Matei 6:25-34 De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu semenă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grînare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu Sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.

Milioane de oameni suferă din cauza bolilor mintale şi psihologice cauzate de îngrijorare. Unii, cu sutele de mii ajung chiar să se sinucidă. Altora îngrijorarea le provocă ulcere stomacale, dureri de cap, hipertensiune arterială, infarct miocardic, etc. Si îngrijorarea este cu atât mai periculoasă cu cât este… contagioasă! Se întinde de la individ la întreaga familie a acestuia, la rudenii, şi poate cuprinde întreaga societate.

Termenul grecesc tradus în româneşte prin “îngrijorare” este merimnao, care este un cuvânt compus din alte două cuvinte: merizo care înseamnă ‘a împărţi’, şi nous care înseamnă ‘minte’ (facultăţile de înţelegere, sentiment, judecată şi hotărâre sunt implicate). Deci a te îngrijora înseamnă ‘a avea minte împărţită’. Apostolul Iacov descrie un astfel de om când spune că este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale (Iacov 1:7-8 Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.).

Sentimentele unui astfel de om sunt instabile: emoţiile sale oscilează între iubire şi ură, trecând prin neîncredere. Convingerile sale se transformă cel mult în nişte păreri pe care şi le schimbă în funcţie de cum bate vântul. Capacitatea de percepere a realităţii este diminuată şi aceasta este înţeleasă fie mai grav fie mai puţin grav decât este. Judecata sa este alterată de îngrijorare. Nu are o cale, o ţintă în viaţă; acţiunile sale nu sunt dominate de un scop anume ci pluteşte dus de diverse curente de opinie sau de stări emoţionale.

Porunca Domnului Isus de a nu ne îngrijora a fost greşit înţeleasă. Unii au înţeles că nu trebuie să înveţe, să muncească, sau să facă nimic altceva care ar putea folosi zilei de astăzi sau viitorului, deoarece toate acestea ar putea fi cauzate de îngrijorare. Ei au ridicat la nivel de virtute starea lor de lene şi pretind că trăiesc ‘prin credinţă’ când de fapt trăiesc prin cerşire, devenind o povoară pe societate sau frăţietate ( în cazul celor credincioşi). Se trezesc târziu, sunt puturoşi şi aşteaptă ca cei ce se scoală de dimineaţă şi muncesc din greu să-i poarte şi pe ei în spinare.

Când Domnul Isus a vorbit despre a nu ne îngrijora, a avut ceva anume în vedere. Invăţătura Sa are o anumită continuare în textul nostru şi decurge din cele spuse anterior. El ne cerea să nu ne strângem comori pe pământ, ci să le strângem în ceruri. Apoi ne cerea să fim oameni cu mintea şi inima dedicate unui singur stăpân, deoarece slujirea la doi stăpâni nu este compatibilă cu adevărata dragoste şi dedicare. Adică, dacă slujim numai lui Dumnezeu şi dacă mintea noastră este concentrată asupra Impărăţiei Sale, atunci nu avem motive de îngrijorare. In expunerea care urmează, Isus ne dă mai multe motive pentru care nu trebuie să ne îngrijorăm, şi noi le vom lua pe rând şi pe scurt pe fiecare.

Gradul importanţei lucrurilor. Dumnezeu dă copiilor Săi trupul şi viaţa, de exemplu. Ori viaţa, este mai mult decât mâncarea şi trupul, mai important decât îmbrăcămintea. Cu alte cuvinte, Acela care a dat lucrurile importante, nu va da împreună cu ele şi pe cele mai puţin importante? Principiul acesta este folosit şi de Pavel când afirmă că împreună cu Christos noi am primit ‘toate lucrurile’ (Rom 8:32 El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?). Cel ce a dat viaţa va oferi şi proviziile necesare susţinerii viaţii. Cel ce a dat trupul va oferi şi cele necesare îngrijirii trupului: îmbrăcăminte, adăpost, etc.

Uitaţi-vă la păsări. Dumnezeul Sfintelor Scripturi este un Dumnezeu transcendent, care stă deasupra lucrurilor creiate de El; dar spre deosebire de dumnezeul deiştilor, este şi un Dumnezeu imanent, adică implicat în creaţia Sa. In suveranitatea Sa, El determină cursul istoriei după planul Său cu fiii oamenilor şi se implică de aproape în toată creaţia Sa. Astfel, El a creiat păsările şi le dă de mâncare. Este adevărat că păsările nu seamănă, nu seceră şi nu recoltează; dar nu înseamnă că păsările sunt leneşe. Ele nu fac ceea ce nu se aşteaptă de la ele să fac, dar lucrează foarte greu. Se trezesc de dimineaţă, ciripesc după glasul lor spre slava lui Dumnezeu, caută hrana, fac cuiburi, clocesc ouă, cresc puii, călătoresc mii de mile spre locuri potrivite de locuit după anotimpuri şi specii. Dar păsările nu se îngrijorează. Dumnezeu le pune la dispoziţie mâncarea, lor cât şi puilor de lei, şi corbilor (Ps 147:9 El dă hrană vitelor, şi puilor corbului când strigă.).

Omul este mai presus decât păsările şi animalele. Cununa creaţiunii lui Dumnezeu, omul nu este un animal, cum ar vrea ateii să credem, sau mai puţin vrednic decât bufniţa cu pete, cum ar vrea cei din partida verzilor să gândim, ci este fiinţa creiată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fiinţa pe care Dumnezeu o iubeşte nespus de mult şi pentru care a dat pe singurul Său Fiu, ca prin credinţă în acesta omul să poată trăi veşnic cu Dumnezeu. Ori dacă Dumnezeu hrăneşte nişte păsărele, nu va da El hrană şi omului? Ba da! Si nu numai copiilor Săi dă Dumnezeu hrana, ci tuturor oamenilor, buni şi răi deopotrivă.

Ingrijorarea nu este necesară deoarece nu ajută la nimic. Versetul 27 ne spune că nu putem adăuga nimic la înălţimea noastră dacă ne îngrijorăm. Adică, nu prin îngrijorare se schimbă lucrurile. Dimpotrivă, aşa cum am arătat adineaori, îngrijorarea ne scurtează viaţa, nu ne-o îmbunătăţeşte.

The Biruind în lupta cu îngrijorarea; partea 1-a by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.