Pe un forum de discuţii, s-au pus mai multe eseuri scrise de fratele Tson. Am crezut de cuviinţă să pun aici pe blogul meu în serial eseurile acestea. Iată deci partea întâia. Dacă vreţi să comentaţi în vreun fel sau altul, scrieţi-mi la adresa tedpope@gmail.com şi eu voi comunica fratelui Iosif părerea voastră.

Următorul lucru pe care trebuie să­l facem este să punem întrebarea: Pe lângă înţelegerea acestui miracol uimitor pe care l­a făcut Dumnezeu cu noi, ce ni se cere nouă? Sau, cu alte cuvinte, acum că suntem în această unire şi am căpătat o anumită înţelegere a ei, cum trebuie să trăim în ea? Şi este oare vreo diferenţă dacă o cunoaştem cu adevărat şi dacă trăim în mod conştient în ea şi o practicăm în mod conştient?
Vom fi surprinşi şi uimiţi să vedem cât de multe sunt instrucţiunile pe care ni le dă Scriptura despre modul în care suntem chemaţi să trăim împreună cu Cristos, sau în unire cu Cristos.
În cele ce urmează, eu doar le voi lista, adăugând câte o scurtă explicare la fiecare, aşa încât să devină inteligibilă şi practică pentru fiecare dintre noi.

1. Crede­o!
Eu consider că ceea ce scrie apostolul Pavel în Coloseni 2:6 cuprinde cea mai de bază dintre toate instrucţiunile:
„Aşa cum L­aţi primit pe Cristos Isus Domnul, aşa să şi umblaţi în El,
fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v­au fost date şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.”
Noi L­am primit în noi pe Domnul Isus prin credinţă. Adică, cineva ne­a spus că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, că El ne­a iubit şi a murit pe cruce în locul nostru; că El a înviat şi S­a înălţat la cer şi acum conduce lumea. Acestea au fost faptele fundamentale care ne­au fost comunicate şi noi le­am crezut. În felul acesta L­am primit pe Domnul Isus Cristos. Acum ni se spune „să umblăm în El” ­ care este un alt mod de a spune „să trăim în unire cu El” ­ în acelaşi mod în care L­am primit la început. Este clar că aceasta înseamnă „prin credinţă”.
Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că începem din nou prim obţinerea unor informaţii. Trebuie să începem prin a citi tot ce ne spune Dumnezeu despre faptul că El ne­a făcut una cu Cristos. Trebuie să începem, de fapt, cu ceea ce ne spune Domnul Isus Însuşi în Ioan 15 despre faptul că El este Viţa şi că noi suntem mlădiţe altoite în El. Trebuie să citim apoi tot ce ne spune Pavel despre locuirea şi trăirea lui Cristos în noi şi despre faptul că noi suntem una cu El şi că suntem în El. Apoi trebuie să spunem: Acestea sunt informaţii cam ciudate, dar sunt lucruri minunate şi eu le cred!
Când le credem, le primim! Noi le facem să devină ale noastre! Ele ne intră în gândire, o informează şi apoi o determină!
2. Socotiţi­vă… în Cristos! (Romani 6:11)
În Romani 6:5 ni se spune că „ne­am făcut una cu El” şi apoi ni se spune că şi alte lucruri s­au întâmplat cu noi în unire cu El. Apoi ni se porunceşte să ne socotim, să ne considerăm, să ne gândim pe noi înşine ca fiind „în Cristos”, iar dacă suntem „în Cristos” suntem „morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu.” Aceasta este o poruncă extrem de importantă. Ceea ce ni se cere este să facem un exerciţiu de gândire. Trebuie să ne gândim pe noi înşine ca fiind în Cristos. Trebuie să ne vedem pe noi înşine ca fiind una cu El. Întreaga noastră gândire trebuie să fie penetrată sau impregnată de această realitate divină: Noi suntem în Cristos şi Cristos este în noi!
Aduceţi­vă aminte! Acesta este un fapt, este o realitate! Dumnezeu ne spune că El Însuşi, prin uluitoarea Lui putere a realizat acest fapt. Dar noi îl facem să fie al nostru numai când mintea noastră devine conştientă de el! Şi ea trebuie să devină atât de conştientă de el încât acest fapt să devină baza pe care trăim: Noi nu mai suntem singuri ­ noi suntem într­o unire vitală, reală, obiectivă cu Fiul lui Dumnezeu! Viaţa Lui curge în noi. Viaţa Lui ne energizează.
3. Aduceţi­vă aminte că sunteţi în Cristos! (Efeseni 2:10­13)
În Efeseni 2:10 ni se spune că „am fost zidiţi în Cristos Isus” (în original: „am fost creaţi în Cristos Isus”) în vederea faptelor bune pe care Dumnezeu le­a pregătit ca să umblăm în ele („fapte bune” aici înseamnă „viaţă sfântă”). Apoi ni se porunceşte să ne aducem mereu aminte ce am fost noi înainte de acest eveniment (v.11­12) şi, mai ales, să ne aducem aminte că acum suntem „în Isus Cristos” (v.13).
Noi, oamenii, uităm foarte repede. Când uităm, lucrul pe care îl uităm „ne iese din minte.” E ca şi când a dispărut de acolo şi nu mai există. Şi, pentru noi, atunci realmente e ca şi când nu mai există şi noi trăim ca şi când n­ar mai fi.
Când noi uităm că suntem „în Cristos”, noi trăim din nou „fără Cristos… şi fără Dumnezeu în lume” (v.12). În realitate nu­i aşa, de sigur, dar noi trăim ca şi când ar fi aşa. Iar când ne readucem aminte, noi aducem această realitate înapoi în propria noastră realitate. Noi o facem să fie reală pentru noi din nou.
4. „Îmbrăcaţi­vă în Domnul Isus Cristos” (Romani 13:14)
Este foarte instructiv să vedem contextul acestei porunci. În versetul 13, Pavel scrie:
„Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii, nu în curvii şi în fapte de ruşine, nu în certuri şi invidie.” Şi apoi, după porunca să ne îmbrăcăm în Cristos, Pavel adaugă:
„şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să­i treziţi poftele.”
Contextul acestei porunci este lupta cu ispitele vieţii, sau, lupta cu păcatul. Cum putem noi să biruim în această luptă? Răspunsul este: „Îmbrăcaţi­vă în Domnul Isus Cristos.” Înainte de a ne întreba cum să facem lucrul acesta trebuie să ne amintim că în Galateni 3:27 Pavel a scris:
„Căci toţi cei care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v­aţi îmbrăcat cu Cristos.”
A fi îmbrăcaţi în Cristos este un alt fel de a zice că ne­am făcut una cu El şi că suntem „în El.” Şi noi toţi cei care L­am primit şi am mărturisit lucrul acesta în mod public prin actul botezului ne­am îmbrăcat cu Cristos. Unirea noastră cu Cristos este o realitate împlinită de puterea lui Dumnezeu. Noi suntem doar informaţi despre acest fapt.
Dar noi tindem să­l uităm şi astfel realitatea lui încetează să fie reală pentru noi. Şi tocmai când suntem într­o astfel de uitare, vine un puternic val de ispite. Ce­i de făcut? Cum să facem rost de puterea necesară să le facem faţă?
Răspunsul pe care l­am primit deja în Efeseni 2:10­13 a fost „Aduceţi­vă aminte că sunteţi în Cristos!” Când ne aducem aminte, noi Îl readucem pe Domnul în conştientul nostru, adică în realitatea noastră interioară. Şi aceasta este acelaşi lucru cu a spune „Îmbrăcaţi­vă cu Cristos.”
Aşadar, când ne vine ispita să facem ceva extrem de plăcut şi de atrăgător, dar păcătos, şi când brusc ne aducem aminte că noi suntem una cu Cristos, că El este în noi şi noi suntem în El, că noi suntem înfăşuraţi în Cristos, prin actul acesta noi devenim conştienţi că noi nu suntem singuri în faţa acelui lucru atrăgător, dar păcătos: Cristos Însuşi, Preaiubitul nostru Domn, locuieşte în noi şi este cu noi.
Pavel scrie că el se laudă „cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume” (Gal.6:14). Acelaşi Pavel ne spune că noi totdeauna suntem faţă în faţă cu doi stăpâni şi că atunci când ne decidem să­l ascultăm pe unul sau pe celălalt, noi de fapt ne dăm să fim al celui pe care­l ascultăm (Rom.6:16). Prin urmare, păcatul este dăruirea de noi înşine Celui rău şi, în acelaşi timp, este trădarea lui Cristos. Crucea lui Cristos este lemnul pe care El şi­a demonstrat suprema lui dragoste pentru noi. Crucea este întotdeauna obiectul care ne aduce aminte de uluitoarea lui dragoste jertfitoare pentru noi. Şi când noi ne aducem aminte de cruce sau vedem cu ochii minţii crucea şi ne aducem aminte că Preaiubitul nostru este acum în noi, iubirea Lui ne copleşeşte şi din prezenţa şi din Fiinţa lui în noi curge în noi puterea de a spune „Nu” ispitei şi de a­I rămâne credincioşi Preaiubitului nostru!

The Unirea cu Cristos: Cum a fost ea creată şi cum să trăim în ea, Partea a 3-a de Iosif Tson by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.