PERSPECTIVE CRESTINE

Pe un forum de discuţii, s-au pus mai multe eseuri scrise de fratele Tson. Am crezut de cuviinţă să pun aici pe blogul meu în serial eseurile acestea. Iată deci partea întâia. Dacă vreţi să comentaţi în vreun fel sau altul, scrieţi-mi la adresa tedpope@gmail.com şi eu voi comunica fratelui Iosif părerea voastră.

Vă reamintesc că discuţia a început în capitolul 5 şi ea se referă la mântuirea prin viaţa lui Cristos.
Am văzut, din 8:9-11 că unirea cu Cristos înseamnă şi locuirea Duhului Sfânt (numit şi Duhul lui Cristos şi Duhul lui Dumnezeu) în cel unit cu Cristos: Duhul Sfânt este Duhul vieţii în Cristos.
La sfârşitul discuţiei, Pavel trage câteva concluzii de importanţă fundamentală.
Prima concluzie este că dacă suntem una cu Cristos şi Duhul Sfânt locuieşte în noi, „noi nu mai datorăm nimic cărnii, ca să trăim după îndemnurile ei. Cu alte cuvinte, noi nu mai suntem robii cărnii; noi avem puterea necesară să spunem „NU!” cărnii. De unde avem această putere: Din Cristos şi din Duhul Sfânt! Când carnea ne îndeamnă la lucruri contrare voii lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne călăuzeşte cum să facem în situaţia aceea voia lui Dumnezeu. Şi Duhul Sfânt ne dă şi puterea necesară să nu mai ascultăm de carne, ci să ascultăm de El! Pentru mai multă claritate, în Galateni 5:16-25 Pavel ne spune exact spre ce ne călăuzeşte carnea şi spre ce ne călăuzeşte Duhul Sfânt.
A doua concluzie este că cei care trăiesc sub călăuzirea Duhului Sfânt sunt fii ai lui Dumnezeu.
Ce este mântuirea? Pentru cei care au fost „fiii celui rău” (Matei 13:38 şi Ioan 8:44), mântuire înseamnă că acum au devenit „fii ai lui Dumnezeu”! Şi cine sunt fii ai lui Dumnezeu: Cei ce trăiesc, nu din îndemnurile cărnii, ci din îndemnurile sau călăuzirea Duhului Sfânt.
Permiteţi-mi să formulez altfel această concluzie: Mântuirea nu este descrisă de Pavel în Romani 5:1-2, ci este formulată de el în Romani 8:14!
Să recapitulăm cu alte cuvinte întreaga discuţie. Când trăim după îndemnurile cărnii, suntem robi ai păcatului, robi ai celui rău. Când trăim în unire cu Cristos şi după îndemnurile Duhului Sfânt, suntem robi ai dreptăţii şi avem ca rod sfinţirea, prin care dovedim să suntem fii ai lui Dumnezeu.
Dacă trăim după îndemnurile cărnii, rezultatul este că plata păcatului este moartea, separarea finală de Dumnezeu. Dacă trăim după îndemnurile Duhului Sfânt ne este garantată viaţa veşnică.
Dar cine poate fi sfânt în lumea aceasta? Este strigătul după care se ascund toţi cei care vor să-şi scuze trăirea în carne, trăirea după firea pământească!
Întrebarea este alta: Am învăţat oare să trăim în unire cu Domnul Isus Cristos şi sub călăuzirea Duhului Sfânt? Am luat noi în serios această realitate divină?
Poate aţi observat că am pierdut pe drum un element cheie: „legea Duhului vieţii în Cristos”, care ne eliberează de sub stăpânirea păcatului. Care este această „lege a Duhului”?
În contextul din Romani 8:1-14, se poate deduce că răspunsul are de a face cu mintea, cu gândirea. Mintea este un element central al persoanei umane. Omul trebuie să fie stăpân pe mintea lui, adică el trebuie să decidă dacă mintea lui, sau gândirea lui se îndreaptă şi se concentrează spre carne, cu impulsurile, dorinţele şi poftele ei, sau se îndreaptă şi se concentrează spre Duhul Sfânt cu preocupările Lui. Cu alte cuvinte: este mintea omului ancorată în carne, sau este ancorată în Duhul Sfânt?
Lucrul acesta este formulat de Pavel tot sub formă de lege în Galateni 6:7-8:
„Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va secera. Cine seamănă în carnea lui (în firea lui pământească) va secera din carnea lui (din firea lui pământească) putrezirea; dar cine va semăna în Duhul va secera din Duhul viaţa eternă.”
Pus pe înţelesul nostru. Dacă toată ziua te uiţi la telenovele şi noaptea la filme murdare, sau la pornografia din internet, mintea ta este impregnată cu imaginile acestea, carnea ta este aţâţată la maximum, şi este normal să faci şi tu ceea ce ai văzut că fac alţii. Dar dacă ai învăţat bucuria comuniunii cu Dumnezeu prin Domnul Isus şi prin Duhul Sfânt, dacă petreci în această comuniune (părtăşie, comunicare în ambele sensuri) până când înveţi ce înseamnă să te bucuri în Domnul, să-ţi găseşti plăcerea în Domnul, să-ţi găseşti desfătarea (delectarea) în Domnul, să-ţi găseşti – realmente şi plenar – fericirea în Domnul, atunci vei vedea cum atracţia cărnii şi a lumii îşi pierde puterea şi în tine curge, prin Isus şi prin Duhul Sfânt, puterea lui Dumnezeu!
Aşadar, există o lege a Duhului şi această lege îmi spune că mintea mea trebuie să fie ocupată cu „lucrurile Duhului”, să o umplu cu Cuvântul lui Dumnezeu, să o învăţ să se gândească mereu la cele spirituale, să o ţin ocupată cu cele sfinte sa că nu o năpădească din nou buruienile lumii acesteia. Dacă nu respect această lege, mă înşel pe mine însumi crezând că sunt al lui Dumnezeu!

Cu aceasta venim la problema, spinoasă şi atât de controversată, a posibilităţii pierderii mântuirii. Dacă mântuirea ar fi un obiect, un bun pe care mi-l pune Dumnezeu mie în mână, atunci aş putea să mă întreb dacă o mai pot pierde. Dar noi tocmai am văzut că mântuirea este un proces, care începe cu scoaterea mea de sub stăpânirea celui rău şi de sub condamnarea justiţiei lui Dumnezeu şi care are ca scop eliberarea mea de sub puterea şi robia păcatului şi sfinţirea vieţii, prin unirea cu Cristos şi prin trăirea sub călăuzirea şi în ascultare de Duhul Sfânt.
Să mai avem în vedere încă un element. Dumnezeu ne-a făcut persoane, adică fiinţe capabile să discernem şi să alegem. Dumnezeu ne oferă dragostea Lui şi părtăşia cu El, dar nu ne obligă să intrăm în ele. Şi nici după ce intrăm în unire cu Cristos, El nu ne bate în cuie acolo şi nu face să fie imposibil să mai ieşim de acolo. De aceea stăruie El de noi: „Rămâneţi în Mine!” El face clar că o mlădiţă care nu rămâne în El, adică una care nu aduce rodul sfinţeniei, este tăiată şi este aruncată în foc (Ioan 15:5-10).
Uitaţi-vă şi la pilda fiului risipitor. Tatăl, adică Dumnezeu, nu-l obligă pe fiul Său să rămână în casa Lui. Mai târziu, Tatăl spune: „Acest fiu al meu era mort!”
Privind lucrurile din punctul de vedere al Duhului Sfânt, când ni se spune să nu minţim, să nu furăm, să nu ne mâniem, să nu vorbim urât, toate se adună sub acest avertisment: „Să nu-L întristaţi pe Duhul Sfânt cu care a-i fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4:30).
Poate cineva va zice: „Şi ce dacă îl întristăm? El tot nu mai pleacă din noi.” Este adevărat că Domnul Isus ne învaţă că Duhul Sfânt vine ca să rămână în noi (Ioan 14:15-17), dar nu ne spune că El va rămâne în noi indiferent dacă îl ascultăm sau nu.
Iată ce scrie la Evrei:
„Căci cei care au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor – şi totuşi au căzut…” (Evrei 6:4-6).
Ca să nu mai rămână nici o urmă de îndoială, să vedem întregirea acestui text din Evrei:
„Căci dacă am păcătuit cu voia după ce am primit cunoaşterea adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar aşteptarea înfricoşată a judecăţii…
Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel care-L va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfinţit şi-L va batjocori pe Duhul harului?” (Evrei 10: 26 şi 29).
Câteva cuvinte despre păcatul cu voia. Dacă tu ţi-ai făcut fiţuică pentru teză şi apoi te-a prins copiind, mai poţi să spui că a fost un „accident”, că n-a fost cu voia? Dacă tu minţi sistematic pe clienţii tăi şi înscrii în acte altceva decât adevărul, poţi să spui că nu păcătuieşti cu voia?
Sunt foarte mulţi credincioşi evanghelici care practică tot felul de asemenea afaceri necinstite. Cât de amar se înşeală ei când cred că ei mai sunt în relaţie cu Dumnezeu!

Un adaos pastoral este necesar la acest punct. De câteva ori, apostolul Pavel scrie să nu ne înşelăm crezând că putem face asemenea păcate şi totuşi să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu (1 Cor. 6:9-10; Galateni 5:16-23, cu încheierea în 6:7-8; Efeseni 5:3-6). La fel face şi apostolul Ioan (1 Ioan 1:6-8).
Este posibil însă ca cineva, citind sau auzind aceste învăţături, să se trezească şi să-şi dea seama că a trăit în amarnică autoînşelare. Mai este scăpare? În lumina întregii Scripturi vreau să-i spun unei asemenea persoane că atâta timp cât Dumnezeu ne mai ţine în această viaţă, El ne mai lasă să mai trăim tocmai fiindcă vrea să ne mai dea o şansă de pocăinţă şi de adevărată întoarcere la El. Apostolul Petru, cel care este şi mai clar cu privire la posibilitatea căderii (vezi 2 Petru 2:20-22), spune chiar că Domnul îşi amână a doua venire pentru că „are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3:9).

Să ne întoarcem la discuţia despre mântuire pe care o face apostolul Pavel în Romani, de la 1 la 8.
Am văzut că Domnul Isus a vorbit despre moartea Sa ca având ca scop „răscumpărarea” noastră. Am văzut apoi că această răscumpărare înseamnă scoaterea noastră de sub stăpânirea lui Satan şi punerea noastră în libertatea de a-I sluji lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt.
În Romani 8:19-24, Pavel vorbeşte despre o altă răscumpărare, care va avea loc atunci când Dumnezeu va restaura întreaga creaţie, eliberând-o din „robia stricăciunii”, şi anume, „răscumpărarea trupului nostru” (v.23). Aceasta va avea loc atunci când vom primi trup nou, trup ceresc, trup glorificat ca al Domnului Isus (1 Cor. 15: 40-52 şi Filipeni 3:20-21).
Apoi, către sfârşitul capitolului 8, Pavel ne spune care este scopul întregii creaţii şi al actualei istorii: Dumnezeu vrea să-şi nască şi să-şi formeze aici fii care să devină asemenea Fiului cel din eternitate, pentru ca acesta, fiind în veşnicie singurul născut din Tatăl, să devină doar cel dintâi dintre mai mulţi fraţi (Romani 8:28-29).
Acum notaţi vă rog bine: Fiul lui Dumnezeu a lucrat întotdeauna cu Duhul lui Dumnezeu. Tot aşa fii ai lui Dumnezeu sunt aceia –şi numai aceia – care lucrează cu Duhul lui Dumnezeu.
Mai mult, fii ai lui Dumnezeu sunt aceia care sunt asemenea Fiului lui Dumnezeu. Cum pot ei să fie aşa? Învăţând să trăiască în unire cu Fiul lui Dumnezeu şi sub călăuzirea şi împuternicirea Duhului lui Dumnezeu.

The Mântuirea - partea a 3-a de Iosif Tson by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.

Trackback URI | Comments RSS