Sep 12 2006
Învăţătura şi caracterul, Partea 1-a - Iosif Tson
Pe un forum de discuţii, s-au pus mai multe eseuri scrise de fratele Tson. Am crezut de cuviinţă să pun aici pe blogul meu în serial eseurile acestea. Iată deci partea întâia. Dacă vreţi să comentaţi în vreun fel sau altul, scrieţi-mi la adresa tedpope@gmail.com şi eu voi comunica fratelui Iosif părerea voastră.
Cred că dacă cineva se va uita, chiar şi în fugă, peste predicile mele din ultimii 34 de ani va constata repede că un ţel principal al predicării mele a fost acela de a produce oameni de caracter. Într-un limbaj mai biblic, preocuparea mea a fost să le spun oamenilor că nu este suficient să creadă în Isus, ci că este necesar să şi trăiască după învăţătura lui Isus.
Căutând să înţeleg de ce este greu ca mesajul acesta să prindă, să fie acceptat de oameni, am ajuns să văd că am de luptat cu anumite învăţături total opuse învăţăturii pe care o dau eu.
Subiectul principal aici este învăţătura lui Isus, în special aşa cum este ea prezentată de El în special în predica de pe munte (Matei 5-7). Problema c această învăţătură începe cu Martin Luther. Marea descoperire a lui Luther a fost îndreptăţirea prin credinţă. Se întâmplă uneori, însă, că atunci când cineva face o mare descoperire, el se îndrăgosteşte atât de mult de propria lui descoperire încât nu mai vede nimic altceva decât tema lui preferată. Astfel, Luther a redus toată viaţa creştină la îndreptăţirea prin credinţă. El a luat din Efeseni 2:8-9 învăţătura lui Pavel că mântuirea este prin har, prin credinţă, şi a adăugat un cuvânt care nu este în text: numai. Astfel a ajuns el să spună că mântuirea este numai prin har, numai prin credinţă şi a insistat că nu mai trebuie adăugat nimic la acestea, deoarece orice adaos, cum ar fi necesitatea pocăinţei, a schimbării vieţii, a faptelor vrednice de pocăinţă, ar face ca mântuirea să nu mai fie numai prin har şi numai prin credinţă.
Pentru a înţelege mai bine gândirea lui Luther, trebuie să ştim ce a spus el despre predica de pe munte. El a spus că predica de pe munte este încă lege iudaică. Ba mai mult, este cea mai înaltă lege posibilă. Probabil, spune Luther, că Isus ne-a dat-o ca să ne sperie. Este ca şi când Isus ne-ar spune: Vreţi lege? Iată ce înseamnă lege!
Intenţia Lui era să ne sperie de lege şi să ne aducă la punctul unde să spunem: Nu, nu mai vrem lege! Vrem numai har, numai credinţă!
Toţi cei ce cunosc istorie şi teologie ştiu că problema teologică a lui Luther a fost că el nu a mai putut integra logic în sistemul lui cerinţa biblică de a urmării sfinţirea vieţii, ca o condiţie de a-L vedea pe Dumnezeu, adică de a fi mântuit.
Să punem lucrurile altfel. Luther credea că mântuirea este numai şi numai un act juridic care are loc sus, la tronul justiţiei lui Dumnezeu. Acolo se face un transfer: Lui Isus i se impută (i se atribuie) păcătoşenia noastră, iar în schimb noua ni se impută (ni se atribuie) dreptatea Lui.
Cu alte cuvinte, noi suntem numai declaraţi drepţi, numai socotiţi drepţi; nu suntem şi făcuţi drepţi. La convertire, în noi nu se întâmplă nimic, spune Luther: noi rămânem păcătoşi, ca mai înainte. Dar, prin actul nostru de credinţă suntem socotiţi drepţi. Noi continuăm să păcătuim, dar continuăm să credem, şi prin aceasta suntem tot mereu îndreptăţiţi. Culmea acestei învăţături a fost atunci când Luther i- spus cuiva: „Păcătuieşte tare şi crede tare!”
Un teolog modern a formulat învăţătura aceasta astfel: Pentru ca mântuirea să fie într-adevăr numai prin har şi numai prin credinţă trebuie să afirmăm că un om poate fi sigur mântuit dacă a făcut actul de credinţă, chiar dacă nu se va vedea după aceea nici un fel de schimbare. Căci dacă pretindem schimbare ca o condiţie pentru mântuire,nu mai este numai prin har şi numai prin credinţă.
De aici s-a ajuns să se spună la nivelul popular că unul care a crezut in Isus şi s-a botezat, chiar dacă rămâne spărgător de bănci şi moare ucis de un poliţist în cursul unei spargeri, el totuşi este mântuit.
La concepţia aceasta luterană, s-a mai adăugat şi învăţătura extremist dispensaţionalistă, apărută cam acum 150 de ani. Iată ce spune aceasta. Isus a venit pe pământ cu scopul de a instaura aici Împărăţia lui Israel. Când El şi-a dat seama că iudeii nu-L primesc ca împărat, El a suspendat planul Împărăţiei şi a introdus o paranteză în timp, paranteza Bisericii. El va veni din nou pentru a-şi relua planul instaurării Împărăţiei de o mie de ani. Atunci va închide paranteza Bisericii şi va relua planul Său iniţial.
Acum vă rog să marcaţi bine ce au spus autorii acestei concepţii: Predica de pe munte a fost concepută de Isus ca „Evanghelia Împărăţiei.” Ea ar fi fost valabilă dacă iudeii L-ar fi primit să le fie Împărat şi arunci, predica de pe munte ar fi devenit „constituţia Împărăţiei.” Dar, fiindcă planul instaurării Împărăţiei a fost suspendat, a fost suspendată şi „Evanghelia Împărăţiei”, adică predica de pe munte.
În schimb, apostolul Pavel a introdus „Evanghelia harului”.
Care este consecinţa ultimă a acestei învăţături? Iat-o:
La Domnul Isus nu mergem pentru învăţătură, deoarece aceasta a fost suspendată. La El mergem numai pentru iertare, pentru mântuire, iar pentru învăţătură mergem la apostolul Pavel!
Iată, aşadar, încă o doctrină care face ca învăţătura Domnului Isus să nu mai fie valabilă şi necesară pentru noi astăzi.
La nivelul popular american, aceasta doctrină a luat forma care spune că poţi să-L primeşti pe Isus ca mântuitor, fără ca să fie necesar să-L primeşti şi ca Domn al vieţii tale. Dacă El ar fi Domnul vieţii tale, ar trebui să te obligi să trăieşti după învăţătura Lui. Dar lucrul acesta nu este necesar pentru mântuire.
John MacArthur a crescut în această învăţătură ultra-dispensaţionalistă. Dar el a ajuns să vadă că ea este greşită, şi atunci a scris faimoasa lui carte „Evanghelia după Isus”( publicata de noi în româneşte la editura SMR), în care arată că nu există două Evanghelii, ci numai una, şi anume, aceea pe care ne-a adus-o Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu. Reacţiile la cartea lui au fost furibunde. Atunci el a scris a doua carte, întitulată „The Gospel According to the Apostles”, în care citează pe larg din cărţi şi articole scrise de atacatorii lui şi le răspunde. După câte ştiu eu, această carte nu este tradusă în româneşte.
The Învăţătura şi caracterul, Partea 1-a - Iosif Tson by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
No responses yet
