Pe un forum de discuţii, s-au pus mai multe eseuri scrise de fratele Tson. Am crezut de cuviinţă să pun aici pe blogul meu în serial eseurile acestea. Iată deci partea întâia. Dacă vreţi să comentaţi în vreun fel sau altul, scrieţi-mi la adresa tedpope@gmail.com şi eu voi comunica fratelui Iosif părerea voastră.

Faptul că Domnul nostru Isus Cristos este în noi şi că noi suntem „în Cristos” este esenţa creştinismului. Apostolul Pavel foloseşte expresia „în Cristos” sau „în El” de aproximativ 250 de ori în epistolele sale. Pentru el, realitatea exprimată prin aceste expresii este faptul predominant al vieţii lui şi al lucrării lui. Epistola către Efeseni este una dintre scrisorile cele mai impregnate de acest concept şi aici găsim locul unde apostolul Pavel explică modul în care Dumnezeu a creat această unire între Cristos şi cei care sunt ai Lui.
Cea mai mare minune care s­a întâmplat pe această planetă a fost cea care a avut loc la învierea lui Cristos. Vă rog să observaţi că n­am spus că cea mai mare minune este învierea lui Cristos ci că minunea cea mai mare s­a întâmplat la învierea lui Cristos. Ceea ce s­a întâmplat acolo a fost un pachet întreg de evenimente. Totalitatea lor constituie minunea cea mare. Ceea ce s­a întâmplat acolo este ceva atât de mare încât Pavel scrie că avem nevoie de toată înţelepciunea lui Dumnezeu pentru a o înţelege, iar pentru Dumnezeu, ca să o poată produce a fost nevoie să facă uz de întreaga Lui putere dumnezeiască.
Iată cum vorbeşte Pavel despre complexul acesta de minuni (vom cita doar liniile principale):
„Mă rog ca Dumnezeu… să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire… şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi…
care este faţă de noi credincioşii nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat­o în Cristos prin faptul că (sau, atunci când):
­ L­a înviat din morţi
­ L­a pus să şadă la dreapta Sa în locurile cereşti
­ I­a pus totul sub picioare
­ L­a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii
­ care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi
­ ne­a adus la viaţă împreună cu Cristos
­ ne­a înviat împreună cu El, şi
­ ne­a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus” (Efeseni 1:17­23 şi 2:5­6).

Pentru a putea capta ceva din magnitudinea a ceea ce este descris aici, ca o ilustrare, vreau să ne gândim la două dintre cele mai puternice arme inventate în timpurile noastre: bomba atomică şi bomba termonucleară. Bomba atomică funcţionează prin spargerea, sau dezintegrarea atomilor. Bomba termonucleară funcţionează prin fuziune, care este un fel de interpenetrare a atomilor. Acest al doilea fenomen necesită o bombă atomică drept focos care să o declanşeze. Dar atunci, prin fuziune, energia declanşată este imensă.
Permiteţi­mi să fac o mică speculaţie, tot cu valoare de ilustrare, care ne va ajuta să înţelegem de ce aduc aceste fenomene în discuţia noastră.
Cu toţii am auzit de giulgiul de la Torino, care se afirmă că a învelit trupul lui Cristos pentru înmormântare. Ceea ce este ciudat la această pânză este că imaginea care este imprimată pe ea nu a intrat în interior, în stofă, ci este doar pe suprafaţa exterioară a materialului. Câţiva savanţi atomişti care au studiat acest giulgiu spun că „umbra” care este pe pânză este similară cu „umbra” lăsată de trupuri umane pe cimentul din piaţa de la Hiroşima după explozia atomică de la 6 august 1946. Nu este aceasta o palidă indicaţie a faptului că atunci când trupul mort al lui Isus nu numai că a fost înviat ci a fost şi transformat în trup ceresc, lucrul acesta a necesitat „nemărginita mărime a puterii” lui Dumnezeu? Astfel, prima mare minune întâmplată la învierea lui Isus a fost acest nou element care a apărut în lume: un trup uman transformat într­un trup ceresc cu care Dumnezeul­om a fost înălţat la cer şi aşezat la dreapta lui Dumnezeu.
Dar iată un alt eveniment de o magnitudine care îţi taie respiraţia: în acelaşi timp când această enormă putere acţiona asupra trupului lui Isus, ea acţiona şi asupra noastră, sau „faţă de noi credincioşii” (1:19). Cum şi de ce? Iată răspunsul: Toţi credincioşii, toţi aleşii lui Dumnezeu din toate timpurile, prin nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu ­ printr­un act de fuziune ­ am fost aduşi laolaltă şi cu noi toţi s­a constituit noua entitate numită Biserica, Trupul spiritual al lui Cristos!
Cristos nu numai că a primit un nou fel de trup (trupul ceresc). El a obţinut şi „plinătate”, sau trupul spiritual, prin acest act de fuziune prin care toţi fraţii şi surorile Lui au venit în El, „în Cristos”.
Datorită acestui fenomen al unirii noastre cu El au devenit posibile toate celelalte lucruri care se afirmă că ni s­au întâmplat „împreună cu El”: am fost răstigniţi împreună cu el, am murit împreună cu El, am fost îngropaţi împreună cu El, am fost înviaţi împreună cu El, am fost aşezaţi împreună cu El în locurile cereşti, trăim în prezent împreună cu EL, suferim împreună cu El, suntem formaţi asemenea Lui împreună cu El (Rom.8:29), vom moşteni totul împreună cu El şi vom domni în eternitate împreună cu El.
Rezum partea aceasta spunând că a fost nevoie de o putere similară cu explozia bombei de la Hiroşima pentru a transforma trupul mort al lui Isus într­un trup ceresc şi a fost nevoie de o putere similară unei explozii termonucleare pentru a crea fuziunea noastră în Trupul spiritual al lui Cristos care este Biserica.
Am folosit explozia atomică şi explozia termonucleară ca ilustraţii pământene pentru a ne ajuta să înţelegem nevoia nemărginitei mărimi a puterii lui Dumnezeu pentru a produce cel mai mare eveniment de pe planeta aceasta şi din lume: învierea lui Isus Cristos şi crearea Trupului Lui spiritual sau, cu alte cuvinte, unirea noastră cu Cristos.
Lucrul principal pe care trebuie să­l înţelegem şi să­l acceptăm este că unirea noastră cu Cristos este lucrarea lui Dumnezeu! Noi nu contribuim cu nimic la aceasta. Pavel se roagă doar ca ochii inimilor noastre să fie iluminaţi pentru ca noi să înţelegem această minune extraordinară pe care Dumnezeu a făcut­o „faţă de noi credincioşii” şi cu noi.
În acest context, trebuie să observăm că imediat după ce Pavel scrie că „Dumnezeu… ne­a adus la viaţă împreună cu Cristos” (Ef. 2:5), el adaugă: „Prin har aţi fost mântuiţi.” Punerea de către traducător a acestei afirmaţii în paranteză creează impresia că este un adaos care nu aparţine acolo. Dar Pavel a adăugat această afirmaţie în acel loc cu bună ştiinţe şi cu scop precis. Când, după ce scrie că am fost aduşi la viaţă împreună cu Cristos, el adaugă că prin har am fost mântuiţi, el vrea să ne atragă atenţia că harul este tocmai actul acesta prin care am fost făcuţi una cu Cristos şi am fost aduşi la viaţă împreună cu El.
La începutul Epistolei, Pavel ne spune o serie de lucruri pe care Dumnezeu a hotărât încă din veşnicie să le facă pentru noi, în noi şi cu noi în şi prin Cristos. În versetul şase, el arată că toate acestea Dumnezeu le face „spre lauda slavei harului Său pe care ni l­a dat în Preaiubitul Lui.” Observaţi că harul nu este ceva separat care ni s­a dat nouă. Harul ni s­a dat „în Preaiubitul Lui”, adică în Cristos.
Interpretarea aceasta este confirmată de faptul că imediat Pavel spune că prin har am fost mântuiţi, mai face şi explicaţia că noi am fost puşi să stăm „împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus”, cu scopul ca Dumnezeu „să­şi arate… nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Cristos Isus” (v.6­7). Harul lui Dumnezeu s­a arătat, sau s­a manifestat, în Cristos Isus, şi, pentru noi, harul este această includere a noastră în Cristos Isus.
Dacă înţelegem că harul este această operaţie prin care Dumnezeu ne­a făcut una cu Cristos, înţelegem în afirmaţia lui Ioan că „harul… a venit prin Isus Cristos” (Ioan 1:17) şi faptul că una dintre cele mai repetate expresii ale lui Pavel este „harul Domnului nostru Isus Cristos” (1 Cor. 16:23; 2 Cor. 8:9; 13:14; Gal.6:18; Fil.4:23; 1 Tes. 5:28; 2 Tes. 3:18; Filimon 25; etc.).
După ce Pavel ne vorbeşte mai pe larg despre har în Ef.2:8­9, ceea ce spune apoi el introduce prin conjuncţia „căci”, arătând că ceea ce urmează este o şi mai largă explicitare a harului, adică a acţiunii pe care a făcut­o Dumnezeu „în Cristos”:
„Căci noi suntem lucrarea Lui ( a lui Dumnezeu) şi am fost creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune pe care le­a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10). Să ne uităm la expresia pe care am subliniat­o: „am fost creaţi în Cristos Isus”. Cornilescu foloseşte cuvântul „zidiţi”, dar sensul cuvântului în acest text este acela al unei noi creaţii: Când Dumnezeu ne­a fuzionat cu Cristos, a fost o acţiune echivalentă cu o nouă creaţie (asemănătoare cu crearea lumii!).
Acelaşi este şi sensul cuvântului grecesc ktisis din 2 Corinteni 5:17:
„Dacă este cineva în Cristos Isus este o nouă creaţie.” Există aici două concepte monumentale, legate organic împreună. Primul este „în Cristos”, a cărui sens şi importanţă le­am văzut deja. Al doilea este „o nouă creaţie.” Când Dumnezeu a declanşat nemărginita mărime a puterii Sale şi a realizat unirea noastră cu Cristos, El a făcut un act care echivalează cu actul creării lumii!!!
Un lucru de extremă importanţă care trebuie semnalat aici este că învăţătura aceasta despre fuzionarea noastră cu Cristos nu porneşte de la Pavel, ci a fost introdusă de Însuşi Domnul Isus Cristos. În camera de sus, După ce a încheiat cu ei noul legământ, Domnul Isus le spune ucenicilor Săi:
„În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi” (Ioan 14:20).
Ca să­i facă să înţeleagă şi mai clar că această unire şi întrepătrundere este organică, vitală şi reală, Isus o compară cu unirea dintre o viţă şi mlădiţele ei:
„Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). În rugăciunea Lui finală, din grădina Geţemani, Isus duce lucrurile şi mai departe şi aseamănă unirea Lui cu noi cu unirea Lui cu Tatăl Său:
„Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine, pentru ca ei să fie una cum şi noi suntem una…
Eu le­am dat slava pe care Mi­ai dat­o Tu, pentru ca ei să fie una aşa cum suntem Noi una:
Eu în Ei şi Tu în Mine….… pentru ca dragostea cu care M­ai iubit Tu să fie în ei şi Eu să fiu în ei” (Ioan 17: 21­23a, şi 26b).

The Unirea cu Cristos: Cum a fost ea creată şi cum să trăim în ea Partea 1-a, de Iosif Tson by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.