care ocupă locul numărul unu, lucrul respectiv devine un idol.

- Cât costă? Noi suntem creştini în procentaje. Ne gândim cât să dăm Domnului ca El să fie mulţumit, să nu „murmure”. Deci, cât costă? Ce trebuie?
- Disciplină. Să vezi un scop, să ai o viziune, şi să faci totul spre a ajunge la scopul respectiv. Toate celelalte lucruri devin atât de uşoare şi „suportabile” când ai un scop şi trăieşti spre împlinirea acestuia.
- Jertfă. Evrei 12 spune că suntem înconjuraţi de un mare nor de martori. Ei şi-au dat viaţa pentru viziunea lor.
- Părtăşie cu alţi creştini cu aceleaşi obiective. Ai nevoie de cineva care să te încurajeze, să te motiveze.
- Să renunţi la anumite lucruri. Timpul ne este umplut de o mulţime de lucruri. Ia-ţi programul şi modifică-l. Vezi lucrurile la care poţi renunţa. Vei fi uimit câte lucruri nefolositoare ai în viaţa ta, umplându-ţi timpul, consumându-ţi energiile.

- De ce să facem ceea ce vrea Domnul? Pentru dragostea Sa, cu care ne-a iubit. Alte motive, ca de exemplu faptul că-ţi foloseşte, că este spre beneficiul tău, etc…, nici nu vreau să le amintesc aici. Doar jertfa lui Isus Christos. Doar dragostea lui Dumnezeu.

Te mai joci cu moartea? Crezi că TU vei fi mai grozav decât alţii? Nu te înşela singur!

Filipeni 1:9-11 Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere, ca să deosebiţi lucrurile alese, ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos, plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.

Acum, dragostea pornită din cunoştinţă şi pricepere (judecată sau discernământ) are rostul de a putea deosebi lucrurile alese. Desigur că dacă sunt lucruri alese, există şi lucruri mai puţin alese, şi probabil că ştim cu toţii că există şi lucruri care sunt… ne-alese deabinelea!

Când privim lucrurile lumii acesteia, trebuie să le privim cu ochii lui Dumnezeu. El vede lucrurile aşa cum sunt ele în esenţă, nu cum ne sunt prezentate de reclame. Când diavolul a venit la Eva şi i-a prezentat pomul cunoştinţei binelui şi a răului, i l-a prezentat în culori foarte vii şi plăcute. Eva l-a privit şi a văzut în pomul acesta obiectul căruia-i făcea reclamă diavolul. Dar Dumnezeu ştia efectul distructiv al acestui fruct interzis. Dacă prima pereche de oameni ar fi continuat să privească pomul cu ochii lui Dumnezeu, alta ar fi fost soarta omenirii şi a pământului, nu-i aşa?

Noi suntem obligaţi să facem alegeri în fiecare zi. Trebuie să alegem de la lucruri mărunte, până la lucruri serioase. Unele alegeri sunt determinate de timp: ne trezim la o anumită oră, în raport cu programul din ziua respectivă. Dacă este sâmbătă şi nu mergem la lucru, dormim mai mult decât într-o altă zi a săptămânii când trebuie să pontăm fişa de prezenţă la poarta fabricii. Alegem cu ce ne îmbrăcăm, pe ce drum o apucăm, ce mâncăm, etc. Unele alegeri ne afectează viaţa per total: ce şcoală facem, sau dacă nu mergem la şcoală deloc. Cu cine ne căsătorim. Dacă credem sau nu în Dumnezeu. Cred că deja aţi înţeles despre alegeri.

Pavel doreşte ca dragostea să crească prin cunoştinţă şi pricepere, în vederea facerii unor alegeri potrivite în toate domeniile vieţii: în cele „mari şi importante” ca şi în cele „mici şi neimportante”. Dacă alege lucruile care au preţ în ochii lui Dumnezeu, nu ne va părea rău niciodată. Regretul pe care-l simţi în urma unor alegeri nepotrivite este crunt. Să te uiţi în urmă, să îţi dai seama că în clipa alegerii AI CUNOSCUT ce trebuia să alegi, şi să ştii că ai ales ce nu trebuia! Ce tristeţe! Să nu mai poţi întoarce timpul înapoi, să nu mai poţi „des-face” ceea ce ai făcut. Când Isaac a binecuvântat pe iacov cu binecuvântarea ce se cuvenea lui Esau şi acesta a venit mai pe urmă să ceară binecuvântarea şi aceasta nu mai era, ce plâns amarnic! Ce jale!

Dar când alegi ceea ce ar alege Dumnezeu (sau mai bine zis, ceea ce a pus El deoparte deja ca fiind de preţ în ochii Săi), atunci chiar dacă lucrurile nu merg bine întotdeauna, eşti calm că ştii că ai făcut o alegere bună: acum lucrurile par nereuşite, dar la sfârşit Dumnezeu va avea de grijă să-ţi răsplătească alegerea bună.