PERSPECTIVE CRESTINE

Rabinul Levy a fost bolnav şi a stat un timp spitalizat la spitalul catolic din localitate. Acolo s-a împrietenit cu sora medicală de serviciu. Aceasta, venind în camera bolnavului într-o dimineaţă, constată că crucifixul de pe perete lipsea. Întrebându-l dacă ştie ceva despre lipsa crucixului, rabinul răspunse:
- Eu l-am luat jos. Am considerat că e suficient să fie un singur evreu suferind în încăperea asta!

Acum, înapoi la textul nostru (1 Regi 18:16-40); Ilie îl acuză pe Ahab dar cu motiv: cine părăseşte Cuvântul Domnului aduce nenorocirea peste poporul Domnului. Şi acum răul trebuie confruntat până la capăt. Domnul nu este implicat în scărmănarea răului la suprafaţă ca cel rău să zică ‘m-a bătut dar nu-mi pasă că nu mă doare prea tare; merg în altă parte şi-mi fac mendrele acolo’. Domnul este implicat în smulgerea răului din rădăcină, în dărâmarea acestuia (Ieremia 1:10) ca apoi să poată sădi ceea ce doreşte.

De aceea în provocarea Sa, Domnul cere lui Ilie ca TOŢI proorocii reprezentând pe Baali şi pe Astarteea să fie adunaţi la confruntare. Asta nu va fi o confruntare de idei, o ceartă de cuvinte de genul: ‘ba nu ai dreptate ci eu am dreptate. Tu să taci acum.’ Confruntarea este cu privire la supranatural. Până când este vorba de supranatural, ai putea crede că un idol este OK; poate că aude, dar nu-i pasă, poate că vede dar nu-l interesează.
Dar când este vorba de supranatural, abia atunci se dovedeşte dacă un idol este ceva sau nimic. Ce face pentru tine lucrul în care te încrezi şi la care te închini în clipa când ai nevoie de o intervenţie supranaturală? Găseşti ajutor sau eşti lăsat baltă?
Îmi place că Ilie ştie câţi prooroci de-ai lui Baal şi câţi de-ai Astarteei sunt în total (v 19). Adică, el cunoaşte dimensiune răului. El nu a trăit cu capul în nisip, băgat până peste urechi în doctrinele sale şi închis în biserica sa, neştiind cu ce este confruntată lumea dimprejur şi cum trebuie atacată problema. Dacă vrem să biruim împotriva răului noi trebuie să fim informaţi cu privire la dimensiunea acestuia. De exemplu, vrem să ne rugăm pentru lumea de acum şi pentru mântuirea oamenilor. Dar cum să ne rugăm specific dacă noi nu ştim cu ce se confruntă lumea? Ştim noi că problemele ei s-au schimbat în ultimii 20 de ani? Sau am rămas în urmă? Noi am trăit în Comunism şi în ateism; astăzi lumea nu mai este atee, ci profund religioasă; doar că nu cred în adevăratul Dumnezeu ci în tot felul de idoli falşi: horoscop, prezicători, cititori în palmă şi-n stele. Lumea este bântuită de homosexualism, de dependenţă de droguri şi alcool, de prostituţie. Familia este în declin. Credinţa adevărată a devenit fără relevanţă pentru omeul de acum şi de aceea bisericile se golesc.
Dar cea mai gravă dintre probleme este dată de cei ce şchioapătă de ambele picioare: nici cu lumea 100% nici cu Dumnezeu 100%. Cine o fi având dreptate? Să nu aruncăm toate podurile în aer în spatele nostru că s-ar putea să nu se ştie cine are dreptate în cele din urmă. Mai vine oare Domnul? Mai judecă El? Nu se ştie, de aceea să nu ne punem rău nici cu ceilalţi.

Ilie le propune tăierea nodului: dacă Domnul este d, atunci mergeţi după El 100%, dacă Baal este Dumnezeu, atunci mergeţi după el 100%. Deoarece 99% al Domnului şi 1% al celuilalt este egal cu 100% al celuilalt. Domnului nu-i place inima împărţită. El este un Domn gelos. Te vrea în întregime al Lui!

În lupta cu cel rău, ţi se pare adesea că ai rămas singur (v.22). Ilie nu ştia că mai erau mulţi păstraţi de Domnul (1 Regi 19:18). Dar când eşti singur cu atât mai mult curaj îţi trebuie şi câteodată Domnul ne lasă să credem că suntem singuri ca să nu ne bazăm pe abilităţile noastre sau pe suportul altora ci pe Dumnezeu şi pe El singur.
În lupta cu răul, preţul este acelaşi (un bou şi de o parte şi de alta, fără foc şi aici şi acolo, foc necesar şi aici şi acolo). Ce pierzi sau ce câştigi, este acelaşi: viaţa este preţul.

Proorocii lui Baal fiind mai mulţi şi lucrând mai repede au început primii. Adesea ţi se pare că răul este mai mult şi este în avantaj; dar lasă-l să creadă ce vrea, tu încrede-te în Dumnezeu! Stai şi urmăreşte atent ce face cel rău! (V 26-29). Vei observa că de obicei metodele de luptă ale celui rău sunt chiar hilare uneori. Ele sunt extensive (s-au rugat de dimineaţa până la amiază dar fără rezultat), şi fără rost (nu au primit răspuns). Apoi, treaba la care te supune cel rău este obositoare şi-ţi consumă toate energiile (au sărit în jurul altarului). Apoi este fără sens (au strigat şi mai tare la un dumnezeu de lemn sau de piatră). Numai un copil vorbeşte cu păpuşile şi-şi imaginează că acestea înţeleg… Apoi, lucrările celui rău sunt distructive şi dureroase: ei şi-au făcut tăieri în carne. Ele duc la pierderea coerenţei şi a minţii (au aiurat); despre starea acesta Biblia spune că este o stare de nebunie. Fiul risipitor ‘şi-a venit în fire’ din starea aceasta când şi-a dat seama câd de departe a ajuns!
Din partea lui Baal, tăcere deplină: nu a mişcat nici un deget, nici măcar nu a mârâit. Aăa că este timpul ca această mascaradă să înceteze. S-a scurs destul timp şi s-a depus destul efort încât să înţeleagă oricine vrea că nu are rost. Cât timp îţi trebuie să mergi într-o direcţie greşită până când să-ţi dai seama că nu are rost?
Ilie a spus: ‘destul! Acum după ce v-aţi delectat privind la lucrările neroditoare ale celui rău, haideţi apropae de mine şi fiţi măcar spectatorii mei’. A dres mai întâi altarul. Îţi dai seama? Ăştia nu mai jertfiseră pe el de atâta timp încât se stricase şi nimănui nu-i păsase de faptul acesta! Ce tragedie. La ce s-or fi gândit israeliţii privindu-l pe Ilie reparând alatarul? Ce amintiri le-or fi trezând altarul acesta despre alte timpuri, acum parcă demult apuse? Nu ştiu despre ei, dar ştiu ce s-ar fi întâmplat cu mine. Toate rugăciunile ascultate la acest altar şi toate binecuvântările Domnului din trecut mi-ar fi inundat amintirea şi asta m-ar fi durut deoarece L-am părăsit pe Domnul fără motiv, din neatenţie sau nebăgare de seamă!
În luarea celor 12 piere, Ilie spunea fiecărui israelit: ‘şi tu eşti reprezentat aici; şi tu contezi’. Repararea altarului avea legătură cu promisiunile din cele mai vechi timpuri ale Domnului şi până astăzi (v 31). Apoi împrejurul altarului se face un şanţ: ce rost va avea sanţul acesta? Pare că ar fi de dimensiunea şanţului în care se plantează în grădină legumele. Totul este înregistrat cu meticulozitate în Biblie, fiecare mişcare a lui Ilie. Poporul stă acolo şi priveşte cu atenţie. S-au adus lemnele şi Ilie le pune pe altar. Apoi taie juncanul. Nu-l taie ca proorocii la jertfele aduse lui Baal, ci ca arderea de tot de la cortul întâlnirii sau de la templu. Acum urmează participarea poporului: ajutorul care se cere acestuia este de a se convinge că nu este nici o păcăleală; ‘puneţi voi apa peste toate acestea ca să fie sigur că nu a rămas nimic neudat’. Poporul a repetat de trei ori udarea. Acum totul era îmbibat cu apă şi şanţurile se umpluseră nu cu seminţe naturale ci cu seminţele care vor rodi nu peste mult în credinţă şi pocăinţă în întoarcerea la Domnul.
Lucrarea lui Dumnezeu este acum simplă: Doamne, arată că tu eşti Dumnezeu, pentru ca poporul acesta să se întoarcă la Tine. Şi când ne rugăm astfel şi nu dorim nimic pentru noi, nici o slavă, nici un avantaj ci doar slăvirea lui Dumnezeu şi pocăinţa oamenilor, atunci Domnul ne ascultă.
Aici a căzut foc din cer şi a mistuit jertfa, lemnele, şi a supt apa. Gândeşte-te la violenţa cu care a răspuns Domnul; ca şi când ar fi exprimat prin aceasta: DA, ASTA ÎMI PLACE ŞI IATĂ CÂT DE MULT DORESC ŞI EU CA LUCRURILE CE LE CERI SĂ SE ÎNTÂMPLE!
Este vremea ca Domnul să lucreze şi între noi: dar mai întâi să ne întoarcem la El cu toată inima noastră şi apoi să confruntăm răul dintre noi ca Domnul să poată arăta slava Sa.

Rabinul Levy a fost bolnav şi a stat un timp spitalizat la spitalul catolic din localitate. Acolo s-a împrietenit cu sora medicală de serviciu. Aceasta, venind în camera bolnavului într-o dimineaţă, constată că crucifixul de pe perete lipsea. Întrebându-l dacă ştie ceva despre lipsa crucixului, rabinul răspunse:
- Eu l-am luat jos. Am considerat că e suficient să fie un singur evreu suferind în încăperea asta!

1 Regi 18:16-40

Inţeleg că ‚răul’ este un termen foarte general şi nu ne vom ocupa de orice fel de rău cu care am fi noi confruntaţi, ci numai de un anume rău, acela care se furişează în viaţa noastră pe neştiute, pornind de la obiectul închinării noastre. Confruntări de genul acesta sunt dese: omul lui Dumnezeu şi omul cel rău, Ilie şi Ahab. Adesea ei se întâlnesc pe tărâmul Evangheliei sau în biserică. De ce spun aceasta? Deoarece în text, atât Ilie cât şi Ahab revendică efectul lor asupra lui Israel, care poate preînchipui biserica de mai târziu.
În confruntarea aceasta dintre cel bun şi cel rău, cel rău este cel dintîi ce arată cu degetul acuzator către cel bun. Cum judecarea altora şi acuzarea lor este un apanaj al celor răi, este şi normal să fie astfel. Ilie a avut răbdare pînă acum: dar acum când este acuzat pe nedrept, şi fără să i se dea nici un motiv de ce anume el este cel ce nenoroceşte pe Israel, crede că este rândul lui să arate care este adevărul. Ilie nu va acuza aruncând în aer o perdea de fum, acuzaţii neîntemeiate, un gen de proorocie cum că ‘tu eşti rău şi eu sunt bun şi dacă nu te pocăieşti o s-o păţeşti’. Ilie are Cuvântul Domnului şi va acuza arătând care este vina lui Ahab: Ahab a părăsit poruncile Domnului (v 18).
Afirmaţia lui Ilie mă duce cu gîndul la una din cauzele majore ale părăsirii poruncilor Domnului: necunoaşterea acestora.
Aici în America nu de mult s-au pus un număr de întrebări unor studenţi cu privire la cunoştinţele lor de cultură generală. Cei mai mulţi au răspuns cu ‘nu ştiu’ la cele mai multe dintre întrebări. Dintre ceilalţi care s-au încumetat să răspundă, unii au presupus că Darwin a fost inventatorul gravităţii, Cristos s-a născut în secolul XVI, Mussolini a fost un conducător al Rusiei în secolul XVIII, Socrate a fost un şef de trib la pieile roşii. Pentru unii Beirut era în Germania, Managua era capitale Vietnamului, Camp David era în Israel desigur, Belfast era în Italia, sau în Egipt, Leningrad era în Jamaica şi Montreal în Spania.
Necunoaşterea! Una din cauzele trăirii noastre sărace, debusolate şi în afara Cuvântului lui Dumnezeu. Aş dori să amintesc în continuare 6 beneficii ale cunoaşterii Cuvântului:

1. Cunoaşterea întăreşte credinţa noastră. Pe ce te bazezi dacă nu cunoşti Cuvântul lui Dumnezeu? Pe ceea ce simţi, pe emoţii, pe opinia altcuiva, pe părerile unei cărţi, pe o tradiţie moştenită din moşi-strămoşi, pe simpatia purtată cuiva, pe speranţe umanistice, sau pe orice altceva de genul acesta, care este trecător, schimbător, fără valoare şi fără rost. Rezultatul? Credinţa nu are putere şi se clatină la orice adiere de vânt. Bineînţeles că clătinarea credinţei se vede când aceasta ajunge sub atac. Apropo, atacul asupra credinţei noastre ne duce la al doilea beneficiu:

2. Cunoaşterea ne dă stabilitate în vremuri de încercare. Când ştim ce a spus Dumnezeu şi trecem prin încercări, noi nu intrăm în panică, nu ne îndoim, nu abandonăm cursa. Cunoşterea ne stabilizează şi ne echipează cu lucrurile esenţiale rămânerii în picioare, ne calmează sentimentele şi nervii, ne dă putere să fim încrezători, plini de speranţă.

3. Cunoşterea ne dă posibilitatea să citim şi să înţelegem Biblia fără greşeală. Cunoşterea temei generale ale Scripturilor ne va face să interpretăm orice text care pare greu în lumia generală. Asta ne va da înţelepciune şi vom avea încredere în folosirea Scripturilor. Vom evita astfel explicarea eronată a temelor, vom evita scoaterea textelor din context, etc.

4. Cunoşterea ne va echipa cu posibilitatea de a detecta erorile în învăţătură. Când ştii unde te afli din punct de vedere spiritual, nici o învăţătură străină nu te poate deregla de pe drumul tău. La auzirea unei informaţii ce ţi se pare discutabilă, tu nu te uiţi către alţii să vezi dacă ei dau din cap afirmativ sau pleacă capul în neplăcere. Tu cunoşti adevărul şi acesta te va face slobod de eroare şi greşeală. Nu poţi fi intimidat; nu poţi fi clintit. Antenele tale spirituale te vor avertiza în duhul tău că ceva nu este în regulă şi vei închide toate căile de acces spre omul tău dinăuntru.

5. Cunoşterea ne face încrezători în umblarea noastră zilnică. Arată-mi pe unul care se împiedică în mersul său şi-ţi voi arăta pe unul care nu cunoaşte scripturile. Arată-mi pe unul care se poticneşte mereu şi-ţi voi arăta un om ne-matur în cele spirituale, lipsă de maturitate care provine şi din necunoşterea Bibliei.

6. Cunoşterea filtrează adevărul de superstiţii şi tot felul de angoase (frici). Am fi uimiţi dacă am descoperi câţi oameni se bazează pe superstiţie şi frică; îi mănâncă palma dreaptă şi vor da bani, palma stângă şi vor primi bani. Trece o pisică neagră, o femeie cu o găleată goală şi vor fi loviţi de ne-noroc. Adevărul scripturilor ne va face să abndonăm orice altă temelie pentru viaţa noastră şi să trăim fără frică sau superstiţii de genul celor de mai sus.
Nu aş vrea ca cineva să creadă că am făcut astăzi elogiul cunoşterii şi că aceasta nu are şi ea pericolele ei.
a.) Cunoaşterea poate fi periculoasă dacă este lipsită de suport solid biblic. Ea poate să ducă la mândrie spirituală. Cunoşterea de dragul cunoaşterii este greşită.
b.) Cunoaşterea poate fi periculoasă când este doar un scop în sine. Domnul ne-a dăruit adevărurile Sale pentru a le pune în practică, nu numai pentru a le depozita în celulele creierului.
c.) Cunoaşterea este periculoasă când nu este echilibrată de dragoste şi har. O astfel de cunoaştere duce la aroganţă, care duce la un spirit de intoleranţă care crede că numai eu sunt bine, restul sunt greşiţi. O astfel de gândire exclusivistă este greşită. Ucenicii au vrut să oprească pe cineva care scotea duhuri rele pentru că nu umblau cu ei… (Marcu 9:38-40). Te simţi foarte stingher în preajma unor oameni care cred că numai eu au monopolul cunoaşterii. Iar când cunoaşterea mea duce la intoleranţă faţă de alţii atunci sunt în pericol.d.) Cunoşterea este periculoasă când rămâne teoretică. Ea trebuie amestecată cu practica. Adică, sunt unii care au venit la altar să-L primească pe Cristos şi cred că atât este suficient ca să-i scape de iad. Mai mult nu este necesar pentru ei; eventual să-şi mai plătească zeciuielile şi din când în când să vină la biserică pentru mântuirea urechii. Nu, nu. Noi trebuie să punem în practică tot ceea ce învăţăm din Cuvânt. Altfel totul este teorie şi nu vom face decât să fim traşi la răspundere şi mai mult pentru ceea ce am ştiut şi nu am făcut.

Matei 6:25-34 De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu semenă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grînare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu Sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.

Priveşte la florile câmpului. Versetul următor ne trimite din nou cu gândul la ceva din domeniul creaţiei lui Dumnezeu: florile. Acum câţiva ani am fost cu soţia la Aalsmeer în Olanda, unde este cea mai mare piaţă de flori din lume. Un spaţiu de zeci de kilometri pătraţi este acoperit cu sticlă ca o uriaşă seră şi amenajat cu holuri de licitaţie, unde florile sunt aduse pe vagonaşe şi cumpărate de negustori de flori din toată lumea. Am fost impresionaţi de milioanele de culori şi nuanţe ale florilor precum şi de variatele mirosuri răspândite după speciile lor. In faţa acestei privelişti, ne-am amintit de cuvintele Domnului Isus: katamathete, adică studiază florile, uită-te cu băgare de seamă. Dumnezeu este cel ce le poartă de grijă şi lor. Oameni renumiţi, bogaţi, îmbrăcaţe de creiatori de modă iluştri, sunt mai puţin frumos îmbrăcaţi decât florile câmpului.

Creşteţi în credinţă! Studiul naturii căreia Dumnezeu îi poartă de grijă atât de minunat şi compararea noastră cu elementele naturii, faţă de care suntem atât de importanţi, ar trebui să ducă la creşterea noastră dintr-o stare de ‘puţin credincioşi’ (oligopistos, în greacă, folosit întotdeauna pentru a desemna pe cei ce au credinţă în Dumnezeu dar nu suficientă) într-una de credincioşi (versetul 30 ). Medicamentul împotriva îngrijorării este credinţa în caracterul lui Dumnezeu. A fi puţin credincios înseamnă a fi fricos, timid, neîncrezător, îndoielnic. A fi credincios înseamnă a te lăsa cu toată greutatea problemei tale în grija lui Dumnezeu, conştient că numai El poate purta de grijă şi îţi va rezolva problema.

Numai neamurile (păgânii) se îngrijorează. Ingrijorarea nu este creştinească. Este caracteristica celor ce au ca dumnezeu pe mamona, sau alţi idoli asemănători. Ei aleargă numai după lucrurile lumii acesteia. Ei caută lucrurile materiale cu intensitate, cu abnegaţie şi interes. Ei trăiesc numai pentru şi prin lucrurile materiale, domeniul spiritual fiind inexistent în concepţia lor, sau fiind lăsat în seama experţilor (preoţi, pastori, guru, etc). Păgânii nu ştiu altfel decât să se îngrijoreze cu privire la lucrurile în jurul cărora pivotează toată existenţa lor, cele materiale. Dar viaţa creştinului gravitează în jurul lui Dumnezeu şi a Impărăţiei Sale, de aceea el are convingerea că dacă se ocupă de Dumnezeu şi de Impărăţia Lui, Dumnezeu va purta de grijă copiilor Săi.

Dumnezeu ne cunoaşte nevoile. Avraam a fost întrebat de Isaac unde este mielul de jertfă, deoarece toate celelalte lucruri erau cu ei, dar lipsea lucrul cel mai important. Răspunsul lui Avraam este răspunsul credinţei cu privire la toate nevoile noastre: Domnul va purta de grijă! In comparaţie cu Dumnezeu, şi cei mai buni părinţi pământeşti sunt răi, şi totuşi ei dau daruri bune copiilor lor (Mat 7). Cu cât mai mult Dumnezeu care este bun, va da lucruri bune, necesare, copiilor Săi?

Căutaţi mai întâi Impărăţia lui Dumnezeu. Adică, învinge ceea ce este negativ prin ceva pozitiv; îngrijorarea (stare pasivă de neîncredere) cu căutarea (stare activă de anticipaţie şi aşteptare că vei găsi). Dacă îl cauţi şi iubeşti pe Dumnezeu cu toată inima ta, dacă nu abandonezi Cuvântul şi Poruncile Sale, dacă nu abandonezi rugăciunea, lucrurile spirituale ca nephihănirea, bunătatea, slăvirea Numelui lui Dumnezeu, Domnul se va asigura ca tu să ai tot ceea ce-ţi trebuie pentru viaţa de toate zilele.

Concentrează-te asupra lui Astăzi. Lipsa de productivitate astăzi va face ca mâine eşecul să-mi fie mai sigur. Dar dacă mă ocup de astăzi fără să mă îngrijorez de mâine, atunci mâine va fi în regulă.

La inimile şi minţile noastre ale tuturora bate îngrijorarea. A o birui, nu este uşor ci necesită luptă şi încredere în Domnul. Facă Dumnezeu ca cuvintele acestea ce răsună de 2000 de ani să găsească astăzi lor în inimile unora care au nevoie de ele şi Domnul să ne ajute să biruim în lupta cu îngrijorarea.

Matei 6:25-34 De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu semenă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grînare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu Sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.

Milioane de oameni suferă din cauza bolilor mintale şi psihologice cauzate de îngrijorare. Unii, cu sutele de mii ajung chiar să se sinucidă. Altora îngrijorarea le provocă ulcere stomacale, dureri de cap, hipertensiune arterială, infarct miocardic, etc. Si îngrijorarea este cu atât mai periculoasă cu cât este… contagioasă! Se întinde de la individ la întreaga familie a acestuia, la rudenii, şi poate cuprinde întreaga societate.

Termenul grecesc tradus în româneşte prin “îngrijorare” este merimnao, care este un cuvânt compus din alte două cuvinte: merizo care înseamnă ‘a împărţi’, şi nous care înseamnă ‘minte’ (facultăţile de înţelegere, sentiment, judecată şi hotărâre sunt implicate). Deci a te îngrijora înseamnă ‘a avea minte împărţită’. Apostolul Iacov descrie un astfel de om când spune că este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale (Iacov 1:7-8 Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.).

Sentimentele unui astfel de om sunt instabile: emoţiile sale oscilează între iubire şi ură, trecând prin neîncredere. Convingerile sale se transformă cel mult în nişte păreri pe care şi le schimbă în funcţie de cum bate vântul. Capacitatea de percepere a realităţii este diminuată şi aceasta este înţeleasă fie mai grav fie mai puţin grav decât este. Judecata sa este alterată de îngrijorare. Nu are o cale, o ţintă în viaţă; acţiunile sale nu sunt dominate de un scop anume ci pluteşte dus de diverse curente de opinie sau de stări emoţionale.

Porunca Domnului Isus de a nu ne îngrijora a fost greşit înţeleasă. Unii au înţeles că nu trebuie să înveţe, să muncească, sau să facă nimic altceva care ar putea folosi zilei de astăzi sau viitorului, deoarece toate acestea ar putea fi cauzate de îngrijorare. Ei au ridicat la nivel de virtute starea lor de lene şi pretind că trăiesc ‘prin credinţă’ când de fapt trăiesc prin cerşire, devenind o povoară pe societate sau frăţietate ( în cazul celor credincioşi). Se trezesc târziu, sunt puturoşi şi aşteaptă ca cei ce se scoală de dimineaţă şi muncesc din greu să-i poarte şi pe ei în spinare.

Când Domnul Isus a vorbit despre a nu ne îngrijora, a avut ceva anume în vedere. Invăţătura Sa are o anumită continuare în textul nostru şi decurge din cele spuse anterior. El ne cerea să nu ne strângem comori pe pământ, ci să le strângem în ceruri. Apoi ne cerea să fim oameni cu mintea şi inima dedicate unui singur stăpân, deoarece slujirea la doi stăpâni nu este compatibilă cu adevărata dragoste şi dedicare. Adică, dacă slujim numai lui Dumnezeu şi dacă mintea noastră este concentrată asupra Impărăţiei Sale, atunci nu avem motive de îngrijorare. In expunerea care urmează, Isus ne dă mai multe motive pentru care nu trebuie să ne îngrijorăm, şi noi le vom lua pe rând şi pe scurt pe fiecare.

Gradul importanţei lucrurilor. Dumnezeu dă copiilor Săi trupul şi viaţa, de exemplu. Ori viaţa, este mai mult decât mâncarea şi trupul, mai important decât îmbrăcămintea. Cu alte cuvinte, Acela care a dat lucrurile importante, nu va da împreună cu ele şi pe cele mai puţin importante? Principiul acesta este folosit şi de Pavel când afirmă că împreună cu Christos noi am primit ‘toate lucrurile’ (Rom 8:32 El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?). Cel ce a dat viaţa va oferi şi proviziile necesare susţinerii viaţii. Cel ce a dat trupul va oferi şi cele necesare îngrijirii trupului: îmbrăcăminte, adăpost, etc.

Uitaţi-vă la păsări. Dumnezeul Sfintelor Scripturi este un Dumnezeu transcendent, care stă deasupra lucrurilor creiate de El; dar spre deosebire de dumnezeul deiştilor, este şi un Dumnezeu imanent, adică implicat în creaţia Sa. In suveranitatea Sa, El determină cursul istoriei după planul Său cu fiii oamenilor şi se implică de aproape în toată creaţia Sa. Astfel, El a creiat păsările şi le dă de mâncare. Este adevărat că păsările nu seamănă, nu seceră şi nu recoltează; dar nu înseamnă că păsările sunt leneşe. Ele nu fac ceea ce nu se aşteaptă de la ele să fac, dar lucrează foarte greu. Se trezesc de dimineaţă, ciripesc după glasul lor spre slava lui Dumnezeu, caută hrana, fac cuiburi, clocesc ouă, cresc puii, călătoresc mii de mile spre locuri potrivite de locuit după anotimpuri şi specii. Dar păsările nu se îngrijorează. Dumnezeu le pune la dispoziţie mâncarea, lor cât şi puilor de lei, şi corbilor (Ps 147:9 El dă hrană vitelor, şi puilor corbului când strigă.).

Omul este mai presus decât păsările şi animalele. Cununa creaţiunii lui Dumnezeu, omul nu este un animal, cum ar vrea ateii să credem, sau mai puţin vrednic decât bufniţa cu pete, cum ar vrea cei din partida verzilor să gândim, ci este fiinţa creiată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fiinţa pe care Dumnezeu o iubeşte nespus de mult şi pentru care a dat pe singurul Său Fiu, ca prin credinţă în acesta omul să poată trăi veşnic cu Dumnezeu. Ori dacă Dumnezeu hrăneşte nişte păsărele, nu va da El hrană şi omului? Ba da! Si nu numai copiilor Săi dă Dumnezeu hrana, ci tuturor oamenilor, buni şi răi deopotrivă.

Ingrijorarea nu este necesară deoarece nu ajută la nimic. Versetul 27 ne spune că nu putem adăuga nimic la înălţimea noastră dacă ne îngrijorăm. Adică, nu prin îngrijorare se schimbă lucrurile. Dimpotrivă, aşa cum am arătat adineaori, îngrijorarea ne scurtează viaţa, nu ne-o îmbunătăţeşte.

George Muller a fost un german care a trăit în Anglia în a doua jumătate a secolului al 19-lea. A fost un mare om al rugăciunii. Lucrarea lui principală a fost aceea de a crea orfelinate si de a le întreţine. A fost renumit pentru faptul că nu făcea apeluri pentru bani, ci cerea aceşti bani de la Domnul. Este adevărat că el scria în revista lui despre răspunsul pe care îl primea la aceste rugăciuni şi în felul acesta făcea cunoscut modul lui de a se îngriji de orfanii lui.
El a devenit celebru şi prin „Autobiografia” lui,care a trecut prin foarte multe reeditări şi în care îşi relatează pelerinajul lui spiritual. Citez din această importantă carte un fragment care ne va introduce în importanţa meditaţiei ca formă de părtăşie personală cu Dumnezeu. Continue Reading »