Sep 13 2006
Învăţătura şi caracterul, Partea a 3-a - Iosif Tson
Să ne uităm acum la trei texte care ne fac şi mai clar principiul acesta al părtăşiei cu Dumnezeu care este condiţionată de umblarea în lumină.
1. Petru le scrie soţilor: „Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu soţiile voastre, dând cinste femeii, ca un vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre” (1 Petru 3:7, italicele ne aparţin, I.Ţ.). Cu soţia trebuie să te porţi cu înţelepciune (să ştii ce nevoi şi ce aşteptări are ea, să ştii modul în care gândeşte, simte şi funcţionează ea) şi să-i dai cinste, adică să o onorezi, să o stimezi, să o înalţi cât poţi tu mai sus, ca pe una care în cer va avea aceeaşi poziţie de copil al lui Dumnezeu ca şi tine. În cazul în care nu faci aşa, deci, în cazul în care o tratezi cu duritate, cu nesimţire, cu dispreţ, şi în cazul în care o jigneşti şi o umileşti, ascultă bine: rugăciunile tale sunt împiedicate! Adică, relaţia ta personală cu Dumnezeu este blocată. De geaba te mai duci la rugăciune: Dumnezeu nu-ţi mai acordă privilegiul prezenţei Sale reale şi al relaţiei vii cu Persoana Lui. Dacă vrei ca Dumnezeu să-ţi dea din nou prezenţa Lui şi părtăşia Lui, trebuie să te duci şi să repari tot ce ai stricat la soţia ta, să te împaci cu ea, să-i dai cinste şi să o tratezi cu înţelepciune. Până nu o faci, părtăşia ta cu Dumnezeu nu mai este reală. Prin urmare, relaţia personală cu Dumnezeu te obligă să fii un soţ cum te vrea Dumnezeu. Şi aceasta se aplică şi soţiilor!
2. Domnul Isus ne dă următoarea poruncă divină. „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii”. Dar Eu vă spun că ori şi cine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său „Prostule” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine îi va zice „Nebunule” va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îşi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul” (Matei 5:21-24). Să vedem mai întâi partea finală a ceea ce ne spune Domnul Isus: Dacă tu l-ai jignit pe fratele tău, părtăşia ta cu Dumnezeu este blocată; degeaba te mai rogi, căci nu-i nimeni acolo să-ţi primească rugăciunea. De ce-i aşa? Fiindcă atunci când i-ai spus fratelui tău un cuvânt jignitor, to ai făcut o crimă: i-ai asasinat caracterul! Din momentul acela, Dumnezeu te tratează exact aşa cum îl tratează pe orice criminal! Când Domnul Isus ne spune că aceasta se aplică celui ce-i spune „nebunule”, sau „prostule”, acestea sunt exemple de cuvinte jignitoare. Cineva i-a spus recent unui alt participant la masa rotundă „lingăule”. Pentru Domnul Isus el este un criminal. Părtăşia lui cu Dumnezeu este blocată până când îşi cere iertare de la cel al cărui caracter l-a lezat. Întrebare: Oare noi credem cu adevărat ce zice Fiul lui Dumnezeu? Se pare că unii dintre noi nu cred, şi de aceea vor găsi şi aici un subterfugiu sau o butadă prin care să bagatelizeze situaţia. Sau va face ca acela care a considerat că modul în care omul acela i-a spus celuilalt „lingăule” a fost foarte amuzant şi i-a mulţumit că l-a făcut să râdă!
3. Al treilea text care se referă la părtăşia cu Dumnezeu se află scris în Efeseni 4:25, continuat în 5:1-6. Aici se înşiră o serie de păcate: minciuna, mânia, cuvintele vulgare, furtul, strigarea, revărsarea de răutate, curvia, lăcomia de avere şi ni se spune despre ele (1) că Îl întristează pe Duhul Sfânt (4:30), şi (2) că cei ce le practică „n-au parte de moştenire în Împărăţia lui Cristos şi a lui Dumnezeu” (5:5) şi (3) că „din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători” (5:6). Dacă primul text, din Petru, ne atrăgea atenţia că relaţia noastră personală cu Dumnezeu depinde de modul în care ne comportăm în familia noastră şi dacă textul al doilea, ne spunea că relaţia noastră cu Dumnezeu depinde de modul în care ne tratăm fraţii, textul acesta ne arată că relaţia noastră cu Dumnezeu depinde de relaţia noastră cu toţi oamenii şi de modul în care suntem cinstiţi sau nu suntem cinstiţi în afacerile noastre, sau la locul nostru de muncă, sau în şcoala noastră.
Acum vine întrebarea cea mai importantă: Cât de dragă ne este nouă relaţia noastră personală cu Dumnezeu?
Relaţia noastră personală cu Dumnezeu este cel mai mare privilegiu din univers; este cea mai mare comoară care se poate găsi sau imagina. Cine înţelege şi crede cu adevărat acest lucru, va face totul ca să păstreze privilegiu şi această comoară! Adică, va deveni cel mai bun soţ (soţie), va deveni amabil şi politicos cu fraţii săi, va deveni cinstit şi corect în toate relaţiile interumane şi de afaceri, indiferent cât îl costă!
Problema majoră pe care o văd eu aici este că foarte mulţi dintre credincioşii evanghelici nu iau în serios aceste învăţături, deoarece nu cred în ele! Ei cred mai de grabă (ceea ce este mult mai convenabil) că dacă crezi în jertfa Domnului Isus toate păcatele ţi se iartă şi, oricum ai trăi, până la urmă Dumnezeu te va duce în cer.
Teza crucială pe care vrea să o acrediteze Max Weber şi la care subscriu aici răspicat este aceasta: Credinţa că relaţia personală cu Dumnezeu este cea mai preţioasă comoară te obligă la o viaţă frumoasă şi morală! Dar mulţi credincioşi evanghelici nu ştiu ce-i relaţia personală vie, reală, cu Dumnezeu şi nu-i preocupă faptul că ei nu au experimentat-o niciodată.
Să ne gândim acum la religia ortodoxă. Dogma cea mai caracteristică a ortodoxiei este că mântuirea câştigată de Domnul Isus Cristos pe cruce este acum depozitată în Biserică. Biserica a devenit „depozitul harului mântuitor.” Preotul este cel care împarte mântuirea prin liturghii, prin cuminecătură şi prin alte ceremonialuri. Indiferent cum trăiesc oamenii, dacă ei îşi plătesc taxele către Biserică, aceasta îi mântuieşte. Actul culminant al acestei dogme este faptul că acum catedrala patriarhală din Bucureşti va fi numită „catedrala mântuirii neamului”, tocmai ca să arate că Biserica ortodoxă este aceea care mântuieşte naţiunea.
Lăsând la o parte faptul că această dogmă nu are nimic de a face cu Biblia, eu pun întrebarea: O asemenea dogmă poate să ducă la stimularea moralităţii? Răspunsul este clar pentru oricine şi el este un categoric „NU!”. Dimpotrivă, atâta vreme cât omul ştie că preotul îi poate ierta păcatele, el va continua liniştit să le facă!
Aplicând teza lui Max Weber, iată şi aici o credinţă care nu contribuie cu nimic la a produce oameni morali, oameni de caracter!
Să formulăm lucrurile cu alte cuvinte.
Când este vorba să-şi definească propria sa slujbă, apostolul Pavel spune că el face trei lucruri: predică, sfătuieşte (consiliază) şi dă învăţătură şi că face toate acestea cu un singur scop: să producă oameni desăvârşiţi şi să-i prezinte înaintea lui Dumnezeu ca rezultat final al lucrării sale (Coloseni 1:28).
Acelaşi lucru li-l spune, cu alte cuvinte, galatenilor: „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce Cristos va lua chip în voi” (Gal.4:19).
Când este vorba de Biserică, Pavel spune că toţi slujitorii Bisericii (indiferent cum sunt ei numiţi) au ca scop al existenţei lor „echiparea” sau „desăvârşirea” sfinţilor, până când aceşti copii spirituali ajung oameni maturi, adică oameni în care s-a format chipul lui Cristos (Efeseni 4:11-15).
Din cele de mai sus se poate deduce că există mai multe concepţii despre Biserică. Aş spune că ortodoxia vede Biserica drept o agenţie care duce oameni în cer.
Noul Testament ne spune că Biserica trebuie să fie o agenţie care produce oameni desăvârşiţi, oameni asemenea lui Isus Cristos.
Mi-e teamă că pentru mulţi credincioşi evanghelici Biserica este doar un loc în care dacă mergem regulat şi ne tot rugăm că suntem slabi şi cerem să ni se ierte păcatele, acolo găsim asigurarea că Dumnezeu este bun şi ne tot iartă, până când, în final, ne ia la Sine acasă în ciuda neschimbării noastre!
Iată, aşa dar, ce am vrut să spun eu atunci când am insistat că nouă ne lipseşte învăţătura care produce vieţi schimbate, produce oameni integri, produce caractere cristice.
The Învăţătura şi caracterul, Partea a 3-a - Iosif Tson by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
No responses yet
