PERSPECTIVE CRESTINE

George Muller a fost un german care a trăit în Anglia în a doua jumătate a secolului al 19-lea. A fost un mare om al rugăciunii. Lucrarea lui principală a fost aceea de a crea orfelinate si de a le întreţine. A fost renumit pentru faptul că nu făcea apeluri pentru bani, ci cerea aceşti bani de la Domnul. Este adevărat că el scria în revista lui despre răspunsul pe care îl primea la aceste rugăciuni şi în felul acesta făcea cunoscut modul lui de a se îngriji de orfanii lui.
El a devenit celebru şi prin „Autobiografia” lui,care a trecut prin foarte multe reeditări şi în care îşi relatează pelerinajul lui spiritual. Citez din această importantă carte un fragment care ne va introduce în importanţa meditaţiei ca formă de părtăşie personală cu Dumnezeu.

„În timp ce stăteam în Nailsworth, a fost plăcerea Domnului să mă înveţe un adevăr în mod direct, fără mijlocirea vreunui om, după cât îmi pot da eu seama, ale cărui beneficii nu le-am pierdut, cu toate că acum când lucrez la a 18-a ediţie pentru a o trimite la tipar, au trecut patruzeci de ani de la acel eveniment. Iată care este acest adevăr: Am văzut mai clar ca oricând înainte că prima şi cea mai importantă lucrare pe care trebuie să o fac în fiecare dimineaţă este să fac ca sufletul meu să fie fericit în Domnul. Primul lucru de care trebuie să mă preocup nu este cât de mult Îl slujesc pe Domnul şi cât de mult Îl glorific pe Domnul, ci cum pot face să-mi aduc sufletul într-o stare de fericire şi cum pot face ca omul meu din lăuntru să fie hrănit. Căci aş putea să expun adevărul înaintea necredincioşilor, aş putea căuta beneficiul credincioşilor, aş putea căuta să dau ajutor celor oropsiţi, aş putea şi în alte moduri să caut să mă port aşa cum se cuvine unui copil al lui Dumnezeu în lume şi totuşi, să nu fiu fericit în Domnul şi dacă nu sunt hrănit şi întărit în omul din lăuntru în fiecare zi, toate acestea nu le pot face în modul cel mai potrivit. Înainte de această descoperire, practica mea a fost, cel puţin timp de zece ani, ca un lucru regulat, să trec direct la rugăciune imediat după ce m-am îmbrăcat dimineaţa.
Acum am constatat că cel mai important lucru pe care trebuie să-l fac este să mă dăruiesc citirii Cuvântului lui Dumnezeu şi să meditez asupra lui, pentru ca inima mea să fie întărită, încurajată, încălzită, mustrată, instruită şi ca astfel, în timp ce meditez, inima mea să fie adusă într-o comuniune reală cu Domnul. Am început, deci, să meditez asupra Noului Testament, de la început, în fiecare dimineaţă. Primul lucru pe care îl făceam, după ce în câteva cuvinte I-am cerut Domnului să-mi dea binecuvântarea Lui peste studierea Cuvântului lui preţios, era să încep să meditez la Cuvântul lui Dumnezeu, căutând ca din fiecare verset să scot măcar câte o binecuvântare. Nu pentru predicile mele; nu pentru studiile pe care le ţineam cu alţii; ci numai ca să obţin hrană pentru propriul meu suflet. Rezultatul pe care l-am obţinut aproape fără excepţie a fost că după câteva minute sufletul meu era făcut să treacă la mărturisire, sau la a mulţumi, sau la a mijloci, sau la a stărui, aşa încât, cu toate că eu nu mă dădusem rugăciunii ci meditaţiei, aceasta se transforma ea însăşi în rugăciune. După un timp în care făceam astfel mărturisire, sau mulţumire, sau mijlocire, sau stăruinţă pentru ceva, treceam la următorul verset, sau versete, transformându-le pe toate, pe parcurs, în rugăciuni pentru mine şi pentru alţii, după cum Cuvântul citit mă conducea; dar totuşi ţinând în centrul atenţiei mele faptul că hrănirea propriului meu suflet este obiectivul principal al meditaţiei mele. Rezultatul este că întotdeauna se amestecă în meditaţia mea o mare cantitate de mărturisire, de mulţumire, de cereri, de mijlociri şi că omul meu din lăuntru este chiar palpabil hrănit şi întărit şi că atunci când vine vremea micului dejun, cu rare excepţii, sunt într-o stare sufletească de pace, dacă nu de deplină fericire. Şi tot prin procesul acesta descopăr că Domnul găseşte cu cale să-mi comunice lucruri care, aflu mai târziu, sunt pentru hrana altor credincioşi, cu toate că în meditaţia mea nu am urmărit să descopăr material pentru predici, ci am căutat numai hrană pentru propriul meu suflet.
Diferenţa dintre practica mea dinainte şi cea prezentă este aceasta. Mai înainte, când mă sculam, începeam să mă rog cât mai repede posibil şi în general petreceam tot timpul până la micul dejun în rugăciune, sau aproape tot timpul. În orice caz, aproape fără excepţie începeam cu rugăciune, excepţie făcând cazurile când simţeam că sufletul meu este mai gol ca de obicei şi când citeam Cuvântul pentru hrănire, sau pentru reîmprospătare, sau pentru o trezire sau înnoire a omului meu din lăuntru, înainte de a trece la rugăciune. Dar care era rezultatul? Adeseori petreceam un sfert de oră, o jumătate de oră, sau chiar şi o oră pe genunchi înainte de a simţi că am căpătat ceva întărire, încurajare, umilire a sufletului, etc.; şi adesea, după ce sufeream mult datorită rătăcirii gândurilor în primele zece minute, un sfert de oră, sau chiar o jumătate de oră, numai atunci începeam să mă rog cu adevărat. Arareori mi se mai întâmplă acum aşa ceva. Căci inima fiindu-mi hrănită de adevăr, fiind adusă în părtăşie simţită cu Dumnezeu, eu vorbesc Tatălui meu, Prietenului meu (aşa cum sunt de ticălos şi de nevrednic!) despre lucrurile pe care mi le-a adus în faţă din Cuvântul Lui preţios.
Mă mir acum adesea cum de n-am văzut aceste lucruri mai de vreme. N-am citit despre aşa ceva în nici o carte. Nici un pastor nu mi-a spus de aşa ceva. În nici o conversaţie particulară nu mi-a spus nimeni despre aşa ceva. Şi totuşi acum, după ce Dumnezeu m-a învăţat lucrul acesta, este atât de clar pentru mine că primul lucru pe care ar trebui să-l facă fiecare copil al lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă este să capete hrană pentru omul din lăuntru. Aşa cum trupul nu poate lucra dacă nu este hrănit şi aşa cum noi ne hrănim trupul în fiecare dimineaţă, tot aşa ar trebui să facem şi cu omul din lăuntru. Noi ar trebui să he hrănim omul din lăuntru! Dar care este hrana pentru omul din lăuntru? Nu rugăciunea, ci Cuvântul lui Dumnezeu; şi aici trebuie să insist că nu este destul să citim Cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât să treacă fugar prin mintea noastră, aşa cum trece apa printr-o ţeavă, ci gândindu-ne la ce am citit, meditând la Cuvânt şi aplicându-l în inimile noastre.
Când ne rugăm, noi Îi vorbim lui Dumnezeu. Iar rugăciunea, ca să poată continua mai multă vreme într-un alt mod decât o recitare formală de cuvinte, necesită o măsură de putere au de dorinţă plină de evlavie şi timpul în care acest exerciţiu al sufletului poate fi efectuat cel mai eficace este după ce omul din lăuntru a fost hrănit prin meditaţie asupra Cuvântului lui Dumnezeu, unde Îl găsim pe Tatăl nostru vorbindu-ne nouă, încurajându-ne, întărindu-ne, instruindu-ne, umilindu-ne şi mustrându-ne. Prin urmare noi putem medita cu profit, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, cu toate că suntem atât de slabi spiritual; nu, cu cât suntem mai slabi, cu atât avem mai mare nevoie să medităm pentru întărirea omului nostru din lăuntru. Şi în meditaţie există primejdia ca gândurile să o ia razna, dar primejdia aceasta este mult mai mare când vreme să petrecem timp mai îndelungat în rugăciune, fără ca mai întâi să ne fi întărit prin meditaţie.
Insist atât de mult la acest punct deoarece eu am scos profit şi folos imens din meditaţie şi vreau să îndemn pe toată lumea să facă la fel. Prin binecuvântarea lui Dumnezeu, eu atribui acestei practici ajutorul şi puterea pe care le-am primit de la Dumnezeu de a trece în pace prin încercări profunde care mi-au venit în cale; şi după patruzeci de ani de practică în felul acesta pot cu siguranţă să o recomand şi altora. Ce mare diferenţă este când sufletul este împrospătat şi este făcut fericit dis de dimineaţă faţă de timpul când, fără pregătire spirituală pornim la slujba zilei sau când vin peste noi încercările şi ispitele!”

Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru faptul că în tinereţe am învăţat de la Rihard Wurmbrand valoarea sculatului de dimineaţă şi că mi-am făcut ca regulă de viaţă să dedic părtăşiei cu Dumnezeu timpul de la 5 la 7 dimineaţa. Textul meu călăuzitor pentru aceasta este Psalmul 119:148:
„O iau înaintea străjerilor de noapte şi deschid ochii,
ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău.”
O observaţie tehnică: meditaţia nu se poate face cu ochii închişi, deoarece daca stai cu ei închişi, adormi repede! De aceea spune Psalmistul că deschide ochii ca să se gândească la Cuvântul lui Dumnezeu.
O altă observaţie tehnică: meditaţia cere mult timp, de aceea trebuie să te aşezi comod, ori pe un scaun ori pe un fotoliu, pentru ca trupul să nu te incomodeze şi mintea să fie liberă să lucreze! În timpurile biblice şi în ţările calde, nu existau scaune, ci se stătea jos, pe un covoraş. La noi, mai ales iarna, nu este recomandat să stai pe duşumea!
Tot în partea tehnică: trebuie să ai întotdeauna, pe lângă Biblie, hârtie şi unealtă de scris, deoarece în meditaţie aştepţi ca Domnul să-ţi inspire idei şi gânduri noi, şi acestea trebuie aşternute imediat pe hârtie, altfel le uiţi!
După ce mă aşez în felul acesta, îmi îndrept gândul spre Preaiubitul meu Domn şi Dumnezeu şi, într-o scurtă rugăciune Îi spun bună dimineaţa şi Îi cer binecuvântarea şi prezenţa şi Îi cer să-mi vorbească prin Cuvântul Său, sau pur şi simplu mă fac conştient că stau înaintea Lui, şi că atunci când deschid Scriptura citesc din scrisorile de dragoste ale Tatălui meu drag.
Apoi citesc din Scriptură. Uneori citesc Biblia la rând, după programul de citire a Bibliei într-un an de zile. În unii ani nu intru în acest program şi atunci îmi aleg ce să citesc: ori din Psalmi, ori dintr-unul dintre profeţi, ori din Evanghelii, ori dintr-o epistolă (adeseori o epistolă întreagă).
Apoi îmi ridic ochi şi încep să meditez la cele citite.
Pentru cei începători în arta cugetării, a meditaţiei, poţi să te obişnuieşti să meditezi punând textului întrebări, cum ar fi următoarele: Ce-mi vorbeşte acest text despre Dumnezeu Tatăl? Despre Domnul Isus? Despre Duhul Sfânt? Despre mine? Ce să nu mai fac? Ce nu am făcut până acum şi acest text îmi spune să fac? Care este versetul sau propoziţia prin care simt că Dumnezeu mi se adresează mie direct astăzi? Cum să aplic textul acesta în viaţa mea în ziua în care intru?
Procesul meditaţiei este acest dialog cu textul. Fiindcă eu dialoghez cu un text care este Cuvântul lui Dumnezeu, este normal ca şi meditaţia să se transforme într-un dialog direct şi personal cu Dumnezeu. Punându-i astfel întrebări lui Dumnezeu, aştept ca răspunsurile să fie vorbirea lui Dumnezeu către mine. În felul acesta mă obişnuiesc să-L aud pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, care este în mintea mea şi pune în ea gândurile şi cuvintele lui Dumnezeu.
În procesul acesta de meditaţie-dialog încep să percep tot mai real prezenţa lui Dumnezeu acolo în cămăruţa mea. Atunci îmi aduc aminte că Domnul Isus este hrana şi băutura sufletului meu. El Însuşi s-a asemănat cu mana şi mana trebuia culeasă şi mâncată în fiecare dimineaţă. Prin urmare, Îi spun că m-am sculat gol şi că mi-e foame şi mi-e sete de El, şi că Îl mănânc şi Îl beau, şi realmente mă umplu atunci de El! Îmi aduc aminte că mi se porunceşte să fiu plin de Duhul Sfânt şi, prin urmare, îl chem pe Duhul Sfânt să mă umple. Şi percep cum El îmi umple toată fiinţa de prezenţa lui Dumnezeiască.
Dumnezeu este o Persoană. Este o Persoană care iubeşte şi care vrea să fie iubit de mine. De aceea, cea mai mare chemare a Lui este să-L iubesc cu toată inima mea, cu tot sufletul meu, cu toată mintea mea, cu toată puterea mea. Şi El Însuşi îmi spune că el se uită la mine cu dragostea cu care se uită un mire la mireasa lui (Isaia 62:5; vezi şi Ţefania 3:17 şi Cântarea Cântărilor 7:10). Eu trebuie să învăţ să percep aceste meditaţii ca pe o întâlnire de dragoste cu cea mai minunată Persoană din univers!
Dar, un avertisment! Părtăşia aceasta cu Dumnezeu este reală numai dacă eu umblu în lumină (1 Ioan 1:3-7). Dacă, de exemplu, eu mi-am supărat soţia cu un cuvânt necugetat, Cuvântul îmi spune că rugăciunile mele sunt împiedicate (1 Petru 3:7), adică părtăşia mea cu El este blocată. La fel dacă i-am spus fratelui meu un cuvânt jignitor, indiferent care este acela (Matei 5:21-24). La fel dacă sunt incorect în relaţiile mele de afaceri sau de serviciu (Efeseni 4:25-30).
Când în loc să simt prezenţa Lui în timpul meu de meditaţie simt un gol acolo (uneori foarte palpabil), automat mă întreb: „Doamne, ce-am făcut?” Şi imediat El îmi arată spre un lucru pe care l-am făcut şi care L-a supărat. Eu trebuie să-mi recunosc păcatul, să-I spun imediat că dacă trebuie reparat ceva voi repara de îndată ce va fi posibil şi să-I spun că mi-e ruşine de mine şi că doresc cu toată fiinţa să nu se mai întâmple aşa ceva! Fiţi atenţi, că El vede bine dacă reacţiile acestea ale mele sunt sincere, sunt adevărate, sau nu!
Prezenţa sau absenţa lui Dumnezeu de la timpul meu de meditaţie, adică de părtăşie cu El, este atât de reală încât îmi pot da seama dacă El este acolo sau nu.
Mai adaug ceva, atât din experienţa mea, cât şi a altor oameni ai lui Dumnezeu. Uneori Dumnezeu alege să nu-Şi facă simţită prezenţa, cu toate că nu este vorba de un păcat în viaţa mea. El vrea atunci să mă înveţe să trăiesc prin credinţă, nu prin simţire. Toţi oamenii lui Dumnezeu care au scris pe această temă mărturisesc despre perioade aride vin viaţa lor, uneori chiar de o „noapte a sufletului”, perioade de încercare a credinţei şi a statorniciei în ciuda aparentei Lui „lipse de acolo.”
Dar acestea nu sunt „normalul.” Noi trebuie să tânjim, să căutăm, să batem, să cerem, până când descoperim bucuria realităţii prezenţei Lui în timpul nostru de părtăşie cu El!
Avem patru îndemnuri: „Bucuraţi-vă în Domnul” (Filipeni 4:4); să-ţi găseşti plăcerea în felul Lui de a fi (Proverbe 23:26); „Domnul să-ţi fie desfătarea (delectarea)” (Psalmul 37:4) şi să fii fericit prin apropierea de Domnul (Psalmul 73:28). Adică, în timpul tău de părtăşie cu Dumnezeu trebuie să capeţi bucurie, plăcere, delectare şi fericire!
Lucrurile acestea nu sunt numai pentru oameni excepţionali, ci sunt oferta lui Dumnezeu pentru fiecare copil al Lui!
Să continuăm cu ce se întâmplă în timpul meditaţiei. Prin întrebările puse textului (cele sugerate de mine şi multe altele pe care le gândeşti tu), ai stabilit un dialog cu Dumnezeu, Persoana iubită, şi ai intrat în bucurie, în plăcere, în delectare, în fericire. Uneori, lucrurile acestea sunt atât de reale şi de intense încât simt că trebuie să o fac: mă aplec pe genunchi să mă închin Lui, ba uneori mă proştern pe covor cat sunt de lung ca să mă închin astfel Lui şi să-i cinstesc prezenţa acolo!
Alteori, la încheierea părtăşiei Îi aduc simplu la cunoştinţă ce probleme voi întâmpina în ziua aceea şi fac mijlocire pentru cei dragi şi pentru alţii pentru care simt că trebuie să mă rog atunci în mod special. Şi cu aceasta, plin de prezenţa Lui, pornesc cu bucurie şi cu încredere la lucrul acelei zile.

Să ne întoarcem la Textul cu care am început, din George Muller. Observaţi expresiile folosite de el:
„să fac ca sufletul meu să fie fericit”;
„să-mi aduc sufletul într-o stare de fericire”;
„omul meu din lăuntru să fie hrănit” şi
„să obţin hrană pentru propriul meu suflet.”
El a ajuns la concluzia că numai atunci poate să slujească altora când s-a umplut el de fericire şi când şi-a săturat sufletul în prezenţa lui Dumnezeu. Întâi trebuie să se gândească la sine însuşi, să se umple pe sine de prezenţa lui Dumnezeu şi numai atunci poate fi o binecuvântare pentru alţii!

Pentru a începe să practici meditaţia, trebuie mai înainte de toate să-ţi faci timpul necesar. Meditaţia nu se poate face în trei minute! Ea e un lucru de durată. Dacă vrei să o faci dimineaţa, trebuie să te duci seara la culcare mai de vreme. Eu mi-am făcut regula stricta să fiu în pat la ora zece seara (afară de cazurile când sunt în turnee şi când adunările de seara împing tot programul mai târziu). Îmi place să spun tuturor că „lupta pentru timpul de părtăşie cu Dumnezeu dimineaţa se dă seara!”
Dacă trebuie să mergi dimineaţa la serviciu, atunci trebuie să-ţi faci timpul de meditaţie seara. Nu ai timp? Ţi-l faci!Uită-te la ce poţi să renunţi, ca să ai timp pentru Dumnezeu (şi pentru a-ţi face sufletul fericit!). După ce vei începe să guşti că bun este Domnul, îţi va fi uşor să renunţi la alte lucruri în care îţi găseai până acum plăcere.

The Meditaţia - de Iosif Tson by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.

Trackback URI | Comments RSS